Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Termen de supraveghere. Eroare materială. Suspendarea executării pedepsei accesorii.

1.Stabilirea duratei termenului de supraveghere este consecinţa unui act deliberativ, astfel încât nu se încadrează în categoria erorilor materiale.

2.Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere conduce în mod firesc la necesitatea suspendării executării pedepsei accesorii.

Prin sentinţa penală nr.50/S/21.05.2020 pronunţată de Tribunalul Braşov – Secţia penală s-a dispus condamnarea inculpatului A. în baza art. 2 alin. 1 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc la pedeapsa principală de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, Cod penal respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe durata a 5 ani.

În baza art. 65 alin. 1 Cod penal a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 91 alin. 1 Cod penal a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei principale de 2 ani închisoare şi pedeapsa accesorie pe durata unui termen de 5 ani, stabilit potrivit art. 92 alin. 2 Cod penal.

În baza art. 68 alin. 1 lit. b Cod penal, instanţa a dispus ca executarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, să înceapă de la data rămânerii definitive hotărârii de condamnare.

Totodată, prin aceeaşi sentinţă instanţa a stabilit şi alte obligaţii în sarcina inculpatului în baza art. 93 alin. 1 lit. a-e, alin. 2 lit. b şi c, alin. 3 Cod penal, precum şi măsuri referitoare la punerea în libertate a inculpatului, dar şi măsuri stabilite în baza Legii nr. 143/2000 în raport cu specificitatea faptei.

Împotriva sentinţei mai sus menţionate au formulat apel atât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT – Serviciul Teritorial Braşov, cât şi inculpatul A..

În motivarea apelului, procurorul a invocat două aspecte de nelegalitate: stabilirea unui termen de supraveghere de 5 ani, în condiţiile în care limitele legale prevăzute de art. 92 alin.1 Cod penal sunt între 2 şi 4 ani şi suspendarea pedepsei accesorii pe durata unui termen de 5 ani, invocându-se în temeiul art. 65 alin.1 şi 3 Cod penal că în cazul în care se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pedeapsa accesorie se aplică, dar nu se execută, neexistând nici un text legal care să prevadă faptul că această pedeapsă accesorie se suspendă. Ca argument s-a mai invocat faptul că actualul Cod penal nu a preluat dispoziţiile art. 71 alin. 5 din vechiul Cod penal, care prevedea expres suspendarea executării pedepsei accesorii.

Prin motivele de apel ale Parchetului s-a mai criticat şi încheierea de îndreptare de eroare materială pronunţată în acelaşi dosar la data de 01.07.2020, prin care a fost modificată durata termenului de supraveghere de la 5 ani la 4 ani, apreciindu-se că încheierea este nelegală deoarece stabilirea unui termen de 5 ani prin minuta iniţială nu a reprezentat o eroare materială.

Totodată, Parchetul a solicitat respingerea apelului introdus de inculpat, arătând că acesta a mai fost cercetat pentru infracţiuni similare şi că a achiziţionat o cantitate mare de droguri, din vânzarea căreia ar fi putut obţine un beneficiu material consistent. 

Apelul inculpatului A. a vizat reducerea cuantumului pedepsei aplicate, invocând atât circumstanţele reale ale faptei cercetate, cât şi cele personale referitoare la situaţia sa. În ceea ce priveşte apelul Parchetului, inculpatul a solicitat respingerea acestuia cu motivarea că nu a vizat şi încheierea de îndreptare a erorii materiale, iar suspendarea pedepsei accesorii este consecinţa suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

Verificând sentinţa atacată pe baza lucrărilor şi materialului de la dosarul cauzei, sub toate aspectele de fapt şi de drept, Curtea reţine următoarele:

Situaţia de fapt şi încadrarea juridică a faptei expuse în rechizitoriu şi reţinute de instanţa de prim grad jurisdicţional au fost stabilite în mod corespunzător de către aceasta, care a procedat la analiza tuturor probelor cauzei, pe care le-a coroborat între ele, în vederea aflării adevărului şi justei soluţionări a cauzei.

În ceea ce priveşte apelul formulat în cauză de procuror, acesta este fondat doar în parte. Prin sentinţa pronunţată, Tribunalul Braşov a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa principală de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal pe durata a 5 ani; în baza art. 65 alin. 1 Cod penal a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal; în baza art. 91 alin. 1 Cod penal a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei principale de 2 ani închisoare şi pedeapsa accesorie pe durata unui termen de 5 ani.

Dispoziţiile art. 92 alin.1 Cod penal sunt însă în sensul că durata termenului de supraveghere este cuprinsă între 2 şi 4 ani, fără a putea fi mai mică decât durata pedepsei aplicate. Prin urmare, termenul stabilit de prima instanţă depăşeşte limita maximă prevăzută de lege şi se impune a fi modificat.

Ulterior motivării hotărârii, judecătorul primei instanţe a sesizat această inadvertenţă şi a pronunţat o încheiere de îndreptare de eroare materială, reducând durata termenului de supraveghere de la 5 ani la 4 ani. Acest procedeu nu este însă unul în acord cu prevederile art. 278 Cod de procedură penală, care permit îndreptarea erorilor materiale evidente din cuprinsul unui act procedural, întrucât stabilirea duratei termenului de supraveghere ţine de aprecierea instanţei, fiind consecinţa unui act deliberativ, astfel că nu se încadrează în categoria erorilor materiale.

 Potrivit art. 65 alin. 3 Cod penal „pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării unor drepturi se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată”. Cu referire la pedeapsa complementară, art. 68 alin.1 lit. b Cod penal prevede că executarea acesteia începe „de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere”. Rezultă aşadar că în situaţia suspendării executării pedepsei sub supraveghere, condamnatul începe imediat executarea pedepsei complementare, pedeapsa accesorie executându-se doar pe durata executării pedepsei principale în regim privativ de libertate. Susţinerea Parchetului că pedeapsa accesorie se aplică, dar nu se suspendă şi nici nu se execută pe durata termenului de supraveghere apare aşadar ca neîntemeiată, întrucât odată aplicată, instanţa trebuie să stabilească şi ce se întâmplă cu această pedeapsă accesorie. Pedeapsa principală fiind suspendată sub supraveghere, ceea ce atrage începerea executării pedepsei complementare, conduce în mod firesc la necesitatea suspendării şi a pedepsei accesorii, motiv pentru care critica Parchetului formulată în acest sens nu poate fi primită. 

Referitor la apelul promovat de inculpat, instanţa de control judiciar apreciază că prima instanţă a individualizat în mod judicios pedeapsa aplicată, cu respectarea tuturor criteriilor prevăzute de art. 74 Cod penal, ce ţin de împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, de starea de pericol creată pentru valorile ocrotite de lege, natura şi gravitatea consecinţelor infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit de inculpat, de conduita inculpatului după săvârşirea faptelor, dar şi în cursul procesului penal şi nu în ultimul rând de nivelul său de educaţie, vârsta, situaţia sa familială şi socială. Iar în ceea ce priveşte observaţia inculpatului potrivit căreia apelul Parchetului se impune a fi respins deoarece nu a vizat şi încheierea de îndreptare a erorii materiale, ci doar sentinţa, nu are nici un suport legal, întrucât la art. 408 al. 3 Cod de procedură penală apelul declarat împotriva sentinţei se socoteşte a fi făcut şi împotriva încheierilor.

Pe aceste considerente, Curtea, în baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Braşov împotriva sentinţei penale nr. 50/S/21.05.2020 pronunţată de Tribunalul Braşov – Secţia Penală, pe care a desfiinţat-o în parte, sub aspectul duratei termenului de supraveghere stabilit potrivit art. 92 alin.1 Cod penal şi împotriva încheierii de îndreptare de eroare materială pronunţată în acelaşi dosar la data de 01.07.2020, pe care a desfiinţat-o în totalitate.

Rejudecând în aceste limite, a stabilit potrivit art.92 alin.1 Cod penal durata termenului de supraveghere ca fiind de 3 ani.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate.

A respins ca neîntemeiat apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Domenii speta

Spete similare