Competenta materiala. Proces verbal intocmit de Garda Financiara.

Sentinţă civilă xx din 02.04.2013


Prin procesul verbal de constatare intocmit de inspectorii Garzii Financiare cu ocazia controalelor inopinate pentru descoperirea faptelor de evaziune fiscala, nu se stabilesc, modifica sau sting drepturi si obligatii fiscale in acceptiunea art.41 C.proc.fisc.

Actele intocmite de inspectorii Garzii Financiare pot fi valorificate de organele competente in materie prin emiterea unei decizii de impunere sau, daca este cazul, de organele de cercetare penala, si pot fi contestate doar impreuna cu actul administrativ fiscal, ca acte preparatorii sau operatiuni tehnico materiale desfasurate in vederea emiterii acestuia.

Deliberand la termenul din data de 02.04.2013 asupra exceptiei lipsei competentei materiale a Judecatoriei Brasov, invocate de catre intimata GARDA FINANCIARA BRASOV prin intampinare, privind petitul intai al contestatiei la executare formulate de contestatoarea S.C. „J.A. P” S.R.L., prin administrator … si prin mandatar …, reprezentata de avocat M. I., avand ca obiect anularea procesului verbal nr.131015 din 18.12.2012 intocmit de comisarii Garzii Financiare – Sectia Brasov, in dosarul civil nr.1701-197-2013, instanta a retinut urmatoarele:

- procesul verbal mai sus evocat a fost intocmit de catre inspectorii Garzii Financiare – Sectia Brasov, in urma controlului efectuat la societatea contestatoare;

- impotriva acestuia contestatoarea a formulat contestatie la organul emitent, inregistrata sub nr.131964/28.12.2012;

- prin raspunsul comunicat contestatoarei sub nr.1313964 la data de 04.01.2013, Garda Financiara – Sectia Brasov a aratat ca nu a dispus prin acest act masuri de virare la bugetul de stat a anumitor sume de bani, ci din contra, el are doar caracterul unui act premergator emiterii unui act administrativ fiscal, constatarile sale urmand sa fie valorificate printr-un raport de inspectie fiscala, care va sta la baza emiterii deciziei de impunere;

- apoi, formuland contestatia la executare, acelasi proces verbal face obiectul primului petit, contestatoarea solicitand anularea lui;

- in cadrul procedurii, intimata GARDA FINANCIARA BRASOV a invocat prin intampinare exceptia lipsei competentei materiale a Judecatoriei Brasov in solutionarea acestui petit, reclamand caracterul administrativ al actului;

- in solutionarea exceptiei, instanta a retinut ca, de esenta controlului efectuat de comisarii Garzii Financiare este caracterul operativ si inopinat, in vederea descoperirii oricaror fapte care au ca efect frauda si evaziunea fiscala;

- in cauza, procesul verbal incheiat de comisarii Garzii Financiare – Sectia Brasov, sub nr.131964 la data de 28.12.2012 a avut ca scop stabilirea unor fapte referitoare la activitatea contestatoarei, constatari care pot fi valorificate de organele fiscale, fie printr-un raport de inspectie fiscala care sa conduca la emiterea unei decizii de impunere, fie prin sesizarea organelor competente sa cerceteze eventuala savarsire a unor infractiuni;

- intrucat prin acest act nu s-au stabilit impozite, taxe, contributii sau alte sume datorate bugetului de stat si nu s-au luat masuri de virare la acest buget a unor sume de bani, procesul verbal intocmit de catre inspectorii Garzii Financiare – Sectia Brasov nu este act administrativ fiscal in sensul art.2 alin.1 lit.c) din L.nr.554/2004 republicata sau al O.G.nr.92/2003 republicata, situatie in care nu poate fi contestat in procedura contenciosului administrativ;

- tot astfel, H.G.nr.1324/2009, la art.9 alin.4 si alin.5 stabileste procedura de intocmire a proceselor verbale avand natura celui in discutie, rezultand potrivit art.11 alin.3 din acelasi act normativ ca „nu constituie titluri de creanta”, putand fi in ipoteza constatarilor efectuate la solicitarea procurorului, doar mijloace de proba.

Fata de aceste considerente, instanta apreciind ca procesul verbal nr.131015 din 18.12.2012 intocmit de comisarii Garzii Financiare – Sectia Brasov nu este supus controlului in contencios administrativ in conditiile art.1 alin.1 si alin.2 din L.nr.554/2004 republicata, a respins exceptia lipsei competentei materiale a Judecatoriei Brasov, invocata de catre intimata GARDA FINANCIARA BRASOV prin intampinare.