Contestaţie la executare

Sentinţă civilă 5367 din 05.07.2013


Dosar nr. 7543/318/2013 Cod operator 2445 

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA TÂRGU JIU

JUDEŢUL GORJ

SECŢIA CIVILĂ

Sentinţa civilă nr.5367

Şedinţa publică din 05.07.2013

Instanţa constituită din :

PREŞEDINTE: GS

GREFIER: LB

Pe rol fiind pronunţarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în şedinţa publică din 28.06.2013 privind judecarea cererii formulată de contestatorul RC în contradictoriu cu intimata Direcţia  Locală de Venituri din cadrul Consiliului Local al municipiului  …………

La apelul nominal, făcut în şedinţa publică, au lipsit părţile.

Procedura legal îndeplinită, din ziua dezbaterilor.

Deliberând, instanţa pronunţă următoarea sentinţă;

 

JUDECATA

Prin cererea introdusă pe rolul Judecătoriei …….., înregistrată sub nr.7543/318/2013, contestatorul RC, în contradictoriu cu intimata Direcţia  Locală de Venituri din cadrul Consiliului Local al municipiului ………., a formulat contestaţie la executare împotriva titlului  executoriu  nr.4318/06.04.2013 şi a somaţiei  nr.24525/06.04.2013 emise de Direcţia Locală  de Venituri din cadrul  Consiliului Local  al Municipiului  ……………. în dosarul  de executare nr. 4096/2013.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că prin titlul executoriu menţionat i s-a stabilit impozit pe cele 2 autoturisme VW PASSAT şi VW CRAFTER în cuantum de 4742, 49 lei din care 2891 lei debit şi 1851,49  lei majorări de întârziere începând cu anul 2008 şi până în prezent, însă aceste autoturisme au fost înmatriculate pe numele său în Spania, iar în anul 2013 le-a înmatriculat în România tot pe numele său şi consideră că, în baza deciziei de impunere completată de el, i-a fost stabilit în mod eronat impozitul având în vedere faptul că el a achitat în Spania impozitele aferente acestor maşini până în momentul radierii lor.

Contestatorul mai arată că a depus copii după ultima chitanţă din luna iulie 2007 unde se precizează în mod clar că nu mai are niciun rest la impozit de plată, acest fapt însemnând că nu mai are impozite restante nici pentru anii anteriori, întrucât dacă ar  mai fi avut restanţe  ar fi apărut la rubrica rest de plată, iar, în adresa nr.17581/26.03.2013, intimata recunoaşte doar plata impozitului pe anul 2012, dar face demersurile pentru a fi executat şi îşi calculează impozit şi majorări  şi pentru acest an.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art.172-173 din OG 92/2003 şi art.194 şi urm C. proc. civilă.

În dovedirea cererii, contestatorul a depus la dosar  cartea de identitate,  somaţie,  titlu executoriu nr. 4318/2013,  adresa nr.17581/2013,  înscrisuri  traduse din limba spaniolă în limba română, adeverinţă, plicul de corespondenţă,  cerere ( filele 3 – 20).

În cauză, intimata  Direcţia publică de Venituri  Tg.- Jiu a formulat întâmpinare prin care a  arătat că în conformitate cu prevederile articolului 205 alineatul 2 litera b din C.p.civilă, invocă, pe cale de excepţie, nulitatea cererii de chemare în judecată şi invocă articolul 194 litera d C.p.civilă potivit cu care cererea de chemare în judecată va cuprinde arătarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea, preum şi articolul 196 alineatul 1 C.p.civilă în care se reţine  că cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele şi prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părţi, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părţii sau a reprezentantului acesteia este nulă, iar cererea de chemare în judecată, nu respectă dispoziţiile imperative ale articolului 194. litera d. cu privire la invocarea motivelor de drept pe care aceasta se sprijină, practic a criticilor de nelegalitate ce se aduc formelor de executare, expuse în preambulul prezentelor apărări

Mai mult decât atâta, intimata arată că nu sunt inserate în cuprinsul acesteia nici motivele de fapt, cererea de chemare în judecată fiind doar o expunere cronologică a unor situaţii, nicidecum o motivare a acesteia.

A doua excepţie pe care o invocă intimata este aceea a tardivităţii introducerii contestaţiei la executare, intimata apreciind că nu a fost respectat termenul prevăzut de art. 173 alin.1 lit. a din OG nr.92/2003 deoarece contestaţia de faţă a fost înregistrată la data de 08.05.2013, iar actele de executare contestate au fost comunicate contestatorului la data de 23.04.2013.

Pe fondul cauzei, intimata a arătat că în conformitate cu articolul 110 alineatul 3 litera a din O.G. nr.92/2003, titlul de creanţă este actul prin care se stabileşte şi individualizează creanţa fiscală, întocmit de organele competente, asemenea titlu putând fi decizia de impunere, iar articolul 141 alineatul 1 indice 1 din acelaşi act normativ reţine că niciun titlu executoriu nu se poate emite în absenţa unui titlu de creanţă în baza căruia se stabilesc, în condiţiile legii, creanţe fiscale principale sau accesorii

Faţă de articolele menţionate, intimata a precizat că formele de executare contestate au la bază două decizii de impunere din data de 30.01.2013 prin care au fost stabilite obligaţii fiscale, pentru fiecare dintre cele două mijloace de transport pentru care au fost emise formele de executare, respectiv Volkswagen Passat şi Volkswagen Crafter, aceste decizii fiind comunicate reclamantului, după cum acesta recunoaşte în cererea de chemare în judecată, însă, în conformitate cu cele două dispoziţii legale incidente, cele două acte administrativ-fiscale enunţate anterior nu au fost constatate ca fiind nelegale, astfel că atâta timp cât somaţia de executare nr. 24525/06.04.2013 şi titlul executoriu nr. 4318/06.04.2013 au la bază titluri de creanţe perfect legale, prin care au fost stabilite şi individualizate în mod cu totul corect creanţele fiscale datorate, formele de executare fiind emise în baza acestora, este mai mult decât evident că şi acestea din urmă sunt legale, acţiunea urmând a fii respinsă şi pe aceste argumente.

Intimata menţionează că impozitul precizat în cele două forme de executare contestate, aferent anilor 2008-2012, în cuantum total de 4.742,49 lei, cu privire la cele două mijloace de transport expuse mai-sus, a fost stabilit în baza celor două decizii de impunere şi instanţa urmează a înlătura susţinerea conform căreia reclamantul a depus la subscrisa înscrisuri prin care face dovada achitării obligaţiilor fiscale către bugetul local al municipiului Târgu-Jiu, din anul 2007, după cum eronat se susţine, neexistând documente doveditoare, în acest sens, ataşate la cererea de chemare în judecată.

Intimata consideră că prezenta contestaţie urmează a fi respinsă şi prin raportare la prevederile art. 261, 264 din Legea nr.571/2003, art. 118 alin.2 lit. a din HG nr.44/2004.

La întâmpinare, intimata  a anexat înscrisurile depuse la filele 30-42.

Contestatorul a depus răspuns (fila 45) la întâmpinare prin care a arătat că cererea de chemare în judecată cuprinde toate cerinţele prevăzute de art. 194 C.p.civilă şi contestaţia a fost depusă în termen legal, respectiv 02.05.203, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, iar la dosar a depus chitanţa ce dovedeşte că a plătit impozitul pentru anul 2012 şi în luna mai soţia sa a obţinut de la autorităţile din Spania dovada achitării impozitului pentru cele două autoturisme din momentul cumpărării până în 2012, astfel că nu poate fi obligat să mai plătească încă o dată impozitul pe care l-a plătit anterior în Spania deoarece s-ar ajunge la o dublă impozitare ce nu este permisă de legislaţia europeană.

La acest răspuns, contestatorul a anexat înscrisurile depuse la filele 47-64.

În şedinţa publică din 28.06.2013, contestatorul a depus la dosar adresa nr. 55882/04.06.2013.

În aceeaşi şedinţă, reprezentantul intimatei a depus la dosar adresa nr. 55882/04.06.2013, decizia de impunere din 04.06.2013, nota de plată din 04.06.2013, confirmarea de primire din 07.06.2013 şi cererea înregistrată sub nr. 53666/23.06.2013.

În temeiul art. 248 alin.1 C.p.civilă, instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor invocate în sensul respingerii, cu următoarea motivare:

Excepţia tardivităţii nu este întemeiată deoarece termenul prevăzut de art. 173 alin.1 lit. a din OG nr.92/2003 se calculează de la data de 02.05.2013, potrivit art. 183 C.p.civilă, data depunerii contestaţiei la poştă, aşa cum reiese din menţiunile de pe plicul depus la fila 21, iar actele contestate au fost comunicate contestatorului la data de 23.04.2013.

Totodată, instanţa reţine că este nefondată şi excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată deoarece contestatorul a indicat toate împrejurările şi circumstanţele ce au condus la formularea cererii de chemare în judecată şi nu este necesar ca reclamantul să indice textele legale pe care şi-a întemeiat pretenţia, judecătorul fiind în măsură să le determine din lecturarea obiectului cererii şi a motivelor acesteia, în speţă fiind contestate formele de executare reprezentate de titlul executoriu  nr.4318/06.04.2013 şi somaţia  nr.24525/06.04.2013 emise de intimată în dosarul  de executare nr. 4096/2013, în conformitate cu prevederile art. 172-173 din OG nr.92/2003, prevederi indicate chiar în cuprinsul formelor de executare contestate, dar şi în cererea de chemare în judecată.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată şi reţine următoarele:

Formele de executare contestate (titlul executoriu  nr.4318/06.04.2013 şi somaţia  nr.24525/06.04.2013 emise de intimată în dosarul  de executare nr. 4096/2013) au la bază două decizii de impunere din data de 30.01.2013 prin care au fost stabilite obligaţii fiscale, pentru fiecare dintre cele două mijloace de transport, respectiv Volkswagen Passat şi Volkswagen Crafter, aceste decizii nefiind însă comunicate contestatorului deoarece în dosarul de executare înaintat de intimată nu se regăseşte dovada comunicării acestor decizii, fiind depuse dovezile de comunicare a actelor de executare contestate, cât şi a deciziei de impunere pe anul 2013, decizie ce nu are legătură cu sumele ce fac obiectul litigiului.

Potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală, executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis în baza OG nr. 92/2003 de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu, iar titlul de creanţă devine titlu executoriu la data la care creanţa fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.

În cauza de faţă, instanţa reţine că deciziile de impunere din data de 30.01.2013 prin care au fost stabilite obligaţii fiscale, pentru fiecare dintre cele două mijloace de transport, respectiv Volkswagen Passat şi Volkswagen Crafter nu sunt executorii atâta timp cât nu au fost comunicate contestatorului care are posibilitate să formuleze contestaţie în termen de 30 de zile la organul fiscal emitent (potrivit procedurii speciale reglementată de  titlul IX din OG nr. 92/2003 privind soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale), astfel că formele de executare emise în baza acestor decizii nu sunt legale.

Apărările contestatorului vizând modalitatea emiterii greşite a deciziilor prin dubla impozitare în condiţiile în care deja a achitat impozitul aferent celor două mijloace de transport pot fi verificate doar în cadrul procedurii speciale reglementată de  titlul IX din OG nr. 92/2003 privind soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale, însă este necesară comunicarea deciziilor de impunere emise la 30.01.2013 către contribuabil, iar în cauza de faţă intimata nu a anexat această dovadă.

Pentru considerentele expuse, instanţa va admite contestaţi şi va anula formele de executare  emise în dosarul  de executare  nr. 4096/2013 al intimatei, o nouă executare putând fi pornită doar după comunicarea deciziilor de impunere şi expirarea termenului de contestaţie sau la după soluţionarea definitivă a eventualei contestaţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge excepţiile invocate prin întâmpinare.

Admite contestaţia la executare formulată de contestatorul RC în contradictoriu cu intimaţii Direcţia  Locală de Venituri din Cadrul Consiliului Local al Municipiului  ………. cu sediul în …….  şi DGFP ………. jud.Gorj.

Anulează formele de executare  emise în dosarul  de executare  nr. 4096/2013 al intimatei.

Cu apel, în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Târgu-Jiu.

Pronunţată în şedinţa publică de la 05.07.2013, la Judecătoria ..