Partaj
Decizie de pensie de invaliditate - necesitatea parcurgerii unei proceduri în scopul acordării compensaţiei pentru atingerea integrităţii
CLAUZE ABUZIVE
Obligaţia autorităţii publice de a solicita clarificări operatorului economic ce a ofertat un preţ aparent neobişnuit de scăzut. Respectarea principiului nediscriminării, tratamentului egal şi transparenţei.
Distribuirea sumelor obţinute din valorificarea bunurilor grevate de ipoteci, gaj sau alte garanţii reale imobiliare ori drepturi de retenţie. Provizionarea din aceste sume. Incompatibilitate cu ordinea prevăzută de art. 121 din Legea nr. 85/2006.
Anulare decizie concediere.
Contestarea încetării de drept a contractului individual de muncă
Dobândirea prin revendicare a terenului aferent constructiei chiriaşului cumpărător. Dreptul la daune interese pentru lipsa de folosintă asupra terenului.
Anulare hotărâre AGA. Art. 117, art. 136^1, art. 153^18, 160 alin. 1^2 Legea Societăţilor Comerciale.
Art. 21 din Legea nr. 165/2013 interpretare etape, constituţionalitate
Începând cu 1 ianuarie 2010, acordarea ajutorului de stat autorizat de Comisia Europeană privind „plăţile Natura 2000”, este condiţionat de emiterea unui act normativ naţional.
RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. Suspendare executare act administrativ. Notiunea de caz bine justificat
RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. Suspendare executare act administrativ. Anulare proces verbal întocmit de I.T.M. Acordarea unui spor la salariu în cazul repausului saptamânal efectuat în alte zile decât sâmbata si duminica.
RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. Anulare dispozitie emisa de primar. Recuperarea prejudiciului constatat printr-o decizie emisa de Camera de Conturi Judeteana.
LIPSA ÎNCHEIERII DE AMÂNARE A PRONUNȚĂRII, CONSECINȚE- NULITATEA HOTĂRÂRII
Cerinţe ale înscrisurilor noi, invocate pe calea revizuirii, în condiţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C.pr.civ.
Respingerea propunerii parchetului de înlocuire a măsurii controlului judiciar cu măsura arestării preventive, pentru săvârşirea unei noi infracţiuni. Neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege
Admisibilitatea acţiunii civile în procesul penal promovată de o societate de asigurare care a plătit victimei infracţiunii deduse judecăţii indemnizaţia de asigurare, în baza unui contract de asigurare facultativă de bunuri
Solicitarea de emitere a unei declaraţii rectificative, ulterior emiterii deciziei de impunere anuală, necontestată, nu poate primi valenţele dorite de reclamantă
Înlocuire arestare preventivă în procedura camerei preliminare