Întreruperea executării pedepsei

Sentinţă penală 175 din 19.02.2009


SENTINŢA PENALĂ NR.175/19.02.2009

Prin cererea adresată iniţial Tribunalului Tulcea şi înregistrată sub nr.2888/88/2008, petentul __ a solicitat întreruperea executării pedepsei închisorii de 4 ani, aplicată de Judecătoria Tulcea prin sentinţa penală nr.666/08.06.2007.

Prin sentinţa penală nr.15/20.01.2009, Tribunalul Tulcea a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Tulcea.

La Judecătoria Tulcea s-a format dosarul nr.809/327/2009.

În motivarea cererii, petentul a arătat că doreşte întreruperea executării pedepsei pentru a face demersuri în vederea obţinerii unei locuinţe sociale de care să se poată folosi după executarea pedepsei.

Conform dispoziţiilor art.453 C.pr.pen. cazurile de întrerupere a executării pedepsei sunt următoarele: a) când se constată pe baza unei expertize medico-legale că cel condamnat suferă de o boală gravă care face imposibilă executarea pedepsei iar instanţa apreciază că amânarea executării pedepsei şi lăsarea în libertate nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, în acest caz executarea pedepsei se amână până când starea de sănătate a condamnatului se va ameliora astfel încât pedeapsa să poată fi pusă în executare; b) când o condamnată este gravidă sau are un copil mic de un an, executarea pedepsei urmând a fi amânată până la încetarea cauzei care a determinat amânarea şi c) când din caza unor împrejurări speciale executarea imediată a pedepsei ar avea consecinţe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucrează, în acest caz executarea putând fi amânată cel mult 3 luni şi numai o singură dată.

Analizând cererea petentului, instanţa a constatat că motivul invocat de acesta nu se circumscrie nici unui motiv de întrerupere a executării pedepsei prevăzut de lege şi nici nu s-a făcut dovada existenţei unor împrejurări ce ar avea consecinţe deosebit de grave pentru condamnat, instanţa urmează a respinge cererea ca nefondată.

În baza art.192 alin.2 Cod Procedură Penală va fi obligat petentul la plata sumei de 120 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 100 lei se va vira din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi Tulcea.

Domenii speta