Contestatie la executare

Sentinţă civilă 3474 din 01.11.2012


R O M Â N I A

JUDECATORIA O N E S T I

JUDETUL B A CA U

DOSAR NR. 474/270/2009* contestatie la executare 

Înreg. 19.09.2012

SENTINTA CIVILA NR.3474

Sedinta publica din data de 1 noiembrie  2012

Completul de judecata compus din:

Presedinte – …..

Grefier  - ….

Astazi a avut loc pronuntarea în dosarul civil nr. 474/270/2009*, promovat de contestatoarea …., cu sediul în …… în contradictoriu cu intimatele  ….., cu sediul în ….,  având ca obiect contestatie la executare.

La apelul nominal facut în sedinta publica au lipsit partile.

 Procedura de citare legal îndeplinita.

S-a expus referatul oral al cauzei de grefierul de sedinta, care învedereaza instantei ca procedura de citare este legal îndeplinita.

Dezbaterile au avut loc în sedinta publica din data de 29 octombrie 2012 si au fost consemnate în încheierea de amânare a pronuntarii de la acea data, care fac parte integranta din prezenta hotarâre.

Cauza a ramas în pronuntare.

I N S T A N T A

Deliberând asupra prezentei contestatii la executare, constata urmatoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Onesti sub nr. 4754/21.08.2007 contestatoarea …., a formulat, în contradictoriu cu intimata …., contestatie la executare prin care contesta titlul executoriu emis de Ministerul Finantelor în baza dosarului fiscal nr. 8007/03.08.2007, motivele fiind urmatoarele: nu s-a sustras de la plata obligatiilor fiscale, societatea nu mai are activitate din anul 2003; pâna la data primirii somatiei din 03.08.2007 nu i-au fost comunicate obligatiile restante la bugetul de stat; la data efectuarii controlului sediul social al societatii era în judetul …si nu în ….; dupa schimbarea sediului social contestatoarea a vândut întreg activul situat în orasul … catre …..; la baza stabilirii valorii activului a stat si factura de lucrari si reparatii si constructii pe care … le-a efectuat la …..

Contestatia nu este motivata în drept.

Cererea este timbrata cu 39 de lei taxa de timbru.

Intimata a depus întâmpinare prin care solicita respingerea contestatiei motivat de faptul ca împotriva procesului verbal de control nu s-a facut contestatie în termenul legal prevazut de OG 92/2003.

Prin sentinta civila nr. 2961/03.10.2007 pronuntata în dosarul 4754/2007 instanta a respins contestatia la executare motivat de faptul ca societatea contestatoare nu a formulat contestatie împotriva procesului verbal de control, iar în cadrul executarii silite au fost respectate normele legale.

Aceasta sentinta a fost casata si cauza trimisa spre rejudecare prin decizia Tribunalului Bacau nr. 145/07.10.2008, retinând în considerente ca prima instanta nu s-a pronuntat asupra cererii deduse judecatii, contestatoarea formulând o contestatie la titlu, iar prin sentinta recurata instanta a respins contestatia la executare.

În cadrul cererii de recurs contestatoarea a solicitat si suspendarea executarii hotarârii, conform art. 300 alin. 2 Cod procedura civila, formându-se dosarul nr. 5918/110/2007 pe rolul Tribunalului Bacau. Prin încheierea din 20.11.2007 Tribunalul Bacau a respins aceasta cerere, motivat de faptul ca de fapt contestatoarea solicita suspendarea executarii contestate ce formeaza obiectul dosarului fiscal nr. 8007/2007 mal …… si nu executarea hotarârii. Prin încheierea din 26.02.2008 pronuntata în acelasi dosar s-a dispus restituirea cautiunii în valoare de 825 lei, achitata de catre contestatoare.

Pe fond, cauza a venit spre rejudecare la Judecatoria Onesti, formând obiectul dosarului nr. 474/270/2009 solutionat prin sentinta civila nr. 3910/8.12.2009 în sensul admiterii contestatiei la executare si anularii executarii silite însesi, constatându-se ca s-a dispus suspendarea executarii silite prin încheierea din 16.04.2009. Considerentele acestei sentinte sunt în sensul ca debitul nu este real, astfel cum a rezultat din expertiza contabila efectuata în cauza. Trebuie mentionat ca prin încheierea din 16.04.2009 din dosarul nr. 474/270/2009 s-a dispus ca recipisa CEC de plata a cautiunii nr. 469821/1/07.11.2007 sa fie restituita contestatoarei la data solutionarii irevocabile a contestatiei la executare, desi, recipisa fusese restituita contestatoarei la data de 7.03.2008 astfel cum rezulta din mentiunea în acest sens facuta pe fila 32 verso din dosarul Tribunalului Bacau nr. 5918/110/2007.

Ti împotriva sentintei 3910/8.12.2009 s-a declarat recurs solutionat de Tribunalul Bacau prin decizia civila nr. 560/22.06.2010 care a admis recursul, a casat sentinta recurata si a trimis cauza spre rejudecare la Judecatoria Onesti, retinând în considerente ca în speta de fata nu poate fi analizat titlul de creanta care nu a fost contestat în termenul legal, ci doar executarea propriu zisa efectuata conform art. 145 Cod procedura fiscala.

În rejudecare, instanta a invocat din oficiu exceptia lipsei capacitatii procesuale de folosinta a intimatei ……, iar pe fond, contestatoarea a precizat ca îsi însuseste probele cu înscrisuri si cu expertiza contabila administrate în celelalte cicluri procesuale.

Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

În primul rând, asupra exceptiei lipsei capacitatii procesuale de folosinta a intimatei …..:

Instanta va admite aceasta exceptie, având în vedere doua considerente de drept: art. 2 din HG 109/2009 care prevede ca „în subordinea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala functioneaza Garda Financiara, Autoritatea Nationala a Vamilor, directiile generale ale finantelor publice judetene si Directia Generala a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti, ca institutii publice cu personalitate juridica”, nefiind incluse si administratiile finantelor publice, iar pe de alta parte prin Ordinul ANAF nr. 2224/2011 AFP … a fost desfiintata.

Pe fondul cauzei, instanta retine:

În urma unei verificari de fond efectuate la ….. Directia Generala a Finantelor Publice ….. a încheiat procesul – verbal de control din data de 31.03.2003.

La data controlului, contestatoarea avea sediul în …. str. ….

Procesul – verbal de control a fost semnat de organul de control si de reprezentantul legal al contestatoarei, administrator ……, fara nici un fel de obiectie.

Conform mentiunii din procesul – verbal, împotriva masurilor stabilite, se poate face contestatie în conditiile prevazute de O.G. nr. 13/2001, modificata.

Contestatoarea nu a formulat contestatie împotriva procesului – verbal.

În consecinta, Administratia Finantelor Publice …., fata de schimbarea sediului societatii contestatoare si potrivit art. 145 din O.G. nr. 92/2003, a emis titlul executoriu nr. 8006/03.08.2007 si somatia nr. 4/40/6/2007/ 408 din care rezulta un debit de 8246 lei reprezentând: 4686 lei TVA, 3369 lei dobânzi si penalitati, 191 lei impozit pe venitul microîntreprinderilor.

Contestatoarea a contestat titlul executoriu si somatia motivând ca nu datoreaza aceste sume intimatei, având în vedere ca în luna aprilie 2003 a vândut activele catre ……, iar aceasta a preluat si datoriile catre stat.

Conform dispozitiilor art. 315 alin. 1 Cod procedura civila, în caz de casare, hotarârile instantei de recurs sunt obligatorii pentru judecatorii fondului.

Astfel cum am aratat si în preambul, Tribunalul Bacau a stabilit prin decizia de casare nr. 560/22.06.2012 ca instanta de fond nu avea competenta legala de a analiza titlul de creanta în cadrul unei contestatii la executare care vizeaza doar formele de executare efectuate conform prevederilor art. 145 din OG 92/2003.

În consecinta, în cele ce urmeaza, instanta, plecând de la aspectul transat de instanta de recurs ca titlul de creanta este valabil atâta timp cât nu a fost contestat, va analiza executarea propriu zisa efectuata de creditoare. Astfel, motivele invocate de contestatoare pentru anularea actelor de executare silita sunt motive ce tin de valabilitatea titlului de creanta, contestatoarea nefacând dovada, asa cum sustine, ca s-a efectuat plata obligatiilor fiscale catre stat.

În ceea ce priveste executarea propriu zisa, instanta retine ca intimata a respectat normele legale în vigoare la data de 03.08.2007, adica art. 141 respectiv art. 145 din OG 92/2003, emitând un titlu executoriu în baza titlului de creanta valabil, si apoi somatia nr. 4/40/6/2007/408 din 03.08.2007.

În ceea ce priveste cererea de suspendare a executarii silite, fata de solutia pronuntata asupra contestatiei la executare, instanta va respinge cererea de suspendare, urmând a constata ca prin încheierea pronuntata la data de 26.02.2008 de Tribunalul Bacau în dosarul nr. 5918/110/2007 s-a dispus restituirea cautiunii în valoare de 825 de lei achitata la CEC Bacau potrivit recipisei de consemnare nr. 469821/1/07.11.2007 catre contestatoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTARASTE:

Admite exceptia lipsei capacitatii procesuale de folosinta a intimatei AFP TG OCNA.

Respinge contestatia formulata de contestatoarea …, cu sediul în …. în contradictoriu cu intimata …., ca fiind introdusa împotriva unei persoane fara capacitate procesuala de folosinta.

Respinge contestatia la executare formulata de contestatoarea S…., cu sediul în ….. în contradictoriu cu intimatele  …., cu sediul în …..

Respinge cererea de suspendare a executarii silite.

Constata ca prin încheierea pronuntata la data de 26.02.2008 de Tribunalul Bacau în dosarul nr. 5918/110/2007 s-a dispus restituirea cautiunii în valoare de 825 de lei achitata la CEC Bacau potrivit recipisei de consemnare nr. 469821/1/07.11.2007 catre contestatoare.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica azi, 01.11.2012.

P R E S E D I N T E , G R E F I E R ,

1