Contestaţie la executare

Sentinţă civilă 3577 din 08.05.2013


Dosar nr. 3185/318/2013 Cod operator 2445

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA TÂRGU JIU

JUDEŢUL GORJ

SECŢIA CIVILĂ

SENTINŢĂ CIVILĂ Nr. 3577

Şedinţa publică din 08 Mai 2013

Completul compus din:

PREŞEDINTE : ALEXANDRU BOGDAN POPESCU

GREFIER : ANDREEA BURTEA

Pe rol fiind judecarea cererii având ca obiect contestaţie la executare, formulată de către contestatoarea S.A., în contradictoriu cu intimaţii S.D. şi Biroul Executorului Judecătoresc T.E.C..

La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns avocat P.D. pentru contestatoare, a răspuns intimatul S.D. şi mandatara L.C., lipsă fiind B.E.J. T.E.C..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează că a fost depus raportul de expertiză tehnică judiciară la data de 24.04.2013, după care instanţa interpelează părţile cu privire la eventuale obiecţiuni la raportul de expertiză.

Avocat P.D. pentru contestatoare formulează obiecţiuni în sensul că din raportul de expertiză nu reiese suprafaţa totală eliberată prin stabilirea punctelor de reper în procesul-verbal nr. 201/14.02.2013 al B.E.J. T.E.C., astfel că nu se poate stabili dacă prin acest proces-verbal se respectă dispozitivul titlului executoriu.

În deliberare, instanţa respinge obiecţiunile contestatoarei la raportul de expertiză, întrucât prin acest raport se răspunde la obiectivul stabilit de către instanţă, care este tocmai acela de a se preciza dacă punerea în posesie prin procesul-verbal nr. 201/14.02.2013 al B.E.J. T.E.C. s-a realizat conform dispozitivului titlului executoriu sentinţa civilă nr. 2389/30.03.2010 pronunţată de Judecătoria Târgu-Jiu în dosarul nr. 16351/318/2009.

Din oficiu, instanţa invocă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a B.E.J. T.E.C. şi acordă cuvântul părţilor asupra acestei excepţii.

Avocat P.D. pentru contestatoare arată că lasă soluţia asupra excepţiei la aprecierea instanţei.

Intimatul S.D. şi mandatara L.C. arată că lasă soluţia asupra excepţiei la aprecierea instanţei.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepţii de invocat sau probe de administrat, instanţa constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri pe fondul cauzei.

Avocat P.D., pentru contestatoare, solicită admiterea cererii formulate şi precizate şi anularea procesului-verbal nr. 201/14.02.2013 al B.E.J. T.E.C., din conţinutul căruia nu reies aspectele vizând cele două capete ale dispozitivului titlului executoriu, fără cheltuieli de judecată.

Intimatul S.D. şi mandatara L.C. solicită respingerea contestaţiei la executare, cu cheltuieli de judecată, precizând că titlul executoriu constând în sentinţă civilă nu a fost atacat, iar punerea în posesie conform procesului-verbal nr. 201/14.02.2013 al B.E.J. T.E.C. prin trasarea punctelor 1 şi 9 respectă dispozitivul titlului executoriu.

INSTANŢA:

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 27.02.2013, sub nr. 3185/318/2013, contestatoare S.A., în contradictoriu cu intimaţii S.D. şi Biroul Executorului Judecătoresc T.E.C., a formulat contestaţie împotriva executării silite a sentinţei civile nr. 14510/20.11.2012 a Judecătoriei Târgu-Jiu, prin care s-a anulat procesul-verbal de punere în posesie nr. 201/13.03.2012 al B.E.J. T.E.C., cu  cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că se pune în executare o sentinţă civilă care nu a fost investită cu formulă executorie şi prin care instanţa nu s-a pronunţat pe fondul cauzei, ci a fost admisă în parte o contestaţie la executare, constatându-se că nu a fost respectat dispozitivul unui titlu executoriu.

A mai susţinut contestatoarea că dosarul de executare nr. 201/E/2011 al B.E.J. T.E.C. s-a întocmit pentru punerea în executare a titlului executoriu sentinţa civilă nr. 2389/30.03.2010 pronunţată de Judecătoria Târgu-Jiu în dosarul nr. 16351/318/2009.

Prin cerere precizatoare, contestatoarea a arătat că punerea în posesie prin procesul-verbal nr. 201/14.02.2013 al B.E.J. T.E.C. nu respectă dispozitivul titlului executoriu sentinţa civilă nr. 2389/30.03.2010 pronunţată de Judecătoria Târgu-Jiu în dosarul nr. 16351/318/2009, aşa încât înţelege să solicite anularea acestui proces-verbal în cadrul prezentei cereri.

A mai precizat că prin punctele de reper stabilite prin procesul-verbal menţionat nu s-a eliberat suprafaţa de teren de 15 mp menţionată în dispozitivul titlului executoriu, ci doar s-a menţionat că se are în vedere sentinţa civilă nr. 14510/20.11.2012 a Judecătoriei Târgu-Jiu, prin care a fost anulat procesul-verbal de punere în posesie nr. 201/13.03.2012, fără a se arăta în ce mod trebuie efectuată executarea.

În drept, contestatoarea şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 399-402 şi art. 404 Cod pr. civ.

În dovedire, contestatoarea a solicitat instanţei încuviinţarea probei cu expertiză şi a probei cu înscrisuri, iar în susţinere a depus la dosarul cauzei, în copie,  procesul-verbal de punere în posesie nr. 201/13.03.2013 al B.E.J. T.E.C., sentinţa civilă nr. 2389/30.03.2010 pronunţată de Judecătoria Târgu-Jiu în dosarul nr. 16351/318/2009, raport de expertiză tehnică judiciară, sentinţa civilă nr. 14510/20.11.2012 a Judecătoriei Târgu-Jiu (filele 4-13).

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 194 lei taxă judiciară de timbru şi 0,3 lei timbru judiciar (fila 14).

În cauză, intimatul S.D. a  formulat  întâmpinare, prin care a solicitat instanţei respingerea contestaţiei la executare, cu cheltuieli de judecată, iar în motivare a arătat că prin sentinţa civilă nr. 14510/20.11.2012 a Judecătoriei Târgu-Jiu a fost anulat procesul-verbal de punere în posesie nr. 201/13.03.2012 al B.E.J. T.E.C., însă nu îi poate fi imputată întocmirea greşită a formelor de executare de către executorul judecătoresc.

A mai susţinut intimatul că prin titlul executoriu sentinţa civilă nr. 2389/30.03.2010 pronunţată de Judecătoria Târgu-Jiu în dosarul nr. 16351/318/2009 a fost obligată contestatoarea să îi lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 15 mp teren şi să-şi ridice gardul despărţitor construit pe terenul în litigiu, pe care aceasta l-a ocupat fără drept.

În drept, intimatul a invocat dispoziţiile art. 115-118 Cod pr. civ.

În dovedire, intimatul a solicitat instanţei încuviinţarea probei cu înscrisuri, iar în susţinere a depus la dosarul cauzei, în copie, sentinţa civilă nr. 14510/20.11.2012 a Judecătoriei Târgu-Jiu, procesul-verbal nr. 201/14.02.2013 al B.E.J. T.E.C..

În vederea justei soluţionări a cauzei, instanţa a dispus înaintarea dosarului de executare nr. 201/E/2011 al B.E.J. T.E.C., precum şi efectuarea unei expertize tehnice judiciare în specialitatea topografie,  cu obiectivul de a se preciza dacă punerea în posesie prin procesul-verbal nr. 201/14.02.2013 al B.E.J. T.E.C. s-a realizat conform dispozitivului titlului executoriu sentinţa civilă nr. 2389/30.03.2010 pronunţată de Judecătoria Târgu-Jiu în dosarul nr. 16351/318/2009, avându-se în vedere şi sentinţa civilă nr. 14510/20.11.2012 pronunţată de Judecătoria Târgu-Jiu în dosarul nr. 4186/318/2012.

Analizând ansamblul materialului probator, instanţa reţine următoarele:

În conformitate cu art. 137 alin. 1 Cod pr. civ., instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond invocate în cauză, şi anume asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a B.E.J. T.E.C..

În privinţa acestei excepţii, invocată din oficiu de către instanţă, calitatea procesuală pasivă presupune identitatea între persoana chemată în judecată şi subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecăţii.

Astfel, reţinându-se că, potrivit art. 2 alin. 1 din Legea nr. 188/2000, executorii judecătoreşti sunt învestiţi să îndeplinească un serviciu de interes public, aşa încât nu pot avea calitatea de parte într-o contestaţie la executare în care raporturile juridice sunt stabilite între creditor şi debitor, excepţia invocată din oficiu va fi admisă, în consecinţă urmând a fi respinsă contestaţia faţă de B.E.J. T.E.C., ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei, arată instanţa că, potrivit art. 399 alin. 1, 2 Cod pr. civ., împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, iar nerespectarea dispoziţiilor privind executarea silită însăşi sau efectuarea oricărui act de executare atrage sancţiunea anulării actului nelegal.

Prin cererea de faţă, contestatoarea a solicitat instanţei anularea procesul-verbal nr. 201/14.02.2013 al B.E.J. T.E.C., susţinând că acesta nu respectă dispozitivul titlului executoriu sentinţa civilă nr. 2389/30.03.2010 pronunţată de Judecătoria Târgu-Jiu în dosarul nr. 16351/318/2009.

Astfel, observă instanţa că prin acest titlu executoriu a fost obligată contestatoarea să îi lase în deplină proprietate şi liniştită posesie intimatului diferenţa de teren în suprafaţă de 15 mp ce face parte din suprafaţa de 24,30 mp identificată în raportul de expertiză întocmit de către expert I.D. în dosarul penal 614/P/2007, ce nu a făcut obiectul sentinţei civile nr. 12714/29.11.2001 pronunţată de Judecătoria Târgu-Jiu în dosarul nr. 10752/2001 şi să-şi ridice gardul despărţitor construit pe terenul în litigiu pe aliniamentul stabilit în raportul de expertiză antemenţionat.

Pentru punerea în executare a titlului executoriu, a fost întocmit dosarul de executare nr. 201/E/2011 al B.E.J. T.E.C., iar prin procesul-verbal de punere în posesie nr. 201/13.03.2012 executorul judecătoresc a procedat la trasarea suprafeţei de teren prin marcarea punctelor de reper necesare transpunerii în practică a titlului executoriu, însă acest proces-verbal a fost anulat prin sentinţa civilă nr. 14510/20.11.2012 a Judecătoriei Târgu-Jiu, constatându-se că nu respectă dispozitivul titlului executoriu, punctul 9 fiind eronat marcat.

Ulterior, în vederea punerii în executare a titlului executoriu, având în vedere şi sentinţa civilă nr. 14510/20.11.2012 a Judecătoriei Târgu-Jiu, executorul judecătoresc a întocmit procesul-verbal de punere în posesie nr. 201/14.02.2013, act de executare a cărui anulare se solicită prin cererea de faţă.

Prin raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie efectuat în cauză de către expert N.P. s-a răspuns la obiectivul stabilit de către instanţă, în urma măsurătorilor efectuate în teren constatându-se că punerea în posesie prin procesul-verbal nr. 201/14.02.2013 al B.E.J. T.E.C. s-a realizat conform dispozitivului titlului executoriu sentinţa civilă nr. 2389/30.03.2010 pronunţată de Judecătoria Târgu-Jiu în dosarul nr. 16351/318/2009, aşa încât trasarea în teren a punctelor 1 şi 9 s-a executat corect, având în vedere şi faptul că prin sentinţa civilă nr. 14510/20.11.2012 a Judecătoriei Târgu-Jiu a fost anulat procesul-verbal nr. 201/13.03.2013, întrucât nu fusese respectată poziţia punctului 9.

În consecinţă, având în vedere constatările tehnice din raportul de expertiză efectuat în cauză, instanţa reţine că punerea în posesie a intimatului prin procesul-verbal nr. 201/14.02.2013 al B.E.J. T.E.C. s-a realizat conform dispozitivului titlului executoriu menţionat mai sus, aşa încât nu pot fi reţinute susţinerile contestatoarei în sens contrar, impunându-se respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei la executare.

În temeiul art. 274 alin. 1 Cod pr. civ., instanţa va obliga contestatoarea căzută în pretenţii să plătească intimatului suma de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

 PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a B.E.J. T.E.C., cu sediul în …invocată din oficiu de către instanţă, şi respinge contestaţia faţă de acesta ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.

Respinge ca neîntemeiată contestaţia la executare formulată de către P.D. Daniela, cu sediul  în Târgu-Jiu, … în contradictoriu cu intimatul S.D., cu domiciliul în ….

Obligă contestatoarea să plătească intimatului suma de  300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.05.2013, la Judecătoria Târgu-Jiu. 

Preşedinte,

ALEXANDRU BOGDAN POPESCU

Grefier,

ANDREEA BURTEA

Red. PAB/ex. 5

Tehn. AB 14 Mai 2013