Partaj bunuri comune. Criterii legale de atribuire a loturilor. Caracterul exemplificativ al criteriilor prevăzute de art. 6739 şi art. 6736 Cod procedură civilă.
NECERCETAREA FONDULUI PRICINII. CASARE CU TRIMITERE. SUSPENDAREA DE DREPT A JUDECĂRII CAUZEI.
NECERCETAREA FONDULUI PRICINII. CASARE CU TRIMITERE. SUSPENDAREA DE DREPT A JUDECĂRII CAUZEI.
Competenta materiala de solutionare a unui ordin de revocare din functie, act care sta la baza încetarii contractului de munca
Anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei. Neaplicarea dispoziţiilor art.85 Cod penal unei pedepse pronunţate anterior. Faptă săvârşită în termenul de încercare al suspendării condiţionate, suspendare care nu a fost anulată. Greşita rev...
Interpretarea probelor. Soluţie întemeiată exclusiv pe probele administrate în faza de cercetare judecătorească. Greşita achitare a inculpatului Recidiva mare postcondamnatorie. Aplicarea dispoziţiilor art.39 alin.1 C.pen. Pedeapsă – prim termen al ...
Revendicare imobil preluat abuziv. Buna credinţă a subdobânditorului
Drept procesual penal. Menţionarea în încheierea recurată a unor menţiuni străine de natura cauzei. Nerelevanţa acestei împrejurări asupra legalităţii încheierii recurate.
Anulare proces-verbal de contravenţie. Recurs.
Actiune in revendicare imobiliara formulata dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001. Concursul dintre norma generala si legea speciala. Inadmisibilitate.
Pedeapsa accesorie. Interzicerea dreptului de a alege în autorităţile publice şi în funcţii elective (art. 64 lit. a C. pen.) Pedeapsa accesorie privind interzicerea dreptului de a alege, prevăzută în art. 71 alin. (1) raportat la art. 64 alin. (1) l...
FOND FUNCIAR
FOND FUNCIAR
FOND FUNCIAR
FOND FUNCIAR
FOND FUNCIAR
Gresita retinere a circumstantelor atenuante prevazute de art. 73 lit. b cod penal. Comiterea infractiunii cu intentie directa. Inlaturarea pedepsei accesorii si complimentare a dreptului de a alege.
Cerere grefieri arhivari pentru aplicarea coeficientilor de multiplicare prevazuti de OG nr. 8/2007 pentru grefierii de sedinta.
Cerere revizuire. Act nou - decizia Curtii Constitutionale nr. 838/27.05.2009. Spor stres 50%.
Incadrarea într-un post cu studii superioare in lumina dispozitiilor art. 7 din OG nr. 9/2005 se poate face începând cu primul nivel al noului post ocupat cu studii superioare, nefiind posibila mentinerea gradatiilor obtinute în considerarea postului...