Civil. pretentii. raspunderea pentru animale

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău, reclamanta SOCIETATE DE ASIGURARE-REASIGURARE  a chemat în judecată pârâtul MG, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 4971 lei, cu titlu de despăgubiri şi a dobânzilor legale până la plata efectivă a debitului, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că la data de 14.09.2007 pârâtul, în calitate de proprietar al unui cal, a lăsat nesupravegheat atelajul pe partea carosabilă în localitatea G. Calul s-a speriat şi a dat cu spatele determinând astfel avarierea rezervorului autotractorului, asigurat Casco la societatea reclamantă. Reclamanta a despăgubit asiguratul KRONBERGER GRUP SA cu suma de 4971 lei reprezentând contravaloarea rezervorului, urmând a recupera prejudiciul de la persoana vinovată de accident, respectiv de la pârât, indicat ca fiind vinovat de către IPJ – Post de Poliţie.

În drept, reclamanta şi-a întemeiat prezenta acţiune pe dispoziţiile art. 22 din Legea 136/1995 şi art. 1001 C.civ.

În dovedirea acţiunii legal timbrate, reclamanta a depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: convocare la conciliere, confirmare de primire proces verbal de constatare a pagubei la autovehicule, ordin de plată, planşă foto, cerere de despăgubire factura , acte de identitate, autorizaţie de reparaţie, poliţa anexa emisă de IPJ Post Poliţie, avizarea daunei auto

La data de 14.11.2008, pârâtul a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii.

În motivarea întâmpinării depuse, pârâtul a arătat că nu se poate reţine culpa acestuia în producerea incidentului care a avut ca urmare avarierea autotractorului, că atât calul, cât şi căruţa se aflau pe podeţul din faţa porţii unui consătean, fiind în totalitate în afara părţii carosabile, iar calul era asigurat, fiind legal de una din scândurile gardului. Pârâtul a mai arătat că la momentul trecerii autotractorului prin dreptul podeţului pe care se aflau calul şi căruţă, calul s-a speriat de zgomotul produs de camionul de mare tonaj, a rupt scândura de care era legat, a făcut câţiva paşi înapoi şi a atins rezervorul autotractorului, rezultând avarierea acestuia, astfel încât suntem în prezenta unui caz fortuit, pârâtul fiind în imposibilitate de a anticipa cele petrecute. În plus, şoferul autotractorului a condus imprudent un vehicul de mare tonaj, nu a păstrat distanţa şi avea o viteză care nu i-a permis să evite pericolul.

În drept, pârâtul şi-a întemeiat întâmpinarea formulată pe dispoziţiile art. 115-119 C.proc.civ.

La data de 5.12.2008, reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a arătat că pârâtul a recunoscut prin întâmpinare producerea evenimentului, iar cazul fortuit nu exonerează de răspundere pe cel care are paza juridică a animalului.

În cauză au fost audiaţi martorii JN, BV şi BBC, ale căror declaraţii sunt ataşate la dosarul cauzei.

La termenul din data de 9.02.2009, reclamanta a depus un set de înscrisuri, respectiv declaraţiile părţilor implicate în evenimentul rutier produs la data de 14.09.2007.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

La data de 14.09.2007, pârâtul MG, în calitate de proprietar al unui cal, a lăsat nesupravegheat animalul pe partea carosabilă a DC 103R, sat G, producând un accident de circulaţie în urma căruia a fost avariat autoturismul Mercedes, aşa cum rezultă din anexa încheiat de Postul de Poliţie.

S-a constatat că pârâtul a fost persoana vinovată de producerea accidentului, întocmindu-i-se în acest sens proces verbal de contravenţie, aşa cum rezultă din anexa II.

La reţinerea acestei situaţii de fapt, instanţa a coroborat declaraţia martorului BBC, şoferul autotractorului cu conţinutul înscrisului de la fila 13 de la dosarul cauzei ( precum şi cu declaraţiile părţilor implicate în accident inclusiv cu declaraţia dată de pârât la data accidentului, prin care recunoaşte desfăşurarea evenimentelor în sensul reţinut de instanţă

Instanţa urmează a înlătura ca necoroborându-se cu restul materialului probator administrat în cauză declaraţiile martorilor JN şi BV, reţinând totodată şi faptul că declaraţiile martorilor sunt contradictorii în puncte esenţiale, astfel, martorul JN a declarat faptul că animalul s-a speriat şi a dat cu spatele intrând pe prima bandă, în timp ce martorul BV a declarat că la momentul impactului calul nu a dat cu spatele, scândura smulsă datorându-se lovirii căruţei de către camion.

Autoturismul avariat era asigurat CASCO la societatea reclamantă cu poliţa de asigurare. În baza acestei poliţe de asigurare, reclamanta a despăgubit asiguratul KRONBERGER GRUP SA cu suma de 4971 lei reprezentând contravaloarea rezervorului avariat, prin achitarea acestei sume cu ordinul de plată  către societatea de service auto ROLL SERV S.R.L., în baza facturii.

Instanţa reţine faptul că în conformitate cu art. 1001 C.civ. „proprietarul unui animal, sau acela care se serveşte cu dânsul, în cursul serviciului, este responsabil de prejudiciul cauzat de animal, sau că animalul se află în paza sa, sau că a scăpat”.

Pentru angajarea răspunderii, victima prejudiciului trebuie să facă dovada că prejudiciul a fost cauzat de către animal şi că, la data cauzării prejudiciului, animalul se afla în paza juridică a persoanei de la care se pretinde plata despăgubirilor, în cazul proprietarului existând o prezumţie de pază juridică.

Reţinând că în cauză s-a făcut dovada faptului că prejudiciul a fost cauzat de către animal, iar în ceea ce priveşte paza juridică operează prezumţia în conformitate cu care proprietarul animalului are şi paza juridică a acestuia, instanţa reţine faptul că se declanşează în mod automat răspunderea în conformitate cu art. 1001 C.civ.

In cauza de faţă pârâtul, proprietar al animalului, s-a apărat invocând cazul fortuit care, însă, nu îl exonerează de răspundere, spre deosebire de forţa majoră privită ca o împrejurare externă cu caracter excepţional, absolut invincibilă şi absolut imprevizibilă. De asemenea, instanţa reţine că împrejurările invocate de pârât, respectiv faptul că animalul s-a speriat şi a dat cu spatele, cauzând prejudiciul, pârâtul neavând cum să prevadă aceste aspecte, nu pot fi calificate de instanţă drept forţă majoră, neîndeplinind condiţiile de a fi absolut invincibile şi imprevizibile.

Faţă de apărarea pârâtului în sensul că şoferul autotractorului a condus imprudent un vehicul de mare tonaj, nu a păstrat distanţa şi avea o viteză care nu i-a permis să evite pericolul, instanţa o califică drept invocarea faptei victimei ca fiind cauza exoneratoare de răspundere şi o apreciază ca neîntemeiată având în vedere că din materialul probator administrat în cauză nu rezultă aceste aspecte, singura persoană a cărei culpă s-a stabilit prin procesul verbal de contravenţie fiind pârâtul, agenţii constatatori nestabilind în cauză o culpă comună.

De asemenea, instanţa reţine faptul că răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale este o răspundere obiectivă fundamentată pe ideea de garanţie, care, pentru a opera, nu necesită stabilirea culpei persoanei care deţine paza juridică a animalului, astfel încât apărarea făcută de pârât în sensul că acesta nu are nici o culpă în producerea incidentului, nu poate fi reţinută.

Faţă de aceste aspecte, instanţă reţine că sunt întrunite condiţiile pentru a opera răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale, în sarcina pârâtului.

În conformitate cu art. 22 din Legea 136/1995: „In limitele indemnizaţiei plătite, asiguratorul este subrogat in toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepţia asigurărilor de persoane, iar in cazul in care in vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civila pentru pagube produse prin accidente de vehicule, si împotriva asiguratorului de răspundere civila, in limitele obligaţiei acestuia, conform art. 54.”

Reţinând subrogarea reclamantei în drepturile victimei prejudiciului precum şi operarea răspunderii pentru prejudiciile cauzate de animale, în baza art. 1001 C.civ. şi art. 22 din Legea 136/1995, instanţa urmează a admite acţiunea şi a obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 4971 lei cu titlu de despăgubiri şi a dobânzii legale până la achitarea efectivă a debitului.

În baza art. 274 alin. 1 C. proc. civ., instanţa va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 385 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru în cuantum de 382 de lei, timbru judiciar în valoare de 3 lei.

Domenii speta

Spete similare