ANULARE A.G.A- motive de nulitate
PROCEDURA INSOLVENŢEI. CERERE FORMULATĂ DE LICHIDATORUL SOCIETĂŢII COMERCIALE, AFLATE ÎN CURS DE DIZOLVARE. INEXISTENŢA PRAGULUI VALORIC.
Actiune având ca obiect suspendarea hotarârii AGEA pâna la solutionarea irevocabila a actiunii de fond ce vizeaza anularea hotarârii. Reprezentarea societatii.
Recurs împotriva încheierii judecatorului delegat la Oficiul Registrului Comertului. Hotarâre de radiere a societatii comerciale din registrul comertului, în urma cererii efectuate de Oficiul Registrului Comertului în temeiul art. 237 alin. 8 si 9 di...
Societate comerciala cu raspundere limitata. Actiune având ca obiect retragere asociat. Lipsa conditii admisibilitate – motive temeinice de retragere.
Procedura insolvenţei. Cererea de deschidere a procedurii insolvenţei faţă de societatea comercială aflată în lichidate. Condiţii.
Inadmisibilitatea recursului declarat împotriva încheierii de transpunere a cauzei de la o secţie la alta, din cadrul aceleiaşi instanţe.
Contract de cesiune de creanţă. Lipsa notificării prevăzute de articolul 1393 alin. 1 Cod civil şi a acceptării cesiunii de către debitor prin act autentic, în condiţiile articolului 1393 alin. 2 Cod civil. Consecinţe.
Procedura insolvenţei. Contestaţie împotriva trecerii unei creanţe sau a unui drept de preferinţă în tabelul definitiv de creanţe formulată după expirarea termenului de depunere a contestaţiilor. Dispoziţiile de strictă interpretare ale art. 75 alin....
Ordonanţă preşedinţială. Examinarea exclusiv a condiţiei urgenţei. Aprecierea făcută de judecătorul fondului în legătură cu cerinţele vremelniciei şi a neprejudecării fondului, care rezultă implicit din lege. Neexaminarea acestor cerinţe raportat la ...
Cerere de deschidere a procedurii insolvenţei, formulată de debitoarea societate comercială cu răspundere limitată prin lichidator numit în condiţiile legilor nr. 359/2004 şi 31/1990. Admisibilitate prin prisma prevederilor articolului 2701 din legea...
Contencios administrativ fiscal - implicaţii fiscale fuziune societăţi comerciale
Contestaţie la planul de distribuire a sumelor încasate din valorificarea bunurilor ipotecate. Distribuirea sumelor în raport de rangul ipotecii.
Potrivit prevederilor art. 90 din Legea 31/1990 republicată, acţiunile în anularea hotărârilor AGA se judecă în camera de consiliu, aceasta fiind o regula derogatorie de la regula generala prevăzută de art. 121 Cod de procedură civilă potrivit căreia...
Rolul activ al judecătorului sindic. Restricţii.
Menţiuni efectuate în registrul comerţului. Lipsa hotărârii Consiliului de Administraţie privind numirea administratorilor provizorii. Consecinţe.
Incheiere de respingere a investirii cu formula executorie pentru necomunicare cu confirmare de primire a somatiei de plata
Facilităţi acordate de Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti debitoarei aflată în procedura prevăzută de legea nr.85/2006. Opozabilitatea convenţiei încheiate în acest scop faţă de succesoarea cu titlu particular A.V.A.S.. Înscrierea sumei din co...
Persoanele abilitate să convoace Adunarea generală a asociaţilor. Modalitatea de dobândire a calităţii de asociat de către moştenitorii asociatului decedat în situaţia în care prin statut nu s-a instituit dreptul de agrement al celorlalţi asociaţi.
Suspendarea judecăţii cauzei în temeiul art. 155 1 C.pr. civ. având ca obiect antrenarea răspunderii administratorului social. Inadmisibilitate.