Daune morale solicitate pe calea unei actiuni in raspundere civila delictuala, ca efect al masurilor administrative si condamnarilor cu caracter politic in timpul regimului comunist, in conditiile existentei unui beneficiu la reparatii materiale permise d

Reclamantul a fost supus unor măsuri abuzive, unor acte de umilință fizică şi psihică, care i-au provocat suferințe fizice şi morale, însă a benefuiciat de reparațiile materiale permise de legislația de specialitate, asa incat apare ca neintemeiata o actiune care sa vizeze antrenarea raspunderii civile delictuale a Statului Roman pentru prejudiciul moral suferit de reclamant in urma masurilor administrative si condamnarilor cu caracter politic la care a fost supus in perioada regimului comunist.

Nu poate fi admisa actiunea reclamantului de reparare a prejudiciului moral suferit ca urmare a persecutiei politice in perioada regimului comunis , in temeiul raspunderii civile delictual , nici prin prisma aplicarii cu prioritate a art.  14 din Conventia EDO. Prejudiciul suferit de reclamant a fost acoperit ca efect al legislatiei reparatorii speciale, ceea ce  reflecta o corecta aplicare a dispozitiilor legale  in materia raspunderii civile delictuale, raspundere pe care este întemeiat demersul judiciar al reclamantului.

Prin sentinţa civilă nr. 10752/11.10.2019, pronunţată de Judecătoria Craiova, s-au respins excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția inadmisibilității acțiunii, excepții invocate de către pârât prin întâmpinare și s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul..... în contradictoriu cu pârâtul ...... ca neîntemeiată.

In ceea ce privește fondul cauzei, instanța a apreciat că acţiunea este neîntemeiată.

Din probele cu înscrisuri şi testimonială, administrate în cauză, a rezultat că reclamantul a fost supus unor măsuri abuzive, unor acte de umilință fizică şi psihică, care i-au provocat suferințe fizice şi morale, beneficiind de reparațiile materiale permise de legislația de specialitate.

Reclamantul a fost persecutat din motive politice, caracterul abuziv al măsurilor fiind recunoscut de D-L nr. 118/1990 şi de hotărârile judecătorești depuse la dosar.

Instanţa a respins excepțiile prescriptiei dreptului material la acțiune şi  inadmisibilitaăţi acţiunii, invocate de pârâtă, respingând acţiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul apelant ........

Prin decizia civilă nr. 1242/28.09.2020, pronunţată de Tribunalul Dolj, s-a admis apelul formulat de către apelantul-reclamant...... împotriva sentinţei civile nr. 10752, din data de 11.10.2019, pronunţată de Judecătoria Craiova,  în contradictoriu cu intimatul-pârât ...........

A anulat, în parte, sentinţa civilă apelată şi a reţinut spre rejudecare cererea de chemare în judecată.

A menţinut restul dispozițiilor sentinței civile apelate.

Rejudecând:

A admis cererea de chemare în judecată, formulată de către reclamantul ..... în contradictoriu cu pârâtul ............

A obligat pârâtul  către reclamant la plata sumei de 200.000 lei, reprezentând daune morale.

 Tribunalul a reţinut că, în cauză, nu a fost dedus judecății un apel promovat de către intimatul pârât cu privire la modul de soluţionare a excepţiilor procesuale, de către prima instanţă, prin intermediul sentinţei civile apelate, context în care, soluţiile pronunţate cu privire la excepţia prescripției dreptului material la acțiune și excepția inadmisibilității acțiunii, excepții invocate de către pârât prin întâmpinare, au intrat în puterea lucrului judecat, prin neapelare.

Având în vedere considerentele pentru care instanţa de fond a respins acţiunea reclamantului apelant, tribunalul a constatat că aceasta nu a intrat în cercetarea fondului cauzei, respectiv nu a analizat dacă, în cauză, este incidentă răspunderea civilă delictuală a intimatului pârât în raport de prejudiciul moral încercat de către reclamantul apelant ca urmare a represiunii la care a fost supus în timpul fostului regim comunist.

În rejudecare, tribunalul a constatat că, în raport de starea de fapt expusă de către reclamant și data săvârșirii faptelor, anterior anului 1989, în timpul fostului regim comunist, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 998-999 Cod civil din anul 1864, privind condițiile răspunderii civile delictuale.

A retinut instanta de apel ca, in cauză, date fiind particularităţile speţei, raspunderea pârâtului  este una obiectivă, fiind angajată independent de orice culpă, tocmai pe temei obiectiv, întrucât Statul, ca persoană responsabilă, răspunde pentru toate consecinţele păgubitoare produse în desfăşurarea activităţilor specifice de către organele de securitate, astfel cum acestea au activat şi funcţionat în timpul fostului regim totalitar comunist.

Prejudiciul produs reclamantului este un prejudiciu concret care a presupus suferințe fizice şi psihice ca urmare a tuturor represiunilor la care acesta a fost supus în timpul fostului regim totalitar comunist.

Tribunalul nu a putut reţine decât că a existat o afectare aptă a produce consecințe negative, în plan moral, reclamantului, suficient de gravă încât să justifice reținerea unor daune morale în cuantum de 200 000 lei, astfel cum acestea au fost solicitate prin intermediul cererii de chemare în judecată.

Împotriva acestei decizii, în termen legal şi motivat a declarat recurs pârâtul , criticând-o pentru nelegalitate.

Recurentul a criticat modul de aplicare a dispozițiilor art. 998-999 Cod civil din anul 1864, privind condițiile răspunderii civile delictuale, arătând că prin deciziile nr. 2.../18.11.1998 și nr. ../10.10.2000 emise de Direcția Generală de Muncă și Protecție Socială Dolj, s-a dispus ca reclamantul să beneficieze de drepturile prevăzute de art. 1 alin 1 lit. e) din Decretul-Lege nr. 118/1990, deoarece a fost strămutat în perioada decembrie 1946-martie 1956.

De asemenea, prin decizia nr. .../16.112006 a Comisiei pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistenta Anticomunistă, s-a acordat reclamantului calitatea de luptător în rezistenta anticomunistă, conform OUG nr. 214/1999, deoarece a fost condamnat pentru infracțiuni săvârșite din motive politice.

Prin decizia nr. .../16.11.2006, emisă de aceeași Comisie, s-a acordat reclamantului calitatea de luptător în rezistenta anticomunistă, având în vedere că a fost supus din motive politice unor masuri administrative abuzive.

Deși a constatat că, în baza acestor calități recunoscute prin legile speciale de reparație, reclamantul a beneficiat de drepturile recunoscute, instanța de apel a apreciat greşit că, pentru măsurile administrative și condamnările cu caracter politic la care a fost supus în timpul fostului regim comunist, nu poate să răspundă decât pârâtul Statul Român, faptele ilicite reclamate în cauză nefiind decât o consecință a unui regim autoritar instaurat la nivel statal în acea perioadă.

A  arătat că reclamantul a promovat o acțiune întemeiată pe disp. art. 5 din legea nr.221/2009 pentru a obține daune morale, în dosarul nr. ../63/2015 al Tribunalului Dolj, dar a renunțat la acest capăt de cerere ca o consecință a pronunțării deciziilor Curții Constituționale prin intermediul cărora s-a declarat neconstituțional acest articol de lege, în contextul în care, prin decizia nr. 12/19.09.2011 a ICCJ, s-a admis recursul în interesul legii și s-a stabilit că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1 .358/2010 și nr. 1.360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, și-au încetat efectele.

Recurentul-pârât a criticat modul în care tribunalul a reținut că soluția pronunțată cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, invocată prin întâmpinare, a intrat în puterea lucrului judecat, prin neapelare, deoarece instanța de fond, la termenul din 15.03.2019, a calificat excepția inadmisibilității ca fiind o apărare de fond ce va fi soluționată odată cu fondul cauzei.

Avand in vedere contradicția dintre considerentele și dispozitivul hotărârii instanței de fond echivalează cu nemotivarea acesteia, iar, în virtutea rolului activ, tribunalul trebuia să constate nulitatea hotărârii primei instanțe si sub aspectul modului de soluționare a excepțiilor procesuale.

Recurentul a  susținut că ceea ce nu a reținut instanța este tocmai motivarea celor două decizii ale Curții Constituționale (nr. 1.358/2010 și nr. 1.360/2010), precum și faptul că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice în cadrul soluționării unor acțiuni prin care se solicită plata unor despăgubiri pentru daunele morale suferite ca urmare a unor condamnări cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Recurentul a arătat că Statul a asigurat reclamantului dreptul la o legislație specială reparatorie, iar acțiunea în răspundere civilă delictuală de drept comun, reglementată de disp. art. 998-999 Cod civil din 1864 apare ca având scop identic celui prevăzut de art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990,  diferența constând doar în modalitatea de plată - adică prestații lunare, până la sfârșitul vieții, în cazul art. 4 din Decretul-lege nr. 1 18/1990 și o sumă globală, în cazul 998-999 din vechiul Cod civil. 

A mai criticat recurentul-pârât cuantumul despăgubirilor pentru daune morale, apreciat de instanță ca fiind rezonabil.

Față de cele arătate mai sus, recurentul pârât a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

În drept, a invocat dispozitiile art. 488 pct.8 Cod procedură civilă.

Recursul este fondat, urmand a fi admis pentru urmatoarele considerente:

Cat priveste modalitatea de solutionare a exceptiei inadmisibilitatii actiunii , se retine ca in mod corect a apreciat Tribunalul ca solutia data de Judecatoria Craiova cu privire la aceasta exceptie, ca de altfel si cu privire la exceptia prescriptiei dreptului material la actiune , a intrat in puterea lucrului judecat, de vreme ce paratul nu a inteles sa formuleze apel impotriva sentintei civile nr 10752/11.10.2019 prin care a fost respinsa exceptia inadmisibilitatii actiunii invocata de parat prin intampinare.

Prin urmare, sunt neintemeiate criticile recurentului parat ce vizeaza nepronuntarea in mod gresit de catre Tribunal pe asa zisa contradictie dintre considerentele si dispozitivul sentintei primei instante cu privire la modalitatea de solutionare a exceptiei inadmisibilitatii actiunii , de vreme ce paratul nu a inteles sa formuleze apel impotriva sentintei primei instante  prin care sa invoce critici referitoare la solutia data exceptiei inadmisibilitatii actiunii, asa încât toate aceste sustineri cu privire la solutia data acestei exceptii, formulate pe calea recursului , apar ca fiind formulate  omisso medio , cu incalcarea art 488, al 2 Cpc.

Conform textului de lege , motivele de casare pot fi primite daca nu  au putut fi invocate pe calea apelului sau in cursul judecarii apelului.

Pe calea apelului pot fi invocate motive care privesc judecata in prima instanta , in timp ce pe parcursul judecarii apelului pot aparea motive care privesc exclusiv aceasta faza procesuala  si care, pe cale de consecinta, pentru a putea fi invocate in recurs , trebuie in primul rand valorificate in termenele si conditiile prevazute de lege.

Cum solutia data de prima instanta exceptiei inadmisibilitatii actiunii nu a fost criticata de parat care nu a inteles sa declare apel impotriva acesteia, cale de atac prin care sa fi valorificat criticile referitoare la modalitatea de solutionare a acestei exceptii prin prisma faptului ca fusese calificata , la termenul de judecata din data de 15.03.2019, ca o aparare de fond solutionata odata cu fondul cauzei de catre prima instanta, paratul nu poate imputa Tribunalului ca nu a invocat din oficiu, ca motiv de ordine publica, contradictorialitatea dintre considerentele si dispozitivul sentintei primei instante.

Mergand mai departe, se retine ca in mod gresit Tribunalul a facut aplicarea art 480, al 3, teza I Cpc , anuland in parte sentinta primei instante si rejudecand cauza pe fond. Astfel, s-a apreciat de catre instanta de apel ca instanta de fond a respins,  practic , actiunea dedusa judecatii ca inadmisibila , in conditiile in care a apreciat ca reclamantului nu i se poate recunoaste dreptul pretins , in lipsa unei norme legale speciale , intrucat principiile consacrate de art 998-999 C Civil vechi sunt general aplicabile , fara a face insa o analiza pe fond , prin intermediul motivelor de fapt si temeiurilor de drept invocate de catre reclamant in sustinerea actiunii sale.

Raportat insa la structura argumentativa a sentintei primei instante , apreciaza Curtea ca prima instanta a cercetat fondul raporturilor juridice dintre parti , respingand actiunea dedusa judecatii ca neintemeiata, motivat de faptul ca, desi a constatat din administrarea probei cu inscrisuri si a probei testimoniale , ca reclamantul a fost supus unor masuri abuzive , unor acte de umilinta fizica si psihica , care i-au provocat suferinte fizice si morale ,a beneficiat totusi de reparatiile materiale permise de legislatia de specialitate, respectiv Decretul-Lege 118/1990 si Legea 221/2009 .

Chiar daca a apreciat ca principiile consacrate de art 998-999 Cod Civil sunt general aplicabile  si ca aceste dispozitii legale nu pot constitui temei pentru antrenarea raspunderii statului pentru erorile judiciare sau condamnarile politice din perioada comunista , aceasta nu inseamna ca prima instanta nu a antamat fondul raporturilor dintre parti si a acordat un fine de neprimire demersului judiciar al reclamantului , atat timp cat a apreciat ca actiunea este neintemeiata „in ceea ce priveste fondul cauzei” , retinand ca reclamantul a fost persecutat din motive politice , insa caracterul abuziv al masurilor a fost recunoscut de Decretul-Lege 118/1990 si de hotararile judecatoresti depuse la dosar.

Pe fondul cauzei insa, apreciaza instanta de recurs ca sunt intemeiate sustinerile recurentului in sensul ca statul a asigurat reclamantului dreptul la o legislatie speciala reparatorie pentru masurile abuzive la care a fost supus din motive politice, asa incat actiunea acestuia intemeiata pe dispozitiile de drept comun care consacra raspunderea civila delictuala nu poate fi privita decat ca nefondata. 

Astfel, este de necontestat ca reclamantul a fost supus in perioada fostului regim comunist, anterior anului 1989, unor masuri cu caracter politic, masuri abuzive care i-au provocat un prejudiciu prin insasi natura lor, aducandu-i atingere drepturilor si libertatilor fundamentale ale acestuia, respectiv sanatatea si demnitatea , valori supreme ale personalitatii umane.

Aceste aspecte au fost , de altfel, deja statuate cu putere de lucru judecat prin sentinta civila nr 7239/18.06.2004 pronuntata de Judecatoria Craiova in dosarul nr 1246/2004 prin care s-a retinut in mod irevocabil ca reclamantul a fost in mod abuziv internat si , ulterior, pensionat medical, din cauza convingerilor sale politice si antecedentelor din familie-tatal sau fiind arestat, judecat si condamnat pentru fapte anticomuniste -, ca reclamantul era internat, de obicei, in preajma vizitelor in oras ale  conducatorilor de partid , pentru ca acesta sa nu isi manifeste deschis opozitia contra dictaturii  si ca, tot din motive politice si pentru a nu fi salarizat corespunzator muncii sale, reclamantul a fost pensionat medical, fiind chiar schimbat din functia de sef de colectiv in anul 1981 si propus, in anul 1988, pentru schimbarea din functia de presedinte al Asociatiei Judetene .

A concluzionat instanta ca bolile psihice care au determinat internarea si pensionarea medicala a reclamantului , in perioada 30.06.1969-01.03.1981 , au fost fictive si au avut legatura exclusiv cu persecutia politica la care a fost supus reclamantul. In consecinta, prin sentinta civila nr 7239/18.06.2004 , Judecatoria Craiova a dispus reabilitarea reclamantului din punct de vedere moral.

Totodata, prin sentinta civila nr 307/9.06.2015 pronuntata de Tribunalul Dolj s-a constatat, in aplicarea Legii 221/2009,  caracterul politic al masurii administrative de stramutare a reclamantului in perioada 1.12.1946-1.03.1956 din C. in localitatea Z..

Prin decizia civila nr 718/3.12.2015 , pronuntata in acelasi dosar, Curtea de Apel Craiova a admis recursul declarat de reclamantul ....... impotriva acestei sentinte si a modificat in parte sentinta in sensul ca a constatat caracterul politic si al masurilor administrative dispuse fata de petent, respectiv retinerea abuziva in perioada 6.02.-12.02.1959, internarea si pensionarea medicala dipuse in mod abuziv in perioada 30.06.1969-1.03.1981. A mentinut restul dispozitiilor sentintei.

De asemenea, reclamantul este beneficiarul legilor speciale de reparatie , fiind destinatarul mai multor decizii emise in baza acestora, respectiv  deciziile nr. ../18.11.1998 şi nr.../10.10.2000 emise de Direcția Generală de Muncă şi Protecţie Socială D. prin care  s-a admis cererea formulată de reclamant şi s-a dispus ca acesta să beneficieze de drepturile prevăzute de art. 1 alin 1 lit. e) din Decretul-Lege nr. 118/1990, art 1, al 3 si 5 din acelasi act normativ deoarece a fost strămutat în perioada decembrie 1946-martie 1956 , fiindu-i reintregita vechimea in munca de 8 ore pe zi conform unui program normal de lucru , pe perioada iunie 1969-decembrie 1976 . Cea dintai decizie acorda reclamantului o indemnizatie lunara de 60 000 lei pentru fiecare an de stramutare , incepand cu 1.12.1998, iar cea din urma este emisa in baza unei hotarari judecatoresti prin care reclamantului i-au fost recunoscute aceste drepturi, respectiv sentinta nr 1020/9.12.1999 a Curtii de Apel Craiova

Reclamantului i-a fost acordata si calitatea de luptator in rezistenta anticomunista  conform OUG 214/1999,  prin deciziile nr. ../16.11.2006 si nr ../16.11.2006 emise de  Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistenţa Anticomunistă,intrucat a fost supus din motive politice unor masuri administrative abuzive si, din aceleasi motive, a fost condamnat penal ,  fiind beneficiarul drepturilor recunoscute de acest act normativ ca urmare a conferirii acestei calitati.

In acest context, retine instanta de recurs ca este indiscutabil probat caracterul politic al masurilor administrative si condamnarilor  reclamantului in perioada fostului regim comunist , ceea ce justifica concluzia instantelor de fond cu privire la fapta ilicita a Statului Roman , aceea a instaurarii unui regim totalitar in perioada anterioara anului 1989.

Conform dispozitiilor art. 998 C.civ. orice fapta a omului care cauzeaza altuia un prejudiciu obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat sa-l repare, iar conform art. 999 c.civ. omul este responsabil nu numai de prejudiciul cauzat prin fapta sa, ci si acela care a cauzat prin neglijenta sau prin imprudenta sa. Aceste texte de lege, care folosesc termenul generic de prejudiciu, trebuie interpretat in sensul ca urmeaza sa fie reparate atat prejudiciile materiale cat si cele morale cauzate prin fapte ilicite.

Pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiţii: a) existenţa unui prejudiciu, în considerarea faptului că nu poate exista răspundere civilă delictuală dacă nu s-a produs un prejudiciu; b) existenţa unei fapte ilicite, considerându-se că numai o faptă ilicită poate să atragă după sine răspunderea civilă delictuală; c) existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, arătându-se că pentru a fi angajată răspunderea unei persoane nu este suficient să existe, pur şi simplu, fără legătură între ele, o faptă ilicită şi un prejudiciu suferit de o altă persoană, ci este necesar ca între faptă şi prejudiciu să fie un raport de cauzalitate, în sensul că acea faptă a provocat acel prejudiciu; d) existenţa vinovăţiei, subliniindu-se că nu este îndeajuns să fi existat o faptă ilicită aflată în raport de cauzalitate cu prejudiciul produs, ci este necesar ca această faptă să fie imputabilă autorului ei.

Sub aspectul existenţei unei fapte ilicite se impune precizarea că poate constitui faptă ilicită nu numai o acţiune, dar şi o omisiune, iar orice abţinere de la îndeplinirea acelei activităţi sau de la săvârşirea acţiunii prevăzută de normele imperative ale legii constituie faptă ilicită, concluzionându-se că inacţiunea este faptă ilicită în toate cazurile când legea prevede imperativ obligaţia unei persoane de a acţiona într-un anumit fel, adică de a avea o conduită pozitivă, obligaţie care însă nu a fost respectată.

În ceea ce priveşte proba elementelor răspunderii civile, sarcina probei referitoare la existenţa elementelor răspunderii civile delictuale revine victimei prejudiciului (deoarece ea este cea care reclamă ceva în faţa justiţiei), fiind admisibil orice mijloc de probă, inclusiv proba cu martori, întrucât este vorba de dovedirea unor fapte juridice – stricto sensu.

Aplicand aceste consideratii de drept la speta de fata, se retine ca Statul Roman a acordat o serie de drepturi persoanelor persecutate din motive politice de  dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, prin Decretul -Lege 118/1990 , respectiv celor carora li s-a recunoscut calitatea de luptator in rezistenta anticomunista , in conditiile OUG 214/1999, persoanelor supuse condamnarilor politice sau masurilor administrative cu caracter politic, prin adoptarea Legii 221/2009.

Din insasi expunerea de motive intocmita pentru proiectul Legii 221/2009 rezulta ca scopul acestui act normativ este sa completeze cadrul legislativ referitor la acordarea reparatiilor morale si materiale cuvenite victimelor totalitarismului comunist.

Prin acest act normativ s-a urmarit afirmarea explicita a posibilitatii instantelor de judecata de a acorda despagubiri pentru prejudiciul moral daca se apreciaza, in urma examinarii tuturor circumstantelor , ca reparatia obtinuta prin efectul Decretului -Lege 118/1990 si al OUG 214/1999 nu este suficienta. Ceea ce a determinat aceasta initiativa legislativa a fost tocmai faptul ca , desi au fost adoptate cele doua acte normative cu caracter reparatoriu (Decretul-Lege 118/1990 si OUG 214/1999) , totusi mai existau numeroase persoane ale caror condamnari isi produceau efecte in continuare , fara ca acestea sa beneficieze de o minima reparatie morala a stergerii consecintelor penale ale condamnarii lor.

Prin urmare, ratiunea edictarii Legii 221/2009 , cu modificarile si completarile ulterioare, este aceea de completare a actelor normative reparatorii deja existente.

Reclamantul este beneficiarul legislatiei speciale reparatorii , fiindu-i recunoscute drepturile conferite de Decretul -Lege 118/1990, OUG 214/1999 si Legea 221/2009, atat prin decizii emise de comisiile constituite special pentru aplicarea legilor reparatorii, cat si prin hotarari judecatoresti date tot in aplicarea acestor acte normative (sentinta civila nr.  7239/18.06.2004 a Judecatoriei Craiova , sentinta civila nr 307/9.06.2015 pronuntata de Tribunalul Dolj, modificata prin decizia civila nr 718/3.12.2015 a Curtii de Apel Craiova).

Este adevarat ca in cadrul dosarului nr ../63/2015 al Tribunalului Dolj reclamantul a solicitat obligarea Statului Roman la plata de daune morale in temeiul art 5 din Legea 221/2009, insa a renuntat la acest capt de cerere tocmai urmare a pronuntarii de catre Curtea Constitutionala a Deciziilor nr 1358/2010 si 1360/2010 prin care s-a constatat ca sunt neconstitutionale  prevederile art 5, al 1, litera a , teza intai din Legea 221/2009 conform carora orice persoana care a suferit condamnari cu carcater politic in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic , precum si , dupa decesul acestei persoane, satul sau descendentii pana la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instantei de judecata acordarea unor despagubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare (forma in vigoare inainte de modificarile aduse prin OUG 62/2010 care instituiau plafoane maxime ale cuantumului despagubirilor) .

In cuprinsul acestor decizii, instanta de contencios constitutional a retinut că scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin însași recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplină concordanță cu recomandările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

Raportandu-se si la jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului ( caiza Ernewein si altii impotriva Germaniei, cauza Klaus si Iouri Kiladze contra Georgiei ) potrivit careia dispozitiile Conventiei EDO nu impun statelor membre nicio obligatie specifica de a repara nedreptatile sau daunele cauzate de predecesorii lor, Curtea Constitutionala a constatat ca nu se poate concluziona ca in materia despagubirilor pentru daunele  morale suferite de fostii detinuti politic in perioada comunista ar exista vreo obligatie a statului de a le acorda si, cu toate acestea, legiuitorul roman de dupa 22 decembrie 1989 a adoptat doua acte normative , Decretul-lege 118/1990 si Legea 221/2009, avand acest scop.

Analizând însă prevederile actelor normative incidente în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, Curtea constată că există două norme juridice - art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990 și art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 - cu aceeași finalitate, și anume acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri. Astfel, potrivit art. 4 alin. (1) din Decretul-lege nr. 118/1990, "Persoanele care s-au aflat în situațiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a), b) și e) și alin. (2) au dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei pentru fiecare an de detenție, strămutare în alte localități, deportare în străinătate sau prizonierat, indiferent dacă sunt sau nu sunt pensionate", iar potrivit alin. (2) "Persoanele care s-au aflat în una dintre situațiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c) și d) au dreptul la o indemnizație lunară de 100 lei pentru fiecare an de internare abuzivă în spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu, indiferent dacă sunt sau nu sunt pensionate." Cuantumul acestor indemnizații a fost actualizat periodic, ținându-se cont de creșterea inflației și a indicelui prețurilor de consum care au condus la scăderea puterii de cumpărare a acestei categorii de persoane. Potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, "Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: [...] a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare[...]".

Curtea a retinut, de asemenea, că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative. Or, despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate, având același scop ca și indemnizația prevăzută de art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990, nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile.

S-a apreciat  că - în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - există reglementări paralele, și anume, pe de o parte, Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare, iar, pe de altă parte, Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Prin urmare, aceste retineri ale instantei de contencios constitutional in sensul existentei unui paralelism legislativ in materia acordarii de despagubiri sub forma daunelor morale persoanelor persecutate politic in perioada totalitarismului comunist , scopul despagubirilor morale reglementate de art 5, al 1, litera a din Legea 221/2009 fiind acelasi cu cel al indemnizatiei prevazute de art 4 din Decretul -Lege 118/1990 si al drepturilor conferite de OUG 214/1999, autorizeaza interpretarea ca reclamantului, beneficiar al unor decizii emise in aplicarea Decretului-lege 118/1990  si a OUG 214/1999 si al unor hotarari judecatoresti prin care a fost reabilitat moral si  s-au constatat masurile administrative abuzive cu caracter politic la care a fost suspus, in aplicarea Legii 221/2009, i-a fost acoperit prejudiciul moral suferit ca urmare a faptei ilicite a statului roman , aceea a instituirii regimului totalitar in perioada anterioara anului 1989.

Ca atare, considerentele sentintei Judecatoriei Craiova sub aspectul acoperirii prejudiciului suferit de reclamant ca efect al legislatiei reparatorii speciale reflecta o corecta aplicare a dispozitiilor legale  in materia raspunderii civile delictuale , raspundere care sustine demersul judiciar al reclamantului.

Nu poate fi admisa actiunea reclamantului de reparare a prejudiciului moral suferit ca urmare a persecutiei politice in perioada regimului comunist , in temeiul raspunderii civile delictuale , nici prin prisma aplicarii cu prioritate a art.  14 din Conventia EDO , dat fiind ca, sustine reclamantul,  au existat fosti detinuti politic care ar fi obtinut pe cale judecatoreasca despagubiri morale in temeiul art 998-999 C Civil de la 1864.

Astfel, în practica sa, în mod constant, în spețe legate de aplicarea art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și a Protocolului adițional nr. 12, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a evidențiat că, pe baza art. 18 din Convenție, o distincție este discriminatorie dacă "nu are o justificare obiectivă și rezonabilă", adică dacă nu urmărește un "scop legitim" sau nu există un "raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat" (a se vedea, în special, Hotărârea Marckx împotriva Belgiei din 13 iunie 1979, seria A nr. 31, pag. 16, paragraful 33). În același timp, Curtea Europeană de la Strasbourg a subliniat că lista care cuprinde articolul 14 capătă un caracter indicativ, și nu unul restrictiv (a se vedea Engel și alții împotriva Olandei, Hotărârea din 8 iunie 1976, seria A nr. 22, pag. 30, paragraful 72, și Rasmussen împotriva Danemarcei, Hotărârea din 28 noiembrie 1984, seria A nr. 87, pag. 13, paragraful 34).

Curtea Europeană a continuat să explice aceste principii în Hotărârea privind Cauza Abdulaziz, Cabales și Balkandali împotriva Regatului Unit: "o diferență de tratament este discriminatorie dacă nu are o «justificare obiectivă și rezonabilă», adică dacă nu urmărește un «raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul vizat»" (Hotărârea din 28 mai 1985, seria A nr. 94, paragraful 72). În același timp, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, referindu-se la întinderea marjei de apreciere, lăsată la dispoziția statelor, a statuat că aceasta variază în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, de domeniile și contextul în discuție (Hotărârea din 28 noiembrie 1984 în Cauza Rasmussen împotriva Danemarcei, seria A nr. 87, paragraful 40).

Principiul egalității și interzicerii discriminării a fost reluat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Protocolul nr. 12 la Convenție, adoptat în anul 2000. Art. 1 al acestui Protocol prevede că "Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurat fără nicio discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație". În special, sfera suplimentară de protecție stabilită de art. 1 se referă la cazurile în care o persoană este discriminată: în exercitarea unui drept specific acordat unei persoane în temeiul legislației naționale;în exercitarea unui drept care poate fi dedus dintr-o obligație clară a unei autorități publice în conformitate cu legislația națională, adică în cazul în care o autoritate publică, în temeiul legislației naționale, are obligația de a se comporta de o anumită manieră. Aceste principii au fost reluate în jurisprudența recentă a Curții Europene a Drepturilor Omului în Hotărârea privind Cauza Thorne vs. the United Kingdom, adoptată în 2009.

In vasta sa jurisprudenta, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca art. 14 completează celelalte dispoziții materiale din Convenție și protocoalele la aceasta. Articolul nu are o existență de sine stătătoare deoarece produce efecte numai în coroborare cu "exercitarea drepturilor și libertăților" asigurate de dispozițiile respective. Cu toate acestea, aplicarea art. 14 nu presupune neapărat o încălcare a unuia din drepturile materiale garantate de Convenție și, în această măsură, este autonom. O măsură care este, în sine, conformă cu cerințele articolului care consacră dreptul sau libertatea în cauză poate totuși să încalce articolul respectiv atunci când este coroborat cu art. 14, pe motiv că prezintă un caracter discriminatoriu. Prin urmare, pentru ca art. 14 să devină aplicabil, este suficient ca faptele cauzei să intre "în sfera de aplicare" a altor norme materiale din Convenție sau protocoalele la aceasta [a se vedea Khamtokhu și Aksenchik împotriva Rusiei (MC), nr. 60.367/08 și 961/11, pct. 53, CEDO 2017].

Pentru a exista o problemă în temeiul art. 14 trebuie să existe o diferență de tratament între persoane aflate în situații similare sau aproape similare [a se vedea D.H. și alții împotriva Republicii Cehe (MC), nr. 57.325/00, pct. 175, CEDO 2007-IV]. Cu toate acestea, numai diferențele de tratament bazate pe o caracteristică personală (sau "statut") prin care persoane sau grupuri de persoane se deosebesc între ele sunt de natură să atragă după sine aplicarea art. 14 (a se vedea Carvalho Pinto de Sousa Morais împotriva Portugaliei, nr. 17.484/15, pct. 45, CEDO 2017).

 Curtea amintește că o diferență de tratament între persoane aflate în situații similare sau aproape similare va fi considerată discriminatorie doar dacă nu are nicio justificare obiectivă și rezonabilă - cu alte cuvinte, dacă nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit [a se vedea Vallianatos și alții împotriva Greciei (MC), nr. 29.381/09 și 32.684/09, pct. 76, CEDO 2013 (extrase)].

Prin urmare, retine instanta de recurs ca hotărârile judecătorești date în favoarea altor detinuti politic nu impun admiterea actiunii reclamantului în mod automat,  deoarece nu se pot supune comparației condițiile de persecutie in care s-a aflat fiecare persoana si deciziile comisiilor de specialitate  si hotararile judecatoresti emise in temeiul legislatiei speciale , având în vedere că probatoriul administrat poate fi distinct. Rolul jurisprudenței este de a interpreta si a aplica legea la cazuri concrete deduse judecății instanței, judecătorul soluționând cauza pe care o judecă în limitele legii, corespunzător probatoriului acelei cauze, neavând dreptul să stabilească dispoziții generale în afara speței particulare ce se deduce în fața sa.

Tocmai de aceea, in temeiul art 496 Cpc, recursul  declarat de parat va fi admis, decizia Tribunalului Dolj urmand a fi casata in sensul respingerii apelului declarat de reclamant impotriva sentintei civile nr a 10752/11.10.2019 a Judecatoriei Craiova, consecinta fiind aceea a mentinerii sentintei Judecatoriei Craiova.

Domenii speta

Spete similare