Constatarea dezincriminării infracţiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003, ca urmare a intrării în vigoare a noului cod penal, se face în urma analizei concrete din fiecare speţă în parte. În speţă, această infracţiune se poate constata ca fiind

Deliberând asupra contestaţiei de faţă;

Prin sentinţa penală nr. 85 din data de 11.03.2014, Tribunalul Braşov a hotărât următoarele:

În baza art. 6 din Cod penal a admis sesizarea Comisiei de evaluare din cadrul Penitenciarului Codlea, cu referire la condamnatul T.V.

A repus în individualitatea lor pedepsele componente ale pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.135/18.03.2013 a Tribunalului Harghita în executarea căreia se află condamnatul T.V. după cum urmează:

- pedeapsa de 4 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii prevăzută  de art. 8 din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 2 lit. b pct. 18 din Legea nr.  39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal;

- pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea prev de art 26 Cod penal 1968, raportat la art 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 37 lit b Cod penal  şi

- pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii prev de art. 8 din Legea nr. 39/2003, cu referire la art 323 Cod penal 1968, raportat la art. 2 lit. b pct. 18 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, aplicată prin sentinţa penală nr.190/S/08.06.2011 a Tribunalului Braşov definitivă prin decizia penală nr. 3939 din data de 29.11.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

A constatat dezincriminată infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr.  39/2003 şi cea prevăzută  de art. 323 Cod penal 1968 şi prin urmare nu se mai execută sancţiunea aplicată pentru aceasta.

A înlăturat dispoziţiile art. 36 alin 2 , art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod penal.

A dispus executarea în continuare a pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 Cod penal 1968, raportat la art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal 1968 prevăzută în art. 48 Cod penal raportat la art. 314 alin 2 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal 1968.

Cu aplicarea art. 71, 64 lit. a teza a II a , lit. b Cod penal 1968.

A dedus din durata pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare perioada executată din data de 22.07.2009-30.11.2009,26.05.2010, 04.06.2010-22.10.2010 şi 15.11.2011 la zi.

La data rămânerii definitive a prezentei s-a  anulat mandatul vechi de executare şi s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei conform prezentei.

Pentru a pronuţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele: prin cererea din data de 24.02.2014 Comisia de evaluare a incidenţei aplicării legii mai favorabile din cadrul Penitenciarului Codlea a sesizat instanţa cu referire la situaţia condamnatului T.V.  În motivarea sesizării se arată că, T.V. se află în executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.135/18.03.2013 a Tribunalului Braşov, în componenţa căreia intră şi două pedepse pentru infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr.  39/2003, cu referire la art 323 Cod penal 1968 infracţiune care  nu mai este prevăzută de Codul penal intrat în vigoare la 1.02.2014.

Examinând cauza, Tribunalul a constatat următoarele:

În prezent, condamnatul T.V. execută pedeapsa rezultantă 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.135/18.03.2013 a Tribunalului Harghita în componenţa căreia intră:

 - pedeapsa de 4 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 2 lit. b pct. 18 din Legea nr.  39/2003, cu aplicarea art 37 lit b Cod penal,

- pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută  de art. 26 Cod penal 1968, raportat la art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art.37 lit. b Cod penal  şi

- pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii prevăzută  de art. 8 din Legea nr. 39/2003, cu referire la art. 323 Cod penal 1968, raportat  la art. 2 lit. b pct. 18 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, aplicată prin sentinţa penală nr.190/S/08.06.2011 Tribunalului Braşov definitivă prin decizia penală nr.3939 din data de 29.11.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În prezent Codul penal nu mai prevede infracţiunea înscrisă în art 323 Cod penal din 1968, iar Legea nr. 39/2003 nu mai prevede infracţiunea prevăzută  de art. 8, infracţiune care nu a fost preluată nici de dispoziţiile Codului penal în vigoare, fapta pentru care s-a dispus condamnarea lui T.V. fiind astfel, dezincriminată. Prin urmare, sancţiunea aplicată pentru aceasta nu se mai execută. Instanţa constată că, infracţiunea prevăzută de art 26 Cod penal 1968, raportat la art 25 din Legea nr. 365/2002 este în prezent incriminată de art. 48 Cod penal raportat la art. 314 alin. 2 Cod penal astfel că, a dispus executarea în continuare a pedepsei de 3 ani şi 6 luni aplicată condamnatului pentru această infracţiune.

Pentru motivele mai sus expuse, a repus în individualitatea lor pedepsele componente ale pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.135/18.03.2013 a Tribunalului Harghita în executarea căreia se află condamnatul T.V.

A constatat dezincriminată infracţiunea prevăzută  de art. 8 din Legea nr. 39/2003 şi cea prevăzută  de art. 323 Cod penal 1968 şi prin urmare nu se mai execută sancţiunea aplicată pentru acestea.

A dispus executarea în continuare a pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 Cod penal 1968, raportat la art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal 1968 prevăzută în art. 48 Cod penal raportat la art. 314 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal 1968.

Împotriva acestei sentinţe a declarat contestaţie, în termenul prevăzut de lege,  Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial  B.. În dezvoltarea motivelor de contestaţie, s-a arătat că, instanţa de fond în mod greşit a apreciat că, faptele pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului T.V. sunt dezincriminate.

În susţinerea contestaţiei, Parchetul a făcut referire la punctele de vedere exprimate atât de Ministerul Justiţiei cât şi de Ministerul Public după data de 01.02.2014,  în sensul că, dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 39/2003 se regăsesc în art. 367 din Noul Cod penal. Astfel, infracţiunea prevăzută de art. 367 din Noul Cod penal reprezintă la acest moment o infracţiune cadru, definiţia dată grupului infracţional reprezentând o definiţie autonomă, care reuneşte dispoziţiile art. 323, art. 167 din Codul penal de la 1968, dar şi infracţiunile prevăzute de art. 7 şi 8 din Legea nr. 39/2003.  Legiuitorul a urmărit crearea unei incriminări cadru, care să cuprindă, toate infracţiunile anterioare prevăzute de diferitele texte legale printre care şi infracţiunile prevăzute de Legea nr. 39/2003, fără a se face distincţie între dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi art. 8 din Legea nr. 39/2003, neexcluzând-o pe aceasta din urmă. Definiţia dată actualmente la alineatul final al art. 367 Noul Cod penal este diferită de cea a art. 7 din Legea nr. 39/2003. Practic s-a înlăturat condiţia esenţială, condiţie care făcea diferenţierea dintre art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 39/2003. În concluzie, Parchetul  a solicitat să se aibă în vedere că art. 8 din Legea nr. 39/2003 se regăseşte în prezent în dispoziţiile art. 367 Noul Cod penal, cu consecinţa menţinerii pedepsei aplicate condamnatului.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma contestaţiei formulate, Curtea reţine că, se impune admiterea contestaţiei, însă, pentru alte motive decât cele invocate.

Prima instanţă, a reţinut în mod corect, faptul că, infracţiunile prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003, raportat  la art. 2 lit. b pct. 18 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal şi cea prevăzută  de art. 8 din Legea nr. 39/2003, cu referire la art. 323 Cod penal 1968, raportat la art. 2 lit. b pct. 18 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal (sentinţa penală nr.190/S/08.06.2011 a Tribunalului Braşov, definitivă, prin decizia penală nr. 3939 din data de 29.11.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) au fost dezincriminate. Curtea constată că, prima instanţă a omis, să enunţe atât în considerente, cât şi în dispozitiv, întreaga încadrare a acestei din urmă infracţiuni, iar din acest punct de vedere va fi admisă contestaţia formulată, de către Parchet.

Cu privire la criticile formulate de către Parchet, în sensul că, infracţiunile prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39 din anul 2003, nu  ar fi dezincriminate, Curtea constată că, acestea sunt nefondate, pentru considerentele care vor fi expuse mai jos.

Potrivit art. 126 din legea de punere în aplicare a noului cod penal, se abrogă, infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003.

Însă această prevedere nu conduce, în mod automat, la constatarea dezincriminării, ci urmează ca instanţa de judecată, să procedeze la o analiză de speţă, în concret, deoarece este posibil, ca anumite infracţiuni încadrate anterior, în prevederile art. 8 din Legea nr. 39/2003, să le regăsim în dispoziţiile art. 367 din Noul Cod penal. În acest din urmă sens, este vorba doar de cazurile în care, infracţiunea obiect al grupului infracţional nu se regăsea printre infracţiunile grave, care ar fi permis ca infracţiunea să fie încadrată, în dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Dacă infracţiunile ce au făcut obiectul constituirii grupului infracţional, le regăsim printre cele care ar fi permis la momentul trimiterii în judecată şi al condamnării, reţinerea dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 39/2003, dar cu toate acestea organele judiciare (Parchet sau instanţă), nu au reţinut acest text deoarece grupul infracţional nu întrunea condiţiile art. 2 alin. 1 lit. a din Legea nr. 39/2003, atunci, nici în prezent, nu se poate susţine încadrarea juridică din art. 367 din Noul Cod penal.

În acest sens, Curtea are în vedere faptul că, în Noul Cod penal, în dispoziţiile art. 367 este reluată definiţa grupului infracţional organizat din fostul art. 2 alin. 1 lit. a din Legea nr. 39/2003, cu excepţia referirii la caracterul grav al infracţiunii ce face obiectul grupului, dar şi la numărul de membri ai grupului.

În speţa dedusă judecăţii, infracţiunile pentru care s-a constituit grupul infracţional, pentru care a fost condamnat T.V. erau infracţiuni informatice, aspect care ar fi permis organelor judiciare, încadrarea, în dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 39/2003, iar grupul avea mai mult de trei membri, însă considerentele care au dus la momentul condamnării, în baza dispoziţiilor art. 8 iar nu art. 7 din Legea nr. 39 din anul 2003, au fost acelea că grupul din care făcea parte şi condamnatul, nu îndeplineau condiţile de structură ale unui grup infracţional organizat.

Prin urmare, nici la acest moment, nu pot fi reţinute, prevederile art. 367 Cod penal, deoarece şi acest din urmă text de lege face trimitere tot la denumirea şi definiţia grupului infracţional organizat. Aşa cum rezultă din considerentele sentinţei contestate, prima instanţă, nu a reţinut, care sunt motivele care au condus la constatarea dezincriminării.

Aşa cum rezultă din considerentele celor două sentinţe ataşate, de către Curte, în calea de atac a contestaţiei, T.V. a fost condamnat, pentru cele două infracţiuni prevăzute de art. 8, grupul fiind constituit, în vederea săvârşirii de infracţiuni informatice.

În concluzie, Curtea constată că, sunt nefondate motivele de contestaţie ale Parchetului, în sensul că, infracţiunile prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003, nu ar fi dezincriminate.

Curtea constată că, un alt motiv, pentru care este fondată contestaţia, este cel legat de dispoziţia primei instanţe, privind emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii. Se constată că,  intimatul condamnat a fost liberat condiţionat la data de 11 martie 2014, chiar în ziua pronunţării de către prima instanţă a sentinţei contestate.

Având în vedere că a fost liberat condiţionat din executarea unei pedepse de 4 ani închisoare, iar în urma dezincriminărilor constatate, pedeapsa ce a rămas de executat este de 3 ani şi 6 luni, Curtea apreciază că nu mai este oportună emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, fiind suficient a se face cuvenitele menţiuni, în registrele Biroului Executări Penale ale instanţei de executare, pentru a se ţine o evidenţă a pedepsei care mai era de executat, în ipoteza revocării beneficiului liberării condiţionate. Din sentinţa penală nr. 392 din data de 05.03.2014 a Judecătoriei Braşov, prin care s-a dispus liberarea condiţionată a persoanei condamnate, rezultă că a executat 1104 zile din pedeapsa de 4 ani, însă, ulterior, în cazul în care se va produce revocarea liberării condiţionate, această perioadă executată, se va raporta la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni ce a mai rămas de executat, deoarece infracţiunea pentru care s-a pronunţat pedeapsa de 4 ani închisoare a fost dezincriminată.

În ipoteza dispusă de către prima instanţă, respectiv aceea a emiterii unui nou mandat de executare a pedepsei, s-ar ajunge ca aplicarea legii penale mai favorabile pentru inculpat să îi producă acestuia o situaţie mai grea, aspect care ar contravenii principiului legii penale mai favorabile.

Noul cod penal, în dispoziţiile art. 105 alin. 2 dă posibilitatea instanţei, să acorde liberarea condiţionată, dacă se descoperă că persoana condamnată mai săvârşise până la acordarea liberării o altă infracţiune.

Situaţia din speţa dedusă judecăţii, este una asemănătoare cu cea prevăzută de noul cod penal, iar nu identică, ea fiind subliniată, pentru a arăta că, există posibilitatea de a menţine sau acorda liberarea condiţionată, în ipoteza unei situaţii ca cea din speţă, când din trei pedepse aplicate anterior şi contopite se constată că, pentru două infracţiuni a intervenit dezincriminarea. Prin urmare, a rămas de executat doar una dintre pedepse, de 3 ani şi 6 luni, care nu este cea mai mare.

Noul Cod penal a prevăzut spre deosebire de vechea reglementare o ipoteză potrivit căreia, când inculpatul este judecat după liberarea condiţionată, pentru o infracţiune pentru care se aplică o pedeapsă mai mică decât pedeapsa din care a fost liberat condiţionat, instanţa de judecată să poată acorda liberarea condiţionată, fără să se mai emită un nou mandat de executare a pedepsei închisorii, iar la scurt timp de la încarcerare să se treacă la liberarea condiţionată.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 425 ind. 1 alin. 7 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, va admite contestaţia formulată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT – Serviciul Teritorial  B. împotriva sentinţei penale nr.85 din data de 11.03.2014 a Tribunalului Braşov pe care o va desfiinţa, sub următoarele aspecte:

- al precizării  încadrării juridice a infracţiunilor constatate ca dezincriminate.

- al dispoziţiei privind emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.

Rejudecând în aceste limite, va constată că, infracţiunea pentru care T.V. a fost condamnat prin sentinţa  penală nr. 190/S/08.06.2011, a Tribunalului Braşov  la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni  este prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, cu referire la art 323 Cod penal 1968, raportat la art. 2 lit. b pct. 18 din Legea nr.  39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal şi  a fost dezincriminată.

Va menţine liberarea condiţionată acordată prin sentinţa penală nr. 392 din data de 5 martie 2014, a Judecătoriei Braşov definitivă la data de 11.03.2014.

Va înlătura dispoziţia din sentinţa contestată, privind emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.

Va menţine restul dispoziţiilor sentinţei contestate.

Va dispune comunicarea prezentei decizii către Biroul Executări Penale de la Tribunalul Braşov şi  pentru a face cuvenitele menţiuni, privind infracţiunile dezincriminate.

În temeiul art. 275 alin 3 cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat, la judecarea prezentei contestaţii, vor rămâne în sarcina acestuia, inclusiv onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 100 lei.

Domenii speta

Spete similare