Pretenţii

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREŞTI

SECŢIA CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ NR. 1569

Şedinţa publică din data de 10.02.2016

Instanţa constituită din:

Preşedinte: ….

Grefier: ….

Pe rol se află soluţionarea cauzei privind pe R şi pe P, având ca obiect pretenţii.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 26.01.2016, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanţa, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunţarea la data de 10.02.2016 când, în aceeaşi compunere, a hotărât următoarele:

INSTANŢA,

Deliberând asupra cauzei civile, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 3 Bucureşti la data de 27.10.2014, sub nr. de dosar ….,  R a solicitat în contradictoriu cu pârâta P obligarea pârâtei la plata sumei de 33.906,63 ce prezintă restul de plată din factura fiscală nr. 2008012/18.06.2013 (29.119, 85 lei); ff.nr…./27.06.2013 (7.0947,90 lei) si a penalităţilor aferente calculate de la scadenta si pana la data de 15.10.2014 in cuantum total de 16.252 lei, obligarea debitorul-pârât la plata penalităţilor de 0,1 %/zi întârziere aferente debitului, de la data de 16.10.2014 pana la plata efectiva a acestuia, cu cheltuieli de judecata. (f. 3-5)

În motivarea acţiunii s-a arătat că între cele două societăţi s-a încheiat la data de 22.04.2013 contractul de vânzare-cumpărare nr. xxxx, în temeiul căruia au fost emise mai multe facturi fiscale, pe care pârâta le-a achitat. La data de 18.06.2013, a fost emisă ultima factura cu nr. 2008012 în valoare totală de 162.060,11 lei reprezentând contravaloare beton, conform contractului mai sus menţionat.

Având în vedere toate acestea, debitoarea a efectuat în data de 06.08.2013 o plată parţială de 70.000 lei, iar în data de 09.09.2013 a mai efectuat o plată parţială în valoare de 62.940, 25 lei, rămânând un rest neachitat în sumă de 29.119, 85 lei. Între timp debitoarea a mai efectuat comenzi de betoane si s-a emis factura fiscala nr.2008039/27.06.2013 în valoare de 7.094, 90 lei.

Cu toate că debitoarea a fost notificată (notificarea nr. 1474/18.10.2013) încercându-se rezolvarea pe cale amiabilă a recuperării banilor, aceasta nu s-a conformat. În data de 31.01.2014 (certificat de informare nr. 1/31.01.2014) părţile s-au întâlnit pentru informarea cu privire la mediere, neajungându-se de asemenea la niciun rezultat.

In conformitate cu dispoziţiile art. VIII 4 din contractul sus menţionat, în cazul întârzierii la plata facturilor debitoarea este obligată să suporte penalităţile de 0,1 % pentru fiecare zi de întârziere din momentul în care factura devine scadentă. În acest sens, au fost calculate penalităţi întârziere de la data scadenta a fiecărei facturi pana la data de 15.10.2014.

In drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1164, art.1516, art.1530 N.C.civ.

In dovedirea cererii s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri (f. 5-23), cu interogatoriul pârâtei şi cu martori. S-a anexat şi dovada plății taxei de timbru. (f. 33)

La data de 01.09.2015, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. (f. 57-63)

În apărare s-a arătat că la data de 22 aprilie 2013, între R si P a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. xxxx prin care părţile conveneau vânzarea, respectiv cumpărarea de beton. La data de 18 iunie 2013 si la data de 27 iunie 2013,  au fost emise facturile nr. 2008012, respectiv nr. 2008039 prin care se solicita plata sumei de 169.155,01 lei, reprezentând preţul betonului livrat.

La data de 4 septembrie 2013, ca răspuns la mesajul transmis la data de 3 septembrie 2013, pârâta a transmis reclamantei un mesaj electronic prin care ii solicita îndeplinirea corespunzătoare a obligaţiilor contractuale asumate de aceasta in legătura cu respectarea livrărilor de beton comandate de P. Cu aceeaşi ocazie, P a invocat excepţia neexecutării contractului de către reclamantă, neexecutare concretizată prin întârzierile înregistrate în efectuarea livrărilor de beton ce au avut drept consecinţă stagnarea lucrărilor pe care P avea obligaţia să le finalizeze.

La data de 31 ianuarie 2014, părţile au participat la şedinţa de informare cu privire la procedura medierii, şedinţa la care P și-a menţinut punctul de vedere cu privire la faptul că  nu şi-a îndeplinit în mod corespunzător obligaţiile contractuale, sens în care a fost emis certificatul de informare nr. 1 din acea dată. În ceea ce priveşte legalitatea şedinţei de informare, aceasta a fost organizată de chiar reprezentantul convenţional al reclamantei, contrar dispoziţiilor art. 1 si ale art. 31 din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, care se refera la imparţialitatea si neutralitatea mediatorului. Mai mult, în apărare s-a susţinut că acţiunea este neîntemeiată deoarece reclamanta nu şi-a îndeplinit în mod corespunzător obligaţiile asumate prin contract. S-a arătat că obiectul contractului 1-a reprezentat vânzarea de către reclamantă a 7.000 mc de beton și livrarea acestuia la punctul de lucru. Prin acelaşi contract, reclamanta si-a asumat obligaţia de a livra betonul comandat de P, astfel încât să nu întârzie punerea în operă a acestuia la punctul de lucru, purtând în caz contrar răspunderea pentru astfel de întârzieri, conform Articolului VII.4 din Contract. În vederea finalizării lucrărilor contractate de P cu beneficiarul lucrărilor A, betonul urma sa fie livrat de către reclamantă în mod constant si in cantităţile stabilite de părţi.

La data de 16 mai 2013 a fost încheiată o minută, ulterior încheierii contractului, reprezentând o concretizare a cantităţilor si livrărilor ce urmau sa fie realizate conform contractului. Din cuprinsul acesteia rezulta ca reclamanta avea obligaţia sa livreze beton intr-un ritm de minim 9 mc de beton/ora in intervalul 07:00-19:00 si de 4,5 mc de beton/ora in intervalul 19:00-07:00.

Astfel, după încheierea minutei, in perioada 12 iunie 2013-16 iunie 2013 si ulterior, la data de 26 iunie 2013, reclamanta a efectuat transporturi de beton de la locaţia staţiei de betoane din localitatea Chirnogeni la Punctul de Lucru. Cu toate acestea, transporturile efectuate de Reclamanta nu au fost constante, iar cantitatea livrată a fost de multe ori sub cea comandată de P sau stabilit de necesarul lucrărilor ce urmau să fie realizate.

In drept, apărarea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 205, art. 209 NCPC, precum si pe cele ale art. 1555 alin. (1) si ale art. 1556 alin. (1) din Codul Civil.

In probaţiune, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri (f. 64-65, 93-118) şi cu interogatorul reclamantei.

În cursul judecății a fost administrată proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriile reciproce ale părților, fiind respinsă ca neutilă proba cu expertiză contabilă.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

În fapt, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. …/22.04.2013, R în calitate de vânzător a vândut P în calitate de cumpărătoare produse și servicii conform Anexei nr. 1 la contract, în baza comenzilor emise de cumpărător și menționate pe factura de vânzare.

În baza contractului astfel încheiat au fost emise facturile fiscale seria ECO nr. … din data de 18.06.2013 în cuantum de 161.060,11 lei și factura fiscala seria ECO nr. … din data de 27.06.2013 în valoare de 7094,90 lei. Ambele facturi fiscale au fost acceptate de primire prin semnătură și ștampilă.

În ceea ce privește factura fiscală seria ECO nr. … din data de 18.06.2013 în cuantum de 161.060,11 lei debitoarea a efectuat în data de 06.08.2013 o plată parţială de 70.000 lei, iar în data de 09.09.2013 a mai efectuat o plată parţială în valoare de 62.940, 25 lei, rămânând un rest neachitat în sumă de 29.119, 85 lei din această factură. Aceste aspecte sunt recunoscute de ambele părți contractante, atât de reclamantă prin acțiune, cât și de pârâtă prin întâmpinare.

Conform apărărilor formulate de către pârâtă prin întâmpinare, aceasta invocă excepția de neexecutare a contractului de către reclamantă, neexecutare concretizată prin întârzierile înregistrate de reclamantă în efectuarea livrărilor de beton ce au avut drept consecință stagnarea lucrărilor pe care pârâta avea obligația să le finalizeze.

Susținerile pârâtei sunt neîntemeiate, în cauză nefiind incidentă instituția excepției de neexecutare pentru următoarele considerente.

În temeiul art. 1556 C.civ. atunci când obligaţiile născute dintr-un contract sinalagmatic sunt exigibile, iar una dintre părţi nu execută sau nu oferă executarea obligaţiei, cealaltă parte poate, într-o măsură corespunzătoare, să refuze executarea propriei obligaţii, afară de cazul în care din lege, din voinţa părţilor sau din uzanţe rezultă că cealaltă parte este obligată să execute mai întâi. De asemenea, conform alin. (2) executarea nu poate fi refuzată dacă, potrivit împrejurărilor şi ţinând seama de mica însemnătate a prestaţiei neexecutate, acest refuz ar fi contrar bunei-credinţe.

Cantonând excepţia în domeniul contractelor sinalagmatice, astfel cum sunt definite în art. 1171 NCC, alin. (1) al art. 1556 NCC indică temeiul său juridic, şi anume reciprocitatea şi interdependenţa obligaţiilor născute din contracte sinalagmatice. Este consfinţită astfel opinia exprimată în doctrină potrivit căreia excepţia poate fi invocată pe considerentul că fiecare obligaţie constituie cauza juridică a obligaţiei corelative a celeilalte părţi contractante, ceea ce implică simultaneitatea de executare.

În conformitate cu dispoziţiile art. 1556 NCC, pentru invocarea excepţiei de neexecutare este necesară verificarea următoarelor condiţii:

a) obligaţiile părţilor să-şi aibă temeiul în acelaşi contract sinalagmatic; simpla bilateralitate sau reciprocitate a obligaţiilor nu este suficientă, fiind exclusă de la aplicare situaţia contractelor denumite tradiţional sinalagmatice imperfecte, precum şi, mai ales, alte situaţii cum ar fi obligaţiile reciproce născute din contracte diferite între aceiaşi parteneri sau din fapte juridice.

b) obligaţiile să fie exigibile;

c) din partea celuilalt contractant să existe o neexecutare totală sau parţială a obligaţiei; excepţia de neexecutare poate fi invocată şi în cazul unei neexecutări parţiale. Cu toate acestea, alin. (2) impune ca neexecutarea să fie suficient de importantă; dacă neexecutarea este de mică însemnătate, iar, potrivit împrejurărilor, refuzul de executare ar contraveni exigenţelor bunei-credinţe, cealaltă parte nu poate invoca excepţia de neexecutare [alin. (3)]. Determinarea importanţei neexecutării este o chestiune de fapt, lăsată la aprecierea instanței, ţinând seama de împrejurările fiecărui caz. De asemenea, excepţia de neexecutare trebuie să fie, în principiu, proporţională cu neexecutarea, conform alin. (1) („într-o măsură corespunzătoare”);

d) excepţia de neexecutare este exclusă de lipsa de simultaneitate a obligaţiilor. Astfel, excepţia nu poate fi opusă de partea care, potrivit legii, voinţei părţilor, uzanţelor sau după împrejurări este obligată să-şi execute obligaţia înaintea celeilalte părţi. Excepţia nu poate fi opusă aceluia dintre contractanţi care beneficiază de un termen pentru executarea obligaţiei sale;

e) în plus, în doctrină este precizată şi cerinţa potrivit căreia neexecutarea să nu se datoreze faptei celui care invocă excepţia.

Principalul efect al excepţiei constă în suspendarea executării obligaţiilor părţii care invocă excepţia. Pe cale de consecinţă, contractul va fi temporar neexecutat, având loc o suspendare a forţei obligatorii a contractului, iar invocarea excepţiei nu implică desfiinţarea contractului.

În cauză nu este vorba de o neexecutare a obligațiilor reclamantei, ci de o executare necorespunzătoare a obligațiilor, astfel încât excepția de neexecutare nu este incidentă, ci pârâta ar avea dreptul cel mult la acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a acestei executări necorespunzătoare. Mai mult decât atât, în cazul în care ar fi fost incidentă excepția de neexecutare, obligația de plată a pârâtei ar fi fost suspendată integral, iar nu redusă astfel cum solicită pârâta cu o valoarea determinată arbitrar de către aceasta.

Pârâta a mai arătat că a invocat excepția de neexecutare a contractului prin intermediul poștei electronice, într-un e-mail trimis reclamantei la data de 04.09.2013, încă această contestare a facturilor a avut loc după terminarea perioadei contractuale. Astfel, conform art. VII.7 din contract, la recepția mărfii, cumpărătorul este obligat să verifice și să comunica neîntârziat telefonic și ulterior în scris în maxim 12 ore, conducerii administrative a vânzătorului, eventualele sesizări cu privire la calitate și/sau cantitate. De asemenea, se prevede că nu se primesc sesizări ulterioare, iar dacă acestea nu s-au făcut în conformitate cu termenele de garanție stabilite prin prevederi legale imperative, sau dacă nu s-au respectat condițiile prevăzute mai sus, se consideră că marfa a fost acceptată de către cumpărător.

Față de aceste considerente, e-mail-ul trimis la data de 04.09.2013 nu poate produce efecte, cu atât mai mult cu cât facturile fiscale nu au fost contestate în termenul prevăzut la art. VII. 7 din contract, ci achitate parțial chiar înainte de data de 04.09.2013. Mai mult decât atât, deși cantitatea de beton livrată de reclamantă a fost uneori mai mică decât cea convenită, a fost facturată prin cele două facturi fiscale cantitatea efectiv livrată și recepționată de pârâtă, aceasta echivalând cu o executare necorespunzătoare ce dă dreptul la repararea prejudiciului, iar nu cu o neexecutare a propriei obligații de către reclamantă care să permită pârâtei invocarea excepției de neexecutare a contractului.

În ceea ce privește obiecțiile pârâtei cu privire la desfășurarea ședinței de informare cu privire la mediere, acestea nu au nicio incidență asupra fondului cauzei, medierea nefiind obligatorie în cauză.

În ceea ce privește penalitățile de întârziere, conform art. VIII.4 din contract cumpărătorul se obligă să plătească penalități de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere din momentul în care factura devine scadentă, cuantumul penalităților putând depăși suma datorată, acestea fiind facturate și asupra cărora se aplică aceleași reguli de calcul al penalităților. În cazul depășirii termenului de plată al unei facturi cu mai mult de 15 zile, toate celelalte facturi ulterioare facturii restante vor deveni automat scadente, indiferent de data scadenței fiecăreia, cu consecințele enunțate anterior.

Pentru toate aceste considerente, urmează a admite acțiunea și va obliga pârâta la plata sumei de 33.906,63 lei cu titlu de debit, a sumei de 16.252 lei cu titlu de penalităţi de întârziere calculate pana la data de 15.10.2014, precum si în continuare la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi calculate la suma de 33.906,63 lei de la data de 16.10.2014 și până la data achitării efective a debitului.

În temeiul art. 451 – 453 C.pr.civ., pârâta fiind în culpă procesuală, urmează a fi obligată și la plata sumei de 2539,79 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru.

Va lua act ca reclamanta îşi rezervă dreptul de a solicita plata onorariului de avocat pe cale separată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite acţiunea formulată de R şi pe P.

Obligă pârâta la plata sumei de 33.906,63 lei cu titlu de debit, a sumei de 16.252 lei cu titlu de penalităţi de întârziere calculate pana la data de 15.10.2014, precum si in continuare la plata penalităţilor de întârziere in cuantum de 0,1% pe zi calculate la suma de 33.906,63 lei de la data de 16.10.2014 si pana la data achitării efective a debitului.

Obliga parata la plata sumei de 2539,79 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.

Ia act ca reclamanta îşi rezerva dreptul de a solicita plata onorariului de avocat pe cale separata.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunţată in şedinţă publica azi, 10.02.2016.

PREŞEDINTE, GREFIER,

Domenii speta

Spete similare