Fond funciar

Sentinţă civilă 4732 din 26.05.2011


Dosar nr. 2169/318/2011

R O M Â N I A

Cod operator 2445

JUDECATORIA TÂRGU JIU

JUDETUL GORJ

SECTIA CIVILA

Sentinta civila nr. 4732/2011

Sedinta publica de la 26 mai 2011

Instanta constituita din:

PRESEDINTE: ANA MARIA NICOLCESCU

Grefier: LACRAMIOARA BOBOC

 Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamantii PR si PP, în contradictoriu cu pârâtii CLC, CJG si PCC, având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal facut în sedinta publica a raspuns avocat HF pentru reclamanti, în substituire pentru avocat RD, lipsa fiind reprezentantii pârâtilor.

Procedura legal îndeplinita.

S-a facut referatul oral al cauzei de catre grefierul de sedinta, reprezentantul reclamantilor depune la dosar precizare la cel de-al doilea capat de cerere al actiunii, în sensul ca solicita obligarea PCC la plata daunelor cominatorii în loc de amenda civila, solicitând prin actiunea formulata obligarea comisiei locale la înaintarea documentatiei pentru eliberarea titlului de proprietate sub sanctiunea daunelor cominatorii pe zi de întârziere pâna la îndeplinirea obligatiei; depune, de asemenea, copia certificatului de deces privind pe PM, dupa care, nemaifiind alte cereri de formulat, exceptii de invocat si probe de administrat, instanta apreciaza cauza în stare de judecata si acorda cuvântul pe fond.

Avocat HF pentru reclamanti solicita admiterea actiunii asa cum a fost ulterior precizata.

JUDECATA

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Tg-Jiu, la data de 10.02.2011, sub nr. 2169/318/2011, reclamantii PR si PP au chemat în judecata pârâtii CLC, CJG si PCC, în calitate de presedinte al CLC, solicitând instantei ca prin sentinta ce va pronunta sa fie obligata CLC de fond funciar sa înainteze documentatia în vederea eliberarii titlului de proprietate de catre Comisia Judeteana.

În motivarea cererii, reclamantii au aratat ca sunt mostenitorii autorului MD si au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafata de 2, 75 ha, cerere ce a fost validata prin HCJ nr. 77/03.02.1992.

Reclamantii au sustinut ca în ciuda faptului ca au trecut 19 ani de la momentul validarii, nici pâna în prezent pârâtele nu au facut demersurile prevazute de legiuitor în vederea eliberarii titlului de proprietate.

În drept, acestia si-au întemeiat cererea pe dispozitiile Legii nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 si dispozitiile H.G. nr. 890/2005.

 La solicitarea instantei, CLC pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 a înaintat cu adresa nr. 1507/18.04.2011, actele ce au stat la baza HCJ nr. 77/1992, comunicându-se faptul ca nu s-a emis titlu de proprietate, motivat de faptul ca activitatea este îngreunata întrucât nu sunt întocmite planurile parcelare pentru localitate (filele 11-18).

 La data de 21.04.2011, reclamantii au depus la dosar precizare prin care au solicitat introducerea în cauza a PCL în calitate de PCL si aplicarea unei amenzi civile în cuantum de 50 lei/ zi de întârziere în sarcina acestuia (fila 20), iar la data de 02.05.2011 reclamanta a depus la dosar o noua precizare, solicitând sa se ia act de faptul ca renunta la capatul de cerere având ca obiect obligarea Presedintelui Comisiei Locale la plata unei amenzi civile (fila 24), la care a atasat acte de stare civila (filele 25-29).

 Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

 Prin HCJ nr. 77/03.02.1992, anexa 3, pozitia 377, s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafata de 2, 75 ha în favoarea autorului MG - mostenitor PM (fila 13), ai carei succesori sunt reclamantii, potrivit actelor de filiatie atasate la dosar.

 Instanta constata în baza adresei nr. 1507/18.04.2011, înaintata la dosar de pârâta Comisia Locala de fond funciar Ciuperceni, ca nu a fost emis titlu de proprietate în favoarea mostenitorilor autorului MD, întrucât activitatea este îngreunata de faptul ca nu sunt întocmite planurile parcelare ale zonei (fila 11), atasând adresei HCJ nr. 77/1993, anexa 3, cererile de reconstituire a dreptului de proprietate si extras din registrul agricol (filele 12-18).

Conform dispozitiilor art. 5 lit. h si i din H.G. nr. 890/2005, comisia locala are obligatia de a pune în posesie persoanele îndreptatite sa primeasca terenul, a întocmi si înainta comisiei judetene documentatia premergatoare eliberarii titlului de proprietate, în lipsa îndeplinirii acestor obligatii imperativ prevazute de lege, persoana îndreptatita potrivit art. 8 si art. 13 din Legea nr. 18/1991, aflându-se în imposibilitate de a obtine titlul de proprietate pentru suprafata stabilita prin hotarârea Comisiei Judetene Gorj pentru aplicarea Legii nr. 18/1991.

 Fata de motivele de fapt si de drept mentionate, instanta apreciaza întemeiata actiunea ulterior precizata, urmând sa o admita si sa dispuna obligarea pârâtei CLC pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 sa întocmeasca si sa înainteze documentatia în vederea emiterii titlului de proprietate, conform HCJ nr. 77/03.02.1992, în favoarea reclamantei, pentru suprafata de 2, 75 ha.

 De asemenea, în temeiul art. 64 din Legea nr. 18/1991 si art. 1075 Cod civil, va fi obligat pârâtul primarul comunei Ciuperceni la plata de daune cominatorii în valoare de 50 lei pe zi de întârziere, de la ramânerea definitiva a prezentei sentinte pâna la îndeplinirea efectiva a obligatiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

 Admite actiunea ulterior precizata formulata de reclamantii PR, domiciliata în .................... si PP, domiciliat în ......................., în contradictoriu cu pârâtii CLC, CJG si PCL.

 Obliga pârâta CLC pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 sa întocmeasca si sa înainteze documentatia în vederea emiterii titlului de proprietate, conform HCJ nr. 77/03.02.1992, în favoarea reclamantei, pentru suprafata de 2, 75 ha.

 Obliga pârâtul primarul comunei Ciuperceni la plata de daune cominatorii în valoare de 50 lei pe zi de întârziere, de la ramânerea definitiva a prezentei sentinte pâna la îndeplinirea efectiva a obligatiei.

 Cu drept de recurs în termen de 15 de la comunicare.

 Pronuntata în sedinta publica, azi, 26.05.2011.

Presedinte,

ANA MARIA NICOLCESCU Grefier,

LACRAMIOARA BOBOC

Red. A.N./Tehn. L.B.

7 ex. - 27 iunie 2011