Contestaţie decizie de sancţionare

Cod ECLI ECLI:RO:TBGRJ:2016:010.001860

Cod operator 2442/2443

Dosar nr. ………

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA CONFLICTE DE MUNCA ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINŢA  Nr. 1860/2016

Şedinţa publică de la 28 Octombrie 2016

Completul compus din:

PREŞEDINTE

Asistent  judiciar

Asistent  judiciar

Grefier

Pe rol judecarea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanta N.A., în contradictoriu cu pârâta SC M.S. SA, având ca obiect contestaţie decizie de sancţionare.

Dezbaterile asupra fondului pricinii au avut loc în şedinţa publică din data de 20.10.2016, susţinerile părţilor fiind consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, instanţa dispunând amânarea pronunţării la data de 28.10.2016, când a hotărât următoarele:

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de faţă :

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj - Secția Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale la data de …………, sub nr………., reclamanta N.A. a chemat în judecată pârâta SC M.S. SA , solicitând instanţei  ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună  anularea deciziei nr. 342/11.02.2016 emisă de pârâtă, prin care a fost sancţionată cu diminuarea salariului de baza cu 10% pe o durata de 1 lună, obligarea paratei la restituirea sumelor reţinute drept sancţiune disciplinară, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat  că este angajata societăţii pârâte din anul 2009, conform contractului individual de munca încheiat pe perioada nedeterminată şi înregistrat sub nr. 9229/11.11.2009 la ITM Gorj, la care au intervenit mai multe acte adiţionale, astfel că în baza ultimului act adiţional încheiat în data de 11.03.2014 a ocupat funcţia de sef echipa in cadrul S.V.L..

S-a precizat de către reclamantă că din anul 2009, de când a devenit angajata societăţii în calitate de economist la B.D.U.C. şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu corespunzător, obţinând calificative foarte bune, iar pe parcursul derulării contractului pârâta a încercat să o înlăture cu orice chip , luând chiar şi măsuri de concediere individuala, aşa cum reiese din cuprinsul deciziei nr. 1436/18.06.2013, decizie care a fost contestată în termen, iar instanţa de judecata prin sentinţa nr. 424/27.02.2014 a Tribunalului Gorj , rămasa definitiva prin decizia nr. 2571/2014 a Curţii de Apel Craiova, a anulat decizia de concediere si a dispus repunerea pârtilor in situaţia anterioara, în sensul reintegrării sale pe postul deţinut anterior. Ulterior, având in vedere hotărârea judecătoreasca evocată mai sus, pârâta a pus în aplicare sentinţa nr. 424/27.02.2014 a Tribunalului Gorj şi astfel a emis decizia nr. 149/11.03.2014 prin care a fost reintegrată pe funcţia deţinuta anterior concedierii , încheindu-se în acest sens şi ultimul act adiţional nr. 1199/11.03.2014 la contractul individual de munca.

Reclamanta a susţinut că la scurt timp după reintegrare, pârâta a dispus măsuri unilaterale prin care i-a modificat contractul individual de munca prin deciziile nr. 475/24.03.2015, nr. 534/22.04.2015 şi nr. 1732/25.09.2015 pe care de altfel le-a contestat.

 Prin sentinţa nr 453/16.02.2016 pronunţata de Tribunalul Gorj i-au fost anulate deciziile nr. 475/24.03.2015 si nr.534/22.04.2015, iar în cadrul dosarului nr. .... al Tribunalului Gorj, ce are ca obiect contestaţia împotriva deciziei nr. 1732/25.09.2015 , cauza a fost suspendată în temeiul disp. art. 413 alin. l pct. l C.pr. civ. până la soluţionarea definitiva a cauzei înregistrată sub nr. .... ce are ca obiect contestarea primelor doua decizii.

Reclamanta a menţionat că  la data de 15.02.2016 a primit decizia atacată prin care a fost sancţionată cu diminuarea salariului de baza cu 10% pe o durata de o lună, în temeiul art. 248 alin. 1, lit. c din Codul Muncii, pe motiv că este  vinovată de săvârşirea unei abateri disciplinare, respectiv părăsirea locului de muncă fără aprobarea şefului ierarhic.

Mai mult decât atât, reclamanta a învederat faptul că decizia contestată este nelegală, întrucât deşi angajatorul arată într-o anumită măsură fapta care ar fi constituit în accepţiunea lui abatere disciplinara şi pentru care a fost sancţionată disciplinar, însă nu precizează in concret atribuţiile, responsabilităţile din fişa postului şi din contractul individual de muncă ce ar fi fost încălcate, elemente necesare pentru stabilirea vinovăţiei.

Că prin raportare la dispoziţiile prevăzute de art. 252 alin. 2 Codul muncii, care impun precizarea tuturor acestor elemente în decizia de sancţionare, sub sancţiunea nulităţii, tocmai pentru a se preveni sancţionarea abuzivă a salariaţilor de către angajator, care are o poziţie dominantă în raporturile de muncă, fiind cunoscut faptul că între acesta şi salariat există numai raporturi de subordonare, înscrisul contestat a fost emis cu nerespectarea dispoziţiilor legale imperative, făcând imposibil controlul de legalitate.

 De asemenea, reclamantul a menţionat că nu a săvârşit fapta pe care pârâta a înscris-o în mod generic în decizia de sancţionare.

Aşadar, pentru a se putea reţine antrenarea răspunderii disciplinare, presupusa faptă săvârşită  trebuia să reprezinte abatere disciplinara, fiind necesar ca aceasta să îndeplinească următoarele condiţii : să fie comisă în legătura cu muncă sa, prin aceasta să se încalce normele legale , regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de munca aplicabil, ordinele şi dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici, sa fie comisa cu vinovăţie.

Pornind de la disp. art. 247 din Codul muncii abaterea disciplinara este o fapta ilicita de încălcare a obligaţiilor ce rezulta în sarcina salariatului din normele care reglementează relaţiile de munca , săvârşita cu vinovăţie , fie că se manifestă sub forma intenţiei directe sau a intenţiei indirecte, că rezulta din acceptarea de către angajat a producerii efectului dăunător , pe care nu-1 urmăreşte sau numai din neglijenta acestuia în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu.

Reclamanta a precizat că a fost sancţionată pe motiv la data de 06.01.2016  ar fi părăsit locul de muncă fără a anunţa superiorul, presupusa faptă fiind încadrată în prevederile art. 232 alin. 1, pct. 17 din Contractul Colectiv de Muncă, respectiv prevederile art. 91 alin. 1, pct. 17 din Regulamentul Intern al societăţii, fără ca pârâta să invoce sau să probeze vreun prejudiciu prin modul de utilizare a timpului afectat lucrului, fără ca pârâta să probeze că așa-zisa abatere disciplinara ar fi fost săvârşita de aceasta cu vinovăţie şi în legătura cu munca prestată.

Astfel, reclamanta a precizat că în data de 06.01.2016, la solicitarea şefului de sector, în persoana numitului C.P.D., s-a deplasat de la punctul de lucru ELCFU Motru la punctul de lucru UMC Lupoaia din cadrul aceluiaşi sector, respectiv S.V., având în vedere modalitatea de subordonare prevăzută în Regulamentul Intern, cât şi obligaţia de a-şi îndeplini sarcinile primite din partea şefilor ierarhici.

Cum solicitarea s-a realizat din partea şefului superior, reclamanta s-a conformat, iar odată ajunsă în cadrul acestui punct de lucru intenţiona să efectueze un control medical la punctul sanitar, însă observând nemulţumirea unor salariaţi, a purtat discuţii cu salariații timp de câteva minute.

S-a menţionat că în mod greşit s-a reţinut prin înscrisul contestat că deplasarea sa la punctul de lucru UMC Lupoaia a reprezentat o încetare temporară a lucrului, în condiţiile în care îşi îndeplinea sarcinile dispuse de şeful ierarhic. De altfel, asocierea deplasării sale cu o manifestare sindicală este nedovedită, iar motivele pentru care i-au fost înlăturate apărările în timpul cercetării sunt lipsite de suport probatoriu, astfel că inserarea afirmaţiilor din cuprinsul deciziei ar trebui să fie probate de pârâtă şi nu doar menţionate.

A mai arătat reclamanta faptul că deşi se susţine în cuprinsul deciziei că fapta săvârşită ar fi constituit abatere disciplinară ca urmare a neîndeplinirii atribuţiilor de serviciu ce-i revin conform fişei postului, prin părăsirea locului de muncă nu se nominalizează atribuţia încălcată şi în ce constă aceasta.

Concluzionând, reclamanta a precizat că decizia atacată este nelegală şi netemeinică având în vedere faptul că pârâta nu a dovedit în ce a constat prejudicierea sa prin presupusa faptă de părăsire a locului de muncă în timpul programului şi nici legătura de cauzalitate dintre actul de nesubordonare şi nerespectarea obligaţiilor contractuale, faptă de natură a cauza prejudicii societăţii prin modul de utilizare a timpului afectat lucrului, ceea ce ar fi cauzat întârzieri în onorarea contractelor comerciale ale societăţii.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile prevăzute de art. 251-252 din Codul muncii republicat.

Pârâta Societatea M.S. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.

În fapt, pârâta a precizat că reclamanta este angajata societăţii noastre conform contractului individual de munca nr. 9229/11.11.2009, în prezent ocupând funcţia de şef echipa la punctul de lucru ELCFU Motru din cadrul S.V.. Prin referatul nr.234/07.01.2016 şeful S.V., numitul C.P.D., a înștiințat conducerea societăţii cu privire la faptul ca salariata N.A., încadrată în funcția de sef echipa în cadrul S.V., punct de lucru ELCFU Motru, în data de 06.01.2016 a părăsit locul de  muncă, deplasându-se la punctul de lucru UMC Lupoaia fără să anunţe şeful ierarhic superior.

Prin decizia nr. 40/11.01.2016 a directorului general s-a numit comisia de cercetare disciplinara a salariatei, iar prin adresa nr.662/12.01.2016 salariata N.A. a fost convocata pentru data de 19.01.2016 ora 10:00 la punctul de lucru ELCFU Motru pentru a-si exprima punctul de vedere. Salariata a oferit comisiei de cercetare disciplinara o nota explicativa în care si-a susţinut punctul de vedere in legătura cu cele sesizate. Comisia a solicitat informaţii si de la salariaţii de la punctul de lucru UMC Lupoaia prezenţi la serviciu în ziua de 06.01.2016 si nominalizaţi de şeful de sector în referat ca fiind martori ai evenimentului.

S-a menţionat că în urma cercetării disciplinare, comisia a stabilit ca salariata se face vinovata de săvârşirea unei abateri disciplinare respectiv „părăsirea locului de munca fără aprobarea şefului ierarhic”.

S-a precizat faptul că potrivit art.252 alin.2 din Codul muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:

a)descrierea faptei care constituie abatere disciplinara:

b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil care au fost încălcate de salariat;

c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat in timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care. in condiţiile prevăzute la art. 251 alin. (3). nu a fost efectuata cercetarea;

d) temeiul de drept in baza căruia sancţiunea disciplinara se aplică;

e) termenul în care sancţiunea poate fi contestată;

f) instanţa competenta la care sancţiunea poate fi contestată.

Ori raportat la acest articol decizia contestata cuprinde toate elementele obligatorii prevăzute de Codul muncii. In capitolul intitulat "Salariata a încălcat prin fapta săvârşita următoarele prevederi "sunt enumerate prevederile codului muncii, regulamentului intern si contractului colectiv de munca ce au fost încălcate de către reclamanta.

S-a arătat că atât cu ocazia cercetării disciplinare cât si prin motivele contestaţiei, reclamanta recunoaşte săvârşirea abaterii, însă susţine că in data de 06.01.2016 s-a deplasat de la punctul de lucru ELCFU Motru la punctul de lucru UMC Lupoaia la solicitarea şefului de sector. Din nota de relaţii oferita de către acesta reiese faptul ca nu i-a solicitat reclamantei să părăsească punctul de lucru pentru a se deplasa la UMC Lupoaia. Si din notele de relaţii oferite de către ceilalţi salariaţi reiese faptul că: reclamanta nu a părăsit punctul de lucru la cererea sau din dispoziţia şefului de sector.

Astfel salariatul R.C. adjunct sef S.V., care-1 însoțea pe şeful de sector în ziua respectivă, a precizat in nota de relaţii oferita comisiei că reclamanta nu i-a cerut aprobarea pentru a părăsi locul de munca, considerând că aceasta s-a deplasat la UMC Lupoaia pentru a susţine salariaţii membrii în sindicatul în care reclamanta deţine o funcţie de conducere.

În nota explicativă în răspunsul de la întrebarea nr.7, reclamanta a motivat faptul că în data de 06.01.2016 a fost chemata de către salariatul S.D. si salariaţii din cadrul UMC Lupoaia, angajați M. si membrii de sindicat în ideea că împreuna să calmeze spiritele izbucnite în urma nor informări înmânate de către seful de sector membrilor de sindicat. Si salariatul S.D. a învederat prin nota de relaţii oferita comisiei că în data de 06.01.2016 a fost contactat telefonic de către reclamantă, aceasta reproșându-i faptul că forţează salariaţii să semneze anumite informări cu privire la schimbarea locului de munca. Totodată i-a transmis reclamantei faptul că salariaţii de la spălătorie o cheamă să-i reprezinte, deoarece fac parte din sindicatul pe care-1 conduce.

S-a precizat că în motivele contestaţiei reclamanta recunoaşte că a purtat discuţii cu salariaţii de la UMC Lupoaia preț de câteva minute, observând nemulţumirea unor salariaţi, care erau revoltaţi de modificările propuse de către pârâtă.

Astfel,  reclamanta nu poate susţine faptul ca a părăsit locul de munca din dispoziţia şefului de sector, deoarece din înscrisurile ce le vom anexa rezulta contrariul. Este lesne de înțeles că şeful de sector, în situaţia în care avea nevoie de "sprijin" în activitatea sa de comunicare a adrese, nu ar fi cerut sprijin chiar liderului de sindicat care reprezintă interesele salariaţilor şi nu pe cele ale societăţii.

S-a arătat că în referatul cu nr.234/07.01.2016, şeful de sector nu a pomenit nici un cuvânt despre o așa zisa "manifestare sindicala", însă reclamanta în nota explicativă, la răspunsul dat întrebării cu nr.7 a învederat motivul deplasării sale la UMC Lupoaia, motiv recunoscut si prin motivele contestaţiei.

Contractul individual de muncă al salariatei a fost modificat prin actul adiţional nr.2429/01.05.2015 prin care punctul de lucru a fost stabilit la ELCFU Motru in cadrul S.V.. Potrivit deciziei cu nr.1732/25.09.2015, de asemenea salariata a fost numita titular al carnetului de pontaj de la S.V. punctul de lucru ELCFU Motru - activitatea curăţenie.

Deși nu a semnat actul adiţional cu nr. 2429/01.05.2015, reclamanta recunoaşte faptul ca își desfăşoară activitatea în baza deciziei date de conducerea unităţii (decizia nr.1732/25.09.2015).  Si din lecturarea acestei decizii se poate observa că locul de munca în care îşi desfăşura activitatea la data săvârşirii abaterii disciplinare este ELCFU Motru din cadrul S.V..

În legătura cu fisa postului, pârâta a precizat că reclamanta își desfăşoară activitatea în conformitate cu fişa postului nr.2074 întocmită pentru funcţia de sef echipa, iar obligaţia de a respecta norma te munca de 8 ore/zi si-a însușit-o odată cu semnarea contractului individual de munca, cât si obligația de a respecta disciplina muncii.

Pârâta a menţionat că împrejurarea că prin fapta sa ilicită, salariata nu a cauzat nici un prejudiciu material societăţii, nu o exonerează de răspunderea disciplinară reţinută în sarcina sa, întrucât abaterea disciplinară nu este condiţionată de existenţa unui prejudiciu. Prejudicierea materială a angajatorului prin comiterea culpabilă a unei fapte ilicite poate genera, după caz, angajarea răspunderii patrimoniale a salariatului respectiv.

Totodată, pârâta a învederat faptul că reclamanta a fost sancţionată pentru „părăsirea locului de munca fără aprobarea şefului ierarhic", abatere prevăzuta şi sancţionată de Regulamentul Intern al M.S. SA si Contractul colectiv de munca. Conform procesului verbal cu nr.2880/08.10.2014, reclamantei  i-a fost prelucrat Regulamentul intern si Contractul colectiv de munca, documente care nu au suferit modificări până în prezent în ceea ce priveşte abaterile disciplinare, implicit sancţiunile.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile prevăzute de art.205-206 N.C.P.C. si art. 247-252 din Codul Muncii.

Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei şi având în vedere motivele de fapt şi de drept invocate, instanţa constată şi reţine următoarele:

Prin cererea dedusă judecăţii, reclamanta N.A. a solicitat anularea deciziei de sancționare nr.342 din 11.02.2016 emisă de pârâta SC M.S. SA  şi obligarea pârâtei la restituirea sumelor reţinute drept sancțiune disciplinară pe statul de plata.

În motivarea cererii sale, reclamanta a invocat motive de nelegalitate şi netemeinicie a deciziei de sancţionare, susţinând în esenţă că: nu se precizează în concret atribuţiile, responsabilităţile din fişa postului şi din contractul individual de muncă încălcate; nu sunt îndeplinite condiţiile pentru antrenarea răspunderii disciplinare; deplasarea de la punctul de lucru ELCFU Motru la punctul de lucru UMC Lupoaia s-a efectuat la solicitarea şefului ierarhic C.P.D. astfel încât nu a părăsit neautorizat locul de muncă; discuţiile purtate cu salariaţii de la punctul de lucru UMC Lupoaia nu pot conduce la concluzia că a desfăşurat activitate sindicală în ziua respectivă; locul de muncă al reclamantei conform contractului individual de muncă este la UMC Lupoaia, nefiindu-i stabilită o altă fişă a postului pentru noul loc de muncă de la ELCFU Motru.

Instanţa reţine că prin decizia de sancţionare ce face obiectul prezentei cauze, reclamanta N.A.  a fost sancţionată cu reducerea salariului de bază cu 10%  pe o perioadă de 1 lună, reţinându-se în sarcina acesteia că în data de 06.01.2016 a părăsit locul de muncă, deplasându-se la punctul de lucru UMC Lupoaia, fără să anunţe şeful ierarhic superior.

Potrivit art. 252 alineat 2  litera  b din codul muncii, „sub sancţiunea nulităţii, decizia de sancţionare cuprinde în mod obligatoriu:

b)precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat…”.

Din dispoziţiile legale mai sus menţionate, instanţa  reţine că decizia contestată, concretizând o măsură disciplinară luată de angajator împotriva angajatului, trebuie să fie, deopotrivă, legală şi temeinică, iar analiza cerinţelor de legalitate prevalează celor referitoare la temeinicia deciziei.

În speţă, examinând conţinutul deciziei de sancţionare contestate, în baza probatoriului administrat în cauză, în special a deciziei de sancţionare şi a actelor care au stat la baza acesteia, se constată că aceasta îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii absolute.

După cum se poate observa din examinarea deciziei de sancţionare, descrierea faptei imputate reclamantei N.A. a fost făcută în mod concret şi precis, fiind indicate totodată prevederile  din regulamentul intern, contractul individual de muncă şi contractul colectiv de muncă, în baza cărora a fost sancţionată, astfel încât nu se poate reţine nulitatea acesteia.

Reclamanta a susţinut de asemenea că deplasarea de la punctul de lucru ELCFU Motru la punctul de lucru UMC Lupoaia s-a efectuat la solicitarea şefului ierarhic C.P.D., astfel încât nu a părăsit neautorizat locul de muncă, iar discuţiile purtate cu salariaţii de la punctul de lucru UMC Lupoaia nu duc la concluzia că a desfăşurat activitate sindicală în ziua respectivă, susţineri care nu pot fi primite de instanţă.

Conform prevederilor art.232 alineat 1 punct 17 din Contractul colectiv de muncă şi punct 17 din regulamentul intern  constituie abatere disciplinară „părăsirea locului de muncă fără aprobarea şefului ierarhic sau părăsirea locului de muncă înainte de sosirea schimbului următor; părăsirea locului de muncă fără predarea serviciului”.

În speţă, din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză rezultă că reclamanta N.A. s-a deplasat la UMC Lupoaia fără a obţine în prealabil acordul şefului ierarhic direct, în persoana numitului C.P.D..

Astfel, ambii martori propuşi de reclamantă au declarat că aceştia împreună cu alţi  colegi au fost cei care au chemat-o pe reclamantă la UMC Lupoaia, în scopul de a o consulta cu privire la propunerea conducerii unităţii de schimbare a locurilor de muncă, dată fiind funcţia de conducere deţinută de  reclamant în sindicat. În acelaşi sens este şi declaraţia martorului C.P.D., care a declarat că în timp ce se deplasa spre UMC Lupoaia a fost sunat de reclamantă, ocazie cu care i-a dat explicaţii în legătură cu reducerea posturilor şi oferirea altor locuri de muncă salariaţilor afectaţi, însă nu s-a pus problema prezenţei reclamantei la punctul respectiv de lucru.

În privinţa discuţiilor purtate de reclamantă cu salariaţii de la UMC Lupoaia, instanţa reţine că într-adevăr pot fi asimilate unei activităţi sindicale, raportat la împrejurările concrete în care au intervenit, însă acest fapt nu prezintă relevanţă în cauza de faţă, devreme ce sancţiunea nu a fost aplicată pentru o astfel de abatere disciplinară, ci pentru părăsirea locului de muncă fără acordul şefului ierarhic.

Instanţa reţine totodată că pentru declanşarea răspunderii disciplinare este necesar ca un salariat să fi săvârşit o abatere de la disciplina muncii, care trebuie să întrunească următoarele elemente constitutive: obiectul, constând în relaţiile sociale de muncă, ordinea şi disciplina de la locul de muncă; latura obiectivă, respectiv fapta salariatului; subiectul, respectiv salariatul şi latura subiectivă, constând în vinovăţia salariatului. De asemenea, fapta ilicită a salariatului trebuie să se afle într-o legătură cauzală cu un rezultat dăunător, care reflectă gradul de periculozitate socială a abaterii. În situaţia în care sunt probate elementele constitutive ale abaterii disciplinare , rezultatul dăunător şi legătura cauzală se prezumă.

Această prezumţie este una simplă, salariatul putând dovedi că absenţa sa nu a produs, în circumstanţele concrete ale cauzei, nici o perturbare a activităţii sau urmările produse au fost mai puţin grave.

O astfel de dovadă a fost făcută şi în cauza de faţă, având în vedere că  deşi reclamanta N.A. a săvârşit cu vinovăţie o abatere disciplinară, constând în părăsirea locului de muncă fără acordul şefului ierarhic superior, nu s-a produs nici un rezultat dăunător sau o  perturbare a activităţii. 

Este de menţionat în acest sens că din probele administrate în cauză a rezultat faptul că între cele două puncte de lucru, ELCFU Motru şi UMC Lupoaia este o distanţă de aproximativ 5 km, la UMC Lupoaia reclamanta stând de vorbă cu salariaţii 5 minute după care  a revenit la punctul de lucru ELCFU Motru, astfel încât raportat la distanţa parcursă între cele două puncte de lucru, aceasta nu a lipsit mai mult de 30 minute de la locul de muncă.

Conform declaraţiei martorului C.P.D., imediat după ce reclamanta a plecat de la UMC Lupoaia, şeful ierarhic al acesteia s-a deplasat la ELCFU Motru pentru a verifica activitatea acesteia, ocazie cu care a constatat că nu îşi îndeplinise în mod corespunzător atribuţiile de serviciu, respectiv nu finalizase datele cu privire la ziua anterioară. Acelaşi martor a declarat însă că datele respective puteau fi întocmite în aproximativ 10 minute, programul de lucru fiind până la ora 15,00, reclamanta nemaifiind sancţionată pentru părăsirea locului de muncă în ultimii trei ani.

Oricum, reclamanta nu a fost sancţionată pentru neîndeplinirea în mod corespunzător a sarcinilor de serviciu, astfel că fapta constând în părăsirea locului de muncă pentru aproximativ 30 minute nu a produs nici o perturbare a activităţii. O concluzie contrară ar fi putut fi reţinută de instanţă în situaţia în care, spre exemplu, absenţa reclamantei  de la locul de muncă ar fi avut drept consecinţă imposibilitatea completării tuturor datelor până la sfârşitul programului. Or, aşa cum s-a arătat mai sus, îndeplinirea sarcinilor de serviciu respective necesita cam 10 minute, iar programul de lucru se termina la ora 15,00.

Pe de altă parte, conform contractului individual de muncă şi actului adiţional de la fila 17 din dosar, locul de muncă al reclamantei era la S.V. Lupoaia. Într-adevăr prin decizia nr.1732 din 25.09.2015 s-a dispus numirea reclamantei în funcţia de şef echipă la S.V.-punctul de lucru ELCFU Motru, însă decizia respectivă nu s-a concretizat în încheierea unui act adiţional la contractul individual de muncă şi întocmirea unei fişe a postului, aşa cum impun prevederile art.41 din codul muncii.

De altfel, nelegalitatea emiterii deciziei nr.1732 din 25.09.2015 a fost constatată prin sentinţa civilă nr.1335 din 27 iunie 2016.

Faţă de considerentele mai sus expuse tribunalul apreciază că în cauză nu sunt întrunite cumulativ condiţiile răspunderii disciplinare, astfel că va admite cererea reclamantei şi va dispune  anularea deciziei  nr. 342 din 11.02.2015 emisă de SC M.S. SA, cu consecinţa restituirii sumelor reţinute. De asemenea, va obliga pârâta  să plătească reclamantei suma de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

Opinia asistenţilor judiciari este conformă cu prezenta hotărâre.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite acţiunea formulată de către reclamanta N.A., având CNP ………, cu domiciliul în ………., în contradictoriu cu pârâta SC M.S. SA, cu sediul în …………..

Anulează decizia nr. 342 din 11.02.2015 emisă de SC M.S. SA.

Obligă pârâta să restituie reclamantei sumele reţinute în baza deciziei respective.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Gorj.

Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Octombrie 2016.

PREŞEDINTE, ASISTENŢI JUDICIARI,  GREFIER,

Domenii speta

Spete similare