Contestaţie la executare silită

Conţinut speţă 

Aplicarea dispoziţiilor art. 1 şi 4 din Legea nr. 193/2000

Potrivit art. 1 al. 3 din Legea nr. 193/2000 - se interzice comercianţilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii;

- art. 4 al. 1 - o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor;

- art. 4 al. 2 - o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv;

- art. 1 lit. a din Anexa cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive - sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare îşi rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivaţie întemeiată, în condiţiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părţi contractante şi acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.

Instanţa de fond a supus analizei sale contestaţia la titlu, criticile formulate de contestatoare, sub acest aspect, vizând caracterul pretins abuziv al clauzelor prevăzute la pct.9.1 din convenţia de credit - privind comisionul de acordare, la pct.7 din convenţie – privind stabilirea unei rate a dobânzii de 21% / an, la pct.4.3 din anexa intitulată Condiţii de acordare – privind stabilirea unei rate a dobânzii penalizatoare de 25% / an, în consecinţă contestatoarea solicitând constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de credit-titlu executoriu (cu privire la clauzele susmenţionate) şi restituirea sumei, în echivalent lei la data plăţii, încasată nelegal, cu titlu de comision de acordare, actualizată cu rata inflaţiei la data plăţii efective, precum şi a sumelor plătite cu titlu de dobândă şi dobândă majorată.

Instanţa de fond a respins contestaţia la executare, reţinând în esenţă că titlul executoriu nu conţine clauze abuzive.

Instanţa de apel reţine că practica constantă a CJUE este aceea că inclusiv în cadrul contestaţiei la executare sau chiar în procedura somaţiei de plată instanţa naţională are obligaţia din oficiu să analizeze caracterul abuziv al clauzelor încheiate între furnizorii de servicii financiare şi consumatori, aspect care a fost lămurit de CJUE în cauza C-415/11 Mohamed Aziz împotriva Caixa d’Estalvis de Catalunya, Tarragona i Manresa (Catalunyacaixa), considerente faţă de care instanţa de apel urmează să respingă ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii contestatoarei de a invoca ca şi abuzive a clauzelor din contractul de împrumut pe calea contestaţiei la executare.

De asemenea, s-a reţinut că în cauză Contractul de credit ce constituie titlu executoriu, nu conţine clauze contrare dispoziţiilor Legii 193/2000.

Dosar nr. ………./271/2015

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BIHOR

SECŢIA A II-A CIVILA

DECIZIA Nr. 1542/A/2016

Şedinţa publică din 21 Noiembrie 2016

Completul compus din:

PREŞEDINTE: .......

Judecător: .......

Grefier: .......

Pe rol fiind soluţionarea apelului litigii cu profesioniştii formulat de apelanta  P.  A.  A.  , …, cu domiciliul procesual ales la ………….., în contradictoriu cu intimata SC B...  L...  B...  ,  J…..1996, CUI ….., cu sediul în B……, împotriva sentinţei civile nr. 3380/2016, pronunţată de Judecătoria O, având ca obiect contestaţie la executare.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă pentru apelantă, av. MR, lipsă fiind intimata.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că pricina se află la primul termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită cu părţile, cererea de apel formulată de pârâtă este timbrată cu 500 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanţei aflată  la fila 25 în dosar.

Întrebat fiind de către instanţă, reprezentantul apelantei învederează că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat în cauză.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanţa, în temeiul art. 244 C.proc.civ., declară terminată cercetarea procesului şi fixează pentru astăzi termen pentru dezbaterea fondului. În temeiul art. 392 C.proc.civ., instanţa, deschide dezbaterile asupra fondului şi acordă cuvântul asupra apelului.

Reprezentantul apelantei solicită admiterea apelului, modificarea integrală a sentinţei apelate în sensul admiterii contestaţie în totalitate, cu cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru achitată la fond şi apel. În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la executare silită, solicită admiterea acesteia raportat la dispoziţiile art. 405 Vechiul Cod de procedură civilă, având în vedere că dreptul de a obţine executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, iar apelanta nu a mai achitat nicio rată din 04.10.2005, fiind astfel prescrisă executarea din octombrie 2008.

Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art. 394 alin. 1 C.proc.civ. coroborat cu art. 482 C.proc.civ., instanţa declară închise dezbaterile în vederea deliberării.

TRIBUNALUL

DELIBERÂND,

Asupra apelului de faţă constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 3380/2016, Judecătoria Oradea a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, invocate de către contestatoare prin contestaţia la executare.

A respins excepţia inadmisibilităţii constatării nulităţii absolute parţiale a contractului de credit, excepţia inadmisibilităţii invocării caracterului abuziv al clauzelor pe calea contestaţiei la executare şi excepţia inadmisibilităţii contestaţiei la titlu, excepţii invocate de intimată prin întâmpinare.

A admis în parte contestaţia la executare formulată de contestatoarea P.  A.-A.  , având …., cu domiciliul procesual ales la C….., în contradictoriu cu intimata SC L...  B...  , înmatriculată în registrul comerţului cu nr.J.....  , având CUI .....  , cu sediul în B…

A dispus reducerea cheltuielilor de executare silită stabilite în sarcina contestatoarei prin Încheierea nr.1…/10.03.2014 şi, ulterior, prin Încheierea nr.4…../08.06.2015, emise în dosarul execuţional nr.2…../2014 al BEJ G….., de la suma finală de 3868,53 lei (TVA inclus) la suma de 2149,98 lei (TVA inclus), astfel: a înlăturat suma de 4,90 lei taxe poştale, suma de 9,80 lei taxe poştale şi suma de 248 lei alte cheltuieli de executare; a stabilit onorariu executor pentru consultaţii în legătură cu constituirea actelor de procedură în cuantum de 20 lei (TVA inclus); a stabilit onorariu executor judecătoresc pentru efectuarea actelor de executare silită în cuantum de 2016 lei (TVA inclus); a menţinut celelalte cheltuieli stabilite în sarcina contestatoarei, cu titlu de taxă informare ITM, taxă informare primărie DITL, taxă timbru executare, taxe poştale, taxă CNPAS.

A menţinut ca legale şi temeinice actele şi formele de executare silită efectuate împotriva contestatoarei în dosarul execuţional nr.223/E/2014 al BIROULUI EXECUTORULUI JUDECĂTORESC (BEJ) G…..

A respins celelalte pretenţii ale contestatoarei.

A obligat contestatoarea la plata către intimată a cheltuielilor de judecată în cuantum total de 859,33 lei, reprezentând cheltuieli de deplasare (629 lei) şi de cazare (230,33 lei).

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond  a reţinut următoarele:

Cu preeminenţă, din perspectiva dreptului procesual aplicabil în speță, raportat la data sesizării organului de executare cu cererea de executare silită formulată împotriva contestatoarei  din prezenta cauză (respectiv 14.02.2014), în temeiul art.24, art.25, alin.1 și al art.622, alin.2 C.pr.civ., coroborate cu art.3, alin.1 și art.5 din Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, instanța de fond a constatat incidența în cauză a prevederilor Noului Cod de procedură civilă, anterior modificării și completării acestuia prin Legea nr.138/2014 (publicată în M.O.  la data de 16.10.2014), prin raportare la care se va proceda la analiza actelor și lucrărilor dosarului.

În fapt, împotriva contestatoarei a fost demarată, la data de 14.02.2014,  executarea silită, la cererea creditoarei intimate L...  B...  , in dosar execuţional nr.2…/2014 al BEJ G…, având ca temei titlul executoriu reprezentat de contractul de credit nr.Y0…../04.10.2005, încheiat între contestatoarea, în calitate de împrumutată, şi intimată, în calitate de bancă împrumutătoare (f.20-22 dosar), în vederea recuperării creanţei în sumă de 26160,09 lei (debit), la care s-au adăugat, iniţial, cheltuielile de executare în sumă de 3565,15 lei.

Prin încheierea nr.2…./25.02.2014, pronunţată de Judecătoria O. în dosar nr.4…/271/2014 (f.16 dosar), a fost încuviinţată executarea silita, in urma careia s-a procedat la emiterea, de către executorul judecătoresc, a actelor de executare, cele remise efectiv contestatoarei fiind: somatia mobiliara de executare din 10.03.2015, înstiinţarea din 10.03.2014, încheierea nr.1…./10.03.2014 si încheierea nr.4…./08.06.2015, înfiinţarea popriri din 08.06.2015, Incheierii nr. 2…/25.02.2014  din dosar 4…271/2014 a Judecatoriei O., acte comunicate la 28.08.2015 la sediul BEJ G… prin care contestatoarea debitoare a fost înstiinţată ca, in baza titlulului executoriu susmentionat, este datoare băncii cu suma totală de 29.725,24 lei, alcătuită din debit restant si cheltuieli executare silita.

În termen legal, debitoarea a formulat prezenta contestaţie la executare, care îmbracă atât forma unei contestaţii propriu-zise, cât şi a unei contestaţii la titlu, în considerarea art.712, alin.2 C.pr.civ., sub aspectul invocării caracterului abuziv al unor clauze din contractul de credit – titlu executoriu.

În primul rând, instanţa de fond a supus analizei sale contestaţia la titlu, criticile formulate de contestatoare, sub acest aspect, vizând caracterul pretins abuziv al clauzelor prevăzute la pct.9.1 din convenţia de credit - privind comisionul de acordare, la pct.7 din convenţie – privind stabilirea unei rate a dobânzii de 21% / an, la pct.4.3 din anexa intitulată Condiţii de acordare – privind stabilirea unei rate a dobânzii penalizatoare de 25% / an, în consecinţă contestatoarea solicitând constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de credit-titlu executoriu (cu privire la clauzele susmenţionate) şi restituirea sumei, în echivalent lei la data plăţii, încasată nelegal, cu titlu de comision de acordare, actualizată cu rata inflaţiei la data plăţii efective, precum şi a sumelor plătite cu titlu de dobândă şi dobândă majorată.

In fapt, între părţi s-a încheiat contractul de credit nr.Z0…./04.10.2005, pentru suma de  8910 lei, împrumut acordat pentru o perioadă de 60 luni de la data semnării contractului, prima rată având scadenţa la data de 28.10.2005, creditul urmând a fi rambursat integral până la data de 30.09.2010, conform graficului de rambursare anexat contractului (f.22 verso-24 dosar), împrumut acordat de către intimată, în calitate de bancă împrumutătoare, contestatoarei, în calitate de împrumutat, pentru satisfacerea unor nevoi personale ale acesteia din urmă.

Îndeplinirea obligaţiei de rambursare a creditului, a dobânzilor şi a comisioanelor aferente nu a fost garantată, de către contestatoare, prin constituirea  vreunei garanţii imobiliare, ci doar cu patrimoniul său prezent şi viitor, conform pct.7 din Anexa 1 la contract, intitulat „Condiţii de acordare a creditului”.

Clauzele contractuale contestate de reclamantă ca fiind abuzive, şi, implicit, nule absolut,  sunt cele de la  pct.7 şi pct.9.1 din contractul de credit, respectiv de la pct.4.3 din Condiţiile de acordare – anexă la contract.

Astfel, conform pct.7 din convenţie, „dobânda curentă este de 21% pe an”, iar potrivit pct.9.1, „B...  percepe un comision de acordare de 7% din valoarea creditului, respectiv suma de 623,7 lei. Contravaloarea comisionului va fi achitată după cum urmează: se va reţine din creditul acordat.”

La pct.4.3 din Condiţiile de acordare a creditului, s-a stipulat că „pentru orice sumă datorată (credit, dobânzi, comisioane ş.a.) şi neachitată la termenele convenite în contract, B...  va percepe în plus faţă de dobânda curentă un procent de 25% din procentul de dobândă anuală curentă, calculată la numărul de zile de întârziere. Totalul dobânzilor majorate poate depăşi cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate”.

La aceste petite principale se adaugă şi cel accesoriu privind obligarea pârâtei la restituirea sumelor platite nedatorat in temeiul clauzelor contractuale nule și abuzive, sau fără temei legal.

În drept, instanţa de fond a avut în vedere, în speţă, dispozițiile art. 1 al. 3, ale art. 4 al. 1 și 2  din Legea nr. 193/2000, precum și ale art. 1 lit. a din anexa la Legea nr. 193/2000, care statuează următoarele:

a) art. 1 al. 3 - se interzice comercianţilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii;

b) art. 4 al. 1 - o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor;

c) art. 4 al. 2 - o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv;

d) art. 1 lit. a din Anexa cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive - sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare îşi rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivaţie întemeiată, în condiţiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părţi contractante şi acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.

Totodată, conform art.4, alin.6 din Legea nr.193/2000, „evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil".

Chiar dacă prevederile referitoare la comisioane și la dobândă se circumscriu prețului contractului, instanța de fond a apreciat că aceste clauze pot face obiectul analizei instanței din perspectiva caracterului abuziv. Prețul împrumutului îl constituie dobânda pe care, indubitabil, B...  are dreptul să o perceapă, precum și comisioanele, dar în măsura în care acestea sunt legal percepute, deoarece una din condițiile pe care obiectul contractului trebuie să le îndeplinească este să fie licit.

Textul art.4, alin.6 din Legea nr.193/2000 se interpretează în lumina Directivei nr. 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, pe care Legea nr. 193/2000 o transpune în legislaţia naţională, mai exact în lumina dispoziţiei prevăzute la art. 4 alin. 2 din Directivă, potrivit căreia „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveşte nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al preţului sau a remuneraţiei, pe de o parte, faţă de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar si inteligibil.”

În consecință, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat asupra posibilității instanțelor naționale de a analiza caracterul abuziv al unor clauze contractuale care privesc noțiunile de obiect al contractului și de preț, la care face referire art.4, alin.2 din Directiva 93/13, prin Hotărârea din 3 iunie 2010, dată în Cauza C-484/08, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare, în cadrul procedurii judiciare inițiate de Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid c.Asociacion de Usuarios de Servicios Bancarios (Ausbanc) și prin Ordonanța din 16 noiembrie 2010, dată în Cauza C-76/10, având ca obiect o  cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare, în cadrul procedurii judiciare inițiate de Povotovost c. Iveta Korckovska, reținând că instanțele judecătorești au posibilitatea de a analiza caracterul abuziv al unei clauze chiar și atunci când aceasta vizează obiectul principal sau prețul unui contract.

De asemenea, în analiza aceleiași probleme de drept, CJUE s-a pronunțat și prin Hotărârea Oceano Grupo Editorial SA v.Rocio Murciano Quintero, C-240/1998, prin care a statuat că instanțele judecătorești sunt obligate să analizeze chiar și din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale. Prin urmare, instanța de fond a constatat că sunt nefondate susținerile și argumentele pârâtei conform cărora instanța nu ar putea analiza caracterul abuziv al clauzelor privind perceperea comisioanelor și dobânzii, deoarece acestea ar constitui elemente componente ale prețului contractului.

Apreciind asupra dreptului instanței judecătorești investite cu o astfel de acțiune în constatare, de a analiza caracterul abuziv al unor clauze contractuale, instanța de fond a constatat că, în speță, este fără echivoc faptul că raporturile contractuale dintre reclamantă şi pârâtă intră sub incidenţa Legii nr. 193/2000, fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract încheiat între un profesionist (pârâta) şi consumator (reclamanta), astfel cum aceste două categorii sunt definite potrivit art. 2 din Legea nr. 193/2000.

Totodată, instanţa de fond a reţinut că prevederile contractuale ce vor fi analizate nu au fost negociate direct cu contestatoarea de către bancă, în sensul dispoziţiilor legale arătate, având în vedere că aceste contracte sunt preformulate, standard, şi, deşi legea nu interzice, încheierea de contracte preformulate, pentru a nu fi abuzive clauzele nenegociate, acestea nu trebuie să creeze, în detrimentul reclamantei consumatoare şi contrar cerinţelor bunei – credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor și, prin urmare, aceste din urmă aspecte au fost avute în vedere.

Instanţa de fond a analizat cu prioritate excepţiile procesuale invocate de părţi, sub aspectul petitelor ce se circumscriu contestaţiei la titlu.

Referitor la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de către contestatoare, prin reprezentant convenţional, instanţa de fond a constatat că se face o confuzie între excepţia susmenţionată şi excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, aceasta din urmă vizând contestaţia la executare propriu-zisă, de asemenea invocată de către contestatoare. Deşi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune este invocată exclusiv de către contestatoare, prin cererea introductivă, aceeaşi contestatoare, prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar  (f.122), solicită respingerea propriei excepţii.

Analizând excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune prin prisma contestaţiei la titlu formulate în cauză, instanţa de fond a constatat că, în cazul reținerii caracterului abuziv al clauzelor invocate de contestatoare, nulitatea acestor clauze se raportează la nevalabilitatea obiectului acestei prevederi contractuale, determinată de caracterul său ilicit. Caracterul licit al obiectului unei clauze contractuale este o condiţie de valabilitate a acelei clauze.

Art.1, alin.3 din Legea nr.193/2000 interzice comercianţilor stipularea în contractele încheiate cu consumatorii de clauze abuzive, iar prin constatarea caracterului abuziv al clauzelor referitoare la dobândă și la comisionul de risc, implicit prin aplicarea dispoziţiilor art.1, alin.3 din Legea nr. 193/2000, se ajunge la constatarea caracterului ilicit al obiectului clauzelor susmenționate, ceea ce atrage constatarea nulității absolute a clauzelor respective.

Potrivit art.1 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă, incidente în prezenta cauză, potrivit art.201 din Legea nr.71/2011, dreptul la acţiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege. Conform art. 2 din același act normativ, nulitatea unui act juridic poate fi invocată oricând, fie pe cale de acţiune, fie pe cale de excepţie, iar art.3 consacra termenul general de prescripţie de 3 ani. Art.7 din Decretul nr.167/1958 reglementează că prescripţia începe sa curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune sau dreptul de a cere executarea silită.

Sancţiunea introducerii unor clauze abuzive în contractele cu consumatorii o constituie nulitatea absolută a respectivelor clauze, în sistemtul Legii nr. 193/2000.  În sistemul vechiului Cod civil, nulitatea absolută putea fi invocată oricând, iar persoana care invoca nulitatea absolută putea solicita prin aceeaşi acţiune sau printr-o acţiune separată şi restituirea prestaţiilor efectuate în temeiul actului juridic sau clauzei contractuale lovite de nulitate absolută.

În literatura de specialitate s-a arătat că, spre deosebire de acţiunea în constatarea nulităţii absolute, acţiunea în restituirea prestaţiilor efectuate în temeiul clauzei lovite de nulitate este prescriptbilă, termenul de prescripţie fiind cel general de 3 ani, în lipsa unei prevederi speciale contrare. Prescriptibilitatea acţiunii în restituirea prestaţiilor se referă la situaţia în care persoana îndreptăţită a formulat această acţiune pe cale separată, după obţinerea constatării nulităţii absolute a clauzei contractuale.

În cazurile cum este cel din speţă, în care pe lângă constatarea nulităţii se solicită şi restituirea prestaţiilor, nu se poate susţine că termenul de prescripţie de 3 ani pentru restituirea prestaţiilor începe să curgă de la data plăţii fiecărei rate contractuale, deoarece o astfel de interpretare ar fi de natură a lipsi de orice utilitate posibilitatea invocării nulităţii absolute oricând. Prin urmare, în cazul în care prin aceeaşi acţiune se solicită atât constatarea nulitaţii absolute a unui act juridic sau clauze contractuale cât şi restituirea prestaţiilor, termenul de prescripţie pentru petitul privind restituirea prestaţiilor nu începe să curgă decât din momentul în care se constată nulitatea absolută a contractului sau clauzei contractuale.

Acţiunea în  restituirea  prestaţiilor efectuate în baza  unui act juridic  civil anulat este  o acţiune  patrimonială,  încadrându-se  în acţiunile  bazate  pe  îmbogăţirea  fără  just temei,  întrucât mărirea patrimoniului pârâtei, în speţă, nu  mai are temei juridic  care  să  o  justifice, fiind  aplicabil  cu privire  la momentul de început  al curgerii  termenului de prescripţie prevederile  art.  8 din Decretul  nr. 167/1958 ( regelementat  in aceeasi modalitate si  de  art.2525 din Noul Cod civil), anume prescripţia începe  să curgă  de la data când  păgubitul a cunoscut  sau trebuia  să  cunoască atât paguba, cât  si pe cel care  răspunde  de  ea. Or, in în speţa  de faţă doar  în momentul constatării  nulităţii clauzei (care era  temei a prestaţiei executate) sumele achitate de reclamanţi  pârâtei  au  rămas fără  temei juridic (contract) care  să  le justifice, fiind astfel nedatorate, moment în care  s-a născut dreptul lor  la  acţiunea  în  restituire.

Prin urmare, având în vedere că până în prezent termenul de prescripţie extinctivă pentru restituirea prestaţiilor efectuate în temeiul clauzelor pretins abuzive nu a început să curgă, instaţa de fond a respins ca nefondată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Referitor la excepţia inadmisibilităţii constatării nulităţii absolute parţiale a contractului de credit, excepţia inadmisibilităţii invocării caracterului abuziv al clauzelor pe calea contestaţiei la executare şi excepţia inadmisibilităţii contestaţiei la titlu, toate invocate de intimată prin întâmpinare, instanţa de fond le-a respins ca nefondate, prin raportare la prevederile Legii nr.193/2000, acestea vizând apărări de fond, prin urmare nu se circumscriu unor excepții procesuale propriu-zise, fapt pentru care instanţa de fond a făcut trimitere la considerentele mai sus iterate, potrivit cărora, deși prevederile referitoare la comisioane și la dobândă se circumscriu prețului contractului, instanța de fond a apreciat că aceste clauze pot face obiectul analizei instanței din perspectiva caracterului abuziv, având în vedere și jurisprudența CJUE, mai sus invocată.

Privind inadmisibilitatea formulării unei cereri în constatarea caracterului abuziv al unor clauze din contractul de credit-titlu executoriu, în cadrul contestaţiei la executare, instanţa de fond a apreciat că, deşi legiuitorul nu a instituit o cale specifică  pentru desfiinţarea respectivelor clauze, conform art.712, alin.2, teza finală C.pr.civ., o eventuală disjungere a acestui capăt principal de cerere, precum şi a cererilor accesorii ce-l însoţesc, şi soluţionarea acestora într-un cadru procesual distinct, coroborat cu o eventuală suspendare a judecării contestaţiei la executare propriu-zise, ar fI condus la tergiversarea nejustificată a soluţionării cauzei, în ansamblul ei, ceea ce ar fi încălcat dreptul părţilor la un proces echitabil, sub aspectul termenului optim, previzibil şi rezonabil de soluţionare a litigiului, conform art.6 C.pr.civ., ce transpune în legislaţia naţională acelaşi principiu instituit, la nivel comunitar, prin art.6 CEDO.

Pe fondul contestaţiei la titlu, instanţa de fond a reţinut că prevederile contractuale al căror caracter abuziv solicită contestatoarea a se constata sunt cele de la pct.7 şi pct.9.1 din contractul de credit, respectiv de la pct.4.3 din Condiţiile de acordare – anexă la contract.

Astfel, conform pct.7 din convenţie, „dobânda curentă este de 21% pe an”, iar potrivit pct.9.1, „B...  percepe un comision de acordare de 7% din valoarea creditului, respectiv suma de 623,7 lei. Contravaloarea comisionului va fi achitată după cum urmează: se va reţine din creditul acordat.”

La pct.4.3 din Condiţiile de acordare a creditului, s-a stipulat că „pentru orice sumă datorată (credit, dobânzi, comisioane ş.a.) şi neachitată la termenele convenite în contract, B...  va percepe în plus faţă de dobânda curentă un procent de 25% din procentul de dobândă anuală curentă, calculată la numărul de zile de întârziere. Totalul dobânzilor majorate poate depăşi cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate”.

Conform art.4, alin.1 din Legea nr.193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei – credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. Alin. 2 al aceluiaşi articol prevede că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard, preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.

Instanţa de fond a constatat că, în prezenta cauză, clauzele referitoare la dobânda curentă, dobânda  majorată și comisionul de acordare nu pot fi considerate ca fiind negociate direct cu  contestatoarea, întrucât convenţia de credit a fost un contract tip, preformulat, cu clauze nenegociabile.

Împrejurarea invocată de intimată prin întâmpinare, şi anume că debitoarea contestatoare  a avut cunoştinţă atât de existenţa, cât şi de întinderea obligaţiilor ce îi reveneau atât sub aspectul ratei dobânzii curente, a procentului de dobândă penalizatoare, cât și sub aspectul comisionului de acordare perceput de bancă, şi a fost de acord, prin semnarea contractului, cu plata dobânzii și a comisionului respectiv, având posibilitatea de a refuza semnarea convenţiei dacă nu era de acord cu această rată a dobânzii și cu comisionul perceput, nu poate determina lipsa de incidenţă a prevederilor Legii nr. 193/2000. A valida un astfel de raţionament ar echivala cu lipsirea, în mare parte, de aplicabilitate a dispoziţiilor acestui act normativ, în condiţiile în care prin edictarea sa legiuitorul a urmărit să protejeze tocmai consumatorii care deja au încheiat contracte ce ar putea conţine clauze abuzive.

În egală măsură, însă, instanța de fond a apreciat că nu este îndeplinită cerința caracterului abuziv al clauzelor susmenţionate din contractul de credit bancar, aceste prevederi contractuale nefiind de natură a crea un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile  părților, conform cerinței statuate la art.4, alin.1 din Legea nr.193/2000, prin încălcarea cerințelor bunei-credințe.

Astfel, atât dobânda curentă, dobânda majorată, cât şi comisionul de acordare au fost distinct individualizate și cuantificate (exprimate în procent şi/sau sumă fixă), prin clauze exprimate într-un limbaj clar și inteligibil, accesibil oricărui consumator diligent, fără echivoc, pentru înţelegerea acestora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate, iar elementele de care are nevoie consumatorul sunt accesibile şi stabilite  prin repere obiective, despre care contestatoarea  avea cunoştinţă încă de la momentul încheierii şi semnării contractului de credit.

Totodată, aşa cum s-a stipulat la pct.7 din contract, dobânda curentă a fost cuantificată şi adusă la cunoştinţa contestatoarei încă de la momentul semnării convenţiei de credit, inclusiv sub aspectul dobânzii anuale efective (DAE), şi evidenţiată într-o rubrică distinctă în graficul de rambursare anexă la contract, semnat de luare la cunoştinţă de către contestatoare.

Mai mult, în privinţa dobânzii curente, la pct.4 din Condiţiile de acordare a creditului, s-a prevăzut în mod expres tipul de dobândă (fixă), precum şi formula de calcul a acesteia, ceea ce este în deplin acord inclusiv cu prevederile art.9 ind.3 din OG nr.21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora “în cadrul contractelor încheiate cu consumatorii, furnizorii de servicii financiare sunt obligaţi să respecte următoarele reguli: a) contractele vor fi redactate în scris, vizibil şi uşor de citit, cu o mărime a fontului utilizat de minimum 10, pe hârtie sau pe alt suport durabil, în cel puţin două exemplare, fiind remis câte un exemplar original fiecărei părţi. Culoarea de fond a hârtiei pe care este redactat contractul trebuie să fie în contrast cu cea a fontului utilizat; b) dobânzile, precum şi toate comisioanele, taxele, tarifele, spezele bancare sau orice alte costuri aferente acordării şi derulării contractului, respectiv aferente unor servicii în privinţa cărora consumatorul nu dispune de libertate de alegere vor fi menţionate în contract, fără a se face trimiteri la condiţii generale de afaceri ale furnizorului de servicii financiare, lista de tarife şi comisioane sau orice alt înscris;(…)  f) în contract se va menţiona tipul de dobândă, variabilă şi/sau fixă, iar dacă dobânda este fixă numai pentru o anumită perioadă, aceasta va fi precizată cu exactitate”.

Aceleaşi dispoziţii legale suscitate au fost respectate de intimată, în calitate de furnizor de servicii financiare, inclusiv cu privire la dobânda majorată şi la comisionul de acordare.

În plus, contestatoarea și-a însușit aceste clauze, chiar nenegociate, prin semnarea contractului, fără a ridica vreo obiecțiune cu privire la cuantumul comisionului susmenţionat sau la motivația perceperii lui, fiind de acord, în mod expres, să plătească băncii întregul cost al creditului.

Prin urmare, contestatoarea a avut cunoștință, încă de la momentul încheierii contractului de credit, de existența, cuantumul și modalitatea de percepere a  comisionului de acordare, respectiv a celor două tipuri de dobânzi, și, chiar dacă nu s-a făcut dovada negocierii clauzelor care l-au prevăzut, respectivele clauze au fost înșușite, prin semnarea convenției, de contestatoare, în calitate de împrumutat, fiind respectat întru totul principiul libertății contractuale instituit de legiuitorul civil (art.969 din vechiul Cod civil, incident în speţă, raportat la data încheierii contractului de credit).

În egală măsură, nu există nicio reglementare legală care să interzică instituirea și perceperea dobânzilor, respectiv a comisionului de acordare a creditului. Dimpotrivă, potrivit art.36 din OUG nr.50/2010, chiar dacă acest act normativ nu este incident în speță, se confirmă legalitatea atât a comisionului de acordare (de administrare, aşa cum este acesta denumit în graficul de rambursare anexă la contractul de credit), cât şi a dobânzilor (curentă şi majorată sau penalizatoare).

Prin urmare, există un echilibru între drepturile și obligațiile părților contractante (litigante pe tărâm procesual).

Pentru aceste considerente, instanța de fond a constatat că cerințele instituite de art.4, alin.1 și 2 din Legea nr.193/2000 pentru a se reține caracterul abuziv al unor clauze contractuale, în speță a celor privind comisionul de acordare şi cele două tipuri de dobândă, nu sunt întrunite în cauză.

Prin art.1 din Legea nr. 193/2000 se trasează două obligaţii ce incumbă comercianţilor şi implicit băncii în contractarea cu consumatorii, respectiv: obligaţia pozitivă de transparenţă şi cea negativă de a nu stipula clauze abuzive. Or, în cazul primei obligaţii, contestatoarea nu a invocat niciodată, pe parcursul derulării contractului, neînţelegerea contractului din această perspectivă legală, după cum nici faptul că nu ar fi negociat clauzele contractului şi nu ar fi fost informată.

Veniturile rezultate din dobânzile şi comisioanele reglementate prin contractul de credit - asupra cărora părţile şi-au manifestat voinţele juridice în deplină libertate şi cunoaştere a legii, constituie venituri clar determinate, sau cel puţin determinabile. De aceea lipsirea băncii de contraprestaţiile legal stabilite în contractele aflate în derulare, are efectul unei atingeri aduse proprietăţii în înţelesul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, aceste drepturi de creanţă fiind asimilate, din perspectiva jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, cu noţiunea de bun.

Ignorarea voinţei reale a părţilor şi alterarea condiţiilor contractuale printr-o interpretare lipsită de rigoare juridică a clauzelor din convenţiile de creditare reprezintă o ingerinţă a instanţei de judecată în mecanismul contractual şi o încălcare a dispoziţiilor legale care normează libertatea contractuală.

În consecință, instanța de fond a reţinut caracterul nefondat al capătului de cerere privind constatarea caracterului abuziv al acestor clauze din contractul de credit bancar încheiat între cele două părţi, sens în care l-a respins.

Raportat la soluția dată petitului principal al contestaţiei la titlu, în temeiul principiului accesorium sequitur principale, instanța de fond a respins și petitele accesorii privind restituirea sumelor încasate de B...  intimată, în temeiul contractului de credit bancar încheiat cu contestatoarea, cu titlu de comision de acordare, respectiv dobândă curentă şi majorată, nefiind necesară nicio lămurire a intinderii obligatiilor rezultate din contractul de credit–titlu executoriu.

În al doilea rând, instanţa de fond a supus analizei sale contestaţia la executare propriu-zisă,  criticile formulate de contestatoare, sub acest aspect, vizând următoarele aspecte: a) împlinirea termenului de prescripţie a dreptului intimatei de a obţine executarea silită; b) nulitatea popririi, în temeiul art.729, alin.3 C.pr.civ., raportat la faptul că este poprit întreg salariul contestatoarei, deşi are salariul sub jumătate din venitul net pe economie; c) cuantumul ridicat al cheltuielilor de executare.

 Privind excepţia prescripţiei dreptului intimatei de a cere executarea silită, invocată de contestatoare, raportat la faptul că ultima plată a fost efectuată de aceasta, în contul creditului, în octombrie 2005, iar somaţia din dosarul de executare a fost emisă abia la data de 10.03.2014, instanţa de fond a respins-o ca neîntemeiată, pentru considerentele ce succed.

Potrivit art.705, alin.1 C.pr.civ., aplicabil în speţă, raportat la disp.art.5 din Legea nr.76/2012, „dreptul de a obține executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel”, iar ”termenul de prescripţie începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a obține executarea silită” (art.705, alin.2 C.pr.civ.).

Prin urmare, instanța este chemată să identifice momentul la care s-a născut, în persoana creditoarei intimate, dreptul de a obține executarea silită, respectiv momentul la care creanța rezultată din contractul de credit nr.Y0…/04.10.2005 a fost declarată scadentă anticipat.

Conform pct.11.2 din Condiţiile de acordare a creditului-anexă la contract, “la apariţia oricăruia dintre următoarele evenimente sau oricând după aceea, dacă evenimentul respectiv se menţine, respectiv împrumutatul nu achită sumele datorate la termenele şi în condiţiile prevăzute în contract şi în eventualele acte adiţionale la acesta, banca, fără notificarea prealabilă a împrumutatului şi fără a fi necesară intervenţia instanţelor judecătoreşti, va avea dreptul să declare exigibile toate datoriile împrumutatului rezultate din prezentul contract (…) şi să debiteze automat toate conturile împrumutatului (…)” .

Prin adresa emisă de intimată la data de 14.12.2009 (f.66-67 dosar), aceasta şi-a exercitat dreptul de a cere executarea silită a debitoarei, prin urmare la acea dată creditul era deja declarat exigibil anticipat, în lipsa altor înscrisuri instanţa apreciind că aceasta este data de la care intimate avea dreptul de a-şi valorifica creanţa pe calea executării silite.

La data de 29.06.2011, intimata a formulat cererea de executare silită, înregistrată la Corpul executorilor bancari al L...B SA (f.76 dosar), prin urmare executarea silită a fost demarată în termenul general de prescripţie de 3 ani, termen care a fost astfel interrupt, conform art.708, alin.1, pct.2 C.pr.civ., începând să curgă un nou termen de prescripţie, potrivit art.708, alin.2 C.pr.civ.

După intrarea în vigoare a Legii nr.287/2011, respectiv la data de 14.02.2014, intimata a înregistrat o nouă cerere de executare silită la BEJ G…. (f.68 dos.exec.), prin urmare termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită, care a început din nou să curgă la data de 29.06.2011, nu s-a împlinit.

Pentru aceste considerente, instanța de fond a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului de a obține executarea silită, invocată de contestatoare.

Referitor la pretinsa nulitate a popririi, în temeiul art.729, alin.3 C.pr.civ., raportat la faptul că este poprit întreg salariul contestatoarei, deşi are salariul sub jumătate din venitul net pe economie, instanţa de fond a respins ca nefondată şi această critică.

Potrivit art.729, alin.3 (respectiv art.728, alin.3, în reglementarea C.pr.civ. anterioară intrării în vigoare a Legii nr.138/2014), „veniturile din muncă sau orice alte sume ce se plătesc periodic debitorului şi sunt destinate asigurării mijloacelor de existenţă ale acestuia, în cazul în care sunt mai mici decât cuantumul salariului minim net pe economie, pot fi urmărite numai asupra părţii ce depăşeşte jumătate din acest cuantum”, iar “renunţarea la beneficiul dispoziţiilor prevăzute în articolele din prezenta secţiune, precum şi urmărirea ori cesiunea făcută cu încălcarea acestor dispoziţii sunt nule de drept”, conform art.729 C.pr.civ.

Conform adeverinţei de salariu nr.11/28.08.2015, emisă de societatea angajatoare a contestatoarei, SC La.. SRL, contestatoarea este angajată pe perioadă nedeterminată, cu normă de timp parţial de 2 ore/zi şi un salariu brut de 263 lei/lună.

Faţă de data emiterii, de către executorul judecătoresc, a înştiinţării privind măsura popririi în dosarul de executare nr.223/2014, respectiv 08.06.2015, instanţa de fond a constatat că, raportat la dispoziţiile art.728, alin.3 C.pr.civ., mai sus citate, coroborate cu cele ale art.1, alin.2 din HG nr.1091/2014 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată (conform cărora “începând cu data de 1 iulie 2015, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 1.050 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 de ore în medie pe lună în anul 2015, reprezentând 6,225 lei/oră”), nu s-a putut reţine nulitatea de drept a popririi, în dosarul execuţional susmenţionat, având în vedere că nu ne aflăm sub pragului valoric instituit de art.728, alin.3 C.pr.civ.

În speţă, salariul minim brut, respectiv net, pe economie, a fost calculat de legiuitor prin raportare la un program complet de lucru, de aprox.8 ore/zi, prin urmare pentru o normă întreagă de lucru şi nu normă parţială, cum este cazul contestatoarei, poprirea fiind corect înfiinţată de executor, conform art.728, alin.1, lit.b C.pr.civ., nu asupra întregului venit salarial (cum eronat susţine contestatoarea), ci asupra cotei de 1/3 din veniturile încasate de la societatea angajatoare, aşa cum rezultă din înştiinţarea privind poprirea (f.13 dosar).

În privinţa celorlalte critici aduse procedurii de executare silită, instanţa de fond a constatat că acestea vizează cuantumul exagerat al cheltuielilor de executare, în sensul contestării, de către debitoare, a încheierilor de stabilire şi, respectiv, de actualizare, a cheltuielilor de executare.

În speţă, prin Încheierea nr.1…./10.03.2014 (f.60 dos.exec.) au fost stabilite cheltuielile de executare, în cuantum total de 3565,15 lei (TVA inclus), iar prin Încheierea nr.4..../08.06.2015 (f.14 dosar), aceste cheltuieli au fost majorate la suma de 3868,53 lei.

Analizand fiecare componentă susmenţionată din totalul cheltuielilor de executare, instanta de fond a reţinut, în primul rând, ca sumele de 4,90 lei şi 9,80 lei taxe poştale sunt exagerate, fiind deja prevăzute două componente cu aceeaşi destinaţie în cuprinsul încheierii din 08.06.2015 (14,70 lei şi, respectiv, 9,80 lei).

În al doilea rând, suma de 248 lei alte cheltuieli de executare, a fost stabilita prin raportare la art.669, alin. 3, pct.7 C.pr.civ., fiind avansate pentru articole de papetărie, plicuri, dosare, sistemt informatic etc., dar nu sunt justificate, din probatoriul administrat in cauza nerezultând efectuarea acestor cheltuieli.

Referitor la suma de 248 lei reprezentand consultatii in legatura cu constituirea actelor de procedură, instanţa de fond a reţinut ca, potrivit pct.14 din anexa la Ordinul M.J. nr. 2550/C/2006 privind aprobarea onorariilor minimale şi maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătoreşti, se pot stabili asemenea cheltuieli, însă intre limitele prevăzute de actul normativ susmenţionat, respectiv  între 20 lei si 200 lei. Cum, in speta, s-a stabilit suma de 248 lei, cel mai probabil prin adaugarea TVA, instanta de fond a apreciat ca se impune reducerea acestei sume la valoarea minimă legală, 20 lei cu TVA inclus, TVA fiind o obligatie personala a organului de executare. Pe de alta parte, nimic nu justifică aplicarea plafonului maximal, atâta timp cât creditoarea a formulat cererea prin angajaţii compartimentului de specialitate (de executare silită) al băncii, astfel  încât consultaţiile in legatura cu constituirea dosarului executional este evident ca au decurs la un alt nivel.

Nu în ultimul rând, pentru suma de 3243,85 lei reprezentand onorariu executor, instanta de fond a reţinut ca, potrivit pct.4 din anexa la Ordinul M.J. nr.2550/C/2006, pentru creanţele în valoare de peste 1000 lei, dar până la 50000 lei inclusiv, onorariul minim este de 75 lei plus un procent de 2% din suma care depăşeşte 1.000 lei din valoarea creanţei ce face obiectul executării silite iar onorariu maxim este de 10% din suma urmarita.

Raportat la dispozițiile art.670, alin.4 C.pr.civ. (după noua numerotare, art.669 C.pr.civ. anterior intrării în vigoare a Legii nr.138/2014), analizând activitatea executorului judecătoresc prin prisma demersurilor și a actelor de executare întocmite în dosarul execuțional susmenționat, instanța, cenzurând onorariul, a apreciat că suma totală de 2016 lei  (TVA inclus, aceasta plata a TVA fiind o obligatie proprie organului de executare, si nu poate fi imputata debitoarei), cu titlu de onorariu  de executare, este suficientă și îndestulătoare pentru serviciile prestate de executor în cadrul activităților de recuperare a debitului urmărit în dosarul execuţional nr.223/2014.

În plus, cum textul de lege nu distinge în privința modului de percepere a TVA-ului, raportat la onorariul executorului judecătoresc, actul normativ va fi interpretat în favoarea celui care se obligă la plată, în speță în favoarea debitoarei contestatoare, instanța făcând trimitere, în acest sens, la regula de interpretare a actelor juridice civile, statuată la art.1269 N.C.civ., potrivit căreia ”dacă, după aplicarea regulilor de interpretare, contractul rămâne neclar, acesta se interpretează în favoarea celui care se obligă.”

Cu privire la actul normativ incident în speță, care nu cuprinde mențiuni exprese cu privire la includerea sau nu a cotei de TVA în valoarea onorariului minimal sau maximal, instanța de fond a făcut aplicarea adagiului latin ”ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus”, în sensul că acolo unde legea nu distinge, nici interpretul legii nu o poate face.

În concluzie, faţă de toate considerentele expuse mai sus, raportat la probatoriul administrat în cauză şi la textele de lege incidente, mai sus citate, în temeiul art.719 C.pr.civ., instanţa de fond a admis in parte contestatia la executare, în sensul că a dispus reducerea cheltuielilor de executare silită stabilite în sarcina contestatoarei prin Încheierea nr.1…./10.03.2014 şi, ulterior, prin Încheierea nr.4..../08.06.2015, emise în dosarul execuţional nr.223/2014 al BEJ G..., de la suma finală de 3868,53 lei (TVA inclus) la suma de 2149,98 lei (TVA inclus), astfel: a înlăturat suma de 4,90 lei taxe poştale, suma de 9,80 lei taxe poştale şi suma de 248 lei alte cheltuieli de executare; a stabilit onorariu executor pentru consultaţii în legătură cu constituirea actelor de procedură în cuantum de 20 lei (TVA inclus); a stabilit onorariu executor judecătoresc pentru efectuarea actelor de executare silită în cuantum de 2016 lei (TVA inclus); a menţinut celelalte cheltuieli stabilite în sarcina contestatoarei, cu titlu de taxă informare ITM, taxă informare primărie DITL, taxă timbru executare, taxe poştale, taxă CNPAS.

Totodată, a menţinut ca legale şi temeinice actele şi formele de executare silită efectuate împotriva contestatoarei în dosarul execuţional nr.223/E/2014 al BEJ G... , respingând celelalte pretenţii ale contestatoarei.

În temeiul art.453, alin.1 C.pr.civ., justificat de culpa procesuală a contestatoarei în prezenta cauză, văzând şi dispoziţiile art.453, alin.2 C.pr.civ. sub aspectul admiterii doar a capătului de cerere privind reducerea cheltuielilor de executare silită, instanţa de fond a admis cererea formulată de intimată şi a obligat contestatoarea la plata, către intimată, a cheltuielilor de judecată în cuantum total de 859,33 lei, reprezentând cheltuieli de deplasare (629 lei-preţ unitar) şi de cazare (230,33 lei), justificate cu înscrisurile depuse la dosar (f.143, f.145-147).

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel apelanta P.  A.  A.  , solicitând admiterea apelului, modificarea în totalitate a hotărârii instanţei de fond în sensul admiterii contestaţiei la executare, pe cale de excepţie,  să se constate prescripţia dreptului la executare silită raportat la art. 3 din Decretul 167/1958 iar pe fond, admiterea contestaţiei la executare împotriva tuturor actelor de executare, inclusiv somaţia de executare din 10.03.2015, a înştiinţării din 10.03.2014 a încheierii nr. 1/2014, a înfiinţării popririi din 08.06.2015, precum şi a tuturor actelor din dosarul execuţional nr. 223/E/2015 comunicată la data de 28.08.2015, anularea formelor de executare silită, să se constate nulitatea popririi raportat la faptul că îi este poprit tot salariul în condiţiile în care salariul reprezintă jumătate din venitul net pe economie raportat la art. 729 alin 3 CPC, lămurirea şi constatarea sumelor reale urmăribile silit de către creditoare şi constatarea ca abuzivă a clauzei prevăzută la pct. 9.1 din convenţia de credit nr. Y 0.../04.10.2005 privind comisionul de acordare credit de 7 % încasat integral la acordare, a clauzei prevăzută la art 7 din aceeaşi convenţie privind stabilirea unei rate a dobânzii de 21 % pe an, precum şi a clauzei prevăzută la art. 4.3 privind stabilirea unei rate a dobânzii penalizatoare de 25 % pe an şi obligarea intimatei la restituirea sumei în echivalent lei la data plăţii încasate nelegal, iar în mod cu totul subsidiar, solicită să se dispună lămurirea şi întinderea obligaţiilor titlurilor executorii contestate.

Critică hotărârea instanţei de fond de respingere a contestaţiei la executare prin prisma soluţionării excepţiei prescripţiei dreptului la executare silită, deoarece titlul executoriu îl reprezintă contractul de credit nr. Y...... din 04.10.2005 iar somaţia de plată ca prim act de executare i-a fost comunicată la 28.08.2015 în condiţiile în care nu a plătit nicio rată din 04.02.2005, fiind prescrisă executarea din octombrie 2008.

Solicită a se avea în vedere că pentru perioada în cauză sunt aplicabile dispoziţiile vechiului Cod de procedură civilă şi nu Noul Cod de procedură  civilă astfel că o primă cerere la 29.06.2011 la Corpul Executorilor bancare nu întrerupe prescripţia executării silite atât timp cât este trimisă la 6 ani de la ultima plată, astfel că de la 29.06.2011 până la 14.02.2014 a intervenit perimarea de drept a executării silite.

În ceea ce priveşte nulitatea popririi raportat la faptul că îi este poprit tot salariul, solicită a se avea în vedere disp.  art. 729 alin 3 CPC, potrivit cărora în cazul în care veniturile debitorului sunt mai mici decât cuantumul salariului minim net pe economie pot fi urmărite numai asupra părţii ce depăşeşte jumătate din acest cuantum.

În ceea ce priveşte caracterul abuziv al clauzei prevăzută la art. 9.1 din contract, învederează că simpla existenţă a comisionului şi a dobânzii într-un anumit cuantum nu înseamnă că această clauză nu este abuzivă deoarece caracterul abuziv este dat de nenegocierea clauzelor contractuale şi dezechilibrul creat.

Prin întâmpinarea scrisă, intimata L...  B...  , solicită respingerea apelului ca neîntemeiat. Pe cale de excepţie, intimata invocă excepţia tardivităţii cererii de apel, iar în ceea ce priveşte invocarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale pe calea contestaţiei la executare, invocă  inadmisibilitatea contestaţiei raportat la art. 712 alin 2 NCPC, deoarece în ipoteza în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească se pot invoca pe calea contestaţiei la executare şi motive de fapt sau de drept privitoarea la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu o cale specifică pentru desfiinţarea lui, situaţie faţă de acre, instanţa solicită a se constata că contestatoarea invocă dispoziţiile speciale ale L. 193/2000

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei extinctive invocată de către apelantă, apreciază că în mod corect instanţa de fond a stabilit momentul naşterii dreptului de a solicita executarea silită la data de 14.12.2009, dată la care a declar scadent anticipat contractul de credit raportat la art. 11. 2 din condiţiile de acordare a creditului, iar în cursul anului 2011 executorul bancar a întocmit o serie de acte de executare, iar după intrarea în vigoare la L. 287/2011 a formulat cerere de continuare a executării silite la data de 09.12.2013 către BEJ BS şi analizând înscrisurile de la dosarul de fond rezultă că s-a întrerupt cursul prescripţiei succesiv în condiţiile art. 405 alin 1 lit b VCPC.

În ceea ce priveşte nulitatea popririi invocată de către apelantă deoarece în cauză sunt incidente disp. art. 729 alin 4, solicită a fi respinsă întrucât disp. art. 728 alin 3 CPC sunt aplicabile numai în măsura în care în speţă ar fi vorba despre un program complet de lucru de 8 ore pe zi, respectiv o normă întreagă, iar în speţă apelanta are o normă parţială , situaţie în cate cota de 1/3 se calculează la salariul cu venit unei norme parţial şi nu la cel datorat pentru o normă întreagă.

În ceea ce priveşte presupusul caracter abuziv al clauzei contractuale, solicită a respinge caracterul abuziv al clauzei prevăzută la art 9.1 din contract, deoarece apelanta şi-a asumat de bună voie achitarea respectivului comision şi care reprezintă un cost suportat cu ocazia analizării bonităţii potenţialului client la acordarea creditului  iar comisionul de acordare este expres prevăzut de legiuitor în cuprinsul prevederilor art. 36 din OUG 50/2010, iar acest comision, respectiv această clauză nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, deoarece contraprestaţia furnizorului de servicii a reprezentat în realitate analiza bonităţii consumatorului

În ceea ce priveşte caracterul abuziv  al clauzei prevăzută la art. 7 din contract privind stabilirea dobânzii solicită a fi respinse susţinerile apelantei, întrucât în contract s-a prevăzut tipul de dobândă fixă şi formula de calcul a acestuia, ceea ce este în deplin acord inclusiv cu prevederile art. 9 indice 3 din OG 21/1992 privind protecţia consumatorilor.

Examinând apelul prin prisma motivelor de apel invocate şi raportat la disp. art. 248 NCPC, instanţa de apel reţine că intimata invocă excepţia tardivităţii apelului declarat de către apelantă, aspect faţă de care instanţa de apel reţine că în conf. cu art. 651 alin 3 din NCPC, instanţa de executare soluţionează contestaţiile la executare precum şi orice incidente apărute în cursul executării silite iar potrivit alin. 4 din acelaşi act normativ în toate cazurile instanţa de executare se pronunţă prin încheiere executorie care poate fi atacată numai cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Potrivit procedurii de comunicare – fila 50 din dosarul de fond, hotărârea  a fost comunicată cu apelanta la data de 07.10.2009, iar apelul a fost înregistrat la Judecătoria O. la data de 21.06.2016, astfel că apelul a fost exercitat în termenul legal prevăzut de art 651 alin 4 NCPC, aspect faţă de care instanţa de apel urmează să respingă ca neîntemeiată excepţia tardivităţii introducerii apelului de către apelantă invocată de către intimată.

De asemenea, instanţa de apel reţine că prin întâmpinare intimata a invocat şi excepţia inadmisibilităţii invocării caracterului abuziv al clauzelor contractuale în cadrul contestaţiei la executare, invocând disp. art. 712 alin 2 NCPC, situaţie faţă de care apreciază că singurul mijloc pe care apelanta avea posibilitatea să invoce aceste apărări era posibilitatea sesizării organelor de control din cadrul ANPC sau să introducă o acţiune pe calea dreptului comun potrivit art. 9 - 13 din L. 193/2000.

Faţă de excepţia invocată, instanţa de apel reţine că practica constantă a CJUE este aceea că inclusiv în cadrul contestaţiei la executare sau chiar în procedura somaţiei de plată instanţa naţională are obligaţia din oficiu să analizeze caracterul abuziv al clauzelor încheiate între furnizorii de servicii financiare şi consumatori, aspect care a fost lămurit de CJUE în cauza C-415/11 Mohamed Aziz împotriva Caixa d’Estalvis de Catalunya, Tarragona i Manresa (Catalunyacaixa), considerente faţă de care instanţa de apel urmează să respingă ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii contestatoarei de a invoca ca şi abuzive a clauzelor din contractul de împrumut pe calea contestaţiei la executare.

În ceea ce priveşte examinarea litigiului pe fond, instanţa de apel reţine că un prim motiv de apel invocat de către apelantă îl constituie prescripţia dreptului la executare silită raportat la art. 405 VCPC, invocând termenul de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958, motivat de faptul că nu a mai plătit nicio rată din 04.10.2005, astfel că a fost prescrisă executarea silită din octombrie 2008. 

Faţă de excepţia invocată, instanţa de apel reţine că între părţi a fost încheiat contractul de credit nr. Y....../04.10.2005 în baza căruia apelantul reclamant în calitate de împrumutat a beneficiat de un credit în sumă de 8910 ron pe o perioadă de 60 luni iar la art. 11.4 părţile au prevăzut că B...  fără notificarea prealabilă a împrumutatului şi fără a fi necesară intervenţia  instanţelor judecătoreşti va avea dreptul să declare exigibile toate datoriile împrumutatului rezultate din contract şi din alte contracte încheiate şi să debiteze automat toate conturile împrumutatului iar în lipsă de fonduri în conturile împrumutatului are dreptul să treacă la executarea garanţiilor constituite în favoarea sa, împrumutatul rămânând direct răspunzător pentru toate consecinţele directe şi indirecte ale declarării exigibilităţii anticipate a creditului.

În acest sens, instanţa de apel reţine că intimata la data de 14.12.2009 a solicitat Comitetului de credite aprobarea declanşării procedurii de executare silită pentru un nr. de 41 de clienţi, la poziţia curentă 28 aflându-se şi debitoarea, şi, prin urmare, de la această dată creditoarea a declarat exigibil anticipat creditul şi contrar susţinerilor apelantei debitoare de la acest termen curge termenul de începere a prescripţiei executării silite.

Instanţa de apel reţine că în termenul de prescripţie la data de 29.06.2011 creditoarea a solicitat cerere de încuviinţare a executării silite,  la aceeaşi dată a solicitat Corpului executorilor bancari cererea de executare silită iar Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti prin încheierea din 20.01.2010  în cadrul dosarului de executare nr. 2…0/303/2009 a dispus încuviinţarea executării silite prin poprire a debitoarei.

În conformitate cu art. 405 alin 1 lit b VCPC cursul prescripţiei se întrerupe pe data depunerii cererii de executare însoţită de titlul executoriu, astfel că cererea introdusă la executorul bancar a întrerupt cursul prescripţiei, ulterior creditoarea după intrarea în vigoare a L.287/2011, la data de 09.12.2013 a formulat o cerere de continuare a executării silite, astfel că, contrar susţinerilor apelantei în cauză nu operează prescripţia executării silite, considerente faţă de care instanţa de apel urmează să respingă motivul de apel privind prescripţia executării silite invocată de către apelantă.

În ceea ce priveşte nulitatea popririi raportat la faptul că apelantei contestatoare îi este poprit tot salariul în condiţiile în care are un salariu sub jumătate din venitul net pe economie, fiind încălcate dispoziţiile art 729 alin 3 CPC, instanţa de apel urmează să respingă susţinerile apelantei ca neîntemeiate, deoarece potrivit adresei nr. 11/28.08.2015 emisă de către SC LA...... SRL, conform filei 28 din dosarul de fond, debitoarea apelantă este angajată pe o perioadă nedeterminată cu normă de timp parţial de 2 h pe zi şi cu un salariu brut de 263 lei/ lună şi nu prestează o norma întreagă, poprirea fiind înfiinţată în conformitate cu art. 728 alin 1 lit b CPC asupra cotei de 1/3 din veniturile încasate de la societatea angajatoare, astfel cum rezultă şi din înştiinţarea privind măsura popririi debitoarei emisă de BEJ G la data de 08.06.2015.

În ceea ce priveşte celălalt motiv de apel invocat de către apelantă  şi care vizează caracterul abuziv al clauzei prevăzută la 7 şi art. 9.1 din contractul de credit nr. Y…………/04.10.2005, instanţa de apel reţine că în conf. cu art 7 din contract părţile au prevăzut că dobânda curentă este de 21 % pe an iar art. 9.1 conţine clauza conform căreia B...  percepe un comision de acordare de 7 5 din valoarea creditului, respectiv suma de 623,7 ron contravaloarea comisionului urmând a fi achitată  prin reţinerea din creditul acordat.

În conf. cu art 4 alin 1 din L. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei credinţe un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, iar clauza va fin considerată ca fiind nenegociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei cum ar fi contractele standard, preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau a serviciului respectiv.

Faţă de aceste considerente, instanţa de apel reţine că prin conţinutul lor atât clauza privind comisionul de acordare credit cât şi dobânda aplicabilă respectă disp. art. 9 indice 3 din OG 21/1992 privind protecţia consumatorilor, sunt redactate în mod clar şi precis, se menţionează în contract tipul de dobândă, astfel că în mod temeinic şi legal instanţa de fond a reţinut că în cauză nu sunt incidente disp. art. 4 din L. 193/2000.

Faţă de considerentele anterior expuse, instanţa de apel reţine că hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală raportat la probele administrate în cauză, aspecte faţă de care, în baza art. 480 alin 1 NCPC, urmează să respingă apelul ca nefondat şi va păstra în totalitate hotărârea instanţei de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul introdus de apelanta  P.  A.  A.  , CNP………….., cu domiciliul procesual ales la C….., în contradictoriu cu intimata SC B...  L...  B...  ,  J.....  , CUI .....  , cu sediul în B….., împotriva sentinţei civile nr. 3380/2016, pronunţată de Judecătoria …., pe care o păstrează în totalitate.

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică din 21.11.2016.

Preşedinte,Judecător,

Domenii speta

Spete similare