Contestaţie la executare

Sentinţă civilă 664 din 28.01.2013


Dosar nr. ……./318/2013

R O M Â N I A

Cod operator 2445

JUDECĂTORIA TÂRGU JIU

TÂRGU JIU

JUDEŢUL GORJ

SECŢIA CIVILĂ

SENTINŢĂ CIVILĂ Nr. 664

Şedinţa publică de la 28 Ianuarie 2013

Completul compus din:

PREŞEDINTE DORINA IVĂNIŞI

Grefier ELENA CĂRBUNESCU

Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulată privind pe contestatorul…pe intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Tg Jiu, având ca obiect contestaţie la executare.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică, s-a prezentat contestatorul, fiind lipsă intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, contestatorul a depus la dosar chitanţa privind achitarea taxei de timbru în sumă de 194 lei si timbru judiciar de 0,6 lei si constatându-se cauza în stare de judecată s-a acordat cuvântul pe fond.

Contestatorul a solicitat admiterea cererii aşa cum a fost formulată.

INSTANŢA

Prin cererea introdusă pe rolul Judecătoriei Tg Jiu si înregistrată sub nr. …/318/2013, contestatorul… a solicitat instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa şi în contradictoriu cu intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Tg Jiu, să se dispună anularea somaţiei de executare cu nr.18/30/1/183010018274192 si a titlului executoriu nr.183010013544310 emise de intimată la data de 17.12.2012, ca fiind nelegale.

În motivare a arătat contestatorul că ambele înscrisuri fac referire la suma de 6030 lei, pe care ar datora-o Casei de Asigurări de Sănătate Gorj menţionând că sumele înscrise în aceste acte se referă la penalităţi si majorări de întârziere operate asupra sumei pretinse retroactiv, nelegal după părerea sa, pe perioada anilor 2004-2010, de 5886 lei, având ca bază de calcul suma de 97507 lei, cât a rezultat din deciziile de impunere anuale de la ANAF Gorj pentru anii menţionaţi mai sus.

A susţinut contestatorul că este reprezentantul unei întreprinderi familiale de proiectare în domeniul energetic, unitate alcătuită din două persoane, soţ şi soţie, înregistrată la ANAF cu participare de 50 % pentru fiecare, înfiinţată la data de 11 mai 2000, care a achitat toate impozitele pe venit la ANAF Gorj pe baza deciziilor de impunere anuale.

În dovedirea acţiunii contestatorul a depus la dosar somaţia si titlul executoriu menţionate mai sus, în copie, decizia nr. 248/17.11.2010 referitoare la obligaţiile de plată accesorii emisă de Casa de Asigurări de Sănătate a Judeţului Gorj, decizia de impunere nr. 248/2010, referitoare la obligaţiile de plată la fondul asigurărilor de sănătate , situaţia sumelor încasate si a debitelor calculate pentru contribuabili, anexa la decizia nr. 248/17.11.2010, decizia nr.7/2011 privind soluţionarea contestaţiei formulată de către acesta împotriva deciziei nr.248/2010.

La termenul de judecată din 28 ianuarie 2013 contestatorul a arătat că în afară de înscrisurile depuse la dosar nu mai solicită alte probe.

Intimata nu a depus întâmpinare la cererea formulată de contestator.

Analizând actele si lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:

Formele de executare pe care le contestă în cauza de faţă petentul, respectiv somaţia şi titlul executoriu, au la bază decizia cu nr.248/17.11.2010 referitoare la obligaţiile de plată accesorii, stabilite în sarcina acestuia, decizie pe care contestatorul a atacat-o în procedura administrativă conform art.205 si 207 din Ordonanţa Guvernului nr.92/2003, dar a cărei contestaţie a fost respinsă de către Casa de Asigurări de Sănătate a Judeţului Gorj.

Împotriva deciziei cu nr.7/20.01.2011 emisă de Casa de Asigurări de Sănătate prin care s-a respins contestaţia, s-a declarat cale de atac de către contestatorul …., la Tribunalul Gorj-secţia contencios administrativ şi prin sentinţa civilă nr.3881/2011 pronunţată în dosarul nr.10313/95/2011 s-a respins această acţiune formulată de …., cu motivarea că decizia de impunere este legală si temeinică raportat la art.18 din Legea 554/2004, cu care se coroborează Legea specială 95/2006.

Sentinţa civilă pronunţată de Tribunalul Gorj a fost atacată cu recurs şi prin decizia civilă nr.5463/2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr.10313/95/2011 s-a respins recursul formulat de recurentul reclamant …., în ceea ce priveşte decizia emisă de intimată cu privire la majorările si penalităţile de întârziere considerate obligaţii accesorii.

Deoarece titlul de creanţă si anume, decizia cu nr.248/17.11.2010 referitoare la obligaţii de plată accesorii emis în sarcina petentului de către Casa de Asigurări de Sănătate Gorj nu a fost anulat şi s-au parcurs toate căile de atac, instanţa apreciază că formele de executare emise pe baza acestuia sunt legale si temeinice şi astfel urmează a se respinge contestaţia ca neîntemeiată, în cauză nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 399 şi următoarele CPC.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge contestaţia formulată de contestatorul ….., domiciliat în Tg Jiu, jud.Gorj, în contradictoriu cu intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Tg Jiu , cu sediul în Tg Jiu str.Siretului, nr.6, jud.Gorj.

Cu recurs.

Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Ianuarie 2013, la Judecătoria Tg Jiu.

PRESEDINTE  GREFIER

Red. D.I.

Tehn. C.E./ 31 Ianuarie 2013/4 ex.