Spete jurisprudenta

Sentinţă civilă - 02.04.2019

Veniturile suplimentare pentru ore suplimentare nu fac parte din baza de calcul a pensiilor

Sentinţă civilă - 02.10.2018

Recalculare pensie. Neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 149 alin. 1 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Inadmisibilitatea acţiunii.

Sentinţă civilă - 24.10.2017

Obligaţia de a face. Imposibilitatea valorificării în sistemul public de pensii, perioada în care a lucrat ca militar în condiţii speciale de muncă, în condiţiile în care reclamantul beneficiază de pensie militară de stat.

Sentinţă civilă - 23.10.2013

Dreptul muncii şi securităţii sociale Obligarea la emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă în care la stabilirea punctajului mediu anual să fie utilizat un stagiu complet de cotizare de 20 de ani ; obligarea pârâtei la

Sentinţă civilă - 27.11.2012

Dreptul muncii şi securităţii sociale Obligare la emiterea unei decizii de revizuire a pensiei pentru limita de vârsta, în care la stabilirea punctajului mediu anual sa fie utilizate adeverinţele ce atesta faptul că s-a beneficiat, conform adeverinţei n

Sentinţă civilă - 20.11.2012

Contencios administrativ şi fiscal Obligarea pârâtei - unitate de învăţământ la calculul şi plata către membri de sindicat-angajaţi a diferenţelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/ 2008, reprezentând diferenţa dint

Sentinţă civilă - 25.10.2012

Dreptul muncii şi securităţii sociale Obligarea la recalcularea drepturilor de pensie conform legii 263/2010, Art. 169-(1), OUG 100/ 2008, Art. 78 indice 2 (1).

Sentinţă civilă - 23.10.2012

Dreptul muncii şi securităţii sociale Obligarea la recalcularea drepturilor de pensie conform art. 169 din legea 263/2010

Sentinţă civilă - 23.10.2012

Dreptul muncii şi securităţii sociale Obligarea la emiterea unei decizii de recalculare a pensiei conform legii 263/2010 Art 169-(1), OUG 100/ 2008, Art 78 indice 2 (1)Legea 19/2000 ;

Sentinţă civilă - 10.03.2010

ASIGURĂRI SOCIALE. Recalcularea drepturilor de pensie cu valorificarea sumelor reprezentând ore festive, festive suplimentare şi ore suplimentare efectuate de reclamant şi menţionate în adeverinţe, potrivit principiului contributivităţii. Art. 2 lit....

Sentinţă civilă - 15.12.2009

ASIGURĂRI SOCIALE. Recalculare pensie cu valorificarea veniturilor reprezentând sporuri cu caracter permanent încasate de reclamant.

Sentinţă civilă - 14.12.2009

ASIGURĂRI SOCIALE. CONTESTAŢIE LA EXECUTARE. Prescrierea obligaţiilor de plată. Art. 6^1 alin. 6 din Legea 19/2000

Sentinţă civilă - 25.11.2009

ASIGURĂRI SOCIALE. Recalculare pensie cu valorificarea veniturilor suplimentare cu caracter permanent realizate şi precizate prin adeverinţa eliberată de fostul loc de muncă.

Sentinţă civilă - 18.11.2009

ASIGURĂRI SOCIALE. Recalculare pensie cu valorificarea sporului de muncă nenormată peste programul de lucru.

Sentinţă civilă - 12.10.2009

ASIGURĂRI SOCIALE. Contestaţie împotriva deciziei de pensionare.