Apel. Litigii cu profesionişti. Admisibilitatea cererii prin care administratorul unei societăţi comerciale solicită instanţei să dispună radierea sa din această funcţie.
Formularea unei contestaţii administrative împotriva deciziei de impunere a organului fiscal nu afectează caracterul cert, lichid şi exigibil , în condiţiile în care debitorul nu a obţinut o hotărâre de suspendare a deciziei de impunere
revendicare imobiliară
Anulare decizie imputare – funcţionar public
obligaţie de a face daune morale
Diurna externă, indemnizaţia plătită unui angajat pentru acoperirea cheltuielilor de deplasare în interes de serviciu, în altă ţară, supusă negocierii între salariat şi angajator
Procedură prealabilă – contencios administrativ
Suspendare judecată
Litigiu de muncă. Repararea prejudiciului moral, urmare a achitării cu întârziere de către angajator a despagubirilor acordate în baza unui titlu executoriu în materia raporturilor de muncă. Dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii patrimoniale. Lipsa
Litigiu de muncă. Obligația angajatorului, instituție publică finanțată din venituri proprii de a acorda sporurile negociate prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, după intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009. Interpretarea valabilității
Litigiu de asigurări sociale. Încadrarea eronată a indemnizației în prevederile art. 1 lit.d și e din Decretul lege nr. 118/1990. Lipsa unui titlu executoriu care sa constate calitatea de persoană strămutată. Opozabilitatea titlului pronunțat într-un liti
Litigiu de asigurări sociale. Recalcularea drepturilor de pensie. Adeverință care atestă obținerea de către asigurat a unor venituri brute. Valorificarea stagiilor de cotizare după intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000
Concediere nelegală. Angajarea răspunderii patrimoniale a angajatorului. Vinovăţia pârâtei sub forma intenţiei indirecte. Acumulare restanţe la rambursarea creditului ipotecar pentru apartament ca urmare a concedierii. Acordare daune materiale şi morale.
Răspunderea patrimonială a angajatorului. Termenul de prescripţie în care salariatul poate cere obligarea angajatorului la plata drepturilor salariale restituite de către acesta de bună-voie, urmare a stabilirii ulterioare că plata drepturilor salariale
Consecinţele formulării cererii de obligare a angajatorului la plata de despăgubiri şi la reintegrarea salariatului pe postul deţinut anterior concedierii la o dată ulterioară constatării, prin hotărâre judecătorească definitivă, a nelegalităţii sau ne
Dacă reclamantul renunţă la judecată la primul termen la care părţile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunţarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părţi
Potrivit art. 470 alin. 2 şi alin. 3 NCPC, la cererea de apel se va ataşa dovada achitării taxelor de timbru, sub sancţiunea nulităţii cererii. Cum, în cauză, apelanţii nu au depus chitanţa în original, pentru a dovedi că suma achitată reprezintă taxa de
Interpretare şi aplicarea prevederilor art. 1 alin.1 lit. e din Decretul Lege nr. 118/1991. Pentru a beneficia de aceste prevederi este imperios ca persoana in cauză să fi avut domiciliul intr-o anume localitate şi din motive politice a fost mutată intr-o
Culpa pentru formularea contestaţiei la executarea silită însăşi după expirarea termenului de 15 zile aparţine apelantei
Pretenţii rezultate dintr-un contract încheiat între doi profesionişti, subsecvent încheierii unui contract de achiziţie publică. Natura juridică a litigiului. Calea de atac prevăzută de lege. Recurs inadmisibil.