Granituire

Hotărâre **** din 26.03.2013


Dosar nr. …2009

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREŞTI - SECŢIA CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ NR. …..

ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN DATA DE ………..2013

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE: ……..

GREFIER: ……….

Pe rol se află soluţionarea cauzei civile privind pe reclamanta …….., în contradictoriu cu pârâţii ……… şi ………….., având ca obiect grăniţuire şi obligaţia de a face.

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în şedinţa publică din data de 23.04.2013, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentinţă, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 26.04.2013.

I N S T A N Ţ A

Deliberând asupra  acţiunii civile de faţă  constată  următoarele:

Prin cererea sa ………a chemat in judecata pe ……..si pe …… solicitind sa se stabileasca linia de hotar dintre proprietatile lor, piritii fiind obligati sa respecte dreptul de proprietate si posesia reclamantei asupra fisiei de teren pe care au acaparat-o din proprietatea ei, sa fie obligati piritii sa desfiinteze partea de constructie pe care au ridicat-o pe terenul proprietatea reclamantei sub sanctiunea unor daune cominatorii de 100 lei pe zi de intirziere, obligarea piritilor sa respecte servitutea picaturii stresinii, cu cheltuieli de judecata.

In motivare a sustinut ca este proprietarul imobilului ……………, si a constructiei edificate pe teren. A dobindit imobilul prin mostenire de pe urma defunctei ei mame, ………., conform certificatului de mostenitor ……/2008 BNP ………... Autorul ei a dobindit terenul ca bun propriu prin cumparare de la …….. si ………., in baza contractului autentificat sub nr……../1947 de Tribunalul Ilfov Sectia Notariat, iar construcita prin edificare, fara a detine autorizatie de construire.

Reclamanta a sustinut ca a dobindit si cota indiviza de ½ din dreptul de proprietate asupra imobilului din …… compus din teren de 250 mp si constructie cu destinatia de locuinta, formata din 6 camere si dependinte, astfel: 1/8 din imobil prin mostenire de pe urma defunctei …., conform certificatului de mostenitor …/2008 BNP ……, …… dobindind cota prin mostenire de la denfuntul ei sot …, conform certificatului de mostenitor ……/1986 al Notariatului de Stat Local Sector 4 Bucuresti, acesta dobindind-o prin cumparare prin contractul autentificat sub nr……/1939 de Tribunalul Ilfov; 3/8 din imobil prin mostenire de la defunctul ei tata …. conform certificatului de mostenitor …../1986 al Notariatului de Stat Local Sector 4 Bucuresti.

Cealalata cota de ½ apartine piritilor conform certificatului de mostenitor …/1991 al Notariatului de Stat Sector 4 Bucuresti si certificatului de mostenitor …/2004 BNP ……..

Cele doua proprietati sint invecinate, iar intre ele  a existat un gard despartitor care a fost dentiintat in urma cu citiva ani in mod abuziv de piritul ….., ocazie cu care acesta a ridicat o constructie fara acordul reclamantei si fara a detine o autorizatie conform dispozitiilor legale in vigoare. Astfel ……. i-a incalcat dreptul de proprietate acaparind o fisie de 6 m lungime si 2 m latime, in suprafata de 12 mp, afectindu-i magazia care este lipita de fisie.

Constructia ridicata de piritul ……. ii creaza grave prejudicii intrucit apele pluviale de pe acoperisul constructiei ridicate ilegal se scurg si peste casa oe care a dobindit-o impreuna cu cota indiviza de ½ din dreptul de proprietate asupra imobilului din . …..

A mai sustinut ca piritul a construit ilegal si pe proprietatea unei terte persoane cu care piritul se judeca in prezent.

In drept a invocat art.584, 615, 1073 si urmatoarele C.civ.

In dovedirea cererii sale reclamanta a administrat proba cu inscrisuri depunind copie de pe inscrisurile mentionate in motivarea cererii.

Prin intimpinare, piritii au solicitat respingerea cererii principale.

Au ridicat exceptia prematuritatii actiunii cu motibarea ca nu a indeplinit procedura prealabila prevazuta de art.1079 C.civ.

Au ridicat exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei cu motivarea ca reclamanta nu a iesit din coproprietatea imobilului din str……., ceea ce ar insemna sa se judece cu ea insasi.

Prin incheierea din 11.05.2010 (fila 42 dosar) instanta a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive motivata pe starea de indiviziune si a calificat exceptia prematuritarii ca o aparare de fond.

In intimpinare piritii au solicitat respingerea cererii in fond.

In aparare, au aratat in esenta ca imobilul din str….a fost cumparat de parintii piritilor si de parintii reclamantei cu participare in cote egale, prin contractul 43992/1939. In structura construictiilor au avut loc mai multe completari si modificari cu acordul coproprietarilor. Piritii nu au desfiintat gardul si nu au edificat constructia asa cum sustine reclamanta. Gardul a fost desfiintat si constructia a fost executata in timpul in care traiau parintii partilor, cu acordul lor. Este adevarat ca nu exista autorizatie pentru constructie, dar a avut loc un proces solutionat irevocabil, prin care s-a desfiintat masura de desfiintare dispusa de autoritatile administrative. Au sustinut ca este neintemeiata cererea de desfiintare a unor constructii in coproprietate numai in contradictoriu cu piritii.

Intimpinarea, desi a fost formulata sub numele ambilor piriti, nu a fost semnata decit de …….. (fila 28 dosar).

Piritul …… a depus la dosar un inscris denumit “declaratie” (fila 49 dosra), interpretat de instanta ca avind caracterul unei intimpinari, in care piritul a mentionat ca imobilul din str……… este ocupata exclusiv de ………, desi este in indiviziune, iar constructia a fost ridicata ilegal. A aratat ca nu are nicio “obiectie” fata de pretentiile reclamantei.

Reclamanta a administrat proba cu interogatoriul piritilor (filele 169-172 dosra), iar piritul ……… a administrat proba cu interogatoriul reclamantei (fila 173 Dosar)

A fost audiat martorul …….. propus de reclamanta (fila 177 dosar).

In cauza a fost administrata o expertiza avind ca obiective: stabilirea liniei de hotar dintre  imobilele in cauza; stabilirea suprafetei din terenul reclamantei din str…, ocupata de constructia din str…….. sa se constate care sint semnele de hotar dintre cele 2 imobile si sa se constate unde este plasat gardul dintre cele doua imobile in prezent.

Expertiza a fost intocmita de expertul ……, (fila 143 dosar).

Prin incheierea din 31.10.2011 (fila 262 dosar), instanta a dispus refacerea expertizei tehnice, cu motivarea ca, asa cum rezulta din expertiza, precum si din constatarile expertului parte ………. incuviintat pentru piritul …….., masuratorile facute de expertul ….., desemnat in cauza, au fost necorespunzatoare din punct de vedere tehnic, in sensul ca au fost facut cu instrumente de masura inadecvate fata de specificul specialitatii de topografie a expertizei, masuratorile fiind aproximative.

S-a dispus refacerea expertizei de catre alt expert, in persoana expertului …….. (incheierea 9.01.2012), desemnat aleatoriu, expert care dispunea de instrumente de precizie.

Prin incheierea din 9.01.2012 (fila 284 dosar), la solicitarea partilor si dupa punerea in discutie a acestei chestiuni, instanta a reformulat obiectivele expertizei astfel: stabilirea liniei de hotar dintr eimobilele situate in str…………; sa se stabileasca daca o constructie din str…….. ocupa si o portiune din terenul din str………..; sa se identifice actuala granita dintre terenuri.

Expertiza intocmita de expertul …….. a fost depusa la filele 287-308 din vol.1 dosar.

Expertiza a fost completata prin inscrisurile si planurile de la filele 40-45 vol.2 din dosar. Completarea a fost necesara, intrucit din explicatiile data de expert in sedinta publica din 29.01.2013 (fila 38-39 dosar) a rezultat ca expertul nu a stabilit in expertiza semnele actuale de hotar. Din completarea la expertiza a rezultat ca initial expertul nu observase portita care desparte cele doua proprietati, aceasta nefiindu-i indicata de catre parti.

Dupa analizarea cererii de chemare in judecata, a intimpinarilor si a probelor administrate in cauza, instanta a retinut urmatoarele.

Reclamanta este proprietarul excluvi al terenului ce intra in compunerea imobilului din ................, in baza certificatului de mostenitor …….2008 BNP ………… si in baza contractului autentificat sub nr………./1947 de Tribunalul Ilfov Sectia Notariat.

Reclamanta este si coproprietar in cota de ½ al terenului ce intra in compunerea imobilului din strada ………….., piritii fiind coproprietarii celelalte cote de 1/2.

Nu face obiectul prezentei cauze imprejurarea daca partile sint coproprietari ai tuturor constructiilor edificate pe terenul din Bucuresti, ……….. si nici nu este relevant in cauza acest aspect juridic.

Dreptul de coproprietate al reclamantei asupra terenului din imobilului din strada din ……….., rezulta din certificatul de mostenitor 110/2008 BNP …………., certificatul de mostenitor ……../1986 al Notariatului de Stat Local ……….., contractul autentificat sub nr………/1939 de Tribunalul Ilfov, certificatului de mostenitor ……….1986 al Notariatului de Stat Local ………………

Dreptul de coproprietate al piritilor asupra terenului din imobilului din strada ………., rezulta din certificatul de mostenitor 239/1991 al Notariatului de Stat Sector 4 Bucuresti si certificatul de mostenitor ……/2004 BNP …………

Din recunoasterea piritului …….., exprimata prin intimpinare, coroborata cu constatarile expertizei intocmite de expertul ……., instanta retine ca pe terenul din ……., se afla edificata o constructie, aflata la limita hotarului intre proprietati. Este lipsit de importanta in cauza daca aceasta constructie a fost edificata cu sau fara autorizatie.

Instanta mai retine ca este lipsita de relevanta incauza imprejurarea ca piritul ……… ar fi ocupat o suprafata de teren din alta proprietate limitrofa, apartinind unor terti, eventualele hotariri judecatoresti care au reglementat acele raporturi juridice neavind autoritate de lucru judecat in cauza, fiind vorba de obiect, cauza si parti diferite.

In ce priveste apararile piritului ……. in sensul ca, fiind partile in indiviziune, cererea ar fi prematura, instanta a calificat aceste sustineri ca tinind de fondul cauzei (fila 42 dosar). Analizind aceste sustineri in fond, instanta retine ca imprejurarea ca reclamanta este in indiviziune asupra terenului din ……, fata de care solicita a se face granituirea in raport de terenul din str…….. (asupra terenului din str…… proprietar unic este reclamanta), nu determina netemeinicia actiunii. Este adevarat ca intr-o actiune in granituire, piriti trebuie sa fie toti coindivizarii terenului in raport de care se cere a se face granituirea, dar scopul acestei coparticipari procesuale obligatorii este opozabilitatea. In masura in care reclamanta este coindivizar al terenului impreuna cu piritii, asa cum se intimpla in cauza, ea este ea insasi parte in dosar, chiar daca in calitate de reclamant, astfel ca hotarirea ii va fi opozabila.

Piritul a sustinut si ca, pentru aceleasi motive, cererea ar fi inadmisibila, (fila 26 dosar), iar instanta, penbtru aceleasi considerente, mentionate in paragraful imediat anterior, va respinge exceptia inadmisibiltiatii.

Cu privire la primele doua capete de cerere, instanta retine ca, asa cum rezulta din concluziile raportului de expertiza intocmit de expertul ……(depus la filele 287-308 din vol.1 dosar si cu copletarea de la filele 40-45 vol.2 din dosar), instanta retine ca granita dintre terenul din str……, aflat in proprietatea exclusiva a reclamantei, si terenul din str…….. coincide cu semnele de hotar de pe linia 301, 209, 641, 640, 806, 805, astfel cum sint figurate in plansa de la fila 42 din dosar. Exepertul a aratat in considerentele expertizei sale (fila 299 vol.1 dosar) ca in lipsa unor inscrisuri si schite care sa indice cu precizie conturul limitei dintr ecele doua proprietati, sint posibile 2 variante de stabilire a granitelor. Aceste variante au tinut seama de semnele de hotar reprezentate fie pe hotarul vestic, fie pe hotarul estic. Expertul a stabilit prin concluziile expertizei ca granita ar respecta conturul figurat in anexa 5 la expertiza. Totusi, aceasta concluzie a fost trasa fara observarea unui anumit semn de hotar, reprezentat de o portita dintre cele doua terenuri, acest lucru rezultind din explicatiile partilor si ale expertului prezent in sala de judecata. La cererea instantei, expertul si-a completat expertiza stabilind linia de hotar cu observarea semnului de hotar omis initial. Astfel s-a constatat prin completarea expertizei (filele 40-45 vol.2 din dosar) ca granita dintre proprietati se afla pe hotarul figurat in plansa de la fila 42 din dosar.

Prin urmare, instanta constata ca granita dintre cele doua proprietati nu este incalcata in defavoarea reclamantei de semnele de hotar actuale, asa cum a sustinut reclamanta prin cererea in granituire si in revendicare.

Totodata rezulta din plansele expertizei ca niciuna dintre constructiile de la adresa ………, nu ocupa vreo portiune de teren din str……..

Instanta mai retine ca nu s-a dovedit in cauza ca de pe acoperisul vreunei constructii din str……., se scurg ape cu nerespectarea normelor referitoare la “picatura stresinii” fata de terenul din ……….

Instanta nu poate admite cererea reclamantei formulata prin avocat in concluziile sale pe fond in sensul ca instanta sa solutioneze cauza in baza expertizei intocmite de expertul …….. Intrucit instanta a dispus refacerea expertizei pe motivul ca expertiza intocmita de exepertul …… a fost necorespunzatoare din motivul inadecvarii instrumentelor de masura, aceasta expertiza nu poate produce efecte juridice.

In consecinta, instanta va respinge cererrea principala ca neintemeiata.

In baza art.274 C>pr.civ., instanta va obliga reclamanta la cheltuieli de judecata fata de piritul ….., reprezentind onorariul de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge exceptia inadmisibilitatii.

Respinge cererea formulată de reclamanta ……, cu domiciliul în ………, în contradictoriu cu pârâţii ………., cu domiciliul ……… şi ………., din ………., ca neintemeiata.

Obliga reclamanta la 700 lei cheltuieli de judecata fata de piritul Dumitrache Florea.

Cu recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, ……..2013.

PREŞEDINTE, GREFIER, ……….