Contestatie la executare

Decizie 1313 din 20.10.2016


Dosar nr. 11164/288/2015

Cod ECLI ECLI:RO:TBVLC:2016:012.001313

Operator de date cu caracter personal nr. 4087

R O M Â N I A

TRIBUNALUL VÂLCEA

 SECŢIA A II A CIVILĂ DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

DECIZIE Nr. 1313/A

Şedinţa publică din 20 octombrie 2016

INSTANŢA constituită din:

PREŞEDINTE – Hodorogea Adela Ramona

 Judecător – Cazangiu Mihaela

Grefier - Bunescu Dumitru Adnana

S-a luat în examinare, spre soluţionare, apelul declarat de apelanta ...., cu sediul în Craiova …. şi cu sediul procesual ales, pentru comunicarea actelor de procedură la…,  împotriva încheierii civile din data de 05.07.2016, pronunţată de Judecătoria Bălceşti, în dosarul nr. 11164/288/2015, în contradictoriu cu intimatul - contestator ...., cu domiciliul în comuna….

La apelul nominal făcut în şedinţa publică, la prima şi a doua strigare, nu se prezintă părţile.

Procedura este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă,  după care:

În temeiul art. 131 alin. 1 raportat la art. 95 alin. 1 pct. 2 şi art. 466 Cod procedură civilă 2010, instanţa constată că este competentă general, material şi teritorial în soluţionarea apelului.

Nemaifiind cereri  prealabile de formulat, excepţii de invocat sau probe de administrat, instanţa constată apelul  în stare de judecată şi rămâne în pronunţare asupra acestuia.

TRIBUNALUL,

Deliberând, constată următoarele:

Pe rolul Judecătoriei Bălceşti a fost înregistrată sub numărul11164/288/2015 contestaţia la executare formulată de contestatorul .... împotriva formelor de executare întocmite de intimata  ....  în dosarul de executare 38/40/5/2014, în baza actelor emise de ..referitoare la încasarea ajutorului social în cuantum de 3.809 lei, pe anul 2013.

 Prin Încheierea din 05.07.2016 Judecătoria Bălceşti a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanţie formulată de intimată, aflată la filele 63-64 din dosar, având în vedere că nu există posibilitatea ca intimata să se îndrepte împotriva Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Vâlcea cu cerere separată în despăgubiri sau în garanţie. 

Împotriva Încheierii a formulat apel intimata, care a arătat că  încheierea este netemeinică şi nelegală, raportat la prevederile art.73 alin.3) şi art.74 alin.4) Cod procedură civilă, instanţa putând, cel mult, să dispună disjungerea cererii şi judecarea acesteia, în mod separat.

Prin urmare, se solicită admiterea apelului şi transmiterea judecării pe fond a acesteia.

Examinând apelul formulat, instanţa constată următoarele:

În primul rând, trebuie subliniat că soluţia primei instanţe priveşte faza admiterii în principiu a cererii de chemare în judecată, iar nu soluţionarea pe fond a acesteia, raportat la dispoziţiile art.74 alin.2) coroborat cu art.64 alin.2) Cod procedură civilă.

Astfel, dispoziţiile referitoare la procedura de judecată a cererii de chemare în garanţie fac trimitere la dispoziţiile art.64 alin.2) Cod procedură civilă privind procedura de soluţionare a cererii de intervenţie, prevederi conform cărora „(2) După ascultarea intervenientului şi a părţilor, instanţa se va pronunţa asupra admisibilităţii în principiu a intervenţiei, printr-o încheiere motivată.”

Prin urmare, apelul prezent a fost formulat în temeiul prevederilor art.74 alin.2) coroborat cu art.64 alin.4) Cod procedură civilă, care arată că „Încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenţie poate fi atacată în termen de 5 zile, care curge de la pronunţare pentru partea prezentă, respectiv de la comunicare pentru partea lipsă. Calea de atac este numai apelul, dacă încheierea a fost dată în prima instanţă, respectiv numai recursul la instanţa ierarhic superioară, în cazul în care încheierea a fost pronunţată în apel. Dosarul se înaintează, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, instanţei competente să soluţioneze calea de atac în 24 de ore de la expirarea termenului. Întâmpinarea nu este obligatorie. Apelul sau, după caz, recursul se judecă în termen de cel mult 10 zile de la înregistrare. Judecarea cererii principale se suspendă până la soluţionarea căii de atac exercitate împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenţie.”

În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor pentru admiterea în principiu a cererii de chemare în garanţie, legiuitorul a stabilit, prin dispoziţiile art. 72 alin.1) Cod procedură civilă că „(1) Partea interesată poate să cheme în garanţie o terţă persoană, împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o cerere separată în garanţie sau în despăgubiri.”

Prin cererea de chemare în garanţei s-a arătat că.. prin adresa 19453/16.10.2015, a solicitat …preluarea, în vederea executării silite a debitorului contestator, în baza Deciziei debit 407/20.04.2014, deoarece acesta figura cu un debit de 3.809 lei-sume necuvenite, potrivit adeverinţei AJOFM.

Prin urmare, faţă de această adresă s-a început executarea silită, prin emiterea Somaţiei 38405003542406/16.11.2015 şi a Titlului executoriu 384050025439303/16.11.2015.

Având în vedere .... a solicitat expres punerea în executare a Deciziei 1430225754474/20.04.2015, criticând temeinicia şi legalitatea sumelor din decizia sus-menţionată, s-a solicitat admiterea cererii de chemare în garanţie, în cazul în care intimata va cădea în pretenţii.

Referitor la cele reţinute de prima instanţă prin încheierea atacată, trebuie subliniat că în dreptul procesual civil, noţiunea de „garanţei” are o accepţie mai largă decât în dreptul material, deoarece art.72 alin.1) Cod procedură civilă  reglementează un mijloc procesual de atragere a unui terţ la judecată nu numai în cazul drepturilor de creanţă garantate legal sau convenţional, ci ori de câte ori partea care ar cădea în pretenţii ar avea posibilitatea să solicite de la o altă persoană despăgubiri pentru dreptul pe care l-a pierdut, respectiv pentru obligaţia ce a fost stabilită în sarcina sa prin hotărâre judecătorească.

Cu prilejul admiterii în principiu, raportat la dispoziţiile art.64 alin.2) Cod procedură civilă, trebuie analizate, între altele, condiţiile de admisibilitate referitoare la existenţa unui proces aflat în faza judecăţii în primă instanţă, existenţa unei legături suficiente între cererea principală şi cererea de chemare în garanţie şi dacă, în raport cu natura litigiului dintre părţile iniţiale, ar fi admisibil ca partea să se îndrepte cu o cerere în garanţie sau în despăgubiri împotriva terţului chemat în garanţie.

Cu privire la ultimul aspect menţionat anterior, instanţa constată că nu ne aflăm într-una dintre situaţiile de excepţie în care nu ar fi admisibilă o cerere de chemare în garanţie, cum ar fi cererile de chemare în garanţie formulate în materia ordonanţei preşedinţiale, a acţiunilor personale nepatrimoniale, litigiilor de muncă, în procedura necontencioasă, etc.

Faţă de cele arătate şi având în vedere şi cele expuse raportat la noţiunea de „garanţie”, întrucât natura litigiului purtat între contestator şi intimată nu împiedică formularea unei cereri de chemare în garanţie/în despăgubiri de către intimată împotriva chematei în garanţie, cele reţinute de către prima instanţă în cuprinsul încheierii atacate apar ce nefondate.

În aceste condiţii, încheierea atacată va fi schimbată, în sensul admiterii în principiu a cererii de chemare în garanţie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIEDE:

Admite apelul declarat de apelanta ...., cu sediul în ….şi cu sediul procesual ales, pentru comunicarea actelor de procedură la…,  împotriva încheierii civile din data de 05.07.2016, pronunţată de Judecătoria Bălceşti, în dosarul nr. 11164/288/2015, în contradictoriu cu intimatul - contestator ...., cu domiciliul în comuna….

Schimbă Încheierea civilă din data de 05.07.2016, pronunţată de Judecătoria Bălceşti în dosarul 11164/288/2015 şi pe fond:

Admite în principiu cererea formulată de intimata .... de chemare în garanţie a Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Vâlcea.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 20.10.2016.

Preşedinte, Judecător,  Grefier,

Hodorogea Adela RamonaCazangiu Mihaela  Bunescu Dumitru Adnana

 

Red. C.M. / 21.10.2016

4 ex./26.10.2016

Judecător fond: Cîrstea Marcu Aurelian