Revendicare
Revendicare - Pactul comisoriu de gr.IV – denuntarea unilaterala a pactului comisoriu de partea interesata în desfiintarea contractului; cauze ce împiedica respectarea clauzei compromisorii.
Anulare contract vânzare-cumpărare
Admisibilitatea acţiunii privind acordarea drepturilor salariale restante.
Admisibilitatea acţiunii privind drepturi băneşti pe persoane ce ocupă funcţii de demnitate publică, alese.
Revendicare – masura nationalizarii a fost facuta cu încalcarea disp.Decretului nr.92/1950; - buna credinta a chiriasilor – eroarea asupra calitatii de proprietar al transmitatorului în momentul încheierii actului de vânzare-cumparare este lipsita d...
REVENDICARE. BUNA-CREDINTA
Evacuare – temeinicia solutiei instantei de fond – art.480 C.civ.
Părţi în proces. Nepronunţarea hotărârii în contradictoriu cu toate părţile. Consecinţe.
Acţiune în revendicare. Pivniţă cumpărată împreună cu apartamentul şi neidentificată prin schiţa de partajare a subsolului blocului. Cerere de intervenţie formulată în apel. Admisibilitatea apelului promovat de terţi.
Inadmisibilitatea acţiunii în revendicare după apariţia Legii nr.10/2001
REVENDICARE. DESPĂGUBIRI CIVILE. BUNA CREDINŢĂ.
REVENDICARE. INADMISIBILITATE.
REVENDICARE. TEREN AFLAT ÎN PATRIMONIUL UNITĂŢII ADMINISTRATIV - TERITORIALE. CALITATE PROCESUALĂ ACTIVĂ.
Judecatoria Galati prin sentinta civila nr.4886/17.09.2004 a respins actiunea in revendicare formulata de reclamantul CF in contradictoriu cu paratul TMD cu motivarea ca reclamantul nu a dovedit ca este proprietarul bunului revendicat si nu este sigu...
ACTIUNE IN REVENDICARE IMOBILIARA. ANULARE CONTRACTE DE VANZARE – CUMPARARE. CUMPARARE TITLURI
Constatare nulitate contract de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii 112/1995. Revendicare imobil preluat în mod abuziv de stat în perioada 1945 – 1989.
Revendicare imobiliara. Lipsa probei dreptului de proprietate.Netemeinicie
revendicare