Drept civil – clauze abuzive în contractele de credit. Constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractelor de credit referitoare la comisionul de risc şi la cel de administrare credit. oug 50/2010; art 4 alin 1 şi 2 din legea 193/2000.

Drept civil – clauze abuzive în contractele de credit

Constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractelor de credit  referitoare la comisionul de risc şi la cel de administrare credit.

OUG 50/2010; art 4 alin 1 şi 2 din legea 193/2000.

Prin Decizia civilă nr. 59/2014 pronunţată de Tribunalul Călăraşi în dosarul nr. 728/202/2013 instanţa a admis  recursurile declarate de recurenta D. A. şi de recurenta SC V. România SA împotriva sentinţei civile nr.1637/2013 pronunţată de Judecătoria Călăraşi pe care a modificat-o  în parte numai cu privire la constatarea caracterului abuziv al comisionului de administrare, al capătului de cerere privind restituirea acestuia şi al soluţiei de anulare a formelor de executare emise în dosarul nr.2357/2012 al BEJA D. G, L.G., M.P. şi rejudecând:

A constatat caracterul abuziv al clauzelor contractelor de credit nr.0102088/31.05.2007, nr.0098615/10.05.2007 şi nr.0126385/28.09.2007 referitoare la comisionul de risc şi la cel de administrare credit.

A dispus anularea formelor de executare emise în dosarul de executare menţionat în limita sumelor reţinute contestatoarei cu titlu de comision de risc şi de administrare credit.

A dispus ca sumele reţinute contestatoarei cu titlu de comision de risc şi de administrare credit să fie deduse din sumele datorate de aceasta în baza contractelor susmenţionate pentru care a fost începută executarea silită în dosarul nr.2357/2012 al BEJA D. G, L.G., M.P.

Pentru a pronunţa această soluţie , instanţa a avut în vedere următoarele :

Ca urmare a apariţiei OUG 50/2010 care reglementează contractele de credit pentru consumatori şi pentru a pune de acord contractele în derulare cu dispoziţiile acestui act normativ recurenta creditoare SC V.România SA a notificat-o pe recurenta contestatoare prin notificările nr.11032, nr.11033 şi nr.11034/20100903 (filele 155-157) invitând-o să se prezinte la sediul său pentru a semna actele adiţionale la contractele respective.

În conţinutul notificărilor respective este menţionat la lit. A f) faptul că în considerarea prevederilor OUG 50/2010 comisionul de risc se va redenumi comision de administrare credit şi că urmează a fi datorat în continuare pe toată durata convenţiei, în aceeaşi valoare procentuală.

La data de 23.08.2010 au fost încheiate de recurenta creditoare actele adiţionale nr.1 şi 2 la convenţiile de credit din 2007, acte adiţionale nesemnate de recurenta contestatoare dar valabile, fiind îndeplinite cerinţele art.40 din OUG 50/2010 care prevăd că nesemnarea actelor adiţionale prin care se modifică clauzele contractuale ca urmare a modificărilor impuse prin legislaţie sunt considerate o acceptare tacită, iar creditoarea a făcut dovada că a depus diligenţele pentru informarea contestatoarei cu privire la semnarea acestora prin tabelul cu trimiterile poştale existente la fila 151 din dosar.

Prin aceste acte adiţionale, conform notificărilor trimise anterior,  este introdus la art.5.1(b) comisionul de administrare credit 0,10% pe lună aplicat la soldul creditului datorat şi plătibil de împrumutat lunar, pe toată durata creditului, la data de scadenţă stabilită, pentru administrarea de către Bancă a creditului din perspectiva riscurilor asumate prin punerea la dispoziţie a sumei împrumutate în termenele şi condiţiile  prevăzute în Convenţie.

Din definiţia dată acestui comision prin actul adiţional, din modul său de calcul dar şi recunoaşterea expresă a recurentei creditoare rezultă că acesta este acelaşi comision de risc redenumit doar „de administrare credit” şi reprezintă costul perceput de bancă şi datorat de client în legătură cu administrarea riscurilor asumate prin punerea la dispoziţie a creditului întrucât pe parcursul derulării convenţiei  ar exista posibilitatea ca banca să sufere ca urmare a producerii unui eveniment viitor şi nesigur constând în materializarea riscului de credit sau de piaţă.

Tribunalul apreciază că, într-adevăr, acordarea de credite reprezintă o operaţiune ce implică riscuri pentru împrumutator, însă acestea trebuie analizate în raport de situaţia fiecărui împrumutat în parte urmând să se aibă în vedere factori precum solvabilitatea probabilă viitoare a clientului, garanţiile acordate pentru aprobarea împrumutului şi nu perceperea  a două costuri, respectiv dobândă şi comision de administrare (fost de risc), ambele justificate de punerea la dispoziţie a creditului pe durata convenită în contract fără să se realizeze o distincţie clară între acestea, scindarea costului contractului între acestea inducând ideea unor raţiuni diferite de percepere a lor, raţiuni ce ar trebui cunoscute de cocontractant, să fie transparente,  condiţie neîndeplinită în cauză atât de vechiul comision de risc cât şi noul comision de administrare care l-a înlocuit pe  primul fără ca în esenţă între cele două să existe vreo diferenţă cu excepţia denumirii diferite.

În aceste condiţii considerentele instanţei de fond devin aplicabile şi comisionului de administrare credit perceput de recurenta creditoare contestatoarei începând cu luna septembrie 2010, neexistând  nici un argument valabil adus de recurenta creditoare pentru a-l menţine în contractele încheiate cu recurenta contestatoare.

Analizând în acest context cel de-al doilea motiv de recurs din recursul creditoarei SC V. România SA, tribunalul reţine că acesta este neîntemeiat întrucât atât comisionul de risc cât şi cel de administrare credit care l-a înlocuit pe primul din septembrie 2010 sunt clauze cu caracter abuziv, aşa cum instanţa de fond a reţinut doar pentru primul dintre acestea.

În materia contractelor de consum legiuitorul naţional şi cel european a urmărit in anumite ipoteze atenuarea principiului „pacta sunt servanda” dând instanţei de judecată posibilitatea de a obliga la modificarea clauzelor unui contract sau de a-l anula în măsura în care reţine că acesta cuprinde clauze abuzive.

O asemenea intervenţie nu este de natură să înfrângă principiul forţei obligatorii a contractelor consacrat de art. 969 alin.1 Cod civil întrucât libertatea contractuală nu este identică cu una absolută sau discreţionară de a contracta. Un contract are putere de lege între părţi întrucât este prezumat a fi dominat de bună-credinţă şi utilitate pentru părţile contractante. Forţa juridică deplină este recunoscută numai acelor convenţii care nu intră în conflict cu principiul constituţional al bunei-credinţe şi cu bunele moravuri, în caz contrar el nu poate fi opus pârtilor, terţilor sau instanţei de judecată.

Mai mult, nu trebuie omis faptul că art. 969 Cod civil nu are o existenţă de sine stătătoare în ansamblul dispoziţiilor Codului civil, ci el este inseparabil de art. 970 alin.1 Cod civil, executarea cu bună-credinţă a obligaţiilor fiind rezultatul firesc al obligativităţii contractului. Un contract rămâne legea părţilor numai în măsura în care nici una dintre acestea nu ignoră sau încalcă cu bună ştiinţă îndatoririle care îi revin potrivit asumării şi executării cu bună-credinţă a prestaţiilor. Principiul forţei obligatorii a contractului trebuie examinat şi interpretat în strânsă legătură cu solidarismul contractual întrucât esenţa contractului este alcătuită nu numai din voinţa părţilor contractante, ci şi din interesul contractual al fiecăreia dintre ele. Tocmai de aceea, motivele invocate sub acest aspect de către bancă (sub pretextul libertăţii contractuale ) nu pot fi primite.

De altfel, prin Legea nr. 193/2000 care a transpus conţinutul Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 s-a stabilit în mod expres competenţa instanţei de judecată de a constata caracterul abuziv. Interpretând această directivă. Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene a stabilit în cauza OCEANO GRUPO EDITORIAL SA VERSUS ROCIO MURCIANO QUINTERO (C-240/1998)  că protecţia acestui act normativ conferă judecătorului naţional de a aprecia din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale în măsura în care este învestit cu formularea unei cereri întemeiate pe ea. Întrucât un asemenea examen presupune existenţa în prealabil a unui contract semnat de către cele două părţi care şi-a şi produs integral sau parţial efectele, este neîndoielnic că executarea pentru un anumit interval de timp a obligaţiilor asumate de către consumator nu poate împiedica verificarea conţinutului său de către instanţa de judecată. Ca atare, argumentele băncii, în sensul că consumatorii au acceptat în integralitate conţinutul convenţiilor de credit şi le-au executat ca atare nu poate fi primit.

Condiţiile pentru a fi catalogată o clauză ca abuzivă rezultă din interpretarea Directivei 93/13 din 5 aprilie 1993 şi a actului normativ care a transpus în dreptul intern aceasta directivă, respectiv Legea 193/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

Banca nu a produs probe prin care să dovedească că a negociat clauzele contractuale în discuţie, deşi sarcina probei incumba acesteia conform art.4 alin.3 din Legea 193/2000, cu modificările şi completările ulterioare. Prin urmare, în baza acestui text de lege trebuie constatat faptul că aceste clauze contractuale în discuţie nu au fost negociate de către bancă cu consumatorii. De altfel, din simpla lecturare a convenţiilor de credit depuse la dosarul cauzei, reiese în mod evident că sunt contracte standard preformulate. Nu este întemeiată afirmaţia băncii, prezentată în cadrul completării la întâmpinare, în sensul că doar secţiunea „condiţii generale” a convenţiilor de credit încheiate are caracter de contract standard preformulat, iar secţiunea „condiţii speciale” a respectivelor convenţii de credit este adaptată fiecărui client în parte.

 Dovada efectuării negocierii fiecărei cauze abuzive revenea recurentei creditoare care nu a făcut această dovadă nici la instanţa de fond şi nici în recurs, conform art. 4 alin. 3 teza finală din Legea nr. 193/2000 şi art. 80 din Codul consumului aprobat prin Legea nr. 296/2004.

De altfel şi în art.4 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 193/2000 se prevede că „O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ci, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv".

 Se poate observa că atât convenţiile încheiate cu recurenta contestatoare cât şi cele depuse în faza recursului conţin aceleaşi clauze, modificarea dobânzilor şi comisioanelor datorându-se în mod exclusiv politicii băncii la momentul perfectării contractelor şi acordării creditelor şi nu negocierii acestora cu clienţii.

Clauzele preformulate în contractul standard nu au fost negociate direct.

Creditoarea recunoaşte că recurenta contestatoare a aderat la contractul de adeziune, considerând că aceasta a manifestat un consimţământ valabil si neviciat conform an. 969 Cod civil.

Clauza privind comisionul de risc este deci una prin care se creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, încălcându-se în dispoziţiile art. 78 şi 79 din Codul consumului.

Dezechilibrul semnificativ rezultă din contractul de adeziune/standard/ preformulat datorită imposibilităţii consumatorului de a cunoaşte şi anticipa mărimea obligaţiilor asumate, fiind astfel lipsit de minime informaţii pentru a-şi putea face calculele pentru viitor.

Comisionul de risc nu face parte nici din preţul şi nici obiectul principal al convenţiei: pentru suma împrumutată clientul restituie împrumutul la care se adaugă preţul cerut de bancă, adică dobânda şi dobânda penalizatoare aferentă. Toate celelalte comisioane sau tarife stabilite în contract trebuie să aibă ca şi corespondent prestarea unui serviciu, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 93 din OG nr.21/1992, însă comisionul de risc care-l instituie reprezintă o clauză abuzivă după cum abuziv este şi comisionul de administrare care l-a înlocuit, consideraţiile cuprinse în hotărârea de fond cu privire la acesta fiind aplicabile şi în privinţa prezentului recurs.

Ca urmare a constatării caracterului abuziv al acestor clauze contractuale instanţa va constata nulitatea acestora iar,  ca o consecinţă a nulităţii clauzele contractuale vizate, ele sunt lipsite de efecte juridice retroactiv, de la data încheierii lor, urmarea fiind repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii actului lovit de nulitate şi restituirea prestaţiilor efectuate în temeiul clauzei nule.

Însă în speţa de faţă nu poate fi dispusă restituirea sumelor reţinute contestatoarei întrucât urmare a declarării scadenţei anticipate a tuturor celor trei credite datorită nerespectării de către acesta a termenelor de plată aceasta a devenit debitoarea SC V. România SA pentru întreaga sumă datorată cu titlu de credit  la care se adaugă dobânzile penalizatoare, comisioanele şi alte cheltuieli datorate, fiind demarată executarea silită împotriva acesteia în cadrul  dosarului de executare silită nr.2357/2012 al BEJA D. G., L. G.şi M. P.

După cum rezultă din expertiza contabilă efectuată în cauză recurenta contestatoare datorează suma pretinsă de recurenta creditoare prin cererea de executare silită pentru care a şi fost încuviinţată executarea silită împotriva sa prin încheierea Judecătoriei Călăraşi din 27.09.2012 cu excepţia sumelor reţinute cu titlu de comision de risc calculate şi reţinute cu titlu de comision de administrare credit(începând cu septembrie 2010), situaţie în care anularea formelor de executare se impune a fi făcută doar în limita acestor sume şi nu în totalitate, cum eronat s-a dispus prin sentinţa atacată întrucât cuantumul debitului urmărit este cu mult mai mare decât suma care trebuie restituită recurentei, astfel încât executarea silită urmează a fi menţinută împotriva recurentei contestatoare pentru debitul calculat conform prezentei hotărâri.

În privinţa restituirii sumelor reţinute contestatoarei cu titlu de comision de risc şi de administrare credit până la data încetării contractelor de credit în baza cărora au fost calculate, tribunalul urmează să admită solicitarea subsidiară a contestatoarei de a se deduce aceste sume din cele datorate de acesta în baza contractelor puse în executare silită, în cauză operând o compensare a acestor debite conform dispoziţiilor  art.1144 C.civil 1864.

Pentru toate aceste considerente, tribunalul apreciază întemeiate în parte ambele recursuri declarate împotriva sentinţei civile nr.1637/2013 a Judecătoriei Călăraşi, atât al contestatoarei D.A. cât şi al creditoarei SC V. România SA, motiv pentru care urmează să fie admise.

Urmează a se modifica sentinţa atacată în parte numai cu privire la constatarea caracterului abuziv al comisionului de administrare, al capătului de cerere privind restituirea acestuia şi al soluţiei de anulare a formelor de executare emise în dosarul nr……/2012 al BEJA D.G., L. G., M. P. şi rejudecând:

Urmează a se constata caracterul abuziv al clauzelor contractelor de credit nr……/2007, nr……./.2007 şi nr……/2007 referitoare la comisionul de risc şi la cel de administrare credit.

Urmează a se dispune anularea formelor de executare emise în dosarul de executare menţionat în limita sumelor reţinute contestatoarei cu titlu de comision de risc şi de administrare credit.

Urmează a se dispune ca sumele reţinute contestatoarei cu titlu de comision de risc şi de administrare credit să fie deduse din sumele datorate de aceasta în baza contractelor susmenţionate pentru care a fost începută executarea silită în dosarul nr…../2012 al BEJA D.G., L. G., M. P.

Urmează a se respinge capătul de cerere privitor la obligarea creditoarei SC V.România SA de a continua derularea contractelor de credit încheiate cu contestatoarea D. A..

Urmează a se menţine modul de soluţionare al excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a creditoarei SC V.România SA şi soluţia de admitere în parte a contestaţiei la executare formulate.

Domenii speta

Spete similare