Procedura arbitrală. Suspendarea judecăţii litigiului arbitral. Ordonanţă preşedinţială
ordonanţă preşedinţială
COMERCIAL : Ordonanţă preşedinţială. Soluţionarea cererii cu încălcarea dreptului la apărare şi al dreptului la un proces echitabil (art.6 CEDO), precum şi a principiului egalităţii armelor (consacrat în jurisprudenţa CEDO )
Recurs civil. Ordonanţă preşedinţială. NULITATEA RECURSULUI.
Autorizaţie de construire suspendată. Cerere reluare lucrări de către beneficiar. Modalitate procesual-civilă. Ordonanţă preşedinţială conform art. 581 şi urm. Cod pr.civilă. Admisibilitate
CERERE DE REINTEGRARE ÎN FAMILIE PE CALEA ORDONANŢEI PREŞEDINŢIALE. INTERPRETAREA DISPOZIŢIILOR ART. 581 AL. 3 COD PROCEDURĂ CIVILĂ PRIVIND CITAREA PĂRŢILOR
Ordonanţă preşedinţială. Folosirea acestui mijloc procedural pentru a dispune luarea unei măsuri urgente în procedura insolvenţei.
Calitatea procesuală activă în cererea de ordonanţă preşedenţială.
Ordonanţă preşedinţială; evacuare; piedică la executare; aprecierea asupra existenţei condiţiei urgenţei rezultată in mod obiectiv din necesitatea înlesnirii executării.
Ordonanţă preşedinţială pentru modificarea programului de vizitare a minorului. Neîndeplinirea condiţiilor ordonanţei preşedinţiale.
ORDONANŢĂ PEŞEDENŢIALĂ. COMPETENŢE
Ordonanţă preşedinţială. Competenţa materială de judecată în primă instanţă. Analiza condiţiilor de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale.
Ordonanţă preşedinţială – obligaţia de a face
ORDONANTA PRESEDINTIALA
Vremelnicia
Stabilire program vizitare minor
Competenţa de soluţionare a ordonanţei preşedinţiale având ca obiect evacuarea.
RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. OBLIGAŢIE DE A FACE. ORDONANŢĂ PREŞEDINŢIALĂ
Restituirea pe cale de ordonanţă preşedinţială prevăzută de art. 581 Cod procedură civilă, a bunului reţinut în vederea confiscării, ca măsură complementară la cea a sancţiunii contravenţionale a amenzii.
Ordonanta Presedintiala