Lipsa obiecțiunilor la raportul final.
Secția a II-a civilă - Decizia nr.405/ 23 septembrie 2014
Prin sentinţa nr.351/F/2014 pronunţată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Hunedoara s-a admis raportul final formulat de către lichidatorul judiciar s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitorului SC B.C. SRL, s-a dispus radierea debitorului din registrul comerţului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.
Neexistând bunuri de valorificat, lichidatorul judiciar a întocmit şi a depus la dosar raportul final care a fost notificat părţilor şi publicat în BPI nr…/….
Niciuna dintre părţi nu a formulat obiecţiuni la raportul final întocmit de către lichidatorul judiciar.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs creditoarea DGRFP T.
Creditoarea DGRFP T. a solicitat casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare judecătorului sindic, pentru continuarea procedurii insolvenţei faţă de SC B.C. SRL.
În motivarea recursului s-a arătat că în mod nelegal lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii şi radierea societăţii debitoare din registrul comerţului, fără să pună în executare sentinţa nr.1087/F/2012 pronunţată în dosarul nr.3994/97/2011/a1 al Tribunalului Hunedoara prin care s-a dispus anularea contractului de vânzare – cumpărare încheiat între debitor şi pârâţii C.P. şi C.O., autentificat sub nr.2837/09.08.2011 de notar public E.C. şi revenirea la situaţia anterioară vânzării, respectiv întoarcerea imobilului în patrimoniul debitorului SC B.C. SRL, ce a rămas definitivă şi irevocabilă prin nerecurare la data de 12.04.2013.
Mai mult decât atât, lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii insolvenţei în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006, ignorând cu desăvârşire faptul că imobilul ce trebuia întors în patrimoniul debitoarei putea să acopere o parte din debitele creditorilor.
A fost afectat interesul creditorilor prin modul defectuos în care a fost instrumentat dosarul de către lichidatorul judiciar.
În drept s-au invocat prevederile art.3041 , art.304 pct.9 şi art.312 Cod procedură civilă şi Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei.
Recursul este scutit de taxe.
Verificând recursul creditoarei DGRFP T., curtea de apel a constatat că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Curtea de apel a constatat că se invocă motive legate de activitatea defectuoasă a lichidatorului judiciar şi de nerecuperarea unor bunuri şi valorificarea lor.
Curtea de apel a constatat că închiderea procedurii s-a făcut în baza prevederilor art.132 alin.2, teza primă, adică raportul final a fost aprobat.
Aprobarea raportului final este reglementată de art.129 din Legea nr.85/2006. Judecătorul sindic are opţiunea de a aproba raportul sau de a dispune modificarea acestuia. Modificarea este posibilă doar în ipoteza în care, în urma formulării de obiecţiuni, acestea au fost admise.
În speţă, în mod corect a reţinut judecătorul sindic că nu s-au formulat obiecţiuni, singura sa opţiune fiind aceea a aprobării raportului final.
A invoca direct în recurs motive pe care creditoarea ar fi trebuit să le invoce pe calea obiecţiunilor la raportul final este inadmisibil.
Faţă de cele reţinute, curtea de apel a constatat că judecătorul sindic a pronunţat o hotărâre de închidere a procedurii insolvenţei cu respectarea art.129 şi 132 din Legea nr.85/2006 .
Tribunalul Gorj
INCHIDEREA PROCEDURII SI PUNEREA IN EXECUTARE A HOTARÂRII DE ANTRENARE RASPUNDERE
Tribunalul Arad
Procedura insolvenţei
Tribunalul Arad
Procedura insolvenţei
Curtea de Apel Constanța
Legea privind procedura insolventei. Cerere comitet creditor pentru autorizare introducere actiune privind antrenarea raspunderii patrimoniale a persoanelor culpabile de starea de insolventa a debitorului.
Curtea de Apel București
Faliment. Cerere de deschidere a procedurii insolvenţei îndreptată împotriva unei sucursale. Capacitate de folosinţă