Inadmisibiliatatea recursului pentru ipoteza reţinută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 19/2016 ril. Exceptarea de la calea de atac a recursului art. 483 alin. 2 Noul Cod de procedură civilă.

Asupra recursului de faţă:

Prin Decizia civila nr. 349 din data de 31.05.2016 pronunţată de Tribunalul Covasna în dosarul nr. xxx5/305/2015 s-a admis apelul declarat de apelanta reclamantă S.C. X. S.A. în contradictoriu cu intimaţii pârâţi A. şi S.C. Y. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1689/26 octombrie 2015 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe – pe care a schimbat-o în parte în sensul că:

S-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. X. S.A. împotriva pârâţilor A. şi S.C. Y. S.R.L.

Pârâtul A. a fost obligat la plata sumei de 9.683 lei cu titlu de despăgubiri civile, a sumei de 358,13 lei reprezentând dobândă legală calculată de la data de 02.10.2014 şi până la data de 06.05.2014 şi în continuare la plata dobânzii legale aferentă debitului principal care va curge în continuare până la data executării obligaţiei principale.

S-a păstrat soluţia de respingere a acţiunii formulate împotriva pârâtei S.C. Y. S.R.L. ca fiind promovată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Pârâtul A. a fost obligat la plata sumei de 2107 lei către reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă.

Intimatul A. a fost obligat la plata sumei de 1053 lei către apelantă cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

A reţinut Tribunalul Covasna că prima instanţă a fost învestită cu soluţionarea unei acţiuni în pretenţii formulată de asigurătorul CASCO în virtutea dreptului de regres, acţiune îndreptată pe temeiul răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie împotriva persoanei fizice implicată în evenimentul cauzator de prejudicii şi respectiv pe temeiul răspunderii civile a comitentului pentru fapta prepusului împotriva societăţii comerciale cu privire la care s-a invocat calitatea de angajator.

În ceea ce priveşte pretenţiile îndreptate împotriva persoanei fizice A., instanţa a constatat că probele administrate în primă instanţă reflectă vinovăţia acestuia în producerea prejudiciului, respectiv întrunirea condiţiilor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, pentru următoarele considerente.

Astfel, s-a avut în vedere că pentru a putea fi stabilită obligaţia de despăgubire pe acest temei este necesară întrunirea elementelor răspunderii civile delictuale ce se desprind din art. 1357 Noul Cod civil, şi anume fapta ilicită săvârşită cu vinovăţie, producerea unui prejudiciu şi legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu.

În ceea ce priveşte fapta ilicită, s-a avut în vedere că, astfel cum s-a reţinut prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria CC nr. xxx9387/6 august 2014 pârâtul A.  a efectuat o manevră de întoarcere cu braţul cu cupă al utilajului excavator fără a se asigura, avariind autoturismul asigurat care circula regulamentar, vărsând din cupă pământ şi pietre pe autovehiculul arătat, pentru această faptă pârâtul fiind sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 360 lei, acesta recunoscând vinovăţia în condiţiile în care a fost de acord ca reparaţia să fie suportată din poliţa de asigurare RCA (fila 13 fond).

Instanţa a reţinut că declaraţiile martorilor audiaţi în cauză nu reflectă o situaţie de fapt contrară, în condiţiile în care ambii martori au arătat expres că nu au văzut dinamica accidentului, ci au văzut doar ulterior autoturismul oprit în apropierea utilajului excavator, tribunalul a reţinut că din probele administrate nu a rezultat că autoturismul ar fi circulat neregulamentar, respectiv că ar fi ieşit de pe carosabil pentru a se apropia într-un mod nepermis de utilaj, ci, dimpotrivă, acesta se deplasa pe carosabil, pe sensul său de mers, astfel cum pârâtul însuşi a arătat explicit în declaraţia dată în faţa organelor de poliţie la data de 30 iulie 2014 (fila 18 fond).

Prin urmare, având în vedere că autoturismul asigurat avariat se deplasa ca orice alt autovehicul în condiţiile de circulaţie date, nerezultând că acesta ar fi efectuat vreo manevră nepermisă, în sensul de a se opri brusc lângă utilaj - ambii martori arătând că nu au văzut efectiv dinamica accidentului - ori de a circula în afara porţiunii carosabile sau de a intra deodată pe şantier, instanţa a reţinut că manevrarea utilajului ar fi trebuit să fie efectuată în condiţii care să asigure siguranţa oricărei maşini care se deplasa pe drum, pârâtul trebuind să aibă în vedere permanent faptul că pe carosabil se deplasează autovehicule şi că are obligaţia de a se asigura că nu pune în pericol siguranţa vreunuia dintre acestea.

În acelaşi sens, s-a reţinut că în condiţiile în care, astfel cum rezultă din declaraţia martorului B. (fila 82 fond), în aceea zi circulaţia era dirijată de personal cu palete roşii/verzi, a rezultat că autoturismul a pătruns în zona în care se efectuau reparaţiile în condiţii de siguranţă, în sensul că derularea traficului era supravegheată şi coordonată pentru a se desfăşura în astfel de condiţii, fiind totodată de subliniat că în trafic obligaţia de a asigurare a distanţei regulamentare faţă de utilajele de lucru nu revine conducătorilor auto care circulă pe carosabil, aceştia neavând vreo obligaţie ca, în timp ce conduc, să lectureze avertismentele aplicate pe utilajele de pe şantier, cu atât mai mult cu cât circulaţia este dirijată, ci obligaţia de a asigura respectarea acestor prescripţii revine celor care manevrează utilajele precum şi organizatorului şantierului care are îndatorirea de a organiza de o aşa manieră traficul pentru a nu permite autovehiculelor să circule în imediata apropiere a acestor utilaje.

Pentru toate aceste considerente, instanţa a constatat că pârâtul A. a săvârşit fapta ilicită imputată acestuia, fapta fiind săvârşită cu vinovăţie, această calificare rezultând inclusiv din procesul-verbal de contravenţie mai sus arătat prin care acesta a fost sancţionat contravenţional, act administrativ pe care nu l-a contestat.

În ceea ce priveşte prejudiciul, instanţa a constatat că acesta constă în avariile aduse autoturismului, descrise în autorizaţia de reparaţii ataşată la fila 14 a dosarului de fond, contravaloarea reparaţiilor fiind de 9.683 lei, sumă pe care reclamanta, în calitate de asigurător CASCO a achitat-o persoanei asigurate proprietar al autovehiculului potrivit înscrisului de la fila 12 a dosarului de fond.

În sfârşit, s-a reţinut că între faptă şi prejudiciu există o evidentă strânsă legătură, avariile fiind consecinţa directă a manevrării utilajului fără o asigurare corespunzătoare prealabilă.

Pentru toate aceste considerente, tribunalul a constatat că sunt întrunite în persoana pârâtului persoană fizică elementele răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, astfel că acestuia îi revine obligaţia de despăgubire conform art. 1349 şi 1357 Noul Cod civil, soluţia legală în cauză fiind cea a admiterii acţiunii faţă de acest pârât, astfel că sub acest aspect s-a impus schimbarea în parte a sentinţei.

În ceea ce priveşte acţiunea îndreptată împotriva pârâtei persoană juridică, instanţa de control judiciar a avut în vedere că aceasta s-a întemeiat pe răspunderea civilă delictuală a comitentului pentru fapta prepusului, cauza acţiunii fiind prin urmare strict limitată la analiza îndeplinirii condiţiilor răspunderii pentru fapta altuia, iar nu pentru fapta proprie, condiţii prevăzute de art. 1373 Noul Cod civil.

Or, o condiţie esenţială pentru a putea fi reţinută această formă de răspundere o constituie cerinţa ca persoana fizică autor nemijlocit al faptei cauzatoare de prejudicii să se afle în raporturi de prepuşenie cu partea pârâtă, cerinţă nu a fost îndeplinită în cauză, având în vedere că pârâtul A. nu este angajat al intimatei pârâte S.C. Y. S.R.L., ci este angajat al altei entităţi juridice, respectiv al S.C. Z. S.R.L. GMBH astfel cum a rezultat din raportul pe salariat din REVISAL ataşat la fila 67 fond.

În consecinţă, având în vedere că nu au fost îndeplinite condiţiile legale pentru a putea fi reţinută răspunderea civilă delictuală pentru fapta prepusului în persoana pârâtei S.C. Y. S.R.L., instanţa a constatat că soluţia primei instanţe de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestei pârâte a fost legală şi temeinică, soluţia de respingere a acţiunii pe acest considerent impunându-se a fi menţinută.

Pentru aceste motive, verificând, în lumina art. 477 Cod procedură civilă, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, instanţa de control judiciar a admis apelul şi a dispus conform art. 480 alin. 2 Noul Cod de procedură civilă, schimbarea sentinţei, în sensul că a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. X. S.A. împotriva pârâţilor A. şi S.C. Y. S.R.L. şi a obligat potrivit art. 53 din Legea nr.136/1995 pârâtul A. la plata sumei de 9.683 lei cu titlu de despăgubiri civile, a sumei de 358,13 lei reprezentând dobândă legală calculată de la data de 02.10.2014 şi până la data de 06.05.2014 şi în continuare la plata dobânzii legale aferentă debitului principal care va curge în continuare până la data executării obligaţiei principale în vederea reparării integrale a prejudiciului.

Totodată, a păstrat soluţia de respingere a acţiunii formulate împotriva pârâtei S.C. Y S.R.L. ca fiind promovată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Faţă de soluţia de admitere în parte a acţiunii, a obligat pârâtul A. la plata sumei de 2107 lei către reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă, din care suma de 607,05 lei reprezentând taxa de timbru datorată în primă instanţă faţă de valoarea obiectului cererii, chitanţa fiind ataşată la fila 7 fond, iar suma de 1500 lei reprezentând jumătate din onorariul avocaţial, în condiţiile în care acţiunea a fost admisă doar faţă de unul dintre pârâţi.

Faţă de soluţia de admitere a apelului instanţa a dispus conform art. 482 raportat la art. 453 alin.1 Noul Cod de procedură civilă, obligarea părţii intimate – aflată în culpă procesuală – la plata cheltuielilor de judecată către partea apelantă în sumă totală de 1053 lei, din care 303 lei reprezentând taxa de timbru (fila 13), iar suma de 750 lei jumătate din onorariul avocaţial potrivit chitanţei depuse la fila 85 apel.

Împotriva acestei soluţii a declarat recurs pârâtul A., aducându-i critici pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând modificarea în tot a deciziei apelate în sensul respingerii apelului declarat de reclamanta S.C. X. S.A. şi a păstrării soluţiei pronunţate de Judecătoria SF Gheorghe.

În expunerea motivelor de recurs se arată, în esenţă, că prin decizia atacată au fost încălcate grav dispoziţiile Legii nr. 136/1995, Legea circulaţiei pe drumurile publice, respectiv normele dreptului material în materie fiind reiterate aspecte ţinând de starea de fapt şi probele administrate în cauză.

Se mai învederează de către recurent că, prin soluţia pronunţată, a fost încălcat principiul aflării adevărului, întrucât, cu toate că existau la dosar, instanţa a înlăturat declaraţiile martorilor oculari, ca fiind subiective, fără a observa că locul producerii accidentului este un şantier în lucru, iar excavatorul cu şenile pe care-l conducea avea inscripţionat avertismentul „Feriţi raza de acţiune a utilajului”, pe care conducătorul auto ar fi putut să-l observe dacă nu s-ar fi aflat sub influenţa băuturilor alcoolice.

În drept art. 488 alin. 5 si 8 Noul Cod de procedură civilă.

În cauză a fost formulată întâmpinare de către intimate reclamantă S.C. X. S.A. prin care se solicită respingerea recursului şi menţinerea deciziei recurate, în principal consecinţă a admiterii excepţiei nulităţii, respectiv a inadmisibilităţii recursului, iar în subsidiar pe fond ca neîntemeiat, întrucât în cauză a fost încheiat un proces-verbal contravenţional iar acţiunea formulată de societatea de asigurare are ca temei subrogarea legală prevăzută de art. 2210 Cod civil.

În drept art. 205-208 Cod procedură civilă.

Recursul este inadmisibil.

Cauza dedusă judecăţii a fost înregistrată pe rolul instanţelor la data de 07.05.2015, fiind aplicabile dispoziţiile Noului Cod de procedură civilă întrucât potrivit art. 3 alin. 1 din Legea nr.  76/1992, dispoziţiile Noului Cod de procedură civilă se aplică numai proceselor începute după intrarea în vigoare a acestuia, respectiv 15.02.2013.

Noul Cod de procedură civilă dă prioritate exercitării căii de atac obişnuite a apelului, însă legiuitorul nu a prevăzut în toate cazurile respectarea dublului grad de jurisdicţie în fond, care nu este un principiu fundamental al procesului civil, nu are valoare constituţională şi nu intră în reglementarea art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului.

Nu toate hotărârile pronunţate în apel pot fi atacate cu recurs. Articolul 483 alin. (2) Noul Cod de procedură civilă exceptează în mod expres de la exercitarea recursului hotărârile cu obiect evaluabil în bani în valoare de până la 500.000 lei inclusiv, indiferent cărei instanţe îi aparţine competenţa judecării în prima instanţă.

În speţă, cauza a fost judecată în prima instanţă de către Judecătoria Sf Gheorghe, ca instanţă competentă, faţă de art. 94 pct. 1 lit. j, fiind atacată cu apel la tribunalul, decizia pronunţată în apel nefiind susceptibilă de recurs.

Nu ne aflăm în ipoteza prevăzuta de art. 459 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă, întrucât hotărârea instanţei de fond nu este susceptibilă şi de apel şi de recurs iar recalificarea prezentului recurs ca şi apel nu poate opera, faţă de dispoziţiile art. 460 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, care instituie principiul unicităţii căii de atac.

În acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie  prin Decizia nr. 19/2016 RIL reţinând că, în ipoteza în care partea exercită o cale de atac neprevăzută de lege, diferită de cea corect menţionată în dispozitivul hotărârii atacate, instanţa de control judiciar va respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, potrivit art. 457 alin. (l) din Codul de procedură civilă, în măsura în care aceasta nu poate fi calificată prin aplicarea dispoziţiilor art. 152 raportat la art. 22 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

În cauză, calea de atac nu poate fi recalificată, decizia pronunţată în apel este definitivă, nefiind susceptibilă de recurs, drept pentru care Curtea va respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâtul A. împotriva deciziei civile nr. 349/A/2016 pronunţată în dosar nr. xxx5/305/2015 al Tribunalului Covasna - secţia civilă.

Domenii speta

Spete similare