Prejudicii, daune

Sentinţă civilă 2856 din 13.11.2013


Prin cererea înregistrată sub nr…./260/… pe rolul Judecătoriei Moineşti reclamanta SC … S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.E., solicitând instanţei obligarea acesteia la plata sumei de 1447,76 lei reprezentând contravaloarea energiei electrică consumată şi neachitată şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Acţiunea a fost legal timbrată cu 127 lei taxă judiciară de timbru si cu 3 lei timbru judiciar.

În motivarea acţiunii reclamanta arată ca în baza contractului de furnizare a energiei electrice  a furnizat pârâtei energie electrică la locul de consum situat în  str…., nr…., localitate …, judeţul ... În schimb, aceasta avea obligaţia corelativă de a achita contravaloarea facturilor la termenul de scadenţă prevăzut în contractul de furnizare a energiei electrice.

La data de … cu ocazia unui control la punctul de consum s-a constatat că a fost realizat un consum fraudulos de energie electrică, fiind întocmită nota de constatare nr…./…. În baza constatărilor consemnate în nota de constatare s-a întocmit proces verbal de analiză a abaterilor nr…./… şi procesul verbal de stabilire a despăgubirilor nr…./…, precum şi fişa de calcul a energiei electrice consumate şi neînregistrate. În urma analizării tuturor documentelor transmise a fost emisă factura nr…./… în valoare de 1447,76 lei, sumă ce nu a fost achitată de pârâta-debitoare.

În conformitate cu dispoziţiile art.7201 C.pr.civ, reclamanta a convocat pe pârâtă la conciliere directă în data de …, însă aceasta nu s-a prezentat.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art.1270 din Codul civil,  art.46  din Codul  Comercial, art.720 ind.1 si urm din Codul  de procedură civilă, Ordinul ANRE nr.5/2003, HG nr. 1007/2004.

În susţinerea acţiunii reclamanta a depus înscrisuri, respectiv: certificat de înregistrare a SC … SA, certificat de radiere a SC … SA, contract de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici, invitaţie la conciliere, dovada primirii invitaţiei la conciliere, situaţia centralizată a datoriilor, situaţia facturilor neîncasate, proces verbal de stabilire a despăgubirilor, proces verbal de analiză a abaterilor,notă de constatare, fişa de evaluare a energiei electrice consumate şi neînregistrate, factură fiscală.

Legal citată, pârâta s-a prezentat în instanţă pentru a formula apărări, a depus întâmpinare (f. 41-42) şi a solicitat proba cu înscrisuri, cu interogatoriul reclamantei şi proba testimonială cu un martor. Prin întâmpinare pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii procesual pasive motivat de faptul că nu este semnatara contractului de furnizare energie electrică nr. …/… şi nici consumator energie electrică din imobilul situat în …, str. … nr. …, jud. ... Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii ca netemeinică şi nelegală

La termenul din data de …, reclamanta a formulat precizări, la solicitarea instanţei.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine:

Faţă de dispoziţiile art.137 C.pr.civ. potrivit cărora instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cererea în fond a pricinii, instanţa urmează a se pronunţa cu precădere asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, invocată de acesta prin întâmpinare.

Prin contractul de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici, încheiat între cele două părţi, reclamanta SC … SA s-a obligat să furnizeze energie electrică la locul de consum situat în  str…, nr…., localitate …, judeţul …, în mod continuu iar pârâta s-a obligat să achite integral şi la termen contravaloarea energiei electrice furnizate.

La data de …, aşa cum rezultă din cererea de reziliere a contractului de furnizare a energiei electrice  depusă de reclamantă la dosarul cauzei (f. 55), pârâta S.E. a solicitat rezilierea acestui contract privind imobilul situat în …, strada … nr. …, jud. …, achitând taxa de reziliere solicitată de către furnizor, prezentând cartea de identitate şi recunoscând implicit încheierea contractului de furnizare încheiat la data de … prin exercitarea dreptului de a solicita rezilierea contractului în calitatea sa de beneficiar. De altfel, deşi pârâta a arătat că nu a semnat personal contractul de furnizare nr. …/…, pârâta nu s-a înscris în fals cu privire la acest înscris.

De asemenea, faptul că pârâta nu mai locuieşte la adresa indicată în contract ca punct de consum indicat în contract, fapt susţinut şi de către martorul audiat în cauză (M.M.S. – f. 75 dosar) nu este de natură să înlăture calitatea sa procesual pasivă, în condiţiile în care pârâta figurează ca parte în contractul menţionat. Astfel, conform art. 87 lit. f din HG nr. 1007/2004 pentru aprobarea Regulamentului de furnizare a energiei electrice la consumatori, „consumatorul are obligaţia să comunice în scris orice modificare a elementelor care au stat la baza încheierii contractului de furnizare.” În condiţiile în care titularul contractului de furnizare, pârâta din cauză nu a notificat modificarea intervenită în starea de fapt, aceasta nu îi era opozabilă reclamantei.

Având în vedere aceste considerente instanţa va respinge ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei.

Cu privire la fondul cauzei, instanţa reţine că, la data de …, s-a realizat fuziunea prin absorbţie dintre SC … SA şi SC … SA, fiind înfiinţată SC E… SA, conform certificatului de înregistrare seria … nr…. şi certificatului de radiere al SC E… SA, din …, SC … SA preluând astfel toate drepturile şi obligaţiile SC … SA.

Conform art.11 alin 1 din contractul cadru de furnizare a energiei electrice, factura emisă pentru plata energiei electrice va fi achitată în termenul de scadenţă de 15 zile de la data emiterii facturii, data emiterii facturii şi termenul de scadenţă fiind înscrise pe factură.

Conform art.11 alin 2 din acelaşi contract, neachitarea contravalorii facturii de către consumator în termen de 30 zile de la scadenţă atrage perceperea de penalităţi.

În baza contractului pentru plata energiei electrice furnizate, a fost emisă factura fiscală ataşată la f. 26-28 dosar.

Conform art.969 C.Civil convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante iar conform art.1073 C.Civil creditorul are dreptul la îndeplinirea exactă a obligaţiei şi, în caz contrar, are dreptul la dezdăunări.

Art.1169 Cod civil stabileşte obligaţia celui ce face o propunere înaintea judecăţii de a o dovedească iar potrivit art.129 alin.1 teza finală Cod procedură civilă părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi exercite drepturile procedurale conform dispoziţiilor art.723 alin.1, precum şi să-şi probeze pretenţiile şi apărările.

Astfel instanţa reţine că reclamanta care avea sarcina dovedirii existenţei obligaţiei pârâtei de plată a serviciilor prestate, obligaţie derivată din raporturile comerciale derulate între părţi, a făcut pe deplin această dovadă, pârâtul nefăcând dovada achitării acestor obligaţii sau a neexecutării, la rândul său de către reclamantă a obligaţiilor contractuale, deşi sarcina dovezii în acest caz revenea pârâtului.

Cu privire la penalităţile de întârziere, calculate de reclamantă şi facturate la plată prin factura fiscală, instanţa reţine următoarele:

Conform Ordinului 5/2003, art.11, factura emisă pentru plata contravalorii energiei electrice va fi achitată în termenul de scadenţă de 15 zile de la data emiterii facturii. Neachitarea facturii de către consumator în termen de 30 zile de la data scadenţei atrage penalităţi de întârziere, care sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor bugetare, stabilit conform reglementărilor legale în vigoare, se datorează începând cu prima zi după data scadenţei, valoarea totală a acestora neputând depăşi valoarea facturii. Procentele de 0,1%, 0,05% şi 0,04 aplicate de reclamantă sunt procentele legal perceput pentru neachitarea la termen a obligaţiilor fiscale, în conformitate cu dispoziţiile OG 92/2003.

În speţă reclamanta a făcut dovada îndeplinirii procedurii convocării la conciliere directă, conform art.7201 Cpc, iar de la data primirii convocării şi până la introducerea acţiunii au trecut mai mult de 30 de zile.

Faţă de aceste prevederi, văzând şi dispoziţiile contractului de furnizare a energiei electrice, instanţa va admite cererea de chemare în judecată şi va obliga pârâta la plata sumei de 1447,76 lei, cu titlu de contravaloare energie electrică consumată şi neachitată.

În baza art.274 Cod proc.civ., pârâta căzută în pretenţii va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 130 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar.