Recalculare pensie. Neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 149 alin. 1 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Inadmisibilitatea acţiunii.

Sentinţă civilă 674 din 02.10.2018


Titlu: Recalculare pensie. Neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 149 alin. 1 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Inadmisibilitatea acţiunii.

Tip speţă: Sentinţă civilă

Număr speţă: 674

Dată speţă: 02.10.2018

Domeniu  asociat: Pensii

Pe rol judecarea cauzei Asigurări sociale privind pe reclamantul …, în contradictoriu cu pârâta …, având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică s-a prezentat reclamantul … asistat de avocat …, lipsă fiind pârâta ….

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care

Instanţa, procedează la legitimarea reclamantului … care prezintă CI seria KL, nr…., CNP …, eliberat de SPCLEP Călăraşi la data de ….

Instanţa pune în discuţia părţilor competenţa instanţei în soluţionarea cauzei.

Apărătorul reclamantului, având cuvântul,  apreciază că instanţa este competentă general, material, teritorial şi funcţional să soluţioneze prezenta cauză.

Instanţa, este competentă general, material şi teritorial să soluţioneze prezenta cauză.

Apărătorul reclamantului, având cuvântul,  arată că nu mai are alte cereri de formulat, iar în susţinerea acţiunii solicită admiterea probei cu înscrisurile de la dosarul cauzei pe care le-au depus, cât şi cele depuse de pârâtă şi proba cu expertiză contabilă, având în vedere că reclamantul contestă valoarea punctajului mediu anual.

Precizează că la dosar există o expertiză, iar concluziile acesteia sunt că punctajul mediu anual este de 2,93, iar în ultima deciziei emisă reclamantului punctajul mediu anual este de 2,79, fiind o diferenţă de 03.

Instanţa, prorogă punerea în discuţie pe probe şi pune în discuţie excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtă prin întâmpinare.

Apărătorul reclamantului, având cuvântul solicită respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtă, având în vedere faptul că aşa cum reclamantul a formulat acţiunea nu contestă deciziile din … şi din …, întrucât dacă le-ar fi contestat decizia ar fi fost sub această sancţiune a excepţiei inadmisibilităţii.

Precizează că a formulat o cerere întemeiată pe dispoziţiile art.107 alin.3 de recalculare a pensiei având în vedere că ulterior a descoperit această diferenţă a punctajului mediu anual.

Instanţa, rămâne în pronunţare pe excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtă prin întâmpinare.

INSTANŢA

Asupra litigiului de asigurări sociale de faţă:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestui tribunal la data de … sub nr. … reclamantul … (domiciliat în …, cu CNP …) în contradictoriu cu pârâta … (cu sediul în …) solicită ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la luarea în calcul a procentului pentru perioada de munca in grupa a II-a de 100% care nu este aplicat pe punctajul anual, deoarece in perioada …, … este suma dintre punctajul pentru asigurări sociale si punctajul pentru pensia suplimentara, ori punctajul pentru pensia suplimentara lipseşte si astfel se încalcă principiul contributivităţii, care sta la baza legii, data la care a îndeplinit condiţiile de vârsta si vechime in conformitate cu Anexa 5 si perioada de munca in grupa a Il-a in procent de 100% este 01.07.2012, si in conformitate cu Decizia nr.4/04.04.2010 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, vechimea completa raportata la aceasta data este 33 de ani si 8 luni nu 35 de ani cum este menţionat in fila deciziei, de la data la care am îndeplinit condiţiile de vârsta si vechime, in conformitate cu art. 99 din Legea nr. 263/2010 punctajele lunare realizate se înmulţesc cu 0,5% si din înscrisurile primite de la parata nu se observa acest calcul.

Solicită să fie avut în vedere Buletinul de Calcul al punctajului conform Legii nr. 263/2010 si Centralizatorul punctajului care stabilesc punctajul mediu anual conf. art. 170 la valoarea de … fata de … cât este stabilit de parata in prezent prin Decizia nr. …și, pe cale de consecinţă, solicită să fie  completate/corectate erorile constatate pentru a beneficia de o pensie corect calculată în conformitate cu înscrisurile de munca si cu legile in vigoare.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a invocat excepţia inadmisibilităţii formulării acţiunii, a solicitat admiterea excepţiei şi respingerea acţiunii ca inadmisibilă.

Arată că la data de …cu nr. …reclamantul a depus cererea la Casa Judeţeană de Pensii …, prin care a solicitat în temeiul Legii nr. 263/2010 acordarea pensiei pentru limită de vârstă din sistemul public de pensii, fiind emisă Decizia nr. … din data de ….

Drepturile de pensie au fost acordate începând cu data de …fiind în cuantum de … lei aferent punctajului mediu anual determinat de ….

În motivarea deciziei este consemnat că perioadele …şi …în care a desfăşurat activitate la …… nu au fost luate în calcul întrucât adeverinţa nu este întocmită corect.

Decizia a fost comunicată reclamantului la data de …, nu a fost contestată de reclamant în condiţiile art.149-151 din Legea nr. 263/2010 şi a rămas definitivă.

La data de … (prin Poşta Română) înregistrată cu nr. … şi la data de …la Registratura instituţiei, reclamantul depune Sesizare înregistrată cu nr. …, prin care solicită în baza art. 107 din Legea nr. 263/2010 corectarea erorilor din decizia de pensie, fiindu-i formulat răspunsul administrativ înregistrat cu nr. …; …. la care s-a anexat buletinul de calcul al deciziei de pensie.

La data de …cu nr. … reclamantul depune cerere la care anexează adeverinţa de la societatea unde a desfăşurat activitate după pensionare, solicitând recalcularea punctajului mediu anual.

La data de …s-a emis Decizia nr. … care a fost expediată reclamantului la data de …şi întrucât nu a fost contestată de reclamant în temeiul art. 149 alin.(1) din Legea nr. 263/2010 la Comisia Centrală de Contestaţii şi potrivit art. 149 alin. (4) a rămas definitivă.

Reclamantul dacă era nemulţumit de Decizia nr. … din …şi de Decizia nr. … din …emise de subscrisa, luând cunoştinţă despre nevalorificarea acestora la primirea deciziilor , precum şi după comunicarea buletinului de calcul, avea obligaţia legală de a formula contestaţie împotriva acestora în termen de 30 de zile de la comunicare.

Potrivit art. 149 alin. (2)-(4) procedura de examinare a deciziilor supuse contestării reprezintă procedură administrativă prealabilă, obligatorie, fără caracter jurisdicţional. Comisia Centrală de Contestaţii funcţionează în cadrul CNPP. Deciziile de pensie necontestate în termenul prevăzut la alin. (1) sunt definitive.

Reclamantul trebuia să facă dovada că a depus contestaţia în termenul de 30 de zile de la primire, altfel acţiunea acestuia este inadmisibilă.

Art. 107 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 (cum a fost modificat la 01-01-2018 de punctul 97, articolul I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 103 din 14 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1010 din 20 decembrie 2017) prevede că pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor şi/sau a stagiilor de cotizare, perioadelor asimilate stagiilor de cotizare prevăzute de lege şi prin valorificarea altor documente de natură să conducă la modificarea drepturilor de pensie, nevalorificate la stabilirea acesteia.

De altfel, reclamantul în temeiul art. 107 alin. (4) care reglementează că pensionarii pentru limită de vârstă care, după data înscrierii la pensie, realizează stagiu de cotizare, pot solicita recalcularea pensiei, în condiţiile legii, a solicitat recalcularea pensiei fiind emisă aşa cum am arătat Decizia nr. … din ….

Reiese din aceste dispoziţii legale invocate anterior, că legiuitorul a reglementat o procedură clară referitoare atât la modul de acordare şi recalculare a pensiei cât şi de contestare a deciziilor de pensie.

Astfel, în materia drepturilor legate de pensii publice, legiuitorul a prevăzut termene de soluţionare a unor cereri şi totodată de contestare a deciziilor emise în procesul de stabilire a pensiilor, precum şi posibilitatea remedierii unor erori privind acordarea si calculul pensiilor la un moment ulterior expirării celor din urmă termene, astfel încât singurul caz în care o chestiune nu mai poate fi invocată în vederea remedierii unei pretinse neregularităţi rămâne acela în care este incidenţă autoritatea lucrului judecat.

Pentru exercitarea dreptului de a obţine examinarea pe fond a unor pretenţii sau critici legate de modul de stabilire şi de calcul al pensiilor, este necesară respectarea unui set de reguli, expres prevăzute de lege sau desprinse din ansamblul reglementării în materie, referitoare la contestaţiile în materie de pensii publice, respectiv la contestaţia propriu-zisă (împotriva unei decizii ) şi la cea formulată împotriva refuzului nejustificat de soluţionare al unei cereri.

Împotriva oricărei decizii în materie de pensii publice, solicitanţii pot formula contestaţie pe cale administrativă, în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei astfel cum reglementează art. 149 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, procedura de examinare a deciziilor supuse contestării reprezentând o "procedură administrativă prealabilă, obligatorie, fără caracter jurisdicţional" aşa cum prevede art. 149 alin. (2).

Legea nr. 263/2010 a instituit o procedură prealabilă obligatorie în faţa comisiei de contestaţii, iar neparcurgerea acesteia, invocată de către subscrisa în termen procedural, atrage sancţiunea inadmisibilităţii contestaţiei.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 956 din 13 noiembrie 2012 s-a reţinut că, "reglementând această procedură, legiuitorul a urmărit degrevarea instanţelor de judecată de o mare parte a cauzelor privind drepturile de asigurări sociale prin interpunerea comisiilor de contestaţii în procedura de soluţionare a acestora. Astfel, pensionarii pot supune deciziile de pensii controlului comisiei de contestaţii fără a mai parcurge procedura, în principiu de mai lungă durată, din faţa instanţelor de judecată şi, numai în situaţia când nu sunt mulţumiţi de hotărârile acestei comisii, pot să le supună analizei instanţei de judecată.(...) Faptul că, prin neparcurgerea acestei proceduri ori prin nerespectarea termenelor legale, cel interesat ar putea pierde dreptul de acces la justiţie nu este nici el de natură să demonstreze neconstituţionalitatea procedurii administrative prealabile analizate", devreme ce "exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât cu respectarea cadrului legal stabilit de legiuitor, care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, are legitimarea constituţională de a stabili procedura de judecată. Aceasta implică şi reglementarea unor termene, după a căror expirare valorificarea dreptului nu mai este posibilă".

In acest sens, art. 149 alin. (4) din Legea nr. 263/2010 prevede că deciziile de pensie necontestate în termenul de 30 de zile sunt definitive.

Doar după comunicarea deciziei reclamantul având cunoştinţă de conţinutul acesteia putea verifica corectitudinea ei şi avea posibilitatea efectivă de a-şi exercita dreptul de a formula contestaţia astfel încât termenul de formulare a acesteia nu începe să curgă înainte de data comunicării deciziei.

Aşadar, nerespectarea acestei proceduri atrage decăderea reclamantului din dreptul de a solicita revizuirea punctajului, reclamantul neavând temeiul legal de a formula în instanţă ,,cerere de recalculare a drepturilor de pensie".

Conchid prin a arăta că neformularea contestaţiei administrative împotriva unei decizii care a fost emisă în temeiul Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, atrage inadmisibilitatea contestaţiei judiciare, în condiţiile art. 193 alin. (2) Cod procedură civilă şi pe cale de consecinţă solicită respingerea contestaţiei ca inadmisibilă.

În drept invocă dispozițiile art. 205, art. 255, art. 258 Noul Cod procedură civilă, modificat şi completat, Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, Normele de Aplicare a Legii nr. 263/2010 aprobate prin HG nr. 257/2011, Ordinul nr. 1453/2011 privind modalitatea de contestare a deciziilor de pensie, HG nr. 291/2017 privind completarea art. 134 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin HG nr. 257/2011, OUG nr. 4/2005, aprobată prin Legea nr. 78/2005, HG nr. 1550/2004, HG 1456/2005 privind recalcularea pensiilor stabilite în fostul sistem al asigurărilor soaciale şi modalitatea de recalculare a acestora, iar în conformitate cu prevederile art. 223 alin.3 Noul Cod procedură civilă, solicită judecarea cauzei şi în lipsă.

Din actele şi lucrările dosarului, tribunalul reţine următoarele:

Reclamantul contestă Decizia nr. … din data de …privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă și Decizia nr. … din …privind recalcularea pensiei pentru limita de vârstă.

Prin Decizia nr. … din data de …reclamantului nu i-au fost valorificate perioadele …şi …în care a desfăşurat activitate la …cu motivarea că  adeverinţa depusă nu este întocmită corect.

Decizia a fost comunicată reclamantului la data de …, nu a fost contestată de reclamant în condiţiile art.149-151 din Legea nr. 263/2010 şi a rămas definitivă.

Prin cererea nr. … din …reclamantul a depus la pârâtă cerere de recalculare a drepturilor de pensie la care a anexat adeverinţa nr. …eliberată de …, societate unde reclamantul a desfăşurat activitate după pensionare, solicitând recalcularea punctajului mediu anual.

La data de …s-a emis Decizia nr. … comunicată reclamantului la data de …şi întrucât nu a fost contestată de reclamant în temeiul art. 149 alin.(1) din Legea nr. 263/2010 la Comisia Centrală de Contestaţii şi potrivit art. 149 alin. (4) a rămas definitivă.

Potrivit prevederilor art. 149 - 151 din Legea nr. 263/2010, deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii şi de casele de pensii sectoriale pot fi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia Centrală de Contestaţii, termenul de soluţionare a contestaţiei fiind de 45 de zile de la data înregistrării acesteia.

Hotărârile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate la instanţa judecătorească competentă, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Deşi avea obligaţia de a respecta procedura prevăzută de art. 149 din Legea nr. 263/2010, reclamantul nu a îndeplinit această obligaţie, ci s-a adresat direct instanţei de judecată cu solicitarea de a i se valorifica adeverințele depuse la dosarul de pensie.

Or, în conformitate cu dispoziţiile art. 193 alin. 1 Cod Procedură Civilă, „sesizarea instanţei se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată”.

Faţă de înscrisurile depuse la dosar, având în vedere și susținerile reclamantului, tribunalul constată că reclamantul nu a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. … din data de …și Deciziei nr. … din …la Casa teritorială de pensii, situaţie faţă de care va admite excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtă şi, pe cale de consecinţă, va respinge cererea reclamantului …împotriva pârâtei …, ca inadmisibilă, pentru nerespectarea procedurii prealabile.

În temeiul art. 40 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti opinia asistenţilor judiciari este concordantă cu soluţia şi considerentele expuse în motivarea prezentei hotărâri.

Văzând şi dispoziţiile art. 155 alin. 1 din Legea nr. 263/2010 coroborate cu art. 468 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtă şi, pe cale de consecinţă, respinge cererea formulată de reclamantul … (domiciliat în …, cu CNP …) împotriva pârâtei … (cu sediul în …), pentru nerespectarea procedurii prealabile.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea se va depune la Tribunalul Călăraşi.

Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Octombrie 2018. 

Preşedinte,

Asistent judiciar,

Asistent judiciar,

Grefier,