Faliment - procedura insolvenţei – societăţi cu răspundere limitată.

Decizie 2180 din 12.11.2013


Faliment - procedura insolvenţei – societăţi cu răspundere limitată.

- Legea nr. 85/2006, art. 22 alin. 2, art. 73 alin. 1

Referitor la necesitatea soluţionării cu prioritate a contestaţiilor asupra creanţelor, anterior soluţionării contestaţiei asupra hotărârii adunării creditorilor, formularea unor contestaţii la creanţe în temeiul art. 73 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 nu poate afecta dreptul creditorilor înscrişi în tabelul preliminar de a participa la procedură prin valorificarea tuturor garanţiilor oferite de aceasta, inclusiv dreptul de a vota în adunările creditorilor ori de a face propuneri cu referire la ordinea de zi a acestor adunări.

Deoarece măsura înlocuirii lichidatorului judiciar a fost dispusă în temeiul art. 22 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, din oficiu de către judecătorul sindic, iar nu ca efect al desemnării unui nou lichidator de către creditorii însumând 50% din masa credală, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 85/2006, ci dispoziţiile art. 22 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI SECŢIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 2180 din 12.11.2013)

Prin sentinţa civilă nr.384 / 20 februarie 2013, pronunţată în dosarul nr.1802/93/2012, Tribunalul Ilfov a dispus anularea hotărârii adunării creditorilor din data de 28.11.2012 şi înlocuirea practicianului în insolvenţă CII Z F din calitatea de lichidator judiciar al debitoarei S P 2008 SRL cu practicianul în insolvenţă P T M A cu o remuneraţie de 1000 lei din averea debitoarei, punând acestuia în vedere să îndeplinească atribuţiile stabilite prin încheierea de deschidere a procedurii din 26.09.2012.

Pentru a pronunţa această hotărâre judecătorul sindic a reţinut, în raport de dispoziţiile art.15 din Legea nr.85/2006, că în mod nelegal lichidatorul nu a procedat la adoptarea unei hotărâri în şedinţa adunării creditorilor din 28.11.2012, neavând relevanţă contestarea creanţelor admise de către administratorul judiciar şi indicate prin tabelul preliminar. Totodată, în temeiul art.22 alin.2 judecătorul, raportat şi la poziţia exprimată de către creditorii SC E I SRL, SC I P SRL şi SC S F SRL, a apreciat că în mod neîntemeiat practicianul în insolvenţă nu şi-a îndeplinit atribuţiile legale pană la această fază a procedurii.

I. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs C I A, în calitate de creditor şi administrator special al debitoarei.

În motivarea cererii sale recurenta a arătat, în esenţă, că judecătorul sindic, deşi nu erau întrunite condiţiile prevăzute de lege, a admis în mod nelegal contestaţia acestor creditoare. În opinia recurentei cele trei creditoare care au formulat contestaţii au votat contrar prevederilor art.19 din Legea nr.85/2006, fără a avea cvorumul minim prevăzut de lege pentru confirmarea lichidatorului. Totodată, consideră recurenta că în mod abuziv aceşti trei creditori, care deţin doar o treime din masa credală, au stabilit pentru propriul lichidator un onorariu care nu poate fi acoperit atat timp cat debitoarea nu are nici un fel de bunuri în patrimoniu.

Se subliniază de către recurentă că judecătorul sindic a soluţionat contestaţia celor trei creditori la hotărarea adunării creditorilor înainte de soluţionarea contestaţiilor la creanţele acestora. Tot astfel, se evidenţiază că judecătorul sindic a făcut o greşită aplicare a legii prin sentinţă deoarece art.15 din Legea nr.85/2006 se referă la cvorumul necesar pentru adoptarea hotărarilor într-o situaţie normală; în speţă erau incidente dispoziţiile art.73 din lege.

Cu referire la confirmarea lichidatorului judiciar se face referire de către recurentă la dispoziţiile art.19 alin.2 şi se arată că cele trei contestatoare nu cumulează ca şi creanţe 50%.

Totodată, se apreciază că prin sentinţa de înlocuire nu se mai poate respecta condiţia de celeritate prevăzută de Legea nr.85/2006.

În drept au fost invocate disp. art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă.

II. Împotriva sentinţei a formulat recurs Cabinetul Individual de Insolvenţă Z F I prin care s-a solicitat casarea şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea cererii s-a arătat că sentinţa a fost pronunţată cu nerespectarea formelor de procedură în ceea ce priveşte înlocuirea lichidatorului. Se susţine că la termenul din 05.12.2012 creditoarele SC E I SRL şi SC S F SRL au formulat o cerere verbală în faţa instanţei de înlocuire a lichidatorului; se evidenţiază că această cerere nu a fost formulată în scris şi nici nu s-a realizat o procedură de citare conform legii în Camera de Consiliu, în condiţiile în care la data şedinţei adunării creditorilor cele două creditoare deţineau un procent inferior celui minim prevăzut de lege pentru confirmarea lichidatorului, şi chiar aveau creanţe contestate în integralitate. În plus, la data de 20.02.2013, cand s-a dispus înlocuirea, structura masei credale era cu totul alta ca efect al rectificării tabelului preliminar. În opinia lichidatorului soluţia instanţei ar fi putut fi anularea hotărarii adunării creditorilor şi convocarea unei noi adunări, iar sentinţa acorda prioritate voinţei unor creditori care nu deţin decat 33,88% din masa credală.

Consideră recurentul că dispozitivul sentinţei inserează menţiuni care nu sunt conforme cu realitatea, respectiv că reţine neîndeplinirea în integralitate a atribuţiilor legale pană la această fază a procedurii. Lichidatorul face trimitere la procesul verbal al şedinţei şi evidenţiază existenţa a patru contestaţii cu privire la creanţe.

Un alt motiv de recurs îl reprezintă nedecontarea cheltuielilor de procedură efectuate în dosar. Lichidatorul recurent prezintă activitatea sa în dosar şi arată că nu poate fi vorba de neîndeplinirea atribuţiilor sale. Se înfăţişează cheltuielile făcute în procedură şi se arată că sentinţa nu face vorbire sub nici o formă de acordarea unor sume pentru decontarea cheltuielilor efectuate, chestiune ce ar fi trebuit clarificată.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs, dar şi în raport de prevederile art.3041 din Codul de procedură civilă, Curtea a reţinut următoarele:

I. Cu referire la recursul formulat de C I A, creditor şi administrator special al debitoarei SC S P 2008 SRL, Curtea constată că acesta valorifică dispoziţiile art.304 pct.9 din Codul de procedură Civilă, cu trimitere la dispoziţiile art.17 alin.4, art.19 din Legea nr.85/2006, subliniindu-se faptul că cele trei creditoare care au formulat contestaţii şi-au impus propriul lichidator judiciar, deşi nu deţin minimul de 50% din masa credală.

Premergător, Curtea ţine a evidenţia împrejurarea potrivit căreia judecătorul sindic a procedat la analiza legalităţii hotărârii adunării creditorilor din data de 28.11.2012 prin raportare la dispoziţiile art.15 din Legea nr.85/2006. Aşa cum rezultă chiar din procesul verbal al şedinţei, asupra ordinii de zi şi-au exprimat punctul de vedere creditori însumând 62,88% din masa credala (SC G P T R SRL, SC B R SRL, SC E I SRL, SC I P SRL, SC S F SRL), fiind astfel întrunite cerinţele legale impuse de dispoziţiile art.15 alin.1 din Legea nr.85/2006. Acest cvorum legal permitea şi impunea, de altfel, adoptarea unei hotărâri prin raportare la opţiunile de vot exprimate, în considerarea dispoziţiilor art.15 alin.1 teza a II-a. Lichidatorul judiciar nu trebuia să se raporteze la dispoziţiile art.73 din Legea nr.85/2006 întrucat existenţa pe rolul instanţelor a unor contestaţii cu privire la creanţe nu le califică drept creanţe sub condiţie; caracterul provizoriu al acestora nu goleşte de conţinut dreptul creditoarelor deja înscrise în tabelul preliminar de a-şi exprima votul în adunarea creditorilor cu referire la ordinea de zi.

Trimiterea recurentei la dispoziţiile art.17 alin.4 sunt lipsite de relevanţă în cauză, analiza judecătorului sindic raportându-se la hotărârea adunării creditorilor, nicidecum la o decizie a comitetului creditorilor.

Tot astfel, nici art.19 din Legea nr.85/2006 nu este incident analizei judecătorului fondului. Măsura de înlocuire a lichidatorului judiciar a fost dispusă în temeiul art. 22 alin.2 din Legea nr.85/2006, din oficiu, iar nu ca efect al desemnării unui nou lichidator de către creditori însumand peste 50% din masa credală. Înlocuirea în baza art.22 alin.2 nu este condiţionată de sesizarea judecătorului sindic prin cererea unor creditori care să însumeze un anumit procent din masa credală.

Cu referire la criticile recurentei privind onorariul propus de creditori pentru noul lichidator, acestea nu au în vedere măsura dispusă de către judecător şi nici nu evocă chestiuni de nelegalitate a măsurii dispuse de sindic.

În ceea ce priveşte necesitatea soluţionării cu prioritate a contestaţiilor asupra creanţelor, anterior soluţionării contestaţiei asupra hotărârii adunării creditorilor, Curtea subliniază, din nou, că formularea unor cereri în temeiul art.73 alin.1 din Legea nr.85/2006 nu poate afecta dreptul creditorilor înscrişi în tabelul preliminar de a participa la procedură prin valorificarea tuturor garanţiilor oferite de aceasta, inclusiv dreptul de a vota în adunările creditorilor ori de a face propuneri cu referire la ordinea de zi a acestor adunări. O astfel de limitare nu este prevăzută de lege şi nu poate fi primită ca argument pentru susţinerea legalităţii hotărârii din 28.11.2012.

Nici afirmaţia potrivit căreia măsura de înlocuire a lichidatorului judiciar afectează celeritatea procedurii nu este susţinută probator, iar temerile de natură personală ale administratorului special nu reprezintă argumente juridice rezonabile pentru cenzurarea legalităţii hotărârii dispuse de fond.

În consecinţă Curtea, în temeiul art.312 din Codul de procedură civilă, a respins recursul, ca nefondat.

II. Din cercetarea motivelor de recurs formulate de către lichidatorul judiciar, Curtea constată că se invocă, cu prioritate, încălcarea formelor de procedură în ceea ce priveşte înlocuirea lichidatorului judiciar. Aşa cum s-a reţinut în expunerea anterioară, această măsură a fost dispusă din oficiu în şedinţa din 20 februarie 2013, în temeiul art.22 alin.2 din Legea nr.85/2006. Referirile recurentului cu privire la ponderea creanţelor contestatoarelor în masa credală nu pot fi valorificate întrucat textul legal invocat de către judecătorul sindic nu impune o astfel de condiţie. Nu sunt incidente situaţiei şi măsurilor dispuse prevederile art.19 alin.2 din Legea nr.85/2006; împrejurarea potrivit căreia a existat o cerere de înlocuire formulată oral în cadrul şedinţei de judecată de către contestatoarele prezente nu califică acest demers ca fiind o cerere a comitetului creditorilor, în înţelesul art.22 alin.2 din Legea nr.85/2006, măsura fiind luată din oficiu de către judecător.

Tot astfel, nu se poate reţine o încălcare a formelor de procedură şi o vătămare ca efect al soluţionării cererii în şedinţă publică prin aceea că, pe de o parte, lichidatorul a fost prezent la dezbaterile pe această chestiune, iar în procedură nu fusese desemnat un Comitet al creditorilor, ca şi consecinţă directă a măsurilor dispuse de către lichidator în adunarea din 28.11.2012.

Cu privire la cel de al doilea motiv de recurs, Curtea arată că dispozitivul sentinţei nu cuprinde menţiuni privind modul de îndeplinire a atribuţiilor lichidatorului. Aceste aprecieri se regăsesc în considerentele hotărarii şi reflectă opinia judecătorului sindic, argumentele acestuia valorificand în mod nemijlocit şi temeinic probele administrate în cauză. Curtea a evidenţiat în analiza primului recurs că măsura de a nu adopta o hotarare în cadrul adunării creditorilor din 28.11.2012 a fost cenzurată în mod corect şi legal de către instanţa de fond. Din această perspectivă, măsura de înlocuire a lichidatorului a fost apreciată că şi chestiune de oportunitate în procedură, iar instanţa de control judiciar nu a constatat încălcări a normelor legale incidente.

În ceea ce priveşte nedecontarea cheltuielilor de procedură efectuate în dosar, Curtea a apreciat că acesta nu reprezintă un motiv de casare a sentinţei. În opinia instanţei, judecătorul fondului nu era obligat să se pronunţe, din oficiu, asupra acestor cheltuieli, fiind necesară o sesizare a sa, cu probarea tuturor sumelor pretinse cu acest titlu.

Drept urmare, Curtea a apreciat că hotărarea ce face obiectul prezentei analize este temeinică şi legală, iar în temeiul art.312 din Codul de procedură civilă a respins recursul, ca nefondat.