Anulare act exceptia inadmisibilitatii

Hotărâre **** din 24.09.2013


Dosar nr.  …….2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREŞTI - SECŢIA CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ NR. …

ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN DATA DE …...2013

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE: ….

GREFIER: …….

Pe rol se află soluţionarea cauzei civile privind pe reclamanta …, în contradictoriu cu pârâta ……., având ca obiect anulare act.

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în şedinţa publică din data de 17.09.2013, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentinţă, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 24.09.2013, când a hotărât următoarele:

I N S T A N Ţ A

Deliberând asupra  acţiunii civile de faţă  constată  următoarele:

Prin cererea sa …. a chemat-o in judecata pe …… solicitind constatarea nulitatii absolute partiale a contractului de vinzare cumparare nr………./2005 BNP …….; pronuntarea unei hotariri care sa tina loc de act de vinzare cumparare asupra imobilului din ……., exclusiv in favoarea reclamantei ……..intabularea in cartea funciara a imobilului pe numele reclamantei; obligarea piritei la acoperirea prejudiciului cauzat; cu cheltuieli de judecata.

In motivare a sustinut ca a cunoscut-o pe pirita in urma cu aproximativ 8 ani. Cunoscind ca reclamanta locuieste in Italia si ca are rezurse financiare, s-a oferit contra unor avantaje sa ii prezinte o oportunitate imobiliara, cunoscind o familie care ar dori sa instraineze bunul in schimbul unei sume de bani si al constituirii unui drept de folosinta a imobilului. Reclamanta s-a inteles cu pirita in sensul sa trimita acesteia din urma o procura speciala pentru achizitionarea imobilului in numele reclamantei si pentru reclamanta, si sa trimita si banii necesari cumpararii. La 4.08.2005 reclamanta a intocmit procura la un notar din Italia. Desi din procura si din traducere notarul a inteles ca apartamentul trebuie achizitionat exclusiv in numele reclamantei, notarul a intocmit contractul cumparatori fiind …… si …., ele dobindind cote indivize egale. A invocat art.1532 C.civ. sustinid ca prin mandat se imputerniceste o persoana sa fie reprezentant al mandantului la incheierea de acte juridice in numele ei. Desi avea obligatia indeplinirii mandatului conform mandatului, pretul fiind achitat de reclamanta, pirita in concurs cu notarul a urmarit realizarea propriilor interese. Nulitatea este partiala intrucit pirita era imputernicita sa achizitioneze imobilul in numele si pe seama reclamantei, fara posibilitatea piritei sa cumpere ½ din imobil. A solicitat desfiintarea actului juridic numai in acest sens.

In drept a invocat dispozitiile art.948, 966, 1073-1077, 1532, 1536 al.2, 1539, 1540 al.1, 1535, 1537, lg.7/1996 C.pr.civ.

In dovedire a administrat proba cu inscrisuri depunind copie de pe procura 25526, traducere facuta de …, traducere facuta de ……, contractul de vinzare cumparare atacat, extrase bancare.

Prin intimpinare, pirita a invocat exceptia prescrierii dreptului la actiune cu motivarea ca motivele invocate de reclamanta sint de nulitate relativa, iar nu de nulitate absoluta. A sustinut ca nu este vorba de lipsa totala a consimtamintului, intrucit consimtamintul a existat. Lipsa totala exista numai cind una dintre parti este lipsita de discernamint.

Pirita a solicitat respingerea cereri in fond cu motivarea ca vinzatorii sint rudele sale cu care a incheiat un antecontract de vinzare cumparare. In 2005 a consemnat pe numele fiului vinzatorului suma de 125.000.000 ROL ca parte a pretului. Inainte de vinzare, vinzatorii au mai solicitat o suma de bani, pe care pirita nu o avea, astfel ca a solicitat un credit de la …….., dar, pentru ca formalitatile durau mult, a solciitat reclamantei cu care era in relatii de prietenie, sa ii dea cu imprumut 3.000 euro, dar reclamanta i-a dat doar 2.500 euro cu conditia sa fie trecuta in contract in calitate de coproprietar. Reclamanta i-a trimis din Italia o procura pentru a perfecta actele pe numele amindurora. Dupa obtinerea imprumutului de la banca, pirita a achitat catre vinzator suma de 315.000.000 ROL. In toamna lui 2005 , reclamanta a facut in numele sau si in numele piritei demersuri pentru intabularea imobilului, insa cererea a fost respinsa intrucit lipseau anumite inscrisuri. Reclamanta a incercat sa negocieze cu pirita pentru a obtine cota piritei de ½, dar pirita a refuzat-o, iar relatiile dintre ele s-au deteriorat. In 2011, imobilul a fost intabulat pe numele amindurora. Au intentionat sa vinda apartamentul, dar reclamanta a pretins 45.000 euro, desi nu platise decit 2.500 euro. Pirita a suportat toate costurile intretinerii apartamentului, reclamanta sustinind ca imobilul apartine piritei. Reclamanta nu poate dovedi ca imobilul a fost achizitionat din mijloacele sale financiare exclusive, ea platind doar 2.500 euro. Stiind ca sint ambele parti cumparatoare, reclamanta a renuntat tacit la dreptul de a invoca anularea contractului. Pirita nu a depasit limitele mandatului. Intelegerea partilor a fost ca dupa ce pirita ii returneaza reclamantei suma de 2.500 euro, reclamanta “sa fie scoasa din contract”. In procura se mentioneaza ca “se autorizeaza [...] in mod expres capacitatea de a incheia contracte cu ea insasi”, de aceea notarul a considerat ca pot fi trecute ambele parti in calitate de cumparatoare, cu cote egale.

Pirita a ridicat in cursul judecatii si exceptia inadmisibilitatii actiunii in nulitate fara a chema in judecata toate partile contractului.

In sedinta publica din 26.03.2013, reclamanta, prin avocat a renuntat la judecarea capatului 4 de cerere, avind ca obiect pretentii pentru repararea prejudiciul cauzat.

Partile au administrat proba cu interogatoriul reciproc.

Partile au administrat proba testimoniala fiind audiati la cererea reclamantei ….. si ……., iar la cererea piritei ……… si …………..

Dupa analizarea cererii de chemare in judecata, a intimpinarii si a probelor administrate in cauza, instanta a retinut ca prin procura intocmita sub nr………/1.08.2005 de notarul ……..din ………, districtul notarial ………., Italia, reclamanta a imputernicit-o pe pirita sa cumpere in numele si pe seama ei imobilul din …...

In baza acestei procuri notarul public ……….. a incheiat contractul de vinzare cumparare nr……../2005 prin care reclamanta, reprezentata de pirita, si pirita au dobindit in cote egale dreptul de proprietate asupra apartamentului in cauza.

Cu privire la procura mentionata, instanta retine ca procura este un act unilateral care nu face dovada conventiei dintre parti in sensul ca ele s-ar fi inteles ca reclamanta sa cumpere singura sau ca partile sa cumpere in cote egale imobilul. Instanta mai retine ca mentiunea din procura referitoare la posibilitatea mandatarei pirite de a incheia contracte cu ea insasi, nu dovedeste ca partile s-ar fi inteles sa cumpere imobilul in coproprietate si nici ca pirita ar fi fost imputernicita sa incheie un contract prin care sa cumpere de la reclamanta, reprezentata de pirita, o cota de ½ din imobil. Mentiunea respectiva o imputernicea pe pirita sa cumpere imobilul, in numele reclamantei, de la pirita insasi, in cazul in care dreptul de proprietate ar fi existat in patrimoniul piritei.

Este discutabil daca pirita era imputernicita in baza procurii sa cumpere ca reprezentant al reclamantei doar o cota de proprietate, intrucit din procura rezulta ca pirita era imputernicita sa cumpere in numele reclamantei dreptul de proprietate exclusiva, iar nu doar o cota parte.

Insa instanta retine ca nu aceasta aceasta eventuala lipsa a de imputernicire a fost invocata de reclamanta in cauza, deoarece reclamanta nu a pus in discutie nulitatea contractului in ce priveste cota de proprietate de ½ dobindita de ea prin contract, ci nulitatea contractului in ce priveste cote de proprietate de ½ dobindita de pirita. Este adevarat ca notarul public ar fi putut si ar fi trebuit sa respinga cererea de autentificare a contractului in conditiile in care pirita solicita cumpararea a doar ½ din imobil in numele si pe seama reclamantei, astfel ca este anulabil contractul pentru cota de ½ dobindita de reclamanta prin contract, dar in speta nu s-a pus in discutie nulitatea dobindirii unei cote de catre reclamanta, ci de catre pirita.

Cu privire la exceptia prescrierii dreptului material la actiune, instanta constata ca s-a invocat nulitatea absoluta, atit in petitul actiunii, cit si in motivare, fiind invocata lipsa totala a consimtamintului, astfel ca instanta este investita cu judecarea unei actiuni in nulitate absoluta. Prin urmare, instanta constata ca dreptul material la actiune in cauza nu este prescriptibil in 3 ani asa cum a sustinut pirita, astfel ca va respinge exceptia prescrierii dreptului material la actiune.

Cu privire la exceptia inadmisibilitatii, instanta retine ca, desi s-a pus in discutie nulitatea absoluta a contractului fara a fi chemate in judecata toate partile contractului atacat, totusi nu exista in cauza o indivizibilitatea procesuala pasiva, intrucit actiunea, in contextul tuturor capetelor de cerere, nu urmareste intoarcerea cotei de ½ din dreptul de proprietate in patrimoniul vinzatorilor, ci urmareste dobindirea acestei cote de catre reclamanta, si nu afecteaza patrimoniul si interesele vinzatorilor. In consecinta, instanta apreciaza ca in aceasta situatie nu opereaza indivizibilitatea procesuala pasiva, astfel ca va respinge exceptia inadmisibilitatii in acest sens.

Cu privire la fondul cauzei, instanta retine urmatoarele.

In ce priveste primul capat de cerere, instanta constata ca, asa cum s-a aratat anterior in prezenta motivare a sentintei, din procura rezulta ca reclamanta a imputernicit-o pe pirita sa dobindeasca in numele si pe seama reclamantei dreptul de proprietate exclusiva asupra apartamentului in cauza.

Imprejurarea ca pirita a dobindit in numele si pe seama reclamantei, ca imputernicit al acesteia, numai o cota de ½, desi era imputernicita sa dobindeasca dreptul exclusiv, poate afecta actul juridic prin care aceasta cota de ½ a intrat in patrimoniul reclamantei, in temeiul lipsei de consimtamint (o lipsa totala sau una partiala de consimtamint), insa eventuala nulitate a dobindirii cotei de ½ de catre reclamanta nu poate fi analizata in cauza, intrucit instanta nu este investita cu aceasta.

Insa aceasta imprejurare nu este de natura sa afecteze actul juridic prin care pirita a dobindit in nume propriu cota de ½ din imobil.

Contractul prin care doua persoane dobindesc in indiviziune un drept de proprietate este un act juridic complex, care trebuie analizat, in ceea ce priveste conditiile de valabilitate a actului juridic (consimtamint, capacitate, obiect si cauza), in mod separat atunci cind se pune in discutie consimtamintul si capacitatea, intrucit acestea sint diferite pentru fiecare dintre persoanele care cumpara.

In speta, imprejurarea ca pirita era imputernicita sa o reprezinta pe reclamanta pentru a cumpara dreptul exclusiv in numele si pe seama reclamantei, nu poate afecta acea parte a contractului de vinzare cumparare prin care pirita a dobindit in nume propriu cota de ½.

In consecinta, instanta urmeaza a respinge ca neintemeiat capatul de cerere prin care reclamanta a solicitat constatarea nulitatii absolute partiale a contractului, respectiv cu privire la cota de ½ dobindita de pirita prin contractul atacat.

In ce priveste capatul de cerere prin care s-a solicitat pronuntarea unei hotariri care sa tina loc de contract de vinzare cumparare, instanta constata ca reclamanta nu a motivat in mod special cererea sa, ci, in afara de situatia de fapt descrisa in motivarea primului capat de cerere, a invocat dispozitiile art.1073 – 1077 C.civ.

Instanta retine ca reclamanta nu a dovedit ca se poate prevela de dispozitiile art.1073 – 1.077 C.civ. in sensul de a obtine o hotarire judecatoreasca substituenta a indeplinirii unei obligatii de instrainare a cotei de ½ de pirita catre reclamanta. Este adevarat ca prin procura mentionata, pirita a fost imputernicita sa dobindeasca dreptul de proprietate asupra intregului imobil, inclusiv prin cumparare de la pirita insasi. Dar procura este un act unilateral, care nu dovedeste ca pirita convenise anterior cu reclamanta sa cumpere intreg imobilul doar in numele si pe seama reclamantei si, mai mult, ca pirita ar fi primit de la reclamanta intreg pretul cumpararii. Nu s-a dovedit in cauza nici ca, ulterior incheierii contractului atacat, pirita i-a promis ca ii va vinde o cota de ½ din dreptul de proprietate si ca reclamanta i-a achitat pretul pentru aceasta vinzare a cotei. In baza art.1169 C.civ. reclamanta avea obligatia sa faca aceste dovezi, iar in baza art.1191 C.civ. dovada trebuia facuta cu inscrisuri. Chiar daca s-ar interpreta ca a existat o imposibilitate morala de constituire a unor inscrisuri, intrucit, asa cum au recunoscut ambeleparti, intre ele erau relatii de prietenie, totusi din declaratiile martorilor nu rezulta ca ei ai fi fost de fata cind partile au incheiat astfel de intelegeri sau cind, fiind ambele parti de fata, au vorbit despre astfel de intelegeri deja incheiate. Instanta nu poate retine ca utile declaratiile martorilor propusi de reclamanta intrucit acestia au facut referire exclusiv la relatarile reclamantei, iar nu la relatari ale piritei sau discutii care sa fi avut loc in prezenta piritei si din care sa rezulte existenta intelegerilor sustinute de reclamanta.

Prin urmare, instanta nu poate retine ca pirita are obligatia de a-i instraina reclamantei imobilul.

Instanta retine in legatura cu sustinerile reclamantei legate de obligatia mandantarului de a raspunde in legatura cu modul de indeplinire a mandatului, ca dispozitiile legale ce reglementeaza obligatiile mandatarului, art.1539 – 1545 C.civ., nu determina nici nulitatea contractului si nici obligatia mandatarului de a instraina un anumit drept de proprietate catre mandant, ci determina numai o eventuala obligatie la plata unor daune-interese, insa instanta nu mai este investita cu o astfel de cerere.

Ca urmare a respingerii capatului de cerere privind transferul cotei de proprietate de ½ din patrimoniul piritei in patrimoniul reclamantei, instanta va respinge ca neintemeiat si capatul accesoriu referitor la inscrierea in cartea funciara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge exceptia prescrierii dreptului material la actiune.

Respinge exceptia inadmisibilitatii.

Respinge primele trei capete de cerere în cauza privind pe reclamanta ……, cu domiciliul …………şi cu domiciliu ales pentru comunicarea sentinţei la …………., în contradictoriu cu pârâta ………., cu domiciliul în …………, ca neintemeiate.

Cu recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, ……..2013.

PREŞEDINTE, GREFIER, ……… …