Contestarea măsurilor asigurătorii. Dovada pericolului de sustragere, ascundere, risipire a patrimoniului

Decizie 16 din 16.01.2017


Rezumat:

Art.213 al.2  din Legea nr. 207/2005 prevede:

„Se dispun măsuri asiguratorii sub forma popririi asiguratorii şi sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.

Din cuprinsul textului de lege anterior enunţat rezultă aşadar că pentru a se justifica instituirea acestei măsuri, organul de control, respectiv pârâta din cauza dedusă judecăţii, trebuie să aprecieze că există pericolul ca debitorul să sustragă de la urmărire sau să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul”.

(Decizia nr.16/16 ianuarie 2017, dosar nr.1811/86/2016)

Hotărâre:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 27.04.2016, reclamanta S.C. A. SRL – prin asociat unic B., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice C. -  Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice D. a solicitat anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 18/08.04.2016 emisă de DGRFP C. -AJFP D., înregistrată la DGRFP C.-AJFP D. sub nr. AFJ/1932 din 12.04.2016, aprobată de conducătorul organului fiscal AJFP D. şi avizată de Şef Administraţie Adjunct, prin care în temeiul art. 213 C.pr.fisc. s-au aplicat măsuri asigurătorii constând în sechestru asigurător asupra bunurilor mobile constând în Autoturism Jeep ... , serie şasiu xxx şi Autoturism ..., serie şasiu yyy, în considerarea unor obligaţii fiscale de plată constând în TVA de plată suplimentară de 93.440 lei, stabilite prin Decizia de impunere nr. F-SV86/08.04.2016; cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 213 alin. 13, art. 9 alin. 1 C.pr.fisc., art. 453 C.pr.civ.

Pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.

Prin sentinţa nr. 1116 din 22 septembrie 2016 Tribunalul Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea având ca obiect „sechestru asigurator” formulată de reclamanta S.C. A. SRL – prin asociat unic B.  în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice C. -  Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice D. şi a anulat decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr.18/08.04.2016 emisă de pârâtă.

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice C. -  Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, apreciind-o ca fiind dată cu interpretarea greşită a dispoziţiilor legale.

În motivarea cererii a arătat următoarele:

În mod greşit a reţinut prima instanţa faptul că în cuprinsul deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nu este motivată luarea măsurilor asigurătorii, neinvocând şi nedovedind nicio situaţie concretă din care să rezulte că este îndeplinită condiţia existenței pericolului sustragerii, ascunderii sau risipirii patrimoniului.

Comportamentul contestatoarei în cadrul activităţii sale economice demonstrează că măsurile asigurătorii luate de organele fiscale sunt întemeiate şi legale, pericolul risipirii, ascunderii sau sustragerii patrimoniului debitoarei este evident şi coroborat cu susţinerea acesteia potrivit căreia nu ar datora sumele de bani aşa cum au fost ele reţinute de organul de control fiscal, există pericolul îngreunării recuperării debitului şi justifică măsurile luate.

De asemenea, faţă de bunurile puse sub sechestru măsurile contestate nu impietează şi nu împiedică în niciun fel desfăşurarea activităţii contestatoarei.

Raţiunea instituirii măsurilor asigurătorii constă în garantarea recuperării obligaţiilor datorate, acestea reprezentând o măsura de siguranţa a creditorului, premergătoare actelor de executare silita, ca va avea de unde să-şi îndestuleze creanţa. Caracteristica instituirii măsurilor asigurătorii este urgenţa.

În urma verificării efectuate de organul fiscal, s-a constatat ca în evidenţa contabilă din luna aprilie 2011, SC A SRL a înregistrat exporturi în sumă totală de 117.310 lei conform facturilor nr. 1180/30.04.2011 în suma de 58.322,53 lei şi nr. 2812/30.04.2011 în suma de 58.987,34 lei emise către E, fără a prezenta documente justificative conform art. 2 din Ordinul nr. 2222/2006.

În luna decembrie 2014, SC A. SRL a înregistrat în contul 7588 "alte venituri din exploatare" suma de 239.577 lei prin înregistrarea contabila 5124=7588. Reprezentantul legal al societăţii nu a prezentat echipei de inspecţie fiscală ce reprezintă aceste venituri şi nici prin nota explicativă dată de administratorul societăţii verificate. În timpul controlului s-a procedat la reîncadrarea tranzacţiei pentru a reflecta conţinutul economic al acesteia, conform dispoziţiilor art. 11, alin. 1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, fiind asimilata cu o operaţiune impozabila din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugata.

În luna septembrie 2012, reclamanta si-a exercitat dreptul de deducere a TVA aferenta facturii nr. 613/17.09.2012 emisa de SC F SRL, deşi înregistrarea în scopuri de TVA a acestei societăţi a fost anulata începând cu data de 01.08.2012.

De asemenea, petenta şi-a exercitat dreptul de deducere a TVA aferenta facturii nr. 0334718/04.07,2011 emisa de Banca ... IFN SA, reprezentând valoare reziduala aferenta contractului de leasing nr. 9264LE/2007 în valoare 7773 euro + TVA autoturism M1G Jeep xxx, deşi pentru astfel de vehicule rutiere motorizate nu se deduce TVA aferenta achiziţiilor, conform prevederilor legale.

În perioada 01.01.2012 - 31.12.2015, SC A. SRL a încasat avansuri aferente exporturilor, de la clienţi externi (G si H) în suma totala de 86.027 lei fără a colecta TVA.

Măsurile asigurătorii dispuse conduc numai la indisponibilizarea bunurilor în scopul asigurării colectării creanţelor fiscale. Susţinerea debitoarei potrivit căreia nu există pericolul sustragerii nu a fost dovedita de aceasta. Din contra, împrejurarea ca aceasta a contestat titlul de creanţa creează o situaţie de incertitudine în ceea ce priveşte menţinerea patrimoniului asupra căruia s-au instituit masurile asigurătorii.

Prin întâmpinarea depusă la  15 decembrie 2016 reclamanta SC A SRL Suceava arată că, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, măsura asigurătorie nu este motivată în sensul exigenţelor impuse de Procedura aprobată prin Ordinul 2065/2010, simpla apreciere că există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul nefiind suficientă.

Aprecierea acestui pericol trebuie justificată prin raportare la conţinutul declaraţiilor fiscale şi la situaţia financiară a debitorului, la istoria comportamentului fiscal al contribuabilului, al reprezentanţilor legali şi al asociaţilor/acţionarilor majoritari (mod de declarare şi plată, situaţii de atragere a răspunderii solidare, situaţii de insolvenţă sau de insolvabilitate etc.), astfel cum rezultă din prevederile punctului 5.1.1 şi 5.6 litera f) din Ordinul nr. 2605/2010 emis de ANAF.

Or, societatea nu s-a sustras niciodată controalelor fiscale, nu s-a sustras obligaţiilor de plată către buget, desfăşoară o activitate profitabilă care riscă să fie paralizată urmare a măsurilor adoptate, iar aceasta în condiţiile în care are angajaţi, are plăţi către parteneri de efectuat şi încasări de la clienţi, cu care ar urma să facă plăţi către creditorii noştri.

Nu se expun indiciile pe care le are organul fiscal, nici elementele de ordin obiectiv care l-ar fi îndreptăţit să ajungă la o asemenea concluzie, simpla convingere de ordin subiectiv a organului fiscal că debitorul se va sustrage de la urmărire sau cuantumul mare al creanţei fiscale de plată nefiind suficiente prin ele însele să conducă la luarea unor măsuri care implică restrângeri semnificative în ceea ce priveşte patrimoniul debitorului.

Prin decizia nr.16/16.01.2017, Curtea de Apel Suceava – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal a respins recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Art.213 al.2  din Legea nr. 207/2005 prevede:

„(2) Se dispun măsuri asiguratorii sub forma popririi asiguratorii şi sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.”

Din cuprinsul textului de lege anterior enunţat rezultă așadar că pentru a se justifica instituirea acestei masuri, organul de control, respectiv pârâta din cauza dedusă judecăţii, trebuie să aprecieze că există pericolul ca debitorul să sustragă de la urmărire sau să îşi ascundă ori sa îşi risipească patrimoniul.

Aşa cum a reţinut şi prima instanţă, pârâta nu a motivat în concret, cu argumente suficient de precise şi concordante, nici existenţa unei situaţii excepţionale nici a pericolului sustragerii, ascunderii sau risipirii patrimoniului.

Recurentul învederează că ceea ce a justificat instituirea măsurii a fost  „comportamentul contestatoarei în cadrul activităţii economice” fără a arăta însă de ce acest comportament conturează pericolul sustragerii sau ascunderii patrimoniului. Recurentul se limitează la a evidenţia faptul că reclamantul nu a respectat unele dispoziţii ale codului fiscal privind existenta unor documente justificative, că nu a încadrat corect din punct de vedere fiscal unele operaţiuni şi că nu a fost legal exercitat dreptul de deducere cu privire la unele facturi. Relativ la aceste motive de recurs Curtea reţine că ele se referă la situaţii de fapt şi de drept  ce ar putea constitui premisele instituirii unor debite în sarcina reclamantei dar care nu dovedesc însă existenta unei situaţii excepţionale sau a pericolului sustragerii şi ascunderii patrimoniului pentru dovedirea cărora era necesară relevarea unor elemente suplimentare, speciale. O altă abordare ar duce la concluzia că oricărui debitor căruia i se impută un debit fiscal i se aplică automat şi o măsură asigurătorie.