Suspendare executare decizie excludere barou

Prin cererea înregistarată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 5055/105/2020 (f. 616 dosar), reclamantul ZF a chemat in judecata pe pârâtul BP, pentru ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună: suspendarea executării efectelor Deciziei nr. 458/25.06.2020 până la pronunțarea fondului de către instanța de contencios administrativ şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În continuare, reclamantul a arătat motivele de fapt şi de drept pentru care solicită admiterea cererii.

Pârâtul BP a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, pentru motivele de fapt şi de drept expuse în cuprinsul întâmpinării (f. 78-79).

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Examinând actele și lucrările dosarului, atât prin prisma susţinerilor formulate de părți, dar și a dispozițiilor legale, Tribunalul a reținut următoarele:

Prin Decizia nr. 458/25.06.2020 emisă de Consiliul BP s-a dispus excluderea din profesie a reclamantului ZF, începând cu data de 25.06.2020, în temeiul art.14 lit. a, art. 26 litera d), art. 55 lit. a şi b din Legea 51/1995.

În motivarea Deciziei, s-au arătat următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 9301/21.05.2013, Judecătoria Ploieşti a admis în parte cererea formulată de partea vătămată BNM şi a stabilit provizoriu locuinţa minorei ZIŞ la aceasta, până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii de divorţ ce forma obiectul dosarului civil nr. 2946/281/2013 al Judecătoriei Ploieşti.

Sentinţa civilă nr. 9301/21.05.2013 pronunţată de Judecătoria Ploieşti a fost desfiinţată prin decizia civilă nr. 462/27.09.2013 a Tribunalului Prahova, dispunându-se rejudecarea cauzei.

Prin sentinţa civilă nr. 2502/24.02.2014, s-a stabilit provizoriu locuinţa minorei la domiciliul mamei, respectiv partea vătămată BNM.

Urmare a nerespectării acestei hotărâri, reclamantul a fost trimis în judecată prin Rechizitoriul nr. 632/P/2013 din 11.10.2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

Prin sentinţa penală nr. 50/F/15.12.2015 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 42/A/15.02.2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reclamantul ZF a fost condamnat la pedeapsa principală de 2 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorului, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere.

Prin sentinţa civilă nr. 16325/12.12.2014 pronunţată de Judecătoria Ploieşti, definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 203/27.05.2016 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, s-a stabilit locuinţa minorei la domiciliul mamei, respectiv partea vătămată BNM, reclamantul având dreptul de a păstra legături permanente cu minora.

Prin decizia penală nr. 359/A/15.11.2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reclamantul a fost condamnat definitiv pentru infracţiunea de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorului, prevăzută de art. 379 alin. 1 din Codul penal, la pedeapsa de 3 luni şi 20 de zile în regim de detenţie.

Se mai arată în cuprinsul deciziei Consiliului BP că săvârşirea unor astfel de infracţiuni de către un profesionist al dreptului care se presupune că are cunoştinţă de implicaţiile pe care le poate avea o faptă penală este de natură să altereze iremediabil prestigiul profesiei, aspecte care determină o scădere a încrederii publicului în profesia de avocat.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004 reclamantul a solicitat revocarea Deciziei nr. 458/25.06.2020 a Consiliului BP, prin cererea înregistrată la BP sub nr. 12548/13.10.2020.

Instanţa reţine că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, neexecutarea lui fiind contrară unei bune ordini juridice într-un stat de drept şi o democraţie constituţională.

In consecinţă, suspendarea actului administrativ ca operaţie juridică de întrerupere vremelnică a efectului acestuia apare ca o situaţie de excepţie de a regula executării din oficiu.

Potrivit art. 14 alin.1 din Legea 554/2004, în cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente, odata cu sesizarea, in conditiile art. 7, a autoritatii publice care a emis actul, persoana vatamata poate sa ceara instantei competente sa dispuna suspendarea executarii actului administrativ pana la pronuntarea instantei de fond.

 Dispoziţiile art. 2 alin. 1 lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004 prevăd că paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public, în timp ce cazurile bine justificate sunt împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Faţă de dispoziţiile legale mai sus menţionate, instanţa reţine că un act administrativ va putea fi suspendat din executarea acestuia numai în situaţia în care vor fi îndeplinite cumulativ cele doua condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Pentru conturarea cazului temeinic justificat, care sa impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie sa-şi limiteze verificarea doar la acele imprejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea sa producă o indoiala serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucura un act administrativ.

În jurisprudenţa sa constantă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/ si de drept care sunt de natura sa produca o indoiala serioasa cu privire la legalitatea unui act administrativ ca fiind: emiterea unui act administrativ de catre un organ necompetent sau cu depăşirea competentei, actul administrativ emis in temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importanta a actului administrativ in calea recursului administrativ.

Cazul bine justificat, cum este definit sintagma prin art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, reprezentând „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ”, trebuie reţinut pe baza unor indicii de răsturnare a prezumţiei de legalitate, pe baza unui probatoriu care să nu implice din partea instanţei o prejudecare a fondului cauzei, nepermisă în cadrul procedurii sumare a suspendării de executare.

Cu privire la primul motiv invocat de reclamant, respectiv că a fost încălcată legea organică aplicabilă în materia cercetării nedemnităţii avocatului, procedura aplicată efectiv fiind de ZOOM, contrar procedurii din lege, şi că respectiva încălcare atrage nulitatea deciziei atacate, instanţa reţine următoarele:

Conform art. 14 lit. a) din Lg. nr. 51/1005: Este nedemn de a fi avocat:

a)cel condamnat definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 225/04.04.2017 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 22 iunie 2017, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate, constatându-se că sintagma "de natură să aducă atingere prestigiului profesiei" este neconstituţională.

Conform art. 26 alin. 4 din Statutul din 2011 al profesiei de avocat, adoptat prin Hotărârea nr. 64/2011 a Uniunii Naţionale a Barourilor din România: Consiliul baroului va examina, în termen de 15 zile, hotărârile judecătoreşti, respectiv înscrisurile ce privesc condiţiile încetării profesiei practicate de către avocatul înscris în tabloul avocaţilor incompatibili şi va aprecia asupra demnităţii avocatului. Consiliul baroului va hotărî, după caz, menţinerea în profesie sau încetarea calităţii de avocat, potrivit Legii.

Conform art. 263 alin. 1 şi 3 din Statutul din 2011 al profesiei de avocat:

(1)În şedinţa imediat următoare datei la care referatul a fost înregistrat, consiliul baroului procedează la verificarea cazului de nedemnitate, pe baza referatului şi a lucrărilor care au stat la baza întocmirii acestuia.

(3)După efectuarea verificărilor, consiliul baroului va hotărî, prin decizie, după caz, menţinerea în profesie sau încetarea calităţii de avocat, potrivit Legii. Decizia se redactează în scris, motivat în fapt şi în drept şi se semnează de către decanul baroului.

Conform art. 56 din Lg. nr. 51/1995:

(1)Şedinţele consiliului baroului sunt convocate de decan sau de înlocuitorul acestuia. Consiliul poate fi convocat şi de o treime din membrii acestuia.

(2)Consiliul baroului lucrează legal în prezenţa a două treimi din numărul membrilor săi şi ia hotărâri valabile cu votul majorităţii membrilor prezenţi.

Din înscrisurile depuse la dosar și din susținerile reclamantului (neinfirmate de pârât) reiese că ședința de consiliu din data de 25.06.2020, în care s-a luat măsură excluderii reclamantului, a fost găzduită online prin intermediul aplicaţiei zoom, modalitate neprevăzută de lege.

Reclamantul consideră că prin forma de vot electronic, pe sistem zoom, a permis manipularea votului.

Astfel cum a arătat reclamantul, pentru a fi valabilă o hotărâre a consiliului baroului, trebuie ca lucrările să aibă loc în prezenţa a două treimi din numărul membrilor (ceea ce presupune ca membrii consiliului să se afle fizic în același loc) și cu votul majorităţii membrilor prezenţi.

A arătat reclamantul că, la data și la ora examinării cauzei sale de căte Consiliul BP, erau prezenți în sala de consiliu 5 membri cu drept de vot, unul a venit după audirea sa, iar 4 membri au fost în sistem zoom, ce funcţiona neinteligibil.

Prin adresa nr. 12590/23.10.2020, pârâtul BP i-a comunicat reclamantului un extras al procesului – verbal din 25.06.2020, cu menţiunea că în arhiva electronică a BP nu se regăseşte înregistrarea zoom a şedinţei de Consiliu de la acea dată.

Instanța a constatat că nu există înscrisuri din care să reiasă că la audierea reclamantului au participat toți membrii consiliului care au decis excluderea acestuia. Pârâtul nu a indicat un temei juridic din care să reiasă posibilitatea ținerii unei ședințe a consiliului baroului on line de la distanță, prin intermediul aplicaţiei zoom. De asemenea, instanţa mai reţine că pârâtul nu a contestat susţinerile reclamantului privind lipsa din sală, la audierea sa a celui de-al cincilea membru şi care ar fi venit ulterior. 

Instanţa a reţinut că susţinerile pârâtului din întâmpinare, în sensul că în acest caz nu s-ar mai fi justificat audierea reclamantului, sunt neîntemeiate. Conform art. 280 alin. 2 din Statutul profesiei de avocat adoptat prin Hotărârea nr. 64/2011, Consiliul baroului poate convoca, prin modalităţile prevăzuite de art. 262 alin. 2, avocatul anchetat, în vederea audierii sale. Or în situaţia în care Consiliul Baroului l-a convocat pe reclamant, ar fi trebuit să-l audieze.

În raport de împrejurările mai sus descrise, în aprecierea instanţei, ţinerea ședinței consiliului baroului on line de la distanță, prin intermediul aplicaţiei zoom, este, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ contestat.

Cu privire la cel de-al doilea şi cel de-al treilea motiv invocat de reclamant, respectiv că decizia contestată nu ar fi motivată şi că nu s-ar fi aplicat principiul puterii de lucru judecat, instanța a reținut că, în debutul acestor considerente chiar, au fost prezentate sintetic motivele avute în vedere la emiterea deciziei contestate, astfel încât nu se poate reține ca existând un caz bine justificat de nemotivare a actului administrativ.

Cu privire la susținerile reclamantului, în sensul că motivarea ar fi insuficientă, că nu ar cuprinde, printre altele, toată situația de fapt, motivele de respingere a apărărilor, precizarea privind cine a iniţiat procedura, părţile care pot contesta actul, că nu s-ar fi aplicat principiul puterii de lucru judecat faţă de imprejurarea ca în anul 2017 Consiliul BP a hotărât să nu promoveze acțiunea disciplinară privind nedemnitatea în calitate de avocat, instanța a reținut că urmează ca respectivele alegaţii ale reclamantului să fie avute în vedere, în situaţia în care vor fi reluate de către reclamant, la analiza fondului cauzei, întrucât nu reprezintă împrejurări vădite de fapt si/sau de drept care au capacitatea sa producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ, iar în cadrul prezentei cereri, raportat la obiectul său, nu se pot face aprecieri care să antameze fondul cauzei care ar avea ca obiect acţiunea în anularea actului administrativ

De asemenea, următorul motiv invocat de reclamant, respectiv că pedeapsa care i-a fost aplicată prin sentinţa penală nr. 38/18.04.2019 a Curţii de Apel Ploiești încalcă principiul de drept „ne bis in idem”, faţă de împrejurarea că în perioada 30.09.2016-15.02.2017 se aplică două pedepse, ambele executate, pentru o singură faptă de nerespectare a hotărârii judecătoreşti, nu poate fi analizat în cadrul prezentei cereri, întrucât, în aprecierea instanţei, nu reprezintă împrejurări vădite de fapt si/sau de drept care au capacitatea sa producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ contestat.

Cu privire la cel din urmă motiv invocat de reclamant, instanţa a reţinut că, într-adevăr, prin sentinţa penală nr. 38/15.03.2019, definitivă prin Decizia penală nr. 359/A/15.11.2019 pronunţată de I.C.C.J., reclamantului nu i s-a aplicat pedeapsa complementară a interdicției de a exercita profesia sau meseria ori de a desfasura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracțiunii, prevăzută de art. 66 alin. 1 lit. g) C.P.

A susţinut reclamantul că, dimpotrivă, fapta pentru care a fost condamnat nu are nicio legătură cu exercitarea profesiei de avocat.

A mai reţinut instanţa că instanţa de tutelă Tribunalul Prahova, prin decizia nr. 388/10.06.2020 pronunţată în dosarul nr. 27053/281/2018 (definitivă), a schimbat domiciliul minorei la tată, reclamantul din prezenta acuză.

Potrivit art. 27 lit. d) din Lg. nr. 51/1995, calitatea de avocat încetează dacă avocatul a fost condamnat definitiv pentru o faptă prevăzută de legea penală şi care îl face nedemn de a fi avocat, conform legii.

În conformitate cu art. 14 lit. a) din Lg. nr. 51/1995, este nedemn de a fi avocat cel condamnat definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei.

Prin Decizia nr. 225/2017 publicată în M.Of. nr. 468 din 22 iunie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "de natură să aducă atingere prestigiului profesiei" de avocat este neconstituţională.

În considerentele Deciziei, Curtea Constituţională a reţinut următoarele:

Legiuitorul nu prevede în mod expres şi limitativ care sunt acele infracţiuni intenţionate pentru a căror săvârşire şi, implicit, condamnare, avocatul este nedemn a mai exercita profesia în cauză. Această împrejurare este de natură a da naştere abuzurilor şi arbitrarului, având în vedere spectrul larg al infracţiunilor intenţionate prevăzute de Codul penal şi legile speciale.

Din această perspectivă, Curtea reţine totodată că pot exista situaţii în care, pentru săvârşirea aceleiaşi infracţiuni intenţionate, să poată fi adoptate soluţii diferite pronunţate de către structurile competente ale profesiei de avocat cu privire la decizia menţinerii sau excluderii din profesia de avocat.

Aşa fiind, Curtea constată că sintagma "de natură să aducă atingere prestigiului profesiei" de avocat din cuprinsul art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, este neconstituţională şi contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, redactarea acesteia fiind lipsită de claritate şi precizie, având în vedere că nu se precizează în mod clar acele infracţiuni intenţionate care aduc atingere prestigiului profesiei de avocat.

Prin urmare, necircumstanţierea expresă a infracţiunilor a căror săvârşire este de natură să aducă atingere prestigiului profesiei de avocat lasă loc arbitrarului, făcând posibilă aplicarea diferenţiată a sancţiunii excluderii din profesie, în funcţie de aprecierea subiectivă a structurilor profesiei de avocat competente să aprecieze asupra cazului de nedemnitate. Această lipsă de claritate, precizie şi previzibilitate a sintagmei "de natură să aducă atingere prestigiului profesiei" de avocat din cadrul art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995, republicată, creează astfel premisa aplicării acesteia în mod diferit, într-o manieră discriminatorie, ca rezultat al unor interpretări sau aprecieri arbitrare.

Astfel, revine legiuitorului sarcina de a conferi normei legale criticate un conţinut normativ edificator şi de a stabili un cadru legislativ coerent şi lipsit de echivoc cu privire la condiţiile concrete în care intervine încetarea calităţii de avocat, prin excluderea din profesie, ca urmare a incidenţei cazului de nedemnitate prevăzut de art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995, republicată.

Conform art. 31 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 47/1992:

(1)Decizia prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare este definitivă şi obligatorie.

(3)Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.

Considerentele Deciziei nr. 225/2017 a Curţii Constituţionale au fost în sensul că urmează ca legiuitorul să confere normei legale criticate un conţinut normativ edificator şi de a stabili un cadru legislativ coerent şi lipsit de echivoc cu privire la condiţiile concrete în care intervine încetarea calităţii de avocat, prin excluderea din profesie, ca urmare a incidenţei cazului de nedemnitate prevăzut de art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995, republicată.

Această Decizie (inclusiv considerentele) este obligatorie, conform art. 31 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 47/1992.

Or, în situaţia în care legiuitorul nu a procedat la reglementarea condiţiilor concrete în care intervine încetarea calităţii de avocat, în situaţia incidenţei cazului de nedemnitate prevăzut de art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995, instanţa a apreciat că dispoziţia din art. 14 lit. a) din Lg. nr. 51/1995 şi-a încetat efectele.

Chiar dacă, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale, doar sintagma "de natură să aducă atingere prestigiului profesiei" a fost declarată neconstituţională, instanţa apreciază că nu poate fi aplicabil restul dispoziţiei, respectiv „este nedemn de a fi avocat cel condamnat definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate”, în raport de intenţia legiuitorului de a restrânge cazurile de încetare a calităţii de avocat şi de considerentele Curţii Constituţionale, care sunt în acelaşi sens.

A considera că, în situaţia în care legiuitorul nu a procedat la stabilirea unui cadru legislativ în acord cu considerentele Curţii Constituţionale, să se aplice dispoziţia din art. 14 lit. a) din Lg. nr. 51/1995 fără sintagma declarată neconstituţională, ar însemna să se creeze o situaţie nefavorabilă reclamantului şi altor persoane aflate în situaţii asemănătoare, prin extinderea cazurilor în care ar înceta calitatea de avocat la situaţii ce nu au fost avute în vedere de către legiuitor şi Curtea Constituţională.

Cu privire la condiția prevenirii unei pagube iminente, art. 2 alin. 1 lit. Ș) din Legea nr. 554/2004, prevede că paguba iminentă este un prejudiciu material viitor și previzibil.

De asemenea, instanţa a reţinut că reclamantul a dovedit un prejudici material viitor și previzibil, constând în imposibilitatea reclamantului de a obţine venituri din profesia de avocat şi în pierderea unei părţi din clientelă prin întreruperea exercitării acestei profesii.

În raport de cele mai sus reţinute, instanţa, constatând că sunt îndeplinite cele două condiţii esenţiale impuse de lege în vederea suspendării executării, a admis cererea şi a suspendat executarea Deciziei nr. 458/25.06.2020, până la pronunţarea instanţei de fond.

A obligat pârâtul să plătească reclamantului 50 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.

Domenii speta

Spete similare