Prin sentinţa civilă nr. 16283/2013 Judecătoria Braşov a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii civile formulată de reclamanta SC S. SRL în contradictoriu cu pârâta SC A. SRL, în favoarea Tribunalului Braşov, reţinând că acţiunea are ca obligarea acesteia din urmă la încheierea unui contract de vânzare cumpărare având ca obiect spaţiul situat în Braşov cu o valoare de peste 500 000 lei astfel încât devin aplicabile dispoziţiile art. 158 alin. 1, 3 Cod procedură civilă.
Prin sentinţa civilă nr. 46/S/2014 Tribunalul Braşov a declinat competenţa de soluţionare a aceleiaşi acţiuni în favoarea Judecătoriei Braşov reţinând că acţiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Braşov în dosarul nr. 26870/197/2012 reprezintă o cerere reconvenţională formulată în dosarul nr. 10387/197/2012 al aceleiaşi instanţe, în care SC S. SRL a avut calitate de pârâtă, iar SC S.P. SRL a avut calitatea de reclamantă, ca urmare a disjungerii dispusă prin încheierea de şedinţă din 29.10.2012. Or, în conformitate cu prevederile art. 17 cod procedură civilă, cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală.
În conformitate cu prevederile art. 20 Cod procedură civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi în temeiul art. 21 Cod procedură civilă a înaintat dosarul Curţii de Apel Braşov în vederea soluţionării acestui conflict.
Prin sentinţa civilă nr. 12/F/2014, soluţionând conflictul negativ de competenţă ivit între cele două instanţe, Curtea de Apel Braşov a reţinut că Judecătoria Braşov este competentă să judece acţiunea reconvenţională disjunsă din dosarul civil nr. 10387/197/2012 al Judecătoriei Braşov, pentru următoarele considerente:
Prevederile art. 17 Cod procedură civilă stabilesc prorogarea legală de competenţă a cererilor accesorii şi incidentele, ceea ce înseamnă că ele se judecă de instanţa competentă să soluţioneze cererea principală. Cererea reconvenţională fiind formulată în cadrul unui proces deja existent, prorogarea legală de competenţă în favoarea Judecătoriei Braşov s-a realizat odată cu investirea instanţei cu soluţionarea cererii reconvenţionale.
Formularea cererii reconvenţionale nu deschide calea reevaluării competenţei de soluţionare a acesteia, cu atât mai mult cu cât este vorba de o competenţă după valoarea obiectului, iar nu după materie.
Faţă de aceste considerente, Curtea va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Braşov.
Curtea de Apel Iași
Conflict de competenţă între cabinetul individual de insolvenţă şi biroul executorului judecătoresc. Sesizarea instanţei
Curtea de Apel Timișoara
Conflict material de competenţă negativ. Caracterul special şi unitar al reglementării cererilor instituţiei debitoare potrivit O.G. nr. 22/2002. Instanţa competentă material să soluţioneze cererile formulate sub acest regim juridic–instanţa de executare
Curtea de Apel Târgu Mureș
Conflict de competenţă. Minor. Anulare certificat de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap
Curtea de Apel București
Contencios administrativ. Conflict de competență, instanța competentă să soluționeze o cerere formulată de un magistrat, având ca obiect obligarea pârâţilor la stabilirea unor drepturi salariale și plata acestor drepturi
Curtea de Apel Craiova
Conflict negativ de competenţă între secţiile aceleiaşi instanţe. Inexistenţă.