Raspundere civila delictuala

Sentinţă civilă 7300 din 08.05.2012


R O M Â N I A

JUDECATORIA TÂRGU JIU

JUDETUL GORJ

SECTIA CIVILA

Sentinta civila Nr. 7300/2012

Sedinta publica de la 08 Mai 2012

Completul compus din:

PRESEDINTE DANIELA BOLOVAN

Grefier RAMONA MARINESCU

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta SC P M SRL în contradictoriu cu pârâtul K L, având ca obiect pretentii.

La apelul nominal facut în sedinta publica a raspuns pentru societatea reclamanta consilier juridic L C-D, lipsa fiind pârâtul.

Procedura legal îndeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, care învedereaza instantei ca a fost atasat la prezenta cauza dosarul nr.13199/95/2010 al Tribunalului Gorj, dupa care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, cauza fiind în stare de judecata, s-a acordat cuvântul pe fond.

Consilier juridic, pentru societatea reclamanta, a solicitat admiterea actiunii asa cum a fost formulata, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecata efectuate în prezenta cauza.

INSTANTA

Prin  cererea înregistrata sub nr.4203/318/2012 pe rolul Judecatoriei Tg-Jiu, reclamanta  SC P M SRL a chemat în judecata pe  pârâtul K L solicitând ca prin sentinta ce se va pronunta sa se  dispuna obligarea pârâtului la plata sumei de 8.415,48 lei(inclusiv TVA), reprezentând echivalentul prejudiciului cauzat de catre pârât prin fapta sa culpabila, respectiv plata cheltuielilor de judecata efectuate în dosarul nr.13199/95/2010 în instanta de recurs si la plata cheltuielilor de judecata în valoare de 618,93 lei constând în taxa de timbru în valoare de 615,93 lei si timbru judiciar în valoare de 3 lei, efectuate în prezenta cauza.

In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca a între aceasta si pârâtul  KL a avut loc un litigiu înregistrat pe rolul Tribunalului Gorj- Sectia Contencios Administrativ si Fiscal sub nr.13199/95/2010, având ca obiect contestatie cerere de concediere.

Ca, între cele doua parti a fost încheiat contractul individual de munca înregistrat la ITM Gorj sub nr.206643/22.04.2010, contract care a încetat prin decizia nr.1/08.10.2010, deciziei a carei contestatie a format obiectul dosarului mai sus mentionat si ulterior la data de 17.12.2010 societatea reclamanta a formulat întâmpinare si cerere reconventionala prin care a solicitat instantei constatarea nulitatii contractului individual de munca nr.206643/22.04.2010 ca urmare a lipsei consimtamântului angajatorului.

A mai aratat reclamanta ca la data de 18.03.2011 a fost pronuntata de catre Tribunalul Gorj sentinta civila nr.1717 prin care a fost admisa cererea reconventionala formulata de societatea reclamanta si totodata a fost respinsa cererea principala formulata de K L, pârât în prezenta cauza si ca împotriva acestei sentinte a declarat recurs K L, Curtea de Apel Craiova-Sectia I Civila pronuntând la data de 31.01.2012 decizia civila irevocabila nr.967 prin care a admis în parte recursul împotriva sentintei civile nr.1717 a Tribunalului Gorj si a modificat sentinta în sensul ca a respins cererea reconventionala, mentinând restul dispozitiilor sentintei.

Arata reclamanta ca potrivit art.998 Cod Civil sau art.1357 Noul Cod Civil cel care cauzeaza altuia un prejudiciu printr-o fapta ilicita, savârsita cu vinovatie, este obligat sa îl repare si ca la baza acestei raspunderi civile pentru fapta proprie se afla culpa procesuala, partea din vina careia s-a purtat procesul fiind obligata sa suporte cheltuielile facute justificat de cealalta parte.

Mentioneaza reclamanta ca pentru atragerea raspunderii civile întemeiata pe art.998/1357 Cod Civil este necesara îndeplinirea cumulativa a celor patru conditii, respectiv existenta unei fapte ilicite(chemare în judecata a societatii reclamante în mod nefundat), a unui prejudiciu(cheltuielile de judecata avansate si dovedite în mod corespunzator prin onorariu avocat-facturi fiscale emise si achitate), a legaturii de cauzalitate între fapta ilicita si prejudiciu, precum si a culpei, conditii care sunt îndeplinite în cauza de fata.

Conform prevederilor legale prejudiciul trebuie sa fie cert, sa aiba o existenta sigura, neîndoielnica, sa poate fi evaluat în prezent si sa nu fi fost reparat.

Mai arata reclamanta ca în cheltuielile de judecata se cuprind acele sume de bani care în mod real, necesar si rezonabil au fost platite de aceasta în timpul si în legatura cu litigiul care a format obiectul dosarului nr.13199/95/2010 în ceea ce priveste recursul declara de pârâtul din prezenta cauza.

Ca, primul termen de recurs a fost la data de 06.09.2011, iar decizia a fost pronuntata la data de 31.01.2012 si contractul de asistenta juridica a fost încheiat în timpul judecarii acestui recurs, facturile fiscale reprezentând onorariu de avocat si decontare cheltuieli fiind încheiate în timpul (factura seria BPVG-D nr.896/14.12.2011, factura seria BPVG nr.3006/23.12.2011) si în legatura cu solutionarea recursului(factura seria BPVG-D nr.957/13.01.2011), plata acestor cheltuieli fiind efectuata în doua transe- la data de 28.02.2012 suma de 4.000 lei si la data de 12.03.2012 suma de 4.415,48 lei.

Realitatea cheltuielilor de judecata tine de justificarea ca acestea au fost concepute într-o legatura stricta si indisolubila cu litigiul- în speta judecarea recursului, au fost contemporane acestuia, fiind concepute de societatea reclamanta ca având caracter indispensabil spre a obtine serviciul avocatului.

Caracterul rezonabil al acestor cheltuieli este justificat în raport de natura activitatii efectiv prestate, de complexitatea, riscul implicat de existenta litigiului, toate acestea nefiind exagerate. Astfel, pentru judecarea si solutionarea recursului au fost necesare 4 termene de judecata, termene pentru care avocatul reclamantei a trebuit sa se deplaseze din Bucuresti la Curtea de Apel Craiova, a fost necesar sa fie purtate discutii cu reprezentantii societatii din Austria în vederea obtinerii unor acte de importanta majora pentru solutionarea recursului-acte care au stat la ramânerea irevocabila a hotarârii de fond pe cererea principala, iar riscul implicat de existenta litigiului fiind major întrucât în cazul unei solutii contrare societatea reclamanta ar fi fost obligata la plata unei sume considerabile catre pârât, respectiv la plata sumei de 88.000 lei brut, 61.280 lei net reprezentând echivalentul salariului aferent celor 16 luni cât a durat litigiul care a facut obiectul dosarului nr.13199/95/2010.

În drept, actiunea a fost întemeiata pe disp. art.998/1357 Cod Civil si pe art.274 Cod proc.civila.

În dovedirea actiunii, reclamanta a depus la dosar în xerocopii: sent.civ.nr.1717/18.03.2011 pronuntata de Tribunalul Gorj, decizia nr.967/31.01.2012 pronuntata de Curtea de Apel Craiova, facturile fiscale seria BPVG-D nr.896/14.12.2011, seria BPVG nr.3006/23.12.2011, seria BPVG-D nr.957/13.02.2011 si extras de cont din data de 28.02.2012 si 12.03.2012.

Cererea a fost timbrata cu 615,93 lei taxa judiciara de timbru si 3 lei timbru judiciar.

Conform art.242 Cod proc.civila, reclamanta a solicitat judecarea cauzei si în lipsa.

Pârâtul nu s-a prezentat în instanta si nici nu a formulat întâmpinare.

În sedinta publica din 17.04.2012 instanta a dispus emiterea unei  adrese catre T. Gorj pentru a se înainta spre atasare dosarul nr.13199/95/2010, acesta fiind înaintat pentru sedinta din 08.05.2012.

 Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

Prin actiunea civila adresata  Tribunalului Gorj si înregistrata sub nr.13199/95/2010 K L a chemat în judecata pârâta SC U M SRL solicitând ca prin sentinta ce va pronunta sa se constate nulitatea absoluta a deciziei nr.1/18.10.2010 emisa de SC UM SRL, precum si a adresei nr.1423/07.10.2010 prin care i s-a comunicat ca este revocat din functia de administrator al SC U M SRL.

La data de 21.02.2011 pârâta SC U M SRL a formulat concluzii scrise prin care a solicitat ca instanta sa constate nulitatea absoluta a contractului individual de munca nr. 206643/22.04.2010 încheiat între parti ca urmare a lipsei consimtamântului angajatorului, motiv pentru care cauza a fost repusa pe rol pentru a se pune în discutie cererea reconventionala formulata prin concluziile scrise. SC U M SRL si-a precizat cererea reconventionala în sensul ca cererea de constatare a nulitatii absolute a contractului individual de munca încheiat între parti a fost promovata înca de la momentul formularii întâmpinarii la termenul de judecata din data de 17.12.2010.

 Tribunalul Gorj prin sentinta civila nr.1717 de la 18.03.2011 a admis cererea reconventionala formulata de pârâta SC U M SRL Tg-Jiu, împotriva pârâtului K L  si  a constatat nulitatea absoluta a contractului individual de munca încheiat între parti si înregistrat sub nr.206643/22.04.2010 la Inspectoratul Teritorial de Munca Gorj. A respins actiunea civila principala formulata de reclamantul K L împotriva pârâtei SC U M SRL.

Împotriva acestei sentinte a formulat recurs  reclamantul K L criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie. Curtea a  apreciat recursul reclamantului  este  fondat si în temeiul art.312 alin. 2 si 3 C.pr.civ.  a modificat în  parte sentinta atacata, în sensul ca a fost  respinsa cererea reconventionala.

Prin urmare, se retine ca  actiunea formulata pe cale separata pentru obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de judecarea recursului in fata Curtii de Apel Craiova este neintemeiata, intrucat a fost admis recursul declarat de acesta.

Instanta retine ca potrivit art 274 alin 1 C pr civ "partea care cade în pretentii va fi obligata, la cerere, sa plateasca cheltuielile de judecata", iar principiul care rezulta din dispozitiile legale mentionate ,impune ca toate cheltuielile suportate cu procesul sa fie restituite, indiferent ca acestea sunt cerute pe cale accesorie sau pe cale principala .

Drept expresie a principiului disponibilitatii, consacrat de art. 129 alin. 6 C.pr.civ., cheltuielile de judecata nu se acorda din oficiu, ci numai la cerere, asa cum prevede, de altfel, chiar art. 274 alin. 1 C.pr.civ. În cazul în care nu s-a cerut acordarea cheltuielilor de judecata ori, desi au fost cerute, instanta a omis sa se pronunte asupra solicitarii, partea le poate cere pe calea unei actiuni separate, în termen de 3 ani de la data ramânerii definitive a hotarârii prin care i s-a dat câstig de cauza, în temeiul art. 998 C.civ.

În ceea ce priveste dovada cheltuielilor de judecata solicitate instanta are în vedere faptul ca potrivit articolului 129 alin. 1 din Codul de procedura civila partile au îndatorirea ca, în conditiile legii, sa urmareasca desfasurarea si finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligatia sa îndeplineasca actele de procedura în conditiile, ordinea si termenele stabilite de lege sau de judecator, sa-si exercite drepturile procedurale conform dispozitiilor art. 723 alin. 1, precum si sa-si probeze pretentiile si apararile.

Fundamentul juridic al acordarii cheltuielilor de judecata este reprezentat de culpa procesuala a partii "care cade în pretentii". Culpa procesuala apartine pârâtului: daca nu si-a executat obligatiile, astfel încât s-a admis actiunea reclamantului. Stabilind ca temeiul juridic al acordarii cheltuielilor de judecata este atitudinea procesuala culpabila a partii care a cazut în pretentii, instanta apreciaza ca fapta acesteia declanseaza o raspundere civila delictuala al carei continut îl constituie obligatia civila de reparare a prejudiciului cauzat, adica de restituire a sumelor pe care partea care a câstigat procesul a fost nevoita sa le realizeze.

Asadar natura juridica a cheltuielilor de judecata este aceea de despagubire acordata partii care a câstigat procesul pentru prejudiciul cauzat de culpa procesuala a partii care a cazut în pretentii.

Este adevarat ca procedura litigioasa a fost declansata de paratul din prezentul dosar, insa raportat la obiectul solicitarii, respectiv acordarea cheltuielilor din  faza recursului, se constata ca instanta a admis recursul acestuia, ceea ce inseamna ca paratul nu este cazut in pretentii, pentru a putea fi obligat la plata onorariului de avocat.

Pe de alta parte, in conditiile in care  la judecarea fondului, SC  U M SRL a fost reprezentata de juristii sai, angajarea unei case de avocatura pentru sustinerea recursului reprezinta o cheltuiala care nu poate fi impusa paratului. Este optiunea societatii sa apeleze la servicii de consultanta juridica, insa in conditiile in care are consilier juridic angajat, suportarea costurilor ocazionate de acordarea de consultanta, respectiv de reprezentare sau asistare, trebuie sa îi incumbe tot acesteia.

Asa cum a statuat pe acest aspect Curtea Europeana a Drepturilor Omului în bogata sa jurisprudenta ( Cauza Costin împotriva României, Cauza Strain si altii împotriva României,  Cauza Stere si altii împotriva României,  Cauza Raicu împotriva României, Cauza Petre împotriva României), se poate afirma ca si în dreptul intern partea care a câstigat procesul nu va putea obtine rambursarea unor cheltuieli în temeiul art. 274 C.pr.civ., decât în masura în care se constata realitatea, necesitatea si caracterul lor rezonabil. Fata de cele aratate, instanta apreciaza  ca în cheltuielile de judecata se cuprind acele sume de bani care în mod real, necesar si rezonabil au fost platite de partea care a câstigat procesul în timpul si în legatura cu acel litigiu.

Pentru considerentele expuse, instanta constata ca nu sunt indeplinite conditiile raspunderii civile  delictuale, neputandu-se retine culpa procesuala a paratului pentru declansarea recursului, in conditiile in care a fost admis recursul acestuia.

Se va respinge in consecinta si cererea privind obligarea paratului la plata  cheltuielilor de judecata din acest dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

 IN NUMELE LEGII

HOTARASTE :

Respinge cererea  formulata de reclamanta SC P M SRL cu sediul ... in contradictoriu cu pârâtul K L, cu domiciliul in ...

Cu  drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica de la 08 Mai 2012.

Presedinte,

DANIELA BOLOVAN Grefier,

RAMONA MARINESCU