Pretenţii

ROMANIA

JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI

SECŢIA CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ 1596

ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN DATA DE 10.02.2016

INSTANŢA CONSTITUITA DIN:

PRESEDINTE –

GREFIER –

Pe rol judecarea cererii privind pe R-P în contradictoriu cu P-R, având ca obiect pretenţii.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa din publica din data de 26.01.2016, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanţa a amânat pronunţarea la data de 10.02.2016,  în aceeaşi compunere  dispunând următoarele:

INSTANTA

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București  sub nr. .... la data de 26.11.2014, R în contradictoriu cu P, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 4986 lei reprezentând contravaloarea chiriei şi a utilităţilor datorate pentru lunile februarie şi martie 2013, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, calculată de la data scadenţei la zi, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta contractul de închiriere nr. ..../01.10.2010, pe o durată de 5 ani, în baza căruia pârâta a primit în folosință spaţiul comercial nr. ....., situat în Aleea …, în suprafaţă de 100 mp, în schimbul unei chirii lunare de 750 USD + TVA.

Reclamanta a arătat în urma rezilierii contractului începând cu luna aprilie 2013, pârâta a părăsit spațiul comercial închiriat, însă acumulase până la acel moment restanțe la plata chiriei şi a utilităţilor aferente lunilor februarie şi martie 2013, în cuantum total de 4986 lei, pârâtei fiindu-i acordat un termen de grație pentru achitarea debitului până la data de 30.05.2013.

În drept, au fost invocate disp. art. 194 si urm. Noul Cod de Procedura Civila,

În dovedire, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri şi a interogatoriului pârâtei.

La data de 16.04.2015 pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că în cursul lunii februarie 2013 contractul de închiriere a fost reziliat față de reorganizarea activității societății reclamante, iar nu pentru o faptă imputabilă pârâtei, spațiul fiind eliberat în mod amiabil, însă generând pentru pârâtă o serie de cheltuieli, care se compensează cu chiria pretinsă de reclamantă.

Prin aceiași cerere, pârâta a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 48.180,67 lei, reprezentând daune interese, cu cheltuieli de judecată, învederând că reclamanta nu a respectat prevederile contractuale, respectiv dispozițiile 6 alin. 3 și 12 din contract, daunele interese fiind datorate în temeiul art. 8 alin. 1 lit. b din contractul de închiriere.

Pârâta a arătat că în urma rezilierii contractului de către reclamantă, a fost nevoită să încheie un alt contract de închiriere, prin care a fost stabilită o chirie de 3600 lei, iar în perioada aprilie 2013 – februarie 2015, a plătit suma de 23.678,53 lei, cu titlu de chirie excedentară față de cea pe care ar fi trebuit să o plătească reclamantei.

De asemenea, pârâta a arătat că în perioada 15.04.2013 – 23.09.2013 nu și-a putut desfășura activitatea, față de lipsa acordului de funcționare pentru noul sediu, suferind un prejudiciu estimat la suma de 6502,14 lei, prin raportare la valoarea chiriei de 750 euro, pe care ar fi plătit-o reclamantei, în această perioadă achitând și chiria aferentă contractului încheiat ulterior, în cuantum total de 18.000 lei.

În probațiune, pârâta a depus înscrisuri, în copie.

La data de 26.05.2015 reclamanta a formulat răspuns la întâmpinarea și întâmpinare la cererea reconvențională, solicitând respingerea cererii reconvenționale ca neîntemeiată, admiterea cererii principale, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta a arătat că în temeiul art. III pct. 3 din contractul de închiriere nr. ..../01.10.2010, a reziliat unilateral contractul, în urma preavizării pârâtei, care a eliberat spațiul închiriat în mod voluntar, fără a achita chiria și utilitățile restante pentru lunile februarie și martie 2013. În ceea ce privește cererea reconvențională, reclamanta a arătat că nu sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile contractuale.

La data de 26.05.2015 reclamanta a formulat și o cerere completatoare prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere datorate conform contractului de închiriere nr....../01.10.2010, în cuantum de 1% pentru fiecare zi de întârziere, calculate la suma de 4986 lei, până la achitarea integrală a debitului datorat.

La data de 19.10.2015 pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii completatoare ca nefondată.

La data de 27.10.2015, reclamanta a depus o cerere precizatoare, prin care a arătat că înțelege să renunțe la cererea având ca obiect penalitățile de întârziere în cuantum de 1%, arătând că își menține pretențiile astfel cum au fost inițial formulate.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriile reciproce ale părților.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa constată următoarele:

În fapt, la data de 01.10.2010, între R-P, în calitate de proprietar și P-R, în calitate de chiriaș, s-a încheiat Contractul de închiriere nr. ... (f. 11-13), având ca obiect închirierea spațiului comercial în suprafață de 100 mp, situat în București,.. Aleea … Sector 3, pârâta-reclamantă obligându-se la plata unei chirii lunare de 750 $ + TVA, pentru primele 12 luni, respectiv de 1000 $ + TVA în continuare, precum și la plata contravalorii cheltuielilor comune.

Conform art. III din contract, părțile au stabilit o perioadă contractuală de 5 ani, prevăzându-se totodată posibilitatea proprietarului de a putea rezilia contractul cu condiția preavizării chiriașului cu 45 de zile înainte.

În temeiul contractului mai sus menționat, reclamanta-pârâtă a emis factura fiscală nr. MDPC ... din data de 15.02.2013 (f. 8), în cuantum de 4410 lei, pentru contravaloarea chiriei și utilităților aferente lunii februarie 2013 – achitată parțial de pârâtă, astfel cum reiese din chitanța nr. MDPC .... din data de 22.03.2013, eliberată pentru suma de 2000 lei și din chitanța nr. MDPC .... din data de 23.04.2013, eliberată pentru suma de 1410 lei, precum și factura fiscală nr. MDPC ...... din data de 08.03.3013 (f. 9), în cuantum de 3986 lei, pentru contravaloarea chiriei și utilităților aferente lunii martie 2013.

Astfel cum reiese din susținerile părților și din răspunsurile la interogatoriile administrate, față de reorganizarea obiectului de activitate al reclamantei-pârâte, aceasta a notificat pârâta în cursul lunii februarie 2013 cu privire la încetarea contractului de închiriere.

În drept, potrivit art. 102 Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, contractul este supus dispoziţiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce priveşte încheierea, interpretarea, efectele, executarea şi încetarea sa. Pentru aceste motive, faţa de data încheierii Contractului de închiriere nr. ..., din data de 01.10.2010, instanţa va analiza prezenta cerere prin prisma dispoziţiilor legale ale Codului civil din 1864, în vigoare la data de 01.10.2010.

Instanţa reţine că potrivit dispoziţiilor art. 969-970 C. Civ., obligaţiile legal asumate au putere de lege între părţi, iar convenţiile trebuie executate cu bună-credinţă, pârâta fiind ţinută de obligaţiile asumate prin contractul încheiat cu reclamanta, acesta producând efecte depline între părţi, pentru neîndeplinirea obligaţiilor asumate putând fi angajată răspunderea contractuală.

Totodată, instanța are în vedere disp. art. 1073 C.civ., ce prevăd dreptul pe care-l are creditorul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei şi în caz contrar dreptul la dezdăunare. Totodată, instanţa constată că prin art. 1082 C.civ., s-a instituit o prezumţie de culpă în sarcina debitorului care nu şi-a executat obligaţia, iar din coroborarea acestor dispoziţii legale rezultă că în cazul neîndeplinirii în mod culpabil a obligaţiilor asumate prin contract se angajează răspunderea contractuală a persoanei vinovate, aceasta fiind obligată să repare celeilalte părţi prejudiciul produs prin neexecutarea sau executarea cu întârziere a obligaţiei.

Din coroborarea acestor dispoziţii legale rezultă că în cazul neîndeplinirii în mod culpabil a obligaţiilor asumate prin contract se angajează răspunderea contractuală a persoanei vinovate, aceasta fiind obligată să repare celeilalte părţi prejudiciul produs prin neexecutarea sau executarea cu întârziere a obligaţiei.

În ceea ce privește cererea principală, formulată de reclamanta-pârâtă, instanţa apreciază că sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii civile contractuale ale pârâtei-reclamante, respectiv existenţa faptei ilicite, existenţa unui prejudiciu, existenţa raportului de cauzalitate direct între fapta  ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia pârâtei.

Referitor la prima condiţie aceea a existenţei unei fapte ilicite instanța reține că aceasta  constă în neexecutarea obligaţiei contractuale asumate, respectiv achitarea contravalorii chiriei și a utilităților aferente spațiului închiriat.

Cu privire la existenţa unui prejudiciu, instanţa reţine că acesta constă în suma de 4986 lei, pe care pârâta-reclamantă avea obligaţia de a o achita până la data de 15 a fiecărei luni, conform art. IV pct. 5 din Contractul de închiriere nr. ..../01.10.2010. Prejudiciul îndeplineşte condiţia certitudinii, lichidităţii şi exigibilităţii, potrivit art. 662 C.pr.civ., întrucât existenţa acestuia rezultă din contractul încheiat și facturile fiscale atașate la dosar. În speţă, facturile fiscale care atestă creanţa reclamantei reprezintă acte de executare a contractului încheiat între părți, fiind emise în baza acestuia, iar contractul a fost însușit de părți prin semnătură și ștampilă, nefiind contestate în cauză, factura fiscală nr.  ... din 15.02.2013 fiind achitată parțial de pârâtă, astfel cum reiese din chitanțele anexate, fapt ce atestă însușirea debitului de către aceasta.

În continuare, instanţa reţine că este îndeplinită în speţă şi condiţia existenţei unui raport de cauzalitate între neexecutarea obligaţiei asumate prin contract şi prejudiciu  întrucât acesta din urmă este consecinţa directă a nerespectării de către pârâta-reclamantă a obligaţiei de plată a contravalorii chiriei și utilităților. Astfel, în cazul obligațiilor având ca obiect plata unei sume de bani, debitorul este prezumat a fi în culpă prin simpla neexecutare a acesteia la scadență.

În ceea ce priveşte cerinţa culpei pârâtei-reclamante, instanţa reţine că aceasta este prezumată în culpă prin simpla neexecutare a contractului la scadență, prezumţie relativă, care, însă, în cauză, nu a fost răsturnată de pârâtă, nici prin dovada cazului fortuit sau a celui de forţă majoră şi, nici prin dovada vinovăţiei reclamantei.

Referitor la condiţia punerii în întârziere a debitorului obligaţiei neexecutate culpabil, instanţa reţine  că pârâta-reclamantă, fiind comerciant, se afla de drept în întârziere la scadență.

În ceea ce priveşte cererea privind obligarea pârâtei-reclamante la plata dobânzii legale, instanţa constată că şi pentru acest capăt de cerere sunt îndeplinite răspunderii civile contractuale, reclamanta-pârâtă având dreptul și la plata dobânzii legale aferente debitului restant în temeiul art. 3 alin. 2 din OG 13/2011, începând cu data scadenței fiecărei facturi fiscale și până la data plății efective a debitului.

Astfel, instanța reține că cererea reclamantei este întemeiată, urmând a obliga pârâta la plata sumei de 4986 lei, cu titlu de debit, precum și la plata dobânzii legale, calculate la debitul în cuantum de 1000 lei (debit restant conform facturii fiscale nr. … din 15.02.2013), de la data de 15.02.2013 și până la data plății, precum și la plata dobânzii legale, calculate la debitul în cuantum de 3986 lei (debit restant conform facturii fiscale nr. … din 08.03.2013), de la data de 15.03.2013 și până la data plății efective a debitului restant.

În ceea ce privește cererea reconvențională, formulată de pârâta-reclamantă, instanţa apreciază că nu sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii civile contractuale ale reclamantei-pârâte, pentru următoarele considerente:

În vederea angajării răspunderii civile contractuale, fapta ilicită poate consta fie într-o inacțiune, în sensul neexecutării totale sau parțiale a obligației, fie într-o acțiune, respectiv o executare necorespunzătoare ori cu întârziere a obligațiilor.

Totodată, având în vedere că potrivit regulilor aplicabile în materia răspunderii civile contractuale, în cazul obligaţiilor de rezultat sarcina probei se împarte între reclamant şi pârât, în sensul că dovada creanţei incumbă reclamantului, neexecutarea prezumându-se cât timp pârâtul nu dovedeşte executarea, instanţa constată că pârâta-reclamantă nu a făcut dovada existenţei creanţei, deşi conform regulilor expuse anterior şi disp. art. 249 C.proc.civ., acestuia îi incumbă sarcina acestei probe.

Pârâta-reclamantă invocă faptul că în urma rezilierii contractului de închiriere de către reclamanta-pârâtă, în mod unilateral, în cursul lunii februarie, a fost lipsită de folosința spațiului pentru perioada aprilie 2013 – septembrie 2013, fapt în urma căruia a suferit prejudicii în cuantum de 48.180,67 lei, apreciind, totodată, că suma pretinsă de reclamantă se compensează cu sumele avansate de pârâta-reclamantă în urma rezilierii contractului.

Pârâta-reclamantă învederează, de asemenea, că rezilierea contractului nu a fost generată de un fapt imputabil acesteia, fiind generată de faptul reorganizării obiectului de activitate al reclamantei-pârâte, apreciind că aceasta a încălcat prevederile art. 6 alin. 3 rap. la art. 12 din Contractul de închiriere nr. 01 din 01.10.2010.

Cu toate acestea instanța constată că prin art. III din Contractul de închiriere nr. .... din 01.10.2010, părțile au prevăzut posibilitatea reclamantei-pârâte de a rezilia în mod unilateral contractul, cu condiția respectării unui termen de preaviz de 45 de zile, clauza contractuală fiind asumată de pârâta-reclamantă prin semnarea și ștampilarea contractului, iar potrivit dispoziţiilor art. 969-970 C. Civ., obligaţiile legal asumate au putere de lege între părţi, oricare dintre părți având posibilitatea de a-și rezerva dreptul de a denunța unilateral contractul înainte de expirarea termenului, cu respectarea unui termen de preaviz.

Astfel, manifestarea de voință de a desface contractul reprezintă un act unilateral al reclamantei-pârâte și produce efecte indiferent de faptul acceptării de către pârâta-reclamantă, părțile neprevăzând vreo condiție de formă pentru validitatea acesteia.

De asemenea, susținerile pârâtei-reclamante privind inexistența unui fapt imputabil acesteia sunt nerelevante, având în vedere că prin clauza contractuală menționată, părțile nu au condiționat posibilitatea reclamantei-pârâte de a rezilia contractul de un astfel de fapt, clauza având natura juridică a unei condiții rezolutorii pur potestative din partea proprietarului de a înceta raporturile contractuale,

Singura condiție stabilită de părți prin contract a fost respectarea de către reclamanta-pârâtă a unui termen de preaviz de 45 de zile, iar față de susținerile pârâtei-reclamante, din cuprinsul întâmpinării, conform cărora a fost notificată cu privire la intenția de reziliere a contractului încă din luna februarie 2013, raporturile locative încetând din luna aprilie 2013, instanța constată că reclamanta-pârâtă a respectat termenul de preaviz stabilit prin art. III din Contractul de închiriere nr. ..... din 01.10.2010.

Așadar, având în vedere că nu se poate reține încălcarea de către reclamanta-pârâtă a vreunei dispoziții contractuale, instanța apreciază că pârâta-reclamantă nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor angajării răspunderii civile contractuale a acesteia, nefiind dovedită săvârșirea unei fapte ilicite de către reclamanta-pârâtă.

Pe cale de consecință, instanța constată că atât solicitarea compensării sumelor ce fac obiectul pretențiilor reclamantei cu daunele pretins a fi fost suferite de pârâtă, cât și solicitarea acordării de daune-interese în cuantum de 48.180,67 lei sunt nefondate, motiv pentru care urmează să respingă cererea reconvențională ca neîntemeiată.

Faţă de dispoziţiile art. 453 alin. 1 C.pr.civ., potrivit cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat procesul să îi plătească cheltuielile de judecată, şi faţă de cererea expresă a reclamantei-pârâte în acest sens, instanţa constată culpa procesuală a pârâtei-reclamante în declanșarea prezentului litigiu, motiv pentru care o va obliga pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată suportate de către reclamantă cu prilejul soluţionării cererii în cuantum de 554 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru în cuantum de 354 lei și onorariu mediator în cuantum de 200 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea principală formulată de R-P în contradictoriu cu P-R.

Obligă pârâta-reclamantă la plata sumei de 4986 lei, cu titlu de debit, precum și la plata dobânzii legale, calculate la debitul în cuantum de 1000 lei, de la data de 15.02.2013 și până la data plății, precum și la plata dobânzii legale, calculate la debitul în cuantum de 3986 lei, de la data de 15.03.2013 și până la data plății efective a debitului restant.

Respinge cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă ca neîntemeiată.

Obliga pârâta-reclamantă la plata sumei de 554 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, la Judecătoria Sectorului 3 București.

  Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10.02.2016.

Preşedinte, Grefier,

Domenii speta

Spete similare