Obligaţia la plata pensiei de întreţinere pentru copilul devenit major dar aflat în continuarea stiudiilor - vârsta până la care subzistă obligaţia

Decizie 26 din 26.02.2010


Părintele este obligat la pensie de întreţinere pentru copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 ani.

Prin cererea înregistrată la nr. 27219/215/29.10.2009 pe rolul Judecătoriei Craiova, reclamantul M.R.V. a chemat în judecată pe pârâta M.O.S. solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună sistarea pensiei de întreţinere dispusă în favoarea pârâtei prin sentinţa civilă nr. 3533 din 02.03.2009 pronunţată de Judecătoria Craiova, în dosar nr. 3285/215/2009.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că pârâta şi-a finalizat studiile universitare, fiind absolventa Universităţii de Medicină şi Farmacie ca urmare a promovării examenului de licenţă din sesiunea septembrie 2009, iar la data de 12.10.2009, pârâta a împlinit vârsta de 25 de ani.

Prin sentinţa civilă nr.16444/12.11.2009, pronunţată de Judecătoria Craiova, s-a respins acţiunea formulată de reclamant.

Împotriva sentinţei civile a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 26/26.02.2010 a Tribunalului Dolj-Secţia pentru Minori şi Familie, s-a admis recursul, s-a modificat sentinţa, în sensul că s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamant şi s-a sistat pensia de întreţinere pe care recurentul-reclamant o datorează intimatei pârâte, începând cu data de 01.01.2010.

În considerentele deciziei, s-au arătat următoarele:

Prin decizia de îndrumare nr. 2/20.02.1971 a fostului Tribunal Suprem, s-a statuat că părintele este obligat la pensie de întreţinere pentru copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 25 ani.

În prezent este vorba de 26 ani deoarece decizia de îndrumare arătată s-a raportat la pensia de urmaş, reglementată prin dispoziţiile Legii 3/1970, care prevedea vârsta maximă de 25 de ani, dar această lege a fost abrogată, actual ocrotirea unor categorii de minori fiind reglementată prin Legea 19/2000, prin care s-a dispus acordarea pensiilor de urmaş pentru copii până la vârsta de 26 ani şi astfel această vârstă se va aplica şi celorlalţi copii.

Faptul, invocat de recurent, că fiica sa a absolvit o facultate şi că s-a înscris la o a doua şi astfel el nu mai poate fi obligat la pensie, nu poate fi reţinut, întrucât, prin expresia „continuarea studiilor”, nu se înţelege o singură facultate, uneori, mai ales în condiţiile actuale ale economiei de piaţă, fiind nevoie de mai multe studii în mai multe domenii pentru ocuparea unei funcţii sau profesii.

Ori, în atare situaţie, având în vedere că pârâta se află în continuarea studiilor şi nu a împlinit vârsta de 26 ani, instanţa consideră că reclamantul trebuie să-i acorde acesteia pensie până la împlinirea vârstei de 26 de ani.

Cu toate acestea, având în vedere că de la data de 01.01.2010, pârâta, în urma examenului de rezidenţiat, practică profesia de medic rezident la Spitalul X, instanţa constată că de la această dată nu se mai impune obligarea reclamantului la pensie de întreţinere către pârâtă întrucât aceasta se poate întreţine singură din muncă şi astfel instanţa va dispune sistarea pensiei datorată de reclamant începând cu această dată.

Este adevărat că pârâta a solicitat din proprie iniţiativă sistarea pensiei începând cu această dată, iar unitatea angajatoare a reclamantului i-a comunicat acesteia că s-a sistat pensia, însă instanţa va dispune sistarea pensiei, având în vedere că reclamantul a precizat că în realitate nu s-a sistat această pensie, având nevoie de o hotărâre judecătorească în acest sens.

Prin urmare, instanţa, în baza art. 312 C.p.civ., a admis recursul şi a modificat sentinţa în sensul că a admis în parte acţiunea formulată de reclamant şi a sistat pensia de întreţinere pe care recurentul-reclamant o datorează intimatei pârâte (potrivit s.c. nr. 3533/02.03.2009 a Judecătoriei Craiova), începând cu data de 01.01.2010.