Art. 336 alin. 1 din noul Cod penal. Dezlegarea dată prin decizia nr. 3/2014 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept în materie penală.

Art. 336 alin. 1 din noul Cod penal. Dezlegarea dată prin decizia nr. 3/2014 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept în materie penală.

Prin decizia nr. 3/2014 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept în materie penală, s-a stabilit că, în aplicarea art. 336 alin. 1 din noul Cod penal, în ipoteza unei duble prelevări, relevant este rezultatul primei prelevări.

Secția  penală  și pentru cauze  cu minori - Decizia penală nr. 426/A/ 02 iunie 2014

Prin sentinţa penală nr. 127/26.06.2013, pronunţată de Judecătoria Mediaş în dosarul nr. 4638/257/2012, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 86 alin.1 din O.U.G. 195/2002 republicată cu aplicarea art. 37 lit. b şi 39 alin.1 Cod penal, a fost condamnat inculpatul P.T.N. la pedeapsa de câte 1 an şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea a două infracţiuni de conducere a autoturismului pe drumul public fără a poseda permis de conducere .

În baza art. 87 alin.1 din O.U.G. 195/2002 republicată cu aplicarea art. 37 lit. b şi 39 alin.1 Cod penal a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa  închisorii de 1 an pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.

I s-au aplicat inculpatului dispoziţiile art. 71,64, lit. b teza II Cod penal.

În baza art.33 lit. b Cod penal, art.34 lit. b Cod penal, s-a dispus că inculpatul va executa pedeapsa închisorii de 1 an şi 2 luni.

A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor de judecată către stat în sumă de 400 lei.

Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a constatat următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaş din data de 11.12.2012 a fost trimis în judecată inculpatul P.T.N. pentru săvârşirea a două infracţiuni de conducere a autoturismului pe drumul public fără a poseda permis de conducere prevăzute de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b şi art. 39 cp şi o infracţiune de conducere a unui autoturism având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b art. 39 Cod penal.

S-a reţinut în sarcina inculpatului faptul că în noaptea de 17/18.01.2012 a condus un autovehicul pe drumul public fără a poseda permis de conducere şi având în sânge o îmbibaţie alcoolică mai mare de 0,80 g/l alcool pur în sânge iar în ziua de 23.04.2012 a fost din nou depistat în trafic conducând autovehiculul fără a poseda permis de conducere.

Legal citat inculpatul prezent la judecată nu a recunoscut faptele săvârşite şi a susţinut că deţine permis de conducere eliberat de autorităţile maghiare.

Analizând actele şi probele dosarului respectiv:

-Procesul verbal de constatare a infracţiunilor săvârşite de inculpat în noaptea de 17/18.01.2012 şi în data de 23.04.2012

-Fişa alcooltest din care rezultă că în noaptea de 17/18.01.2012 inculpatul avea o alcoolemie de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat

-Buletinul de analiză toxicologică a alcoolemiei nr. IX/a/72 din 19.01.2012 al SML S.

-Adresa nr. 1458332/2012 din 06.09.2012 a SPCRPCIV S. din care rezultă că inculpatul nu posedă permis de conducere

-Adresa nr. 30119156/31.01.2012 a punctului comun de contact A.  din care rezultă că inculpatul nu posedă permis de conducere eliberat de autorităţile din Ungaria şi că acesta nu a depus la data de 04.01.2012 la Biroul de Eliberări a Documentelor Szeged nici o cerere cu nr. 2012/3043778 privind eliberarea permisului de conducere

-Declaraţiile martorilor

-Declaraţiile inculpatului

-Înscrisurile depuse de inculpat la dosar, prima instanţă a reţinut următoarele:

În noaptea de 17/18.01.2012, inculpatul care conducea autoturismul marca Mercedes cu nr. XX 31 XXX  pe strada N.F. din direcţia străzii A.I., a fost oprit în trafic de agenţii rutieri şi pentru că emana halenă alcoolică a fost testat cu paratul marca Drager seria ARUB 0611, care a înregistrat şi afişat o concentraţie de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Inculpatul a fost condus la Compartimentul Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Municipal M. unde i-au fost prelevate 2 probe biologice de sânge la un interval de 1 oră iar buletinul de analiză toxicologică alcoolemie nr. IX/a /72 din 19.01.2012 a stabilit o îmbibaţie alcoolică de 0,90 g/l pentru prima probă şi 0,70 g/l pentru cea de-a doua probă.

Pentru că inculpatul nu a putut prezenta un permis de conducere şi a susţinut că posedă permis de conducere eliberat de statul suedez dar nu este asupra sa, organele de poliţie au verificat în evidenţele IPJ S. şi au constat că acesta nu figurează în baza de date ca posesor de permis de conducere.

În data de 23.04.2012 în jurul orelor 11,30 inculpatul conducea autoturismul marca Mercedes cu nr. XX 31 XXX pe DN 14 din direcţia Copşa Mică în direcţia Sighişoara iar când a pătruns pe Şoseaua Sibiului a fost oprit de un echipaj de poliţie şi inculpatul nu a putut prezenta permisul de conducere.

Din nou inculpatul a susţinut în faţa martorului asistent S.C. că deţine permis de conducere eliberat de autorităţile suedeze iar în urma controlului efectuat de organele de poliţie s-a stabilit că inculpatul nu deţine permis de conducere naţional.

Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor la solicitarea organelor de urmărire penală au comunicat prin adresa nr. 2062924/05.05.2012 că inculpatul nu posedă permis de conducere suedez.

Cu ocazia declaraţiilor date în cursul urmăririi penale, inculpatul a menţionat că în Suedia nu a urmat cursurile de legislaţie rutieră însă a plătit unei cunoştinţe suma de 2000 euro şi aceasta i-a  înmânat un permis de conducere suedez categoria ,,B,, .

Susţine inculpatul că în anul 2011 oprit în trafic de poliţia suedeză i s-ar fi reţinut permisul de conducere şi că tot în anul 2011 inculpatul şi-a mutat reşedinţa în Szeged Ungaria pentru a obţine permis de conducere în această ţară.

Inculpatul a susţinut pe parcursul derulării procesului că ar fi urmat cursurile teoretice şi practice de legislaţie rutieră în localitatea Szeged şi că a obţinut permis de conducere pentru categoria ,,B,,  la sfârşitul anului 2011.

I.G.P.F prin punctul de contact A. a comunicat prin adresa nr.3119156/2012 că autorităţile ungare nu au eliberat permis de conducere pentru inculpat verificarea fiind efectuată la data de 31.01.2012.

În urma traducerii documentului intitulat ,,Formular cerere pentru obţinerea permisului de conducere,, cu nr. 3043778/2012 din 04.01.2012, şi comunicării acestuia către punctul de contact A., care l-a transmis autorităţilor maghiare, s-a răspuns  prin adresa nr. 3120128 din 16.10.2012 că această cerere nu a fost depusă de inculpat şi că nu s-a eliberat permis de conducere acestuia.

La cererea inculpatului instanţa a solicitat Punctului Comun de Contact A. fila X dosar, date cu referire la susţinerile inculpatului în sensul depunerii la data de 04.01.2012 a unei cereri de eliberare a permisului de conducere către autorităţile din localitatea Szeged.

S-a răspuns că pe numele inculpatului autorităţile ungare nu au eliberat permis de conducere în anul 2012 iar în data 04.01.2012 la Biroul de Eliberare a Documentelor Szeged din Ungaria nu a fost înregistrată cerere de eliberare permis de conducere cu nr. 3043778/2012.

Inculpatul pe parcursul procesului prin avocat ales, s-a apărat menţionând că ar fi condus cu convingerea că deţine permis de conducere eliberat de autorităţile maghiare poziţie considerată de instanţă nesinceră, atâta timp cât în prima declaraţie dată în faţa organelor de poliţie inculpatul a menţionat tot din convingere că deţine permis eliberat de autorităţile suedeze, că nu îl are asupra sa, apoi şi-a amintit că i-a fost suspendat acest permis că ar avea permis eliberat de autorităţile maghiare dar nu-l poate prezenta pentru ca în final să declare că a condus convins fiind că deţine permis de conducere eliberat de autorităţile maghiare.

În drept, prima instanţă a reţinut că faptele inculpatului care în  noaptea de 17/18.01.2012 a condus un autovehicul pe drumul public fără a poseda permis de conducere şi având în sânge o îmbibaţie alcoolică mai mare de 0,80 g/l alcool pur în sânge iar în ziua de 23.04.2012 a fost din nou depistat în trafic conducând autovehiculul fără a poseda permis de conducere întrunesc elementele constitutive  a două infracţiuni prevăzute de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 şi o infracţiune prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002.

Pentru săvârşirea celor două infracţiuni de conducere fără permis prevăzute de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b şi art. 39 alin. 1 cod penal prima instanţă l-a condamnat pe inculpat la pedepsele de câte 1 an şi 2 luni închisoare.

Pentru infracţiunea de conducere a unui autoturism pe drumul public având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b şi 39 cod penal, prima instanţă l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 1 an.

La stabilirea şi dozarea pedepsei aplicate inculpatului prima instanţă a avut în vedere:

-dispoziţiile art. 72 Cod penal

-recunoaşterea faptelor săvârşite şi dovedite

-perseverența inculpatului în săvârşirea de infracţiuni  la legea circulaţiei în special de natura celor  pentru care va fi  condamnat

-starea de recidivă a inculpatului prev. de art. 37 lit. b Cod penal;

-împrejurarea că acesta este cercetat pentru infracţiunea de conducere fără permis de conducere de către Judecătoria Sibiu.

Dat fiind faptul că inculpatul a săvârşit mai multe infracțiuni fără a fi condamnata definitiv pentru vreuna dintre ele, în temeiul art. 33 lit. a, b Cod penal prima instanţă a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa închisorii cea mai mare de 1 an şi 2 luni.

Pe durata executării pedepsei inculpatului, în temeiul  art. 71 Cod penal, prima instanţă i-a interzis exercitarea  dreptului prevăzut de art. 64 lit. a Teza II, b Cod penal fiind considerat  nedemn a exercita aceste drepturi.

În final, prima instanţă a făcut aplicarea art. 191 Cod procedură.

Împotriva acestei sentinţe a declarat, în termen, recurs inculpatul.

La data de 01.02.2014 s-a produs intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală, astfel că, potrivit art. 10 alin. 2 din Lg. 255/2013 de punere în aplicare a noului Cod de procedură penală, recursul a fost analizat potrivit dispoziţiilor din legea nouă privitoare la apel.

Prin apelul său inculpatul a solicitat:

-în principal, a fi achitat

opentru infracţiunea de conducere fără permis pe temeiul art. 16 lit. a din noul Cod de procedură penală (fapta nu există), cu motivarea că, la momentul opririlor în trafic, avea dreptul de a conduce, obţinut în Ungaria;

opentru infracţiunea de conducere cu alcool, deoarece fapta a fost dezincriminată;

-în subsidiar, a se pronunţa o soluţie de amânare a aplicării pedepsei, cu motivarea că inculpatul nu a săvârşit faptele în stare de recidivă, termenul de reabilitare fiind împlinit.

Reprezentantul parchetului şi-a exprimat poziţia procesuală în sensul admiterii apelului pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80‰, cu motivarea că legea nouă a dezincriminat faptele săvârşite anterior intrării ei în vigoare.

Analizând sentinţa primei instanţe prin prisma motivelor de apel invocate de inculpat dar şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, în acord cu dispoziţiile art. 417 alin. 2 din noul Cod de procedură penală, curtea a reţinut următoarele:

Cu privire la starea de fapt

Prima instanţă a dat o corectă apreciere probelor administrate în cauză, în acord cu art. 63 şi urm. din Codul de procedură penală din 1968, reţinând în mod just că inculpatul a condus, în datele de 18.01.2012 şi 19.01.2012, un autoturism pe drumurile publice, fără a deţine permis de conducere, în data de 18.01.2012 având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală de 0,80‰.

Această stare de fapt este confirmată şi de probele administrate în faza de judecată în apel.

Mai exact, din răspunsul pe care autorităţile maghiare l-au dat, prin intermediul punctului comun de contact A., aflat la fila X, a fost confirmat faptul că inculpatul nu avea permis de conducere eliberate de autorităţile maghiare la datele celor două fapte, înscrisul depus de inculpat în copie, atât la prima instanţă cât şi la instanţa de apel, constând într-o fişă de înscriere la examenul pentru permis de conducere, cu nr. 2012/3043778, nefiind înregistrat la autorităţile maghiare competente.

De altfel, prima instanţă a apreciat în mod temeinic că apărare inculpatului nu este reală deoarece el a încercat, iniţial, să se apere în sensul că ar avea permis de conducere obţinut în Suedia, mai apoi afirmând că a obţinut permisul de conducere în Ungaria. Curtea a observat şi ea că în declaraţiile de la urmărire penală inculpatul a declarat condiţiile în care a obţinut un permis de conducere prin cumpărarea lui de la un individ pe care-l cunoştea, permis care nu a avut la bază susţinerea vreunui examen în condiţii legale. Cu toate acestea, în faţa instanţei de apel inculpatul a reiterat apărarea cu permisul suedez de conducere dar nu a produs vreo dovadă în sprijinul ei.

Cu privire la permisul de conducere pretins obţinut în luna ianuarie 2012 în Ungaria, inculpatul nu a putu face proba obţinerii lui în condiţii legale, ba chiar, în dosarul nr. 14694/306/2012, în care inculpatul a fost judecat definitiv de Judecătoria Sibiu pentru o faptă de conducere fără permis, comisă în perioada dintre cele două fapte din prezenta cauză, acesta a arătat condiţiile în care ar fi obţinut pretinsul permis de conducere, similare celor referitoare la permisul din Suedia, în sensul că a dat 1.500 de euro unui anumit F., care l-a însoţit în Ungaria şi i-a facilitat accesul într-o instituţie publică unde i-a lăsat impresia că îl înscrie la o şcoală de şoferi, iar după 3-4 săptămâni s-a deplasat şi a răspuns, pe calculator, la 56 de întrebări, după care acelaşi F. l-a încredinţat că va rezolva totul. Aceste susţineri ale inculpatului relevă, încă o dată, că era conştient că nu a urmat cursurile unei şcoli de şoferi în Ungaria şi că nu a susţinut un examen în condiţii normale (probă teoretică şi probă practică), condiţii în care nu putea obţine dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Cu privire la fapta de conducere cu alcool, prima instanţă corect a reţinu şi existenţa acesteia. În faza de judecată în apel curtea a încuviinţat şi proba cu expertiza de recalculare a alcoolemiei, rezultatul fiind acela că inculpatul a avut, la momentul opririi în trafic, o îmbibaţie alcoolică în sânge de aproximativ 1,00‰.

Cu privire la succesiunea de legi penale în timp

De la comiterea faptelor de către inculpat şi până la judecare lor definitivă a intervenit intrarea în vigoarea noii legislaţii penale, constând în noul cod penal şi în modificările, aduse de legea de punere în aplicare a acestui cod, legilor penale speciale sau legilor nepenale conţinând dispoziţii penale.

În demersul de analiză a celor două legi succesive, cu scopul de a descoperi legea penală mai favorabilă inculpatului, curtea va avea în vedere regula de principiu trasată prin decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale a României, potrivit căreia nu este posibilă combinarea instituţiilor mai favorabile din cele două legi succesive, aprecierea legii penale ca fiind mai favorabile făcându-se doar prin compararea celor două legii în ansamblul lor.

Faptele comise de inculpat şi încadrate anterior în dispoziţiile art. 86 alin. 1 şi art. 87 alin.1 din O.U.G. 195/2002 nu au fost dezincriminate, regăsindu-se încriminate în art. 335 alin. 1 şi art. 336 alin. 1 din noul Cod penal.

Dacă în legătură cu fapta de conducere fără permis nu au fost ridicate obiecţiuni referitoare la incriminarea ei în dispoziţiile art. 335 alin. 1 din noul Cod penal, cu referire la incriminarea faptei de conducere cu alcool curtea observă că atât inculpatul cât şi reprezentantul parchetului în apel au susţinut că aceasta nu se mai regăseşte incriminată în dispoziţiile noului Cod penal.

Curtea nu poate fi de acord cu această apărare şi consideră că intenţia legiuitorului de a păstra incriminarea faptelor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană cu îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală este evidentă şi ea transpare din însăşi denumirea marginală a art. 336 din noul Cod penal, care este „Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”.

Este adevărat că legiuitorul nu a preluat întocmai conţinutul vechiului text incriminator al respectivei fapte din art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 şi că l-a modificat în sensul că a precizat că momentul relevant pentru realizarea elementului material al infracţiunii este cel al prelevării mostrelor biologice însă această modificare nu relevă intenţia legiuitorului de a dezincrimina faptele de conducere cu alcool nici in abstracto şi nici in concreto.

Dacă în ceea ce priveşte dezincriminarea in abstracto nu există nici un fel de îndoială, dezincriminarea in concreto, admisă de prevederile art. 3 alin. 1 din Legea de punere în aplicare a noului Cod penal, se pretează unei analize mai aprofundate.

Această dezincriminare in concreto poate opera, în accepţiunea art. 3 alin. 1 din Legea de punere în aplicare a noului Cod penal, atunci când legiuitorul a înţeles să modifice elementele constitutive ale infracţiunii astfel încât fapta comisă sub imperiul legii vechi nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi.

Elementul constitutiv despre care este vorba în prezenta speţă este elementul material constând în acţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu o îmbibaţie alcoolică peste limita de 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Elementul material rămâne, sub aspectul său esenţial, acelaşi în noua reglementare ca şi în vechea reglementare.

Schimbarea adusă de noua lege este doar una de nuanţă şi ea se referă la una dintre condiţiile asociate elementul material, anume cea legată de momentul la care se cere existenţa în sânge a îmbibaţiei alcoolice: în vechea reglementare acest moment era cel al depistării conducătorului în trafic, adică al conducerii efective, pe când în noua reglementare este cel al prelevării mostrelor biologice.

Această modificare de nuanţă nu este total lipsită de relevanţă în contextul intervenirii noii reglementări însă ea nu poate echivala cu dezincriminarea nici măcar in concreto ci va putea fi determinantă sub aspectul aplicabilităţii legii penale mai favorabile din perspectiva art. 5 din noul Cod penal.

Având în vedere că legiuitorul nu a preluat pur şi simplu textul din vechea reglementare ci a modificat, sub aspect de nuanţă, condiţiile de incriminare în ceea ce priveşte momentul la care este necesară existenţa îmbibaţiei alcoolice în sângele conducătorului auto, în sensul că, dacă din reglementarea anterioară se desprindea concluzia că îmbibaţia alcoolică peste limita prevăzută de lege trebuie să se găsească în sângele conducătorului auto la momentul conducerii autovehiculului, noua reglementare prevede că momentul relevant este cel al prelevării mostrelor biologice, curtea a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu  dezlegarea problemei de drept care se pune în legătură cu această modificare a legiuitorului în sensul de a şti care este rezultatul alcoolemiei cu relevanţă penală în ipoteza unei duble prelevări, ipoteză ce se regăseşte în prezenta speţă.

Prin decizia nr. 3/2014 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept în materie penală, s-a stabilit că, în aplicarea art. 336 alin. 1 din noul Cod penal, în ipoteza unei duble prelevări, relevant este rezultatul primei prelevări.

Având, aşadar, răspuns la această întrebare, curtea observă că fapta de conducere cu alcool săvârşită de inculpat întruneşte condiţia legată de valoarea îmbibaţiei alcoolice atât prin prisma vechii legi (la momentul opririi în trafic inculpatul având o alcoolemie apropiată de 1,00‰, cum rezultă din expertiza de recalculare întocmită în apel), cât şi prin prisma noii legii (la momentul primei prelevări inculpatul a avut o alcoolemie de 0,90‰, cum rezultă din buletinul de analiză a probelor de sânge).

Înainte de a trece la compararea rezultatelor aplicării globale a celor două legi penale succesive la situaţia din speţă curtea mai ţine să arate că a verificat demersul de individualizare judiciară a aplicării pedepselor de către prima instanţă şi a concluzionat că acesta este conform aplicării legale a criteriilor prev. de art. 72 din Codul penal din 1969, cu o uşoară tentă de netemeinicie favorabilă inculpatului (cunoscut cu antecedente penale, perseverent în săvârşirea aceluiaşi gen de fapte, profund nesincer), concretizată prin aplicarea unor pedepse prea reduse pentru fiecare infracţiune în parte dar şi prin contopirea fără aplicarea vreunui spor, netemeinicie pe care curtea nu o poate îndrepta în calea de atac a inculpatului.

Stabilind că prima instanţă a realizat o legală individualizare a pedepselor, curtea a respins şi apărare inculpatului în sensul că i s-a reţinut în mod greşit starea de recidivă post executorie.

Din fişa de cazier a inculpatului rezultă că acesta a fost condamnat anterior la mai multe pedepse pentru infracţiuni intenţionate, între care cea mai grea a fost o pedeapsă de 3 ani închisoare (curtea a avut în vedere doar condamnările pronunţate în România, cea pronunţată în Austria nefiind recunoscută de autorităţile judiciare române).

Termenul de reabilitare, care se calculează în conformitate cu art. 135 alin. 1 lit. a din Codul penal din 1969 şi, potrivit deciziei nr. 3/2009 a Înaltei Curţi de Casaţi şi Justiţie – Secţiile unite, în funcţie de condamnarea cea mai grea de 3 ani închisoare, şi care este de 5 ani şi 6 luni, a început că curgă, potrivit art. 136 alin. 2 din Codul penal din 1969, de la data de 05.05.2007. Acest termen de reabilitare s-ar fi împlinit la data de 05.11.2012, iar inculpatul a săvârşit ambele fapte anterior acestui moment, astfel că nu devin incidente dispoziţiile art. 38 alin. 2 din Codul penal din 1969.

Curtea a observat că prin decizia nr. 111/A/2014, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. 14694/306/2012, în care inculpatul a fost judecat pentru o faptă concurentă cu cele două din prezenta cauză, comisă la data de 15.03.2012, s-a reţinut că s-a împlinit termenul de reabilitare judecătorească în ceea ce priveşte condamnările anterioare ale inculpatului însă acea concluzie a avut la bază o aplicare combinativă a dispoziţiilor celor două coduri penale care s-au succedat în timp, aplicare permisă anterior amintitei decizii nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale a României, însă nepermisă în prezenta speţă, în care decizia este pronunţată după data publicării în Monitorul Oficial a deciziei forului constituţional.

Curtea mai ţine să arate, în legătură cu procesul de individualizare a pedepselor, că, dată fiind perseverenţa infracţională a inculpatului în acelaşi gen de fapte şi atitudinea lui profund nesinceră, încercând să inducă în eroare organele judiciare prin apărări false, producând, prin aceasta, tergiversări şi cheltuieli însemnate ale procedurii, o amânare a aplicării pedepsei nu se poate pronunţa, nefiind îndeplinită condiţia prev. de art. 83 alin. 1 lit. a din noul Cod penal, cum nici reducerea pedepselor pentru fiecare infracţiune în parte nu se justifică.

Concluzionând în sensul că individualizarea judiciară efectuată de prima instanţă conform legii vechi este legală şi că, potrivit legii noi, inculpatului nu i se pot aplica pedepse mai reduse pentru fiecare infracţiune în parte şi nici modalităţi de suspendare a executării lor, curtea, comparând efectul aplicării dispoziţiilor art. 34 alin. 1 lit. b din Codul penal din 1969 de către prima instanţă (pedeapsă rezultantă de 1 an şi 2 luni închisoare) cu efectul care s-ar putea obţine prin aplicarea dispoziţiilor corespondente art. 39 alin. 1 lit. b din noul Cod penal (pedeapsă rezultantă de 1 an 10 luni şi 20 de zile închisoare),  a reţinut  că noul Cod penal nu reprezintă legea mai favorabilă pentru inculpat.

Cercetând sentinţa primei instanţe şi sub aspectul celorlalte chestiuni de fapt şi de drept, potrivit art. 417 alin. 2 din noul Cod de procedură penală, curtea nu a descoperit nici alte fine de nelegalitate sau de netemeinicie.

Pentru toate aceste considerente, văzând şi dispoziţiile art. 421 pct. 1 lit. b din noul Cod de procedură penală, curtea  a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul P.T.N. împotriva sentinţei penale nr. 127/26.06.2013, pronunţată de Judecătoria Mediaş în dosarul nr. 4638/257/2012.

Domenii speta

Spete similare