Cerere valoare redusă

SENTINŢA CIVILĂ NR. 1772/12.02.2016

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 3 Bucureşti la data de xxx, sub nr. xxx/301/201x, reclamanta AB a chemat în judecată pe pârâtul CD, solicitând instanţei obligarea acestuia la plata sumei de 9680,59 lei reprezentând consum energie electrică, precum şi la plata sumei de 13,53 lei reprezentând penalităţi de întârziere calculate în conformitate cu prevederile art. 11 alin. 2 lit. a din contractul-cadru de furnizare a energiei electrice la consumatori casnici, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că între cele două părţi s-au desfăşurat raporturi contractuale, pârâtului fiindu-i atribui codul de client …,  pe baza cărora reclamanta a livrat energie electrică către pârâtă, iar corelativ s-a născut obligaţia de plată a acesteia pentru serviciile de care a beneficiat, conform facturilor fiscale emise de către creditoare.

Astfel, începerea derulării relaţiilor contractuale s-a realizat la data la care  debitoarea a început să consume energie electrică, însuşindu-şi totodată toate obligaţiile care deriva din beneficiul acestui serviciu şi din contractul de furnizare a energiei electrice.

În baza contractului, care este standard şi aplicabil la nivel naţional, AB avea obligaţia să furnizeze energie electrică, iar debitoarea avea obligaţia să achite contravaloarea serviciilor prestate în baza facturilor emise de către societatea furnizoare, în termenul de scadenţă de 15 zile de la data emiterii facturilor care împreună cu termenul de scadenţă erau înscrise pe factura din contractul-cadru de furnizare a energiei electrice.

Creditoarea arată că potrivit art. 11 lit. a) din contractul-cadru de furnizare a energiei electrice la micii consumatori finali industriali si similari, aprobat prin Decizia A.N.R.E. nr. 57/1999, consumatorul are obligaţia să achite integral şi la termen contravaloarea energiei electrice furnizate, iar potrivit art. 14 alin. 1 si 3 din contractul-cadru de furnizare a energiei electrice la micii consumatori finali industriali si similari, aprobat prin Decizia A.N.R.E. nr. 57/1999, factura emisă pentru plata contravalorii energiei electrice va fi achitată în termenul de scadenţă de 15 zile de la data emiterii facturii, neachitarea facturii de către consumator în termen de 30 de zile de la data scadenţei atrăgând penalităţi de întârziere, care sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor bugetare, şi care  se datorează începând cu prima zi după data scadenţei.

În dovedirea recunoaşterii şi însuşirii derulării contractului pârâtul a efectuat o serie de plăţi, aşa cum rezultă din situaţia financiară depusă la dosar.

Facturarea, respectiv emiterea facturilor se realizează conform art. 155 Codului fiscal, la alineatul 28 precizându-se că semnarea şi ştampilarea facturilor nu constituie elemente obligatorii pe care trebuie să le conţină factura.

Creditoarea a mai arătat că AB şi-a onorat obligaţia de a furniza debitoarei energie electrică, fără ca aceasta din urma să-şi fi îndeplinit întocmai obligaţia corelativa de achitare a facturilor, în contextul în care nu a tăgăduit existenţa raportului juridic obligaţional invocat de creditoare ca izvor al pretenţiilor şi nici nu a opus împrejurarea neexecutării culpabile de către aceasta a obligaţiilor contractuale, după cum nu a formulat niciodată vreo obiecţiune cu privire la obligaţia de plată a debitului restant.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 150 al. 1 şi 2, art. 223 al. 3, art. 277, art. 453, art. 628 al. 2, art. 662, art. 1013-1024 C.pr.civ., art. 1270, 1516, 1535 Noul Cod civil, art. 969 şi urm., art. 1073 Vechiul Cod civil, art. 120 al. 7 Cod procedură fiscală, art. 155 al. 28 Cod fiscal, art. 156 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice aprobat prin HG nr. 1007/2004, decizia A.N.R.E. nr. 57/11.10.1999, ordinul nr. 5/21.02.20103 privind modificarea contractelor-cadru de furnizare a energiei electrice, Vechea lege a energiei electrice nr. 13/2007, Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012.

În dovedirea cererii de chemare în judecată, creditoarea a depus la dosar înscrisuri solicitând şi încuviinţarea probei.

La data de xxx pârâtul CD a formulat răspuns la formularul – cerere, f. 47-51, şi a arătat că nu este de acord cu pretenţii reclamantei.

În motivare s-a arătat că nu este proprietarul locului de consum  din sectorul 3 str. xxx nr. 3 B şi nici nu are codul de consum 20725376.

Pârâtul a arătat că nu are calitate procesuală pasivă în cauză.

S-a arătat că facturile nu sunt însuşite de către pârât, că nu s-a făcut dovada comunicării acestora, şi ca atare nu se poate considera că ar exista o relaţie contractuală între părţile din prezenta cauză.

Pârâtul consideră că nu se poate determina cantitatea de energie consumată şi că nu poate fi ţinut la plata contravalorii facturilor.

Pârâtul a arătat că doreşte administrarea unui probatoriu ce excede procedurii cererii de valoare redusă, respectiv o expertiză de specialitate.

În dovedire s-a solicitat proba cu înscrisuri.

La data de 11.11.2015 reclamanta a depus răspuns la întâmpinare.

Analizând materialul probator administrat in cauză, instanţa retine următoarele:

În primul rând se va reţine că pârâtul din prezenta cauză contestă că ar fi existat unui raport contractual între acesta şi reclamantă, însă această susţinere a pârâtului este contrazisă de reclamantă.

Astfel cum rezultă din factura nr. …/12.10.2012 în valoare de 8.567,37 lei, aceasta a fost emisă în baza contractului nr. …/11.10.2010 (conform menţiunii de la rubrica „detalii consum”). Cu excepţia acestei facturi, în celelalte facturi depuse este indicat un alt contract, respectiv contractul nr. …/17.09.2012, menţiune ce se regăseşte la rubrica „detalii consum” din facturile: 3 MF nr. …/26.03.2013 în valoare de 100,38 lei; 3 MF nr. …/26.04.2013 în valoare de 111,62 lei; 3 MF nr. …/27.05.2013 în valoare de 1.719,92 lei.

Se va reţine că la dosar a fost depus de către reclamantă contractul nr. …/11.10.2010, în care s-a indicat că a fost încheiat pentru furnizarea energiei electrice la Organizarea de şantier din str. xxx nr. 3 B, sector 3. Durata acestui contract a fost de 334 zile.

Se va reţine că şi după expirarea duratei contractuale, în concret, reclamanta a furnizat energie electrică, iar pârâtul a consumat-o. Cele de mai sus sunt susţinute de menţiunile din anexa la factura nr. … din care rezultă că în perioada 01.12.2010-01.10.2012 pârâtul a consumat energie electrică.

Aşa cum rezultă din fişa financiară depusă de reclamantă, fila 92, în contul facturii …, în valoare de 8.567,37 lei, pârâtul a făcut mai multe plăţi, al căror cuantum se ridică la suma se 1.129,74 lei.

În atare condiţii, se vor reţine ca fiind neîntemeiate susţinerile pârâtului legate de inexistenţa unui raport contractual dintre acesta şi reclamantă, sau legate de neacceptarea la plata a facturii mai sus amintite.

Simpla indicare din partea pârâtului a faptului că solicită administrarea unei expertize, fără indicarea specialităţii sau a obiectivelor nu poate conduce la ideea că acesta proba s-ar impune pentru soluţionarea cauzei.

De asemenea, criticile formale, legate de contravaloarea consumului indicat în facturile fiscale, nu pot fi avute în vedere nici ele.

În ce priveşte facturile fiscale … în valoare de 100,38 lei; …/26.04.2013 în valoare de 111,62 lei; …/27.05.2013 în valoare de 1.719,92 lei, în care se indică numărul de contract nr. …/17.09.2012, deşi nici acestea nu sunt recunoscute de pârât, totuşi aşa cum se observă din menţiunile din fişa financiară (fila 74), în contul tuturor acestor facturi au fost făcute plăţi de către pârât.

Prin urmare, se va reţine că deşi la dosar reclamanta nu a depus  forma scrisă a contractului nr. …/17.09.2012, din probatoriul administrat în cauză a rezultat fără dubiu că între părţi s-au derulat raporturi contractuale. Astfel, pe de o parte s-a făcut dovada că reclamanta a prestat serviciul de furnizare a energiei electrice, şi că pârâtului îi incumbă, corelativ, obligaţia de plată a serviciilor prestate.

 Susţinerea pârâtului că nu poate fi atrasă răspunderea sa întrucât nu este proprietarul imobilului nu poate fi un motiv pentru respingerea cererii reclamantei, din moment ce instanţa a reţinut că între reclamantă şi pârât a existat un raport contractual.

Având în vedere situaţia financiară depusă de reclamantă şi necontestată de pârât rezultă că acesta a achitat suma, prin plăţi succesive şi anume: suma de 1.129,74 lei ce a fost plătită din valoarea totală a facturii nr. …/12.10.2012; suma de 0,21 lei ce a fost plătită din valoarea totală a facturii nr. …/26.03.2013 şi suma de 1.719,92 lei, ce reprezintă contravaloarea facturii nr. …/27.05.2013.

Prin urmare, pentru suma de 2.849,87 lei cererea reclamantei urmează a fi respinsă ca rămasă fără obiect.

Raportând plăţile efectuate la valoarea facturilor mai sus indicate rezultă că pârâtul mai are de achitat către reclamantă următoarele sume: 7.437,63 lei, rest neachitat din factura nr. …/12.10.2012; plus a sumei de 97,21 lei, rest neachitat din factura nr. …/26.03.2013; plus a sumei de 107,8 lei, contravaloarea facturii nr. …/26.04.2013.

Pentru motivele mai sus  expuse, în temeiul art. 969 Cod civil din 1864 şi art. 1270 N.C.civ, fiind întrunite şi condiţiile art. 1026-1030 C.proc.civ, instanţa va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de: 7.437,63 lei, rest neachitat din factura nr. …/12.10.2012; plus a sumei de 97,21 lei, rest neachitat din factura nr. …/26.03.2013; plus a sumei de 107,8 lei, contravaloarea facturii nr. …/26.04.2013.

Cu privire la capătul de cerere privind plata penalităților de întârziere de 13,53 lei, se va reţine că aceste penalităţi nu au fost calculate doar în raport de sumele indicate în facturile depuse la dosar. În susţinerea acestor aspecte, instanţa are în detalierea penalităţilor în temeiul căreia se constată faptul că acestea vizează sume şi perioade anterioare debitelor pentru care instanţa urmează să admită prezenta cerere. În acest sens se vor avea în vedere menţiunile din anexele depuse la filele 23, 26, 30, in care se calculează penalităţi şi la debite ce nu au făcut obiectul dosarului şi cu privire la care nu s-au depus facturile fiscale.

Faţă de cele de mai sus, instanţa va respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata penalităţilor de întârziere întrucât creanţa pretinsă nu are caracter cert.

Potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, poate pretinde cheltuieli de judecată partea care câştigă procesul, prin urmare cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată va fi admisă, pârâta având o culpă procesuală. Astfel, instanţa urmează a obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, taxa de timbru.

Dat fiind că pârâtul este cel care a pierdut procesul şi că acesta nici nu a făcut dovada că ar fi suportat cheltuieli legate de judecata acestui dosar, instanţa va respinge cererea pârâtului de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare