Acțiune având ca obiect cerere de valoare redusă

Prin cererea de chemare în judecată formulată la data 14.01.2021, înregistrată sub numărul 00/259/2021, pe rolul J. M., creditoarea K. I. I. RO S.A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu debitoarea N. A.M. A., obligarea acesteia la plata sumei de 912,06 lei, compusă din 266,53 lei contravaloarea serviciilor de telecomunicații, 553,15 lei reprezentând despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului, 92,38 lei reprezentând penalități de întârziere calculate conform prevederilor contractuale, precum și obligarea la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,5 %/ zi de întârziere, calculate de la data ultimei facturi emise și până la data achitării integrale a debitului. în subsidiar, a mai solicitat ca, în cazul în care nu vor fi acordate penalitățile din contract, să se acorde dobânda legală penalizatoare. De asemenea, a solicitat obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată.

în motivare, creditoarea a arătat că între V.R. S.A., în calitate de prestator de servicii și client, pârâta din prezenta cerere, au fost încheiate contractele de servicii de telefonie înregistrate sub nr. de cod abonat 0000000.

La data semnării contractelor de servicii, clientul a fost înștiințat și de cuprinsul Clauzelor contractuale principale (CCP) și de Termenii și condiții generale (TCG).

în cadrul contractului, părțile au stabilit tipul serviciului achiziționat, valoarea acestuia, durata minimă contractuală, precum și beneficiile suplimentare primite de către Client pe durata determinată de contract.

Astfel, în cadrul Clauzelor contractuale principale (CCP) și în Termenii și condițiile generale (TCG), părțile au agreat următoarele: Clauze contractuale principale (CCP), capitolul Plata: "Termenul de plată este de maxim 14 zile de la data emiterii facturii. în cazul depășirii acestui termen se aplică penalități de întârziere de 0.5%/zi din suma datorată, cu titlu de daune moratorii până la plata întregii sume, conform TCG.”

Termenii și condiții generale (TCG), capitolul Plata: „Clientul va plăti serviciile facturate la data scadenței stabilită în fiecare factură sau în avans (în situațiile prevăzute la alin. 2.3 ). Data scadenței înseamnă o perioadă de 14 zile de la data emiterii facturii. După expirarea acestei perioade, clientul se află de drept în întârziere” și capitolul întârzieri la efectuarea plății: “Pentru facturile neplătite la termen Clientul va plăti penalități de întârziere în decontare de 0.5%/zi. cu titlu de daune moratorii până la plata întregii sume. Orice sumă neplătită la timp va fi plătită de Client în Lei. conform art. 4.4. de mai sus. Totalul penalităților de întârziere în decontare poate depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate.”

CCP. capitolul încetarea contractului și suspendarea serviciilor: „Clientul se obligă să plătească toate datoriile scadente și o despăgubire în cazul încetării Contractului înainte de expirarea perioadei minime contractuale stabilite în CPP Partea I sau ca urmare a încetării contractului din culpa clientului. Despăgubirea datorată se calculează pentru fiecare SIM în parte, cu următoarea formulă: Justa despăgubire=(A:B) x C, unde A reprezintă suma inițială stat conform tabelului din CCP. B reprezintă durata minimă contractuală în luni, iar C reprezintă numărul de luni rămase până la expirarea perioadei minime contractuale".

Totodată, potrivit art. 9.2 din TCG, V. poate rezilia unilateral, de plin drept și fără formalitate prealabilă prezentul contract din motive imputabile clientului în următoarele cazuri: „(1) Clientul nu- și respectă în mod repetat obligația de plată a sumelor datorate; (2) Pierderea credibilității Clientului în cazul întârzierilor repetate la plata facturilor;[...](7) Clientul nu-și respecta obligațiile menționate la articolele 11.. 2.3., 5 din prezentul contract” și art. 9.3 „încetarea contractului în cazurile enumerate la pct. 9.2. se va produce de plin drept, intervenția instanței judecătorești competente, fără drept la compensație despăgubiri”.

TCG. capitolul Efectele încetării contractului, art. 10.1: „în cazul în care prezentul cont încetează din orice motiv, Clientul va plăti serviciile furnizate, taxele și tarifele lunare datorate înainte de încetarea contractului, inclusiv orice sumă datorată potrivit art. 10 și ari. 11 (acolo unde este cazul)”.

Art. 10.3: „în cazul in care Clientul solicită încetarea prezentului contract înainte de expirarea perioadei minime contractuale sau încetarea contractului înainte de expirarea acestei perioade este generată de încălcarea obligațiilor contractuale de către Client, acesta datorează despăgubire egală cu valoarea prejudiciului cauzat. Prejudiciul cauzat se calculează pornind de la o anumită Sumă Inițială, pentru fiecare cartelă SIM dezactivată. Suma Inițială este stabilită conform tabelului de mai jos. având la baza următoarelor criterii: numărul de luni rămase până la expirarea perioadei minime contractuale, contravaloarea lunară a Pachetului de Servicii și aplicarea reducerilor sau discounturi promoționale (Planului Tarifar și Extraopțiunile cu Perioadă Minimă contractuală), tipul Echipamentului Terminal achiziționat de Client la preț promoție odată cu activarea sau prelungirea contractului de servicii”, art.

10.4 „Astfel, prejudiciul conform art. 10.3 va fi egal cu Suma Inițială impartită la numărul de luni din cadrul perioadei minime contractuale și înmulțită cu numărul de luni rămase până la expirarea acesteia" și art. 10.5 „în cazul în care Clientul a achiziționat la activarea sau prelungirea contractului de servicii, o tabletă sau un alt Echipament Terminal în rate, acesta va achita la încetarea prezentului contract înainte de expirarea perioadei minime, suplimentar justei despăgubiri calculată conform art. 10.3-10.4 din prezentul contract, diferența dintre prețul de achiziție al tabletei și prețul fără conectare (dacă există o astfel de diferență), la care se va adaugă valoarea ratelor neplătite”.

Pentru flecare serviciu prestat, respectiv număr de telefon/terminal de telecomunicații V. R. S.A. a emis facturi lunare, reprezentând contravaloarea acestora, cu obligația pentru clientul-pârât de a efectua plata în termenul agreat conform contract. însă acesta din urmă nu a înțeles să-și respecte obligația asumată, astfel încât V. a decis încetarea contractului în baza art. 9.2 din TCG. Ca urmare a încetării contractului. V. a emis facturi pentru prejudiciul cauzal ca urmare a încetării premature a contractului (calculate potrivit art. 10.3 din TCG, precum și pentru contravaloarea dispozitivului achiziționat in rate la momentul încheierii contractului.

în data de 17.05.2016 a fost încheiat contractul de cesiune de creanțe între V. R. S.A., în calitate de creditor cedent și K. 1.1. S.A., în calitate de creditor cesionar, prin care s-a cesionat creanța deținută împotriva pârâtului.

în conformitate cu prevederile legale, în temeiul art. 1578 Cod civil, debitorul cedat, pârâtul, a fost înștiințat cu privire la cesiunea încheiată, prin transmiterea notificării de cesiune, cesiunea de creanța fiind înscrisă și în Arhiva Electronica de Garanții Reale Mobiliare.

Cu privire la comunicarea cesiunii de creanță: înștiințarea debitorului este efectuată și prin prezenta cerere de chemare în judecată prin anexarea, la cererea introductivă, a notificării de cesiune, facându-se. astfel, aplicarea art. 1578 alin. (1) lit. b) „primește o comunicare scrisă a cesiunii, pe suport hârtie sau în format electronic, în care se arată identitatea cesionarului, se identifică în mod rezonabil creanța cedată și se solicită debitorului să plătească cesionarului” și art. 1580 Cod civil. în temeiul căruia se apreciază ca fiind efectuată procedura de notificare a cesiunii de creanță și atunci când ..cesiunea se comunică odată cu acțiunea intentată împotriva debitorului”.

Având în vedere cesiunea intervenită, K.L I. Ro S.A. s-a subrogat în drepturile și obligațiile deținute anterior de V.R. S.A. față de debitor, fiind, astfel, îndreptățită să efectueze toate demersurile legale necesare pentru recuperarea creanței preluate, existentă în sarcina pârâtului.

Creanța din sarcina pârâte este compusă din contravaloarea serviciilor prestate de furnizor și neachitate de către pârât, despăgubiri percepute pentru încetarea prematură a contractului din culpa clientului, contravaloarea terminalului (dispozitivului) achiziționat prin plata în rate la data semnării contractului, precum și penalități de întârziere.

Contractele de servicii încheiate între V.R. S.A. și pârâtă sunt înscrisuri sub semnătură privată, însușite de către părți, astfel încât contractul are forță juridică obligatorie, iar părțile sunt ținute să-și respecte întocmai obligațiile asumate.

Creanța deținută împotriva pârâtei întrunește caracterul cert, existența sa neîndoielnică rezultă din contracte și facturi care au fost emise lunar și expediate pârâtului, fără a fi necesară acceptarea expresă a facturilor.

Creanța este lichidă, cuantumul său fiind determinat cu ajutorul facturilor depuse la dosarul cauzei și este exigibilă, conform prevederilor legale și prin raportare la dispozițiile din Clauzele contractuale principale, conform cărora plata facturilor urma a fi făcută în termen de cel mult 14 zile calendaristice de la data emiterii facturii.

Creanța reprezentând contravaloarea serviciilor de telecomunicații prestate și neachitate din sarcina pârâtei este solicitată în conformitate cu prevederile contractuale, agreate și semnale de către părți, unde au fost stabilite tipul serviciilor și valoarea acestora.

Creanța reprezentând penalități de întârziere este solicitată a fi plătită de către pârât, astfel cum a fost însușită de către pârât prin semnarea contractelor și a acelor prevederi din cadrul secțiunii Clauzele contractuale principale și Termeni și condiții generale. Clientul este de drept în întârziere, fără a mai fi necesară îndeplinirea vreunei alte formalități și va datora penalități de întârziere de 0.5% pentru fiecare zi calendaristică de întârziere. Astfel cum rezultă din facturile anexate prezentei cereri, la data cesionării creanței către reclamantă, pârâta acumulase penalități de întârziere în cuantum de 73,15 RON. perioada pentru care acestea au fost calculate și modalitatea de calcul fiind indicate în ultima factură emisă. Având în vedere dispozițiile Clauzei contractuale principale (CCP) și Termenii și condițiile generale (TCG), pârâta datorează în continuare penalități de întârziere in cuantum de 0,5%/zi de întârziere, calculate până plata integrală a debitului, cuantumul penalităților putând depăși contravaloarea debit principal. în subsidiar, reclamanta a solicitat ca în cazul în care nu vor fi acordate penalități de întârziere să se acorde dobânda legală penalizatoare, conform O.G. 13/2011.

Creanța reprezentând daune pentru încetarea prematură a contractului și cea reprezentând contravaloarea neachitată a dispozitivului achiziționat în rate au fost calculate în baza clauzei contractuale, capitolul Efectele încetării contractului din TCG, art. 10.1, art. 10.3, art. 10.4, „astfel, prejudiciul conform ari. 10.3 va tî egal cu Suma Inițială împărțită la numărul de luni din cadrul perioadei minime contractuale și înmulțită cu numărul de luni rămase până la expirarea cesteia”.

Conform TCG, capitolul 9 încetarea contractului, inclusiv în cazul în care clientul nu își respectă în mod repetat obligațiile de plată a sumelor datorate, încetarea contractului se va produce de plin drept, fără intervenția instanțelor judecătorești. Conform TCG art. 5.3 Clientul va plăti serviciile facturate la data scadenței stabilită în fiecare factură, după expirarea termenul scadență Clientul se află de drept în întârziere.

în drept, au fost invocate dispozițiile art. 1578 și 1580 din Codul civil și art. 223, art. 453 din Codul de procedură civilă.

în probatoriu, reclamanta a solicitat instanței încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.

Cererea a fost timbrată cu 50 lei, potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (1) din OUG 80/2013 (fila 9).

Pârâta nu a depus întâmpinare, adică nu a completat formularul de răspuns și nu a răspuns prin alte mijloace adecvate.

La termenul de judecată din data de 26.02.2021, instanța a încuviințat și administrat pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Cu titlu preliminar, instanța reține că cererea de chemare în judecată având ca obiect pretenții este formulată pe calea procedurii referitoare la cererile cu valoare redusă, iar în raport de calitatea părților, de raportul juridic dedus judecății și de suma concretă ce face obiectul cererii de chemare în judecată, este admisibilă această procedură, cererea intrând în domeniul de aplicare prevăzut de dispozițiile art. 1026 alin. (1) Cod de procedură civilă, tară să fie incidente vreuna dintre situațiile prevăzute de art. 1026 alin. (2), (3) din Codul de procedură civilă.

în fapt, între V. R., în calitate de prestator servicii, și pârâtul. în calitate de client beneficiar, a fost încheiat contractul de presări servicii seria POS nr. 0000000/04.11.2014 (f. 10-12), având ca obiect prestare de servicii de telecomunicații în favoarea beneficiarului de către prestator, cu obligarea beneficiarului la plata prețului cuprins în facturile emise de V., contractul fiind asumat de părți prin semnătură. Pârâtul nu a achitat sumele înscrise pe facturile depuse la dosar la scadența menționată în acestea.

în data de 17.05.2016 a fost încheiat contractul de cesiune de creanțe între V. R.S.A. în calitate de creditor cedent și K..I.L Ro S.A. în calitate de creditor cesionar, prin care s-a cesionat creanța deținută împotriva pârâtei, în baza căruia reclamanta are calitatea de cesionar al creanței pe care cedentul a avut-o împotriva pârâtei, această calitate fiind dovedită, în conformitate cu art. 1566 și următoarele din Codul civil, prin înscrisurile depuse la dosar, constând în contractul de cesiune de creanțe (f. 35) extras din Anexa B la contractul de cesiune de creanțe (f.36). extras din AEGRM (f. 38).

Având calitatea de cesionar al creanței deținute de Vodafone România S.A. împotriva pârâtei, reclamanta este îndreptățită să solicite de la pârâtă îndeplinirea tuturor obligațiilor ce îi reveneau față de cedentul V.R. S.A..

In drept, prin încheierea contractului în formă scrisă, părțile raportului juridic și-au exprimat în mod valabil voința, conform art. 1240 din Codul civil. Astfel, devin incidente prevederile art. 1270 alin. (1) din Codul civil, referitoare la forța obligatorie a contractului, în sensul că actul valabil încheiat are putere de lege între părți, iar conform art. 1516 alin. 1 din Codul civil, creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației. Niciuna dintre părți nu a contestat validitatea contractului sau clauzele acestuia.

Răspunderea contractuală este angajată, în temeiul art. 1350 alin. (2) din Codul civil, atunci când, tară justificare, o parte nu își îndeplinește obligațiile asumate prin contract, în sensul că ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii. Astfel, pentru a fi angajată răspunderea contractuală a uneia din părți este necesar să se constate că există un contract valabil încheiat, o parte nu și-a executat una din obligațiile asumate prin contract, culpa sa fiind prezumată prin simplul fapt al neexecutării în temeiul art. 1548 din Codul civil, iar prezumția nu a fost răstrunată de către cealaltă parte prin dovedirea cauzelor justificative prevăzute de art. 1555-1 557 C.civ..

în ceea ce privește capătul de cerere constând în debitul principal (contravaloarea serviciilor de telecomunicații - 266,53 lei), instanța reține următoarele:

Contractul de presări servicii Vodafone (f. 10-12) asumat de pârâtă prin semnătură, are valoarea unui înscris sub semnătură privată, astfel încât pârâta avea obligația, potrivit dispozițiilor art. 301 și următoarele din Codul de procedură civilă, fie să îl recunoască, fie să îl conteste.

Cu toate că acest contract nu cuprinde clauze cu privire la prețul furnizării serviciului prestat, ci numai cu privire la termenul de plată - clauza 4 - f. 11 verso (14 zile de la emiterea facturii), instanța reține că, din coroborarea acestora cu facturile depuse și necontestate de pârâtă (f.13-19) a rezultat atât furnizarea serviciului, cât și neplata prețului de către pârâtă, care nu a contestat debitul și nici nu a invocat cauze exoneratoare de la plata acestuia.

Din economia facturilor fiscale emise de creditoare existente la dosarul cauzei (f. 13-19) a căror plată formează obiectul prezentei cereri, instanța reține că temeiul comun al emiterii acestora îl reprezintă contractul de presări seria POS nr. 000000/04.11.2014 (f.I0-12). Astfel, instanța constată că, în executarea acestui contract, V.R. S.A. a emis facturile menționate anterior, facturi necontestate de către pârâtă.

Pârâta nu a semnat aceste facturi, însă a semnat contractul în baza căruia au fost emise facturile, iar având în vedere că este un contract cu executare succesivă. întinderea și exigibilitatea obligației de plată ce derivă din acesta se află în strânsă legătură cu facturile emise în baza lui. potrivit dispozițiilor an. 277 din Codul de procedură civilă, facturile putând avea valoare probatorie chiar în lipsa semnăturii.

Potrivit clauzei art. 4 din contract, plata facturilor trebuie efectuată în maximum 14 zile de la data emiterii acestora. Astfel, facturile emise de Vodafone Romania S.A. (f.13-19) au ajuns la scadență.

în cauză, îndeplinirea caracterului cert și lichid al creanței, reprezentând debit principal - contravaloare servicii prestate, rezultă din coroborarea art. 4 din contract cu facturile depuse de reclamantă la dosarul cauzei. în vederea verificării concordanței dintre contravaloarea solicitată de reclamantă și cea care reiese din înscrisurile doveditoare, respectiv facturile, instanța a procedai la scăderea din totalul de 912,06 lei (factura din data de 27.02.2015, f. 17), a cuantumului penalităților de întârziere menționate pe fiecare factură în parte și solicitate de reclamantă în cuantum total de 92,38 lei (14,46 lei - factura VDF000000 din data dc 27.12.2014,40,99 lei - factura VDF000000 din data de 27.02.2015, 37,38 lei - factura VDF10000000 din data de 27.01.2015), precum și a cuantumului taxei de reziliere (553,15 lei - verso VDF000000 din data de 27.02.2015). Contravaloarea serviciilor de telecomunicații prestate și neachitate rezultă din caracterul exigibil al creanței rezultă din coroborarea art. 4 din contracte, care prevede un termen de plată de 14 zile dc la data emiterii facturii, cu facturile emise în conformitate cu aceleași clauze contractuale.

Instanța constată și faptul că pârâta nu a depus la dosar dovezi din care să rezulte că nu ar fi acceptat facturile ce fac obiectul prezentei cauze, ori că ar fi achitat debitul solicitat de reclamantă, ori existența unor cauze exoneratoare de răspundere, deși i-a fost comunicată acțiunea cu mențiunea de a depune formularul de răspuns și înscrisurile de care înțelege să se folosească în apărare.

Astfel, fiind îndeplinite toate condițiile angajării răspunderii civile contractuale a pârâtului, instanța. în temeiul art. 1270 Cod civil, art. 1530 Cod civil, va admite capătul de cerere constând în obligarea pârâtei în favoarea reclamantei la plata sumei de 266.53 lei, reprezentând contravaloare servicii de telecomunicații, fiind dovedită prin contract și cele patru facturi depuse la dosar. Iară luarea în calcul a penalităților.

In ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere referitor la suma de 553,15 lei (verso VDF000000 din data de 27.02.2015), reprezentând despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului (taxa de reziliere), instanța reține următoarele:

Potrivit art. 9 pct.2 din TCG (f.26), V. poate înceta contractul din motive imputabile clientului cu o notificare scrisă adresată cu 15 zile înainte de data încetării, în cazurile enumerate la acest punct, printre care se află și situația în care clientul nu își respectă în mod repetat obligația de plată a sumelor datorate. Conform art. 9.3 încetarea contractului în cazurile enumerate la pct. 9.2 se va produce de plin drept, tară intervenția instanței judecătorești competente, tară drept la compensație sau despăgubiri.

De asemenea. în capitolul Efectele încetării contractului din TCG, art. 10.1 se prevede că, ..în cazul în care prezentul contract încetează din orice motiv, Clientul va plăti serviciile furnizate, taxele și tarifele lunare datorate înainte de încetarea contractului, inclusiv orice sumă datorată potrivit art. 10 și art. 11 (acolo unde este cazul)”.

Dispozițiile art. 10.3 din TCG prevăd modul de calcul al justei despăgubiri, astfel: „în cazul în care (...) încetarea contractului înainte de expirarea acestei perioade este generată de încălcarea obligațiilor contractuale de către Client, acesta datorează despăgubire egală cu valoarea prejudiciului cauzat", iar potrivit art. 10.4 din TCG, ..prejudiciul va fi egal cu Suma Inițială impartită la numărul de luni din cadrul perioadei minime contractuale și înmulțită cu numărul de luni rămase până la expirarea acesteia".

Aceste clauze trebuie interpretată prin prisma dispozițiilor Legii nr. 193'2000, privind clauzele abuzive în contractele încheiate între comercianți și consumatori, având în vedere calitatea părților din prezenta cauză.

Cu privire la clauzele inserate în cuprinsul art. 10.1. cu referire la 10.3 și 10.4 din Condițiile generale contractuale, instanța apreciază că încalcă dispozițiile imperative ale Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori cu modificările ulterioare.

Astfel, potrivit art. 4 alin. / din Legea nr. 193/2000. o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în vreme ce alin. 2 al aceluiași text normativ prevede că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită tară a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei. cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

Totodată, conform literei r) din anexa nr. 1 la Legea nr. 193/2000. este considerată clauză abuzivă clauza care permite consumatorului obținerea unei sume de bani de la consumator, în cazul neexecutării sau finalizării contractului de către acesta din urmă, fără a prevedea existența compensațiilor în sumă echivalentă și pentru consumator. în cazul nerespectării contractului de către comerciant.

Legea sancționează lipsa reciprocității, pe care o consideră ca determinând un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor de bună-credință.

Anexa la Legea nr. 193/2000 este considerată cvasiunanim de practică și doctrină ca fiind o ..listă neagră". Prin listă neagră se înțelege e enumerare a unor tipare în care, dacă se încadrează, o clauză este considerată abuzivă fără a mai fi necesară verificarea condițiilor generale, prevăzute de ari. 4 din Legea nr. 193/2000 (inclusiv a echilibrului contractual global).

Din analiza contractului încheiat între părți rezultă că nu au fost stabilite compensații echivalente și pentru creditoare în cazul neexecutării contractului, astfel că instanța reține că reglementarea unei adevărate taxe de reziliere în contractul încheiat între părți constituie clauză abuzivă, în specia) în virtutea aspectului că pentru profesionist nu există o clauză similară.

Consecința constatării caracterului abuziv al clauzei penale o reprezintă lipsirea de efecte a clauzei, conform art. 6 din Legea nr. 193/2000 și art. 6 alin. (1) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 05.04.1993. Nerespectarea dispozițiilor imperative, de ordine publică, ale Legii nr. 193/2000. atrage nulitatea absolută parțială a clauzei penale abuzive, sancțiunea nulității având caracter virtual, dar rezultând în mod neîndoielnic din modul în care este redactată dispoziția legală, cât și din rațiunea și scopul acesteia.

Instanța va aprecia din oficiu asupra caracterului abuziv al acestei clauze, pentru următoarele considerente:

1.Curtea Europeană de Justiție. în cauza Costa vs. Enel din 15.7.1964. a consacrat principiul supremației dreptului comunitar asupra dreptului intern al statelor membre. Pentru CEJ, obiectivul integrării pe care îi urmărește Comunitatea nu poate fi realizat decât dacă dreptul comunitar este respectat și interpretat uniform in toate statele membre. S-a decis astfel că, decurgând din natura proprie a Comunității, supremația dreptului comunitar asupra celui național este o condiție sine qua non a integrării. De aceea, normele comunitare primează asupra tuturor normelor naționale, chiar ulterioare și - aspect deosebit de important-, indiferent de natura sau rangul textului național in cauză (constituție, lege, decret, hotărâre) ori ale textului comunitar (tratat, regulament, directivă, decizie).

în consecință, aplicarea jurisprudenței CEJ este obligatorie pentru judecătorul național.

2.în cauza C 243/08 (Pannon GSM Zrt.), Curtea a hotărât:

..Articolul 6 aliniat 1 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că o clauză abuzivă nu creează obligații pentru consumator și că nu este necesar în acest sens ca respectivul consumator să fi contestat în prealabil cu succes o astfel de clauză.

Instanța națională are obligația de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale de îndată ce dispune de elementele de drept și de fapt necesare în acest sens. Atunci când consideră că o astfel de clauză este abuzivă, instanța nu o aplică. Această obligație revine instanței naționale inclusiv atunci când verifică propria competență teritorială.

Revine instanței naționale obligația de a determina dacă o clauză contractuală precum cea care face obiectul acțiunii principale întrunește criteriile necesare pentru a fi calificată drept abuzivă." De asemenea, în cauzele reunite C-240/98 - C-244/98, Curtea Europeană de Justiție a stabilit obligativitatea instanței naționale de a examina din oficiu caracterul abuziv al clauzelor din contractele încheiate între consumatori și comercianți: „în ce privește problema dacă o instanță învestită cu un litigiu decurgând dintr-un contract încheiat între un comerciant și un consumator poate verifica din oficiu în ce măsură clauzele cuprinse în acest contract au caracter abuziv, trebuie constatat că sistemul de protecție introdus prin directivă pornește de la premisa potrivit căreia consumatorul se află, din punctul de vedere al echilibrului contractual și al forței de a negocia. într-o poziție dezavantajoasă față de comerciant și deține un nivel mai scăzut de cunoștințe față de acesta, ceea ce duce la acceptarea unor clauze prestabilite de comerciant, tară posibilitatea de a influența conținutul acestora”.

Pentru aceste considerente, instanța, în conformitate cu Anexa r din Legea nr. 193/2000. urmează să considere ineficace clauza contractuală prevăzută în cuprinsul art. 10.1. cu referire la 10.3 și 10.4 din Condițiile generale contractuale, privind despăgubirea pentru rezilierea contractului.

Mai mult decât atât, instanța constată că și dacă nu ar fi fost constat caracterul abuziv al clauzelor arătate, la dosar nu s-a făcut dovada notificării rezilierii contractului, conform prevederilor contractuale art. 9.2.

Astfel, potrivit art. 1550 alin (2) coroborat cu art. 1552 alin. (1) din Codul civil, rezilierea poate opera prin notificarea scrisă a debitorului atunci când părțile au convenit astfel, iar art. 1553 alin. (1) și (2) din Codul civil stipulează că rezilierea ca urmare a activării pactului comisoriu este subordonată punerii în întârziere a debitorului, afară de cazul în care s-a convenit că ea va rezulta din simplul fapt al neexecutării. Conform art. 1522 alin (2) din Codul civil, „dacă prin contract nu se prevede altfel, notificarea se comunică debitorului prin executor judecătoresc sau prin orice mijloc care asigură dovada comunicării”. Instanța constată că în contracte nu e prevăzută o anumită modalitate de comunicare a notificării, astfel încât sunt incidente dispozițiile citate mai sus.

Potrivit legii părților, art. 9 pct.2 din TCG, Vodafone poate înceta contractul din motive imputabile clientului cu o notificare scrisă adresată cu 15 zile înainte de data încetării, în cazurile enumerate la acest punct, printre care se află și situația în care clientul nu își respectă în mod repetat obligația de plată a sumelor datorate. Conform art. 9.3 încetarea contractului în cazurile enumerate la pct. 9.2 se va produce de plin drept, fără intervenția instanței judecătorești competente, fără drept la compensație sau despăgubiri.

De asemenea. în capitolul Efectele încetării contractului din TCG, art. 10.1 se prevede că, „în cazul în care prezentul contract încetează din orice motiv, Clientul va plăti serviciile furnizate, taxele și tarifele lunare datorate înainte de încetarea contractului, inclusiv orice sumă datorată potrivit art. 10 și art. 11 (acolo unde este cazul).”

Dispozițiile art. 10.3 din TCG prevăd modul de calcul ai justei despăgubiri, astfel: „în cazul în care (...) încetarea contractului înainte de expirarea acestei perioade este generată de încălcarea obligațiilor contractuale de către Client, acesta datorează despăgubire egală cu valoarea prejudiciului cauzat, iar potrivit art. 10.4 din TCG, prejudiciul va fi egal cu Suma Inițială impartită la numărul de luni din cadrul perioadei minime contractuale și înmulțită cu numărul de luni rămase până la expirarea acesteia.”

Importanța emiterii unei notificări scrise de reziliere rezultă chiar din cuprinsul art. 9.2 din TCG, deoarece în cadrul acestei notificări se precizează data începând cu care urmează să intervină rezilierea. în lipsa acesteia nu se poate determina data la care contractul a încetat prin reziliere, iar ca urmare, nu se poate determina numărul de luni rămase din perioada minimă contractuală, în funcție de care ar urma să fie calculată valoarea daunelor pentru încetarea anticipată a contractului.

Așadar, instanța reține că și în situația în care nu ar fi reținut caracterul abuziv al clauzelor arătate era necesară emiterea unei notificări scrise de reziliere, iar nu numai emiterea unei solicitări de plată a sumelor datorate și o notificare de comunicare a cesiunii, notificarea de reziliere putând fi o notificare distinctă sau putând fi cuprinsă în conținutul somației de plată, ceea ce nu s-a întâmplat în prezenta cauză.

în acest sens, la dosarul cauzei este depusă factura seria VDF000000 din data de 27.02.2015 prin care se arată că, implicit, acest contract încheiat între părți a fost reziliat unilateral prin aceasta. Or, emiterea unei facturi cu titlu de daune reziliere contract (verso VDF000000 din data de 27.02.2015) nu suplinește lipsa notificării, întrucât aceasta poate constitui cel mult o atenționare cu privire la posibilitatea exercitării dreptului la rezilierea contractului, iar nu manifestarea neîndoielnică a voinței creditorului de reziliere a contractului, pentru care părțile au stabilit condiții clare prin contract, respectiv, emiterea unei notificări care să cuprindă termenul de la care operează rezilierea. în cazul neîndeplinirii obligațiilor de plată a sumelor datorate.

Pin urmare, în lipsa unei notificări scrise de reziliere în care să fie menționată expres data de la care contractul se consideră reziliat, creanța având ca obiect daune pentru rezilierea anticipată a contractului înainte de expirarea perioadei contractuale nu are caracter cert, neputându-se stabili care este numărul de luni rămase din perioada agreată de părți la încheierea contractului.

Reclamanta nu a făcut dovada rezilierii contractului în condițiile menționate mai sus, având în vedere că nu a depus la dosar dovada că i-ar fi comunicat pârâtei o notificare scrisă de reziliere. în care să tie menționată data începând cu care operează rezilierea contractului, astfel cum prevăd dispozițiile art. 9.2 din TCG.

Dispozițiile art. 9.2 din termenii și condițiile generale, stipulează un pact comisoriu, ce urma să opereze fără niciun fel de formalitate în cazul în care clientul nu își respecta obligația de plată a sumelor aferente serviciilor prestate de furnizor, însă pentru a conferi eficacitate pactului s-a prevăzut în acest articol că este necesară comunicarea unei notificări scrise de reziliere către cealaltă parte. Astfel, instanța reține că, în prezenta cauză, nu s-a făcut nici dovada invocării pactului și a comunicării către pârâtă a unei notificări scrise de reziliere, din care să rezulte faptul că pactul comisoriu ar fi devenit operant.

Pentru motivele expuse, instanța va respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 553,15 lei, reprezentând despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului.

In ce privește capătul de cerere referitor la penalitățile de întârziere, în cuantum de 92,38 lei calculate de către creditorul cedent și înregistrate pe facturile lunare, precum și obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,5 %/ zi de întârziere, calculate de la data indicată în ultima factură emisă (factura VDF000000, emisă 27.02.2015. scadentă 13.03.2015) și până la data achitării integrale a debitului, instanța reține că, potrivit ari. 4 ultima teză din Clauzele contractuale principale - Partea a Il-a, în cazul depășirii termenului de plată, se aplică penalități de întârziere conform TCG, iar conform art. 6.1. din TCG pentru persoane fizice consumatori, pentru facturile neplătite la termen clientul va plăti penalități de întârziere în decontare de 0.5%/zi cu titlu de daune moratorii până la plata întregii sume, totalul penalităților putând depăși cuantumul sumei asupra căruia sunt calculate.

Această clauză trebuie interpretată tot prin prisma dispozițiilor Legii nr. 193/2000, privind clauzele abuzive în contractele încheiate între comercianți și consumatori.

Cu privire la clauza inserată în cuprinsul art. 6.1. din Condițiile generale contractuale, instanța apreciază că încalcă dispozițiile imperative ale Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori cu modificările ulterioare.

Astfel, potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr.193/2000. o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în vreme ce alin. 2 al aceluiași text normativ prevede că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

Totodată, conform literei i) din Anexa Legii nr. 193/2000. este considerată clauză abuzivă clauza care obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari in cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant, ipoteză pe care instanța o apreciază îndeplinită în cauză.

Așa cum am mai arătat, Anexa la Legea nr. 193/2000 este considerată cvasiunanim de practică și doctrină ca fiind o „listă neagră’7. Prin listă neagră se înțelege o enumerare a unor tipare în care, dacă se încadrează, o clauză este considerată abuzivă fără a mai fi necesară verificarea condițiilor generale, prevăzute de art. 4 din Legea nr.193/2000 (inclusiv a echilibrului contractual global).

Conform art. 3 alin. 1 din OG nr. 13/2011, „Rata dobânzii legale remuneratorii se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, care este rata dobânzii de politică monetară stabilită prin hotărâre a Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României". Conform art. 3 alin. 2 din OG nr. 13/2011, „Rata dobânzii legale penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale”.

Așadar, ne raportăm la nivelul ratei dobânzii de referință a BNR plus 4 puncte procentuale.

Pentru anul 2019-2020, rata dobânzii de referință a fost de maxim 2,5%. Prin urmare, dacă părțile nu ar fi stabilit în contract nivelul dobânzii penalizatoare, acesta ar fi fost de maxim 6,5% pe an. legiuitorul considerând că astfel se acoperă paguba rezultând din lipsa de folosință a sumelor de bani plătite cu întârziere.

în cauză, după cum s-a arătat, au fost stipulate penalități de 0,5% pe zi de întârziere, echivalând cu o penalitate cumulată de 182,50% pe an - o cotă disproporționat de mare față de dobânzile practicate pe piața bancară, clauză care contravine dispozițiilor imperative ale Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, astfel cum a fost modificată.

De asemenea, instanța are în vedere și că, contrar unei atitudini active de recuperare a unui debit, se poate reține faptul că după ce a avut loc cesiunea, reclamanta nu a efectuat niciun fel de demers de recuperare a sumei datorate, lăsând doar să curgă aceste dobânzi moratorii și introducând acțiunea la peste 4 ani de la preluarea cesiunii și la peste 5 ani de la emiterea facturilor, astfel că penalitățile ar depăși cu mult debitul principal.

Instanța apreciază că penalitatea impusă prin art. 6.1 din TCG. în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere, se află într-o disproporție vădită cu orice prejudiciu ce ar putea fi în mod rezonabil presupus, incluzând costurile pentru recuperarea creanței. Această disproporție creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe și în detrimentul consumatorului.

Consecința constatării caracterului abuziv al clauzei penale o reprezintă lipsirea de efecte a clauzei, conform art. 6 din Legea nr. 193/2000 și art. 6 alin. (1) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 05.04.1993. Nerespectarea dispozițiilor imperative, de ordine publică, ale Legii nr. 193/2000. atrage nulitatea absolută parțială a clauzei penale abuzive, sancțiunea nulității având caracter virtual, dar rezultând în mod neîndoielnic din modul în care este redactată dispoziția legală, cât și din rațiunea și scopul acesteia, instanța putând aprecia din oficiu asupra caracterului abuziv așa cum a fost anterior arătat.

Pentru aceste considerente, instanța. în conformitate cu lit, i) din Anexa Ia Legea nr. 193/2000. urmează să considere ineficace clauza contractuală prevăzută la punctul 6.1 din contract, în conformitate cu care pentru sumele neachitate la termen se pot aplica penalități de întârziere în valoare de 0.5% calculate la aceste sume datorate, pentru fiecare zi de întârziere, până la plata întregii sume și urmează să respingă capătul de cerere privind acordarea penalităților de întârziere, ca neîntemeiat.

In ceea ce privește capătul de cerere subsidiar, privind acordarea dobânzii legale penalizatoare în situația respingerii capătului de cerere privind acordarea penalității din contract, instanța are în vedere jurisprudența CJUE, respectiv hotărârea pronunțată în cauza C- 618/10 - ,Jn cazul în care instanța națională ar avea posibilitatea să modifice conținutul clauzelor abuzive care figurează în astfel de contracte, o asemenea posibilitate ar putea aduce atingere realizării obiectivului pe termen lung urmărit prin art. 7 din Directiva 93/13. Astfel, această posibilitate ar contribui la eliminarea efectului descurajator pe care îl are asupra vânzătorilor sau furnizorilor faptul că astfel de clauze abuzive nu sunt pur și simplu aplicate în ceea ce privește consumatorul, în măsura în care aceștia ar ft în continuare tentați să utilizeze clauzele menționate, știind că. chiar dacă acestea ar ji invalidate, contractul va putea fi totuși completat de instanța națională în măsura în care este necesar, garantând astfel interesul respectivilor vânzători sau furnizori”.

Prin urmare, instanța nu va putea admite un asemenea capăt de cerere, deoarece ar apărea situația în care profesioniștii ar folosi aceste clauze abuzive în continuare, știind că în situația constatării caracterului abuziv al clauzei, ar primi totuși dobânda legală, neavând un real efect descurajator al folosirii acestora.

Pentru aceste considerente, instanța, în temeiul jurisprudents CJUE. va respinge ca neîntemeiat capătul de cerere subsidiar, privind acordarea dobânzii legale penalizatoare în situația respingerii capătului de cerere privind acordarea penalității din contract.

Referitor la capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată, potrivit art. 453 alin. (1) și art. 1032 din Codul de procedură civilă, „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat procesul, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", dar „cu toate acestea, instanța nu va acorda părții care a câștigat procesul cheltuielile care nu au fost necesare sau care au avut o valoare disproporționată în raport cu valoarea cererii ”. De asemenea, dispozițiile art. 452 din Codul de procedură civilă prevăd că, ..partea care pretinde cheltuieli de judecată, trebuie să facă dovada existenței și întinderii lor. în condițiile legii Totodată, potrivit 453 alin. (2) Codul de procedură civilă, când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care jiecare dintre părți poale fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Față de faptul că reclamantei i s-a admis în parte cererea formulată, iar aceasta a atașat la dosar chitanța care atestă plata taxei de timbru în cuantum de 50 de lei (dovada - chitanța - regăsindu- se la fila 9). instanța constată că se impune obligarea pârâtei, ca urmare a culpei procesuale a acesteia, la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Conform cu originalul,

Anonimizată de către

Grefier Manolache Daniela

Domenii speta

Spete similare