Acţiunea în răspundere civilă delictuală.

Acţiunea în răspundere civilă delictuală. 

 Răspunderea Statului pentru uciderea soţului în cadrul Revoluţiei din 1989. Nedepunerea diligenţelor de către stat în identificarea persoanelor responsabile.

art. 998-999 Codul civil din 1864

Se constată că în mod corect cele două instanţe au reţinut răspunderea civilă delictuală a Statului Român în temeiul prevederilor art. 998-999 Cod civil, fiind îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale: fapta delictuală ce aparţine prepuşilor statului, prejudiciul care i-a fost cauzat, culpa prepuşilor statului şi legătura de cauzalitate dintre faptele evocate şi prejudiciu.

Temeiul răspunderii Statului Român prin Ministerul Finanţelor, subzistă privind şi prin prisma  prevederilor art. 20 din Constituţia României, din care rezultă că  legile interne vor fi interpretate în conformitate cu tratatele privind drepturile omului la care România face parte, trebuie avută în vedere jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului atunci când analizăm condiţiile de antrenare a răspunderii civile delictuale amintite mai sus.

(Curtea de Apel Bucureşti-Secţia a-IV-a Civilă, decizia civilă nr.1862/05.11.2013, în dosarul nr. 3100/302/2011)

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti la data de 21.02.2011, sub nr. 3100/302/2011, reclamanta DL a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, instanţa să dispună obligarea pârâtului SRMFP la plata sumei de 150.000 lei, cu titlu de daune morale pentru suferinţa ce i-a fost provocată de desconsiderarea arătată de SR privind identificarea asasinilor soţului său DD, ucis în Revoluţia din decembrie 1989. Totodată, s-a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 4421/2012, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50.000 lei cu titlu de despăgubire.

In motivarea sentinţei s-a arătat în esenţă că numitul DD, soţul reclamantei (conform cerificatului de căsătorie nr. 592/1980, fila 10) a decedat la data de 23.12.1989 (certificat de deces nr. 5227/1989, fila 11), ca urmare a unui traumatism cranio cerebral prin împuşcare produs în timpul Revoluţiei Române din decembrie 1989, aspecte care rezultă din consemnările ceritificatului medical nr. 131/21.02.1991, ale brevetului şi certificatului nr. 144/16.05.1991 aflate la filele 12-14 din dosar.

Potrivit textelor de lege invocate de către reclamantă: art. 998 C.civ., « orice fapta a omului, care cauzeaza altuia prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara”.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel, pârâtul, solicitând admiterea acestuia, schimbarea sentinţei civile apelate, în sensul respingerii acţiunii.

Prin decizia civilă nr.527A/22.05.2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia a IV a Civilă s-a respins, ca nefondat, apelul  declarat de apelantul pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr.4421/2012 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în dosarul nr. 3100/302/2011, în contradictoriu cu intimata reclamantă DL

Împotriva hotărârii tribunalului a declarat recurs SRMFP considerând-o ca fiind data cu  aplicarea greşita a legii, motiv prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 procedura civila.

Faţă de temeiul de drept invocat de reclamantă, respectiv art.998 – 999 Cod civil , s-a reiterat prescripţia dreptului material la acţiune din următoarele considerente:

Faţă de cele aratate, s-a apreciat ca, dreptul reclamantei de a solicita despagubiri suferinta care i-a fost provocata prin asasinarea sotului sau in decembrie 1989 s-a nascut după caderea regimului comunist, respectiv dupa 22 decembrie drept fiind supus termenului general de prescriptie prevazut de art. 2517 din Codul civil

Or, la data la care au fost înlăturate împrejurările care o împiedicau sa-si exercite dreptul material la acţiune si pana la data introducerii actiunii pe rolul Judecatoriei , respectiv anul 2011, s-a depasit cu mult termenul prevazut de art. 2517 Cod civil.

Pe fondul cauzei, se  solicita respingerea cererii de chemare în judecata ca neîntemeiată, pentru urmatoarele considerente:

Se solicită să se observe ca reclamanta îsi întemeiaza actiunea pe prevederile art.998 -999 Cod civil astfel ca, pentru a fi admisibila o cerere fundamentata pe dispoziţiile art. 998-999 cod civil si pentru a se antrena raspunderea civila delictuala a Statului Român se cer întrunite cumulativ anumite conditii si anume: existenta unui prejudiciu a unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu precum si dovedirea vinovatiei celui care a cauzat prejudiciu, constand în neglijenţă sau imprudenta cu care a actionat.

Or, nici una din conditiile prevazute de art. 998-999 cod civil nu este întrunita în speţă pentru a se antrena raspunderea civila delictuala a SRMFP pentru fapta proprie. Asa cum s-a aratat si anterior,  reclamanta solicita despagubiri morale pentru suferinta care i-a fost provocata prin asasinarea sotului sau în decembrie 1989, fapte pe care SRMFP nu le-a savarsit. De observat ca reclamanta nu invoca incidenta nici unei erori judiciare - singurul caz in care se prevede expres raspunderea directă a statului roman, ci dupa cum se poate observa, reclamanta invoca o fapta de persoane necunoscute. Astfel s-a considerat ca aceasta fapta savarsita de persoane necunoscute, nu atrage raspunderea delictuala a SR, asa încat acesta nu poate fi tras la raspundere pentru fapte neimputabile, neexistand raport de cauzalitate între fapta ilicita si prejudiciu.

In ceea ce priveste cuantumul despagubirilor morale acordate de instanta de fond, se solicită să se aibă în vedere faptul ca suma acordata de catre instanta de judecata cu titlu de despagubire, respectiv 50.000 lei (aproximativ 11.500 EURO) este mare.

Sub aspectul cuantumului, statuând în echitate, astfel cum este prevăzut acest principiu prin art. 41 din Convenţie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin jurisprudenta sa constantă în raport de circumstanţele cauzei, a adoptat o poziţie moderată prin acordarea unor sume rezonabile, cu titlu de reparaţie morală. Astfel, cu titlu de exemplu, invocăm cauza Ţară Lungă, prin care s-a stabilit cu titlu de reparaţie morală suma de 1.000 euro, cauza Temesan în care CEDO a acordat suma de 1.600 euro cu titlu de reparaţie morală pentru pentru încalcarea art. 5 alin 1 din Conventie, cauza Oancea, prin care suma de 1.000 euro a fost acordată cu titlu de reparaţie morală.

Tinandu-se seama de echivalentul real al consecintelor negative la care s-a facut referire si al suferintei suportate de catre reclamanta, se impune sa fie cenzurat cuantumul daunelor morale acordate de catre instanta de judecata, aceasta suma fiind exagerat de mare.

In drept: - art.304 pct. 9 din C.proc.civ.; art. 998 - 999 Cod civil; art. 2517 Cod civil.

Prin decizia civilă nr.1819/29.10.2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti-Secţia a-IV-a Civilă, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat.

Analizând actele şi lucrările dosarului cu privire la recursul formulat ,Curtea a constat că este nefondat fiind respins pentru considerentele ce succed:

Prin cererea formulată, reclamanta DL a solicitat ca, prin hotararea ce se va pronunţa sa se dispună obligarea paratului SRMFP la plata sumei de 150.000 lei, cu titlu de morale pentru suferinţa ce i-a fost provocata de desconsiderarea arătată de SR privind identificarea asasinilor soţului sau DD, ucis în Revolutia din Decembrie 1989.

Reclamanta a invocat  dispoziţiile art. 998-999 Cod civil, referitoare Ia răspunderea civilă delictuală şi arătând că a suferit un prejudiciu ca urmare a faptului că nu a  identificat asasinii soţului sau DD, ucis în Revolutia din Decembrie 1989.

Curtea constată că în mod corect cele două instanţe au reţinut răspunderea civilă delictuală a Statului Român în temeiul prevederilor art. 998-999 Cod civil, fiind îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale: fapta delictuală ce aparţine prepuşilor statului, prejudiciul care i-a fost cauzat, culpa prepuşilor statului şi legătura de cauzalitate dintre faptele evocate şi prejudiciu.

Temeiul răspunderii SRMFP, subzistă privind şi prin prisma  prevederilor art. 20 din Constituţia României, din care rezultă că  legile interne vor fi interpretate în conformitate cu tratatele privind drepturile omului la care România face parte, trebuie avută în vedere jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului atunci când analizăm condiţiile de antrenare a răspunderii civile delictuale amintite mai sus.

În ceea ce priveşte prescripţia dreptului reclamantei de a solicita despăgubiri pentru  suferinţa care i-a fost provocata prin asasinarea soţului sau in decembrie 1989 considerat ca fiind  supus termenului general de prescripţie prevăzut de art. 2517 din Codul civil excepţia este neîntemeiată.

Atât vechiul cod de procedură civilă cât şi noul cod prevăd ca dată de începere a cursului prescripţiei de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau,după împrejurări,trebuia să cunoască naşterea lui. Este evident că fapta penală de ucidere nu este prescrisă ,şi prin urmare obligaţia statului de a găsi persoana vinovată este actuală şi în plus  partea reclamantă a cărei traumă morală persistă şi în prezent nu poate aştepta  la infinit prinderea făptuitorului.

Referitor la cenzurarea  cuantumului daunelor morale acordate de către instanţa de judecata, considerate ca  fiind exagerat de mare critica este nefondată.

Cercetând dispoziţiile art. 304 din Codul de procedură civilă se desprinde  caracterul nondevolutiv al căii extraordinare de atac a recursului, tocmai pentru faptul că părţile au beneficiat de o judecată în primă instanţă şi una în apel (ambele judecăţi de fond), finalizată prin configurarea situaţiei de fapt a dosarului şi cu o rezolvare judiciară definitivă a conflictului existent între părţile cu interese contrare.

O situaţie de nelegalitate, în esenţă, pentru a fi analizată în recurs trebuie susţinută prin invocarea expresă a textului de lege încălcat sau aplicat greşit, la situaţia de fapt pe deplin stabilită în faţa instanţelor anterioare.

În faţa unei instanţe de recurs nu pot fi aduse spre analiză decât exclusiv aspecte de nelegalitate, nu de netemeinicie, şi aceasta pentru că recurentul a beneficiat în mod concret de sistemul dublului grad de jurisdicţie, calea de atac a recursului fiind în mod expres desemnată de legiuitor drept o cale extraordinară de atac.

Din perspectivă jurisprudenţială, trebuie reţinut că atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când au avut de soluţionat cauze similare celei de faţă, s-au raportat nu numai la criteriile de evaluare prestabilite de legislaţia naţională, ci au avut în vedere şi o judecată în echitate - aprecierea circumstanţelor particulare ale fiecărei cauze, în esenţă, prin raportare la consecinţelor nefaste pe care pierderea unei persoane apropiate  le-a avut cu privire la viaţa sa particulară, socială, astfel cum acestea au fost relevate de materialul probator administrat.

În materia daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, practica judiciară şi literatura de specialitate au evidenţiat că nu există criterii precise pentru cuantificarea lor, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi şi valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferinţa psihică încercată de cel ce le pretinde), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanţelor de judecată.

Prin urmare, chiar dacă valorile morale nu pot fi evaluate în bani, atingerile aduse acestora îmbracă forme concrete de manifestare, iar instanţa de judecată are astfel posibilitatea să aprecieze intensitatea şi gravitatea lor şi să dispună repararea prejudiciului moral produs.

În ceea ce priveşte cuantumul efectiv al despăgubirilor acordate, sub acest aspect recurentul solicitând  scăderea cuantumului despăgubirilor acordate - întrucât acesta se raportează în mod explicit la modul de interpretare a dovezilor administrate, am arătat anterior că această critică excede competenţelor instanţei de recurs.

Pentru considerentele arătate în baza art 312 c pr civ ,Curtea a respins recursul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare