Incălcarea dreptului la apărare - consecinţe desfiinţarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecaref judecătorului de camera preliminară

Decizie 6/CCP din 09.02.2017


Prin încheierea penală nr.297 din 17 octombrie 2016 pronunţată în dosar nr. 627¡224/2016/al, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Dragomiresti, s-a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul întocmit la 29 august 2016 în dosarul nr. 534/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dragomiresti privindu-1 pe inculpatul ŞGC, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi s-a dispus începerea judecăţii în cauză.

In considerentele încheierii s-a reţinut faptul că prin rechizitoriul din data de 29.08.2016 din dosarul nr. 543/P/2014 întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Dragomiresti s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate, a inculpatului ŞGC  pentru săvârşirea în concurs a două infracţiuni de purtare abuzivă, fapte prev. şi ped. de art. art. 296 alin. 2 rap. la art. 193 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 38 alin. 1

Cod penal.

In actul de sesizare s-a reţinut în fapt că inculpatul, agent de poliţie, la data de 09.08.2014, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, a exercitat acte de agresiune fizică asupra persoanei vătămate DV atât în centrul comunei Ieud, cât şi în incinta sediului Poliţiei Dragomiresti, provocându-i leziuni traumatice a căror vindecare a necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de purtare abuzivă prevăzută de art. 296 alin.2 rap. la art. 193 alin.2 Cod penal (pedepsită cu închisoarea de la 8 luni la 6 ani şi 8 luni de închisoare sau amendă), iar la data de 14.09.2014, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, a exercitat acte de agresiune fizică asupra persoanei vătămate CG în incinta sediului Poliţiei Dragomiresti, provocându-i leziuni traumatice a căror vindecare a necesitat 28-30 zile de îngrijiri medicale, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de purtare abuzivă prevăzută dc art. 296 alin.2 rap. la art. 193 alin.2 Cod penal (pedepsită cu închisoarea de la 8 luni la 6 ani şi 8 luni de închisoare sau amendă).

In actul de sesizare s-a reţinut că situaţia de fapt mai sus menţionată se susţine cu următoarele mijloace de probă: plângerea persoanei vătămate (fila 1); declaraţia persoanei vătămate (fila 22); certificatul medico-legal nr. 487/11.08.2014 (fila 20); declaraţiile inculpatului (filele 12, 18); declaraţiile martorilor FB (filele 39, 98), MV (fila 31), ŢM (fila 105), CS (fila 107),

DV senior (fila 25), DI (fila 35), ŢG (fila 33), SIN (fila 41), OFM (fila 45), DI (fila 27), DG (fila 37), proces-verbal dc consemnare a unnelor de leziuni prezentate dc persoana vătămată DV (filele 127); plângerea persoanei vătămate (fila 156); declaraţia persoanei vătămate (fila 161); certificatul medico-legal nr. 576/23.09.2014 (fila 160); declaraţiile inculpatului (filele 12, 18); declaraţiile martorilor CM (fila 165), BI (fila 167), BG (fila 169), HD (fila 175); raportul de" nouă expertiză medico-legală al IML Cluj Napoca (fila 273); avizul comisiei superioare medico-legale (fila 295); raportul nr. 110.332 din 14.08.2015 al expertului psiholog din cadrul IPJ Maramureş (fila 253).

în temeiul art. 328 coroborat cu art. 286 al. 2 C. pr. pcn., s-a constatat regularitatea actului de sesizare atât sub aspectul conţinutului, cât şi sub aspectul confirmării.

Totodată rechizitoriul cuprinde datele referitoare la faptă, încadrarea juridică, la profilul moral şi de personalitate al inculpatului, la actele de urmărire penală efectuate, la trimiterea în judecată şi cheltuielile judiciare.

De asemenea, s-a constatat că nu au fost formulate cereri şi excepţii dc către inculpat şi nici din oficiu nu se impun a fi invocate.

In raport cu cele mai sus menţionate, în temeiul art. 346 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea rechizitoriului din data de 29 august 2016 din dosarul nr.534/P/2014 întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Dragomireşti, fiind respectate dispoziţiile art.328 C.proc.pen., a administrării probelor, cu respectarea dispoziţiilor art. 114-123 din acelaşi cod, precum şi a actelor dc urmărire penală.

Totodată s-a dispus începerea judecăţii în cauză.

împotriva acestei încheieri a formulat contestaţie inculpatul ŞGC care a solicitat a se dispune rejudecarea cauzei cu motivarea, în esenţă, că deşi rechizitoriu i-a fost comunicat, nu a fost citat la următorul termen astfel încât să aibă posibilitatea de a-şi susţine oral în faţa instanţei cererile şi excepţiile, fiind astfel încălcat principiul egalităţii de arme şi dreptul la un proces echitabil. Ultima şedinţă nu s-a desfăşurat în contradictoriu, direct în faţa instanţei. Nu s-au discutat eventualele excepţii din oficiu şi pentru că nu a fost prezent, nu a avut posibilitatea de a cerc înlăturarea unor probe (de exemplu, declaraţiile martorilor DV, DI, Dl) sau admiterea altora (organul de urmărire penală a strâns probe doar în defavoarea acestuia, iar cererile de audiere din cursul urmăririi penale i-au fost respinse). Astfel a propus audierea unor martori, ridicarea unor înregistrări de la camerele de supraveghere, etc), probe pe care le-a solicitat permanent.

Examinând încheierea penală contestată, judecătorul de cameră preliminară din cadrul tribunalului a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul întocmit la 29 august 2016 în dosarul nr.534/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dragomireşti s-a dispus trimiterea în judecată a contcstatorului-inculpat ŞGC pentru două infracţiuni de purtare abuzivă prevăzute de art.296 alin.2 raportat la art. 193 alin.2 Cod penal cu aplicarea art.38 alin.l Cod penal.

De asemenea, s-a dispus clasarea cauzei pentru infracţiunile dc abuz în serviciu şi lipsire de libertate în mod ilegal prevăzute de art. 297 şi 205 Cod penal (persoană vătămată DV) şi pentru complicitate la infracţiunea de purtare abuzivă prevăzută de art.48 Cod penal raportat la art.296 Cod penal cu privire la agentul de poliţie HlD.

S-a reţinut în cuprinsul rechizitoriului, în esenţă, că inculpatul ŞGC, în calitate de agent de poliţie, în data de 09.08.2014, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a exercitat acte de agresiune fizică asupra persoanei vătămate DV atât în centrul comunei Ieud, cât şi în incinta sediului Poliţiei Dragomireşti, provocându-i leziuni traumatice a căror vindecare au necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale, iar în data de 14.09.2014, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a exercitat acte de agresiune fizică asupra persoanei vătămate CG în incinta sediului Poliţiei

Dragomireşti, provocându-i leziuni traumatice a căror vindecare a necesitat 28-30 zile de îngrijiri medicale.

La Judecătoria Dragomireşti cauza s-a înregistrat în dosarul nr.627/224/2016, allându-se în prezent în faza de cameră preliminară.

Potrivit rezoluţiei judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Dragomireşti, s-a dispus comunicarea la contestatorul-inculpat a unei copii de pe rechizitoriu, dreptul de a-şi angaja un apărător şi dreptul de a formula cereri şi excepţii în termen de 20 de zile de la comunicarea adresei. Persoanei vătămate şi părţilor civile li s-a comunicat obiectul procedurii din camera preliminară, dreptul de a-şi angaja apărător şi de a formula cereri, excepţii în acelaşi termen.

Conform rezoluţiei din 17 octombrie 2016 a judecătorului de cameră preliminară, constatându-se că acest termen a expirat tară ca inculpatul să fi formulat cereri, excepţii, s-a fixat termen la 17 octombrie 2016 pentru pronunţarea încheierii din camera preliminară iară participarea părţilor.

Potrivit art. 344 alin.3 Cod procedură penală, în cazurile prevăzute de art.90 judecătorul de cameră preliminară ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu şi stabileşte termenul în care acesta poate formula în scris cereri, excepţii care nu poate fi mai scurt de 20 de zile. Conform art.90 lit.c Cod procedură penală, asistenţa juridică este obligatorie în cursul procedurii de cameră preliminară şi în cursul judecăţii în cazurile în care legea prevede pentru infracţiunea comisă pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau a închisorii mai mare de 5 ani.

Contestatorul-inculpat a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de purtare abuzivă prevăzută de art.296 alin.2 Cod penal raportat la art.193 alin.2 Cod penal cu aplicarea art.38 alirij Cod penal. Or, pentru această infracţiune pedeapsa prevăzută de lege este de 6 luni - 5 ani sau amendă + 1/3 astfel că pentru acesta asistenţa juridică era obligatorie, omiţându-se a i se desemna din oficiu un avocat.

Conform art. 347 alin.4 Cod procedură penală, în calea de atac a contestaţiei nu se pot invoca sau ridica din oficiu alte cereri, excepţii decât cele invocate sau ridicate din oficiu în faţa judecătorului de cameră preliminară de la instanţa sesizată cu rechizitoriu cu excepţia cazurilor de nulitate absolută. Prin urmare, neavând desemnat din oficiu un apărător la prima instanţă care ar fi putut eventual să invoce şi alte cereri, excepţii decât cele care se pot invoca direct în calea de atac a contestaţiei, acesta a fost prejudiciat astfel că se impune a se desfiinţa încheierea judecătorului de cameră preliminară de la prima instanţă şi a se trimite cauza spre rejudecarc aceleiaşi instanţe care va proceda la remedierea acestei omisiuni.

Apărarea formulată de contestatorul-inculpat în sensul că nu a fost citat nu poate fi primită întrucât nefiind formulate cereri, excepţii şi nefiind invocate nici din oficiu, conform art.346 alin.l Cod procedură penală, judecătorul de cameră preliminară se pronunţă prin încheiere în cameră de consiliu fară citarea părţilor şi tară participarea procurorului. In măsura în care i s-ar fi numit din oficiu un avocat, iar acesta ar fi formulat asemenea cereri, excepţii, s-ar fi dispus citarea părţilor, fiind obligatorie şi participarea procurorului.

Pentru celelalte considerente anterior menţionate s-a admis contestaţia formulată de inculpat şi cauza s-a trimis spre rejudecare primei instanţe.