Validare poprire

Sentinţă civilă 813 din 16.03.2009


SENTINŢA CIVILĂ Nr. 813

Şedinţa publică de la 16 Martie 2009

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 30.01.2009, sub dosar nr. 628/327/2009, creditoarea _, în contradictoriu cu debitoarea _ şi cu terţul poprit _, a solicitat instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună validarea popririi în mâna terţului poprit a sumei de 1987,58 lei, cu cheltuieli de judecată.

În fapt, creditoarea a învederat că prin sentinţa civilă nr. 2021/08.11.2007 a Tribunalului Tulcea, debitoarea a fost obligată la plata sumei de 174.903,63 lei reprezentând contravaloare servicii apă canal şi cheltuieli de judecată, la care se adaugă cheltuieli de executare de 7100 lei, reprezentând taxe de timbru, timbru judiciar şi onorariu executor. Această sentinţă a fost pusă în executare prin B.E.J. Dumbravă Dumitru, formându-se dosarul de executare silită nr. 41/2008, executorul judecătoresc comunicând debitoarei, la data de 14.03.2008, somaţia cu termen de o zi, conform art.387 şi următoarele din Codul de procedură civilă.

Întrucât debitoarea nu a plătit suma datorată în termenul prevăzut în somaţie, executorul judecătoresc, în temeiul art. 452 şi următoarele din Codul de procedură civilă, a procedat la înfiinţarea popririi în mâna terţului poprit, pentru suma de 1987,58 lei, reprezentând cotă parte pentru serviciul de apă şi canalizare, sumă rămasă neachitată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 460 C.proc.civ. şi art. 2 lit. ţ) din Legea nr. 554/2004.

În temeiul art.242 al.2 Cod procedură civilă s-a solicitat de către reclamantă judecarea cauzei şi în lipsa părţilor.

Cererea nu a fost timbrată.

Instanţa a invocat din oficiu, în şedinţa publică din data de 16.03.2009, excepţia netimbrării cererii.

Deliberând asupra acestei excepţii, instanţa reţine următoarele:Potrivit art. 20 alin.1 din Legea 146/1997 privind taxele judiciare de timbru taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar potrivit alin. 3 neîndeplinirea obligaţiei de plata până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii.

Deşi instanţa a pus în vedere reclamantei ca până la primul termen de judecată să timbreze cererea cu suma de 10 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, calculată conform cu art.3 lit.s) din Legea nr. 146/1996 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi să aplice cererii timbre judiciare în valoare de 0,3 lei conform art. 3 alin. 1 din O.G. nr.32/1995, sub sancţiunea anulării cererii în conformitate cu art. 20 alin. 3 din Legea 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi art. 9 din OG 32/1995 privind timbrul judiciar, fiind citată cu aceste menţiuni, reclamanta nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei.

Faţă de cele expuse anterior, având în vedere că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţia de a timbra anticipat cererea, în conformitate cu dispoziţiile art. 20 alin. 3 din Legea 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi art. 9 din OG 32/1995 privind timbrul judiciar va admite excepţia netimbrării cererii şi va anula cererea ca netimbrată.