Lipsa dreptului de a completa acţiunea în apel

Apelanta – reclamantă, în raport de soluţia pronunţată de prima instanţă, a încercat să complinească lipsurile cererii sale de chemare în judecată, în apel, cu nesocotirea prevederilor art.294 din Codul de procedură civilă potrivit cu care în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată.

Exerciţiul rolului activ al judecătorului nu poate aduce modificări cadrului procesual, tocmai ca urmare a limitelor pe care le impune principiul disponibilităţii părţii în procesul civil.

Chiar dacă apelul este devolutiv, judecata fondului în calea de atac de către instanţa de control judiciar ordinar are loc doar în limitele cadrului procesual iniţial şi, astfel, instanţa de apel se află în situaţia de a constata inadmisibilitatea unei asemenea cereri prin care reclamantul cheamă în judecată terţe persoane care ar avea acelaşi interes ca şi el.”

Domeniu – lipsa dreptului de a completa acţiunea în apel

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI - SECŢIA A III-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE – DOSAR NR.14105/300/2009 – DECIZIA CIVILĂ NR.781/12.05.2014)

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 la data de 05.08.2009 sub nr.14105/300/2009 reclamanta T.A.M., în contradictoriu cu pârâţii L.M., L.D., D.M. şi T.V. a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună partajarea imobilului situat în Bucureşti, Şos. Gherase nr. 28, sector 2 în cote egale, iar în situaţia în care acest lucru nu este posibil, să se dispună vânzarea bunului prin intermediul executorului judecătoresc, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 19.10.2009, prin serviciul Registratură al instanţei a fost înregistrată întâmpinarea formulată de către pârâţii L.M. şi L.D., prin intermediul căreia se invoca excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă privind pe pârâta L.A., solicitându-se respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosinţă, şi se solicita admiterea în parte a cererii, în sensul ca, în situaţia în care nu ar fi posibilă partajarea în natură prin formarea de loturi, bunul să fie atribut pârâţilor, care au stăpânit imobilul din anul 1957.

În şedinţa publică de la data de 19.01.2010 instanţa a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei L.A., invocată prin întâmpinare de către pârâţii L.M. şi L.D., cu motivarea cuprinsă în încheierea pronunţată la acea dată.

În şedinţa publică de la data de 30.03.2010 a fost depusă la dosar cererea completatoare şi modificatoare a cererii introductive, prin intermediul căreia se solicita de către reclamantă chemarea în judecată în calitate de pârâtă a numitei T.E., precum şi să se constate deschisă succesiunea defunctei Lucovici.

În şedinţa publică de la data de 21.09.2010 reclamanta a formulat o nouă cerere completatoare, solicitând citarea în calitate de pârâţi a numiţilor D.M. şi T.V., în calitate de moştenitori ai numitei T.E., decedată la data de 01.01.2004.

La data de 01.11.2010, prin serviciul Registratură al instanţei, a fost depusă cererea formulată de către pârâţii L.M. şi L.D. prin intermediul căreia se solicita disjungerea cererii de partaj de cererile completatoare ulteriore, având în vedere că implică un probatoriu diferit, iar pârâţii menţionaţi nu au calitate în raport de cererea de dezbatere a succesiunii de pe urma defunctei L.A.

În şedinţa publică de la data de 22.05.2012 instanţa a pus în discuţie excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost completată şi modificată pe care a analizat-o cu prioritate şi asupra căreia prin sentinţa civilă nr.9995/25.06.2012 a reţinut următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 728 C.civ, nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune. Mijlocul procedural prin care este valorificat în justiţie dreptul consacrat de dispoziţiile art. 728 C.civ îl constituie cererea de partaj în care, potrivit dispoziţiilor art. 673/2 C.pr.civ., reclamantul este obligat să arate persoanele între care urmează a avea loc împărţeala. În lipsa unei definiţii legale, partajul a fost definit în doctrină ca fiind operaţiunea juridică prin care se pune capăt stării de indiviziune, prin împărţirea în natură sau prin echivalent a bunurilor aflate în indiviziune, având ca efect înlocuirea cu efect retroactiv a cotelor - părţi ideale, cu drepturi exclusive ale fiecăruia dintre coindivizari asupra unor bunuri sau valori determinate în materialitatea lor. Având în vedere caracterele şi efectele partajului, cererea este admisibilă numai în măsura în care sunt implicaţi în procedura judiciară titularii tuturor cotelor - părţi ideale care alcătuiesc împreună întregul drept de proprietate. În caz contrar, demersul ar fi lipsit de eficienţă, întrucât nu ar duce la sistarea stării de indiviziune.

În cauza dedusă judecăţii în prezentul dosar, reclamanta T.M.A. a solicitat partajarea imobilului situat în Bucureşti, Şos. Gherase nr. 28, sector 2, probând că este titulara unei cote de 1/2 din acest imobil, potrivit menţiunilor certificatelor de moştenitor emise sub nr. 85 şi 86 la data de 30.05.2006 (filele 12 -13).

Cât priveşte indicarea celorlalţi coproprietari de către reclamantă, instanţa a constatat că acest aspect nu poate fi reţinut, deşi acesteia îi incumba obligaţia menţionată, potrivit disp. art. 6732 din C.pr.civ., coroborat cu disp. art. 112 alin. 1 din C.pr.civ.

În această ordine de idei, se constată din verificarea înscrisurilor depuse la dosar că la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, reclamanta a determinat cadrul procesual pasiv prin indicarea în calitate de pârâţi a numiţilor L.M., L. şi L.A., prevalându-se de menţiunile de rol fiscal cuprinse în chitanţa eliberată privind impozitul datorat pe imobilul în speţă. Ulterior, ca urmare a indicării acestui aspect de către pârâţii L.M. şi L.D., a rezultat că pârâta L.A. decedase anterior înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv la data de 27.05.1994, împrejurare faţă de care în raport de această pârâtă a fost admisă excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă.

La acest moment procesual, reclamantei i s-a dat posibilitatea de a indica modul de transmitere a cotei părţi din imobilul în speţă al cărei titular a fost defuncta L.A., pentru a se putea determina cadrul procesual pasiv necesar în cauzele având ca obiect ieşirea din indiviziune.

În urma demersurilor întreprinse, cererea de chemare în judecată a fost completată cu cererea de constatare a deschiderii succesiunii de pe urma defunctei L.A., fiind indicată în calitate de pârâtă T.E., sora defunctei (părinţii numitei L.A. fiind M. şi S., iar ai lui T.E. fiind M.M. şi M.S. – certificat de deces fila 56, certificat de naştere fila 59, respectiv de căsătorie fila 60).

În şedinţa publică de la data de 18.05.2010 s-a prezentat numita David Mioara  care a învederat instanţei că T.E., mama sa, a decedat, moment în care reclamanta a precizat oral cererea de chemare în judecată indicând ca pârâtă şi pe David Mioara, fiica defunctei T.E., pentru ca la data de 21.09.2010 să completeze cererea de chemare în judecată în scris cu solicitarea de a se cita în calitate de pârâţi numiţii D.M. şi T.V., în calitate de moştenitori ai defunctei T.E.

Deoarece din înscrisurile ataşate dosarului rezulta că şi T.C. are calitate de moştenitor al defunctei T.E., (fila 81), în urma demersurilor efectuate de către instanţă, la propunerea pârâţilor L.M. şi L.D., la data de 22.11.2010 au fost înaintate relaţiile solicitate Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din care rezulta că numitul T.C. este decedat, potrivit actului de deces nr.1736/15.08.2009.

În şedinţa publică de la data de 02.11.2010 s-a învederat de către pârâţii L.M. şi L.D. că defuncta L.A. a avut doi fraţi, indicând la data de 19.09.2011 numele celuilalt frate ca fiind M.T. În urma demersurilor întreprinse de instanţă, la data de 01.11.2011 au fost ataşate la dosar relaţiile înaintate de Direcţia Publică de Evidenţă a Persoanelor şi Stare Civilă Sector 1, iar potrivit acestora numitul M.T., indicat de pârâţi ca fiind frate al defunctei L.A., cu părinţi M.M. şi S. figura ca decedat la data de 22.05.2006 şi căsătorit cu D.N., la data de 30.10.1965, persoană faţă de care nu s-au formulat pretenţii.

Reclamanta a precizat cererea de chemare în judecată în mai multe rânduri prin indicarea unor persoane care au vocaţie la moştenirea persoanelor indicate în calitate de pârâţi şi despre care se afla că au decedat, ca urmare, fie a invocării acestui aspect de către pârâţii L.M. şi L.D., fie a demersurilor întreprinse de instanţă.

Din cuprinsul extrasului din registrul de naştere pentru uz oficial privindu-l pe numitul M.T., fratele defunctei L.A., ultima persoană în privinţa căreia s-au făcut verificări pentru stabilirea cadrului procesual pasiv, rezultă că acesta era căsătorit cu D.N., la data de 30.10.1965, persoană faţă de care nu s-au formulat pretenţii, nici în raport de cererea de partaj, nici în privinţa cererii de dezbatere a succesiunii acestei defuncte. Or, este cunoscut faptul că în dreptul românesc instituţia moştenirii este concepută - în cadrul devoluţiunii legale – ca o moştenire de familie şi, numai în cazul moştenirii vacante, masa succesorală este culeasă de către stat. Astfel fiind, sunt chemate la moştenire, în temeiul legii, persoanele care sunt în legătură de familie cu defunctul şi, alături de acestea, soţul supravieţuitor al defunctului.

Pe de altă parte, reclamantul, fiind cel ce porneşte acţiunea, va trebui să justifice atât calitatea procesuală activă, cât şi calitatea procesuală pasivă a pârâtului, deoarece raportul de drept procesual nu se poate lega în mod valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecăţii.

Prin decizia civilă nr.1301A/17.12.2013 Tribunalul București - Secția III-a Civilă  a menţinut soluţia de mai sus consecinţă a respingerii, ca nefondat, a apelului reclamantei.

În privinţa cererii de intervenţie formulată de numita D.N., instanţa de apel a arătat că cererea este vădit inadmisibilă în raport de dispoziţiile art. 49-55 Codul de procedură civilă anterior, intervenţia, fie în interes propriu, fie în interesul altei persoane, neputând fi făcută decât personal de persoana care pretinde a avea un interes în cauză.

De fapt, „cererea de intervenient" reprezintă o cerere de introducere în cauză, în calitate de pârât, a numitei D.N., făcută direct în instanţa de apel. Or, în raport de dispoziţiile art. 294 din Codul de procedură civilă anterior, care precizează că nu pot fi formulate cereri noi în apel, această reglementare acoperind şi cadrul procesual respectiv, şi această cerere, dacă va fi calificată în sensul arătat, este vădit inadmisibilă.

Prin încheierea din data de 17.12.2013 instanța a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție forțată, față de dispozițiile art. 57 alin. 3 C.p.civ.

Prin acțiunea sa, astfel cum a fost completă, a arătat instanţa de apel, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâții D.M., L.D., L.M. și T.V., partajarea bunului comun situate în București Șos. Gherase,  nr.28, sector 2.

Astfel cum a reținut instanța de fond, imobilul în litigiu este proprietatea atât a reclamantei, pentru o cotă de 50% și a pârâților cât și a unei terțe persoane, care nu a figurat ca parte în proces, respective a numitei D.N., care a moștenit cota sa de la soțul său, M.T.

Potrivit dispozițiilor art.782 Cod civil, nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune, însă potrivit dispozițiilor art.673 alin.2 Cod procedură civilă, reclamantul este obligat să arate persoanele între care urmează a avea loc împărțeala în caz contrar, partajul în lipsa unui coproprietar este nulă față de dispozițiile art.797 Cod civil care prevede că ”Este nula împărțeala în care nu s-au cuprins toți copiii în viața la deschiderea moștenirii şi descendenții fiilor premuriti. Acțiunea de nulitate se poate exercita de toți erezii fără distincție”.

Prin urmare, în mod legal, instanța fondului a respins ca inadmisibilă cererea de partaj promovată în lipsa tuturor coproprietarilor.

În ceea ce privește critica întemeiată pe dispozițiile art.129 Cod procedură civilă, Tribunalul a reținut că judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea legii, în acest sens, instrumentul pus la dispoziția judecătorului în acest sens fiind ordonarea din oficiu, după punerea în discuție, a unui probatoriu suplimentar de cel solicitat de părți.

În niciun un caz nu se poate imputa judecătorului că nu a ordonat lărgirea cadrului procesual, cazurile în care judecătorul are această obligație fiind limitativ prevăzute de lege, iar în caz contrar, judecătorul s-ar fi erijat în apărător al părții cea ce este interzis de lege.

În plus, reclamanta a fost asistată pe tot parcursul judecății de avocat, care știa sau trebuia să știe care sunt consecințele introducerii unei acțiuni cu încălcarea litisconsorțiului obligatoriu.

De altfel, apelanta invocă în susținerea apelului său propria sa culpa, constând în omisiunea de a chema în judecată toți coproprietarii imobilului, deși avea obligația legală de a face demersurile necesare aflării tuturor coproprietarilor, anterior introducerii acțiunii.

Prin recursul întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă, reclamanta a susţinut că instanţa de apel a aplicat greşit dispozițiile art.50 alin.3 din Codul de procedură civilă şi, având în vedere jurisprudenţa instanţelor, rezultă fără putinţă de tăgadă, în opinia sa, că atunci când se impune lărgirea cadrului procesual pasiv, chiar şi în apel, cererea de intervenţie este admisibilă atâta timp cât instanţa de fond nu a fost sesizată şi în legătură cu alte persoane şi cauza să nu poată fi soluţionată din acest motiv.

Raportându-se la caracterul devolutiv al apelului, recurenta apreciază, cu referire  la instituţia prevăzută de art.57 – 59 din Codul de procedură civilă, că cererea de intervenţie este admisibilă, iar instanţa de apel, prin soluţia criticată pe calea prezentului recurs, a interpretat greşit dispozițiile legale menţionate având drept consecinţă încălcarea dispozițiilor art.782 din Codul civil.

Prin întâmpinarea formulată la data de 07.05.2014 intimaţii pârâţi au solicitat respingerea recursului, arătând că instanţa de apel a interpretat şi aplicat corect prevederile art.49 – 56, precum şi cele ale art.129 alin.5 din Codul de procedură civilă.

Examinând cauza din perspectiva motivelor de recurs mai sus menţionate, Curtea a apreciat că recursul este nefondat, pentru considerentele care urmează:

La termenul de judecată de la 22.10.2013 instanţa de apel, în condiţiile prevăzute de dispozițiile art.129 din Codul de procedură civilă la care de altfel recurenta  - reclamantă face trimitere în recurs, a pus în vedere apelantei să formuleze în scris cererea de intervenţie, să indice domiciliul persoanei pe care o cheamă prin cererea de intervenţie, să precizeze concret calitatea acesteia şi temeiul juridic al cererii. Conformându-se acestei solicitări, apelanta – reclamantă a depus la dosar la data de 24.10.2013 cererea prin care a solicitat chemarea în judecată, în calitate de intervenient forţat în interes propriu, şi în interes accesoriu, în interesul apelantei a numitei D.N. în calitate de soţie supravieţuitoare după defunctul M.T., arătându-se, în motivarea cererii, că poate pretinde aceleaşi drepturi alături de ceilalţi moştenitori după autorul comun al soţului decedat.

 Instanţa de apel a interpretat corect dispozițiile art.57 – 59 din Codul de procedură civilă iar soluţia asupra admisibilităţii cererii în discuţie, precizată în maniera incertă enunţată mai sus, este legală şi temeinică. 

Apelanta – reclamantă, în raport de soluţia pronunţată în cauză de prima instanţă, a încercat să complinească lipsurile cererii sale de chemare în judecată, în apel, cu nesocotirea prevederilor art.294 din Codul de procedură civilă potrivit cu care în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată.

Exerciţiul rolului activ al judecătorului nu poate aduce modificări cadrului procesual, tocmai ca urmare a limitelor pe care le impune principiul disponibilităţii părţii în procesul civil.

Dispozițiile art.57 alin.3 din Codul de procedură civilă trimit în mod expres la momentul până la care cererea de chemare în judecată a altor persoane. Atunci când o asemenea cerere este formulată de reclamant, cererea prin care se cheamă în judecată terţe persoane, se depune cel mai târziu până la închiderea dezbaterilor înaintea primei instanţe urmând ca instanţa de fond să dispună respingerea cererii ca tardiv formulată dacă se depăşeşte această limită de timp.

Sancţiunea procesuală care intervine în apel este însă diferită de cea pe care o poate aplica prima instanţă de fond şi rezultă din interpretarea strictă a dispoziţiilor legale redate mai sus. Chiar dacă apelul este devolutiv judecata fondului în calea de atac de către instanţa de control judiciar ordinar are loc doar în limitele cadrului procesual iniţial şi, astfel, instanţa de apel se află în situaţia de a constata inadmisibilitatea unei asemenea cereri prin care reclamantul cheamă în judecată terţe persoane care ar avea acelaşi interes ca şi el.

 Din maniera de redactare a cererii, instanţa de apel a constatat, în mod corect, că cererea de intervenţie în discuţie are natura unei cereri de intervenţie în interes propriu care,  nici din perspectiva dispozițiilor art.49 – 55 din Codul de procedură civilă, nu este admisibilă, nefiind formulată de persoana care are interes să intervină, în mod voluntar, în proces.

În mod corect, instanţele au făcut referire şi la dispozițiile art.129 din Codul de procedură civilă potrivit cu care, părţile au îndatorirea să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului, să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art.723 din Codul de procedură civilă, astfel că, în contextul arătat mai sus nu au adus atingere în nici un fel dispozițiilor art.782 din Codul civil; ambele instanţe au calificat corect cererile părţilor şi au acordat prevalenţă principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil şi al litisconsorţiului obligatoriu în cauza pendinte.

În temeiul dispozițiilor art.312 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul promovat, iar în baza dispozițiilor art.274 din Codul de procedură civilă va încuviinţa şi cererea formulată de intimata – pârâtă de obligare a recurentei  reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Domenii speta

Spete similare