Insolvenţa persoanei juridice. Contestaţie măsura administratorului judiciar, cerere de plată creanţă curentă

Decizie 675/Ap din 15.04.2022


Sediul materiei: art.59 alin. 5, art.102 alin.6 din Legea nr. 85/2014

Constituirea bazei de impozitare echivalează cu naşterea unui drept civil, iar din acest moment se naşte şi dreptul organului fiscal de a-l constata. Fiind două acţiuni diferite, naşterea dreptului de creanţă fiscală are loc indiferent dacă organul fiscal constată sau nu creanţa la acel moment sau în viitor. În consecinţă, depunerea declaraţiilor fiscale, respectiv comunicarea de către contribuabil a veniturilor şi cheltuielilor către organul fiscal sau verificările inspecţiei fiscale nu echivalează cu momentul naşterii creanţei fiscale, acesta fiind anterior.

Asupra apelului de faţă:

Constată că prin sentinţa civilă nr.1266/SIND/9.12.2021 Tribunalul Braşov a respins ca nefondată contestaţia formulată de creditoarea AJFP A. împotriva Raportului lunar precum și împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar B. IPURL privind pe debitoarea S.C. C. S.R.L..

În motivarea hotărârii se arată că sumele invocate de creditoarea contestatoare reprezintă creanțe anterioare deschiderii procedurii insolvenței și nu creanțe curente, după cum urmează:

- Suma de 75.892 lei reprezintă tva de plată conform declarațiilor depuse de societate, pentru perioada de raportare 2018-2019; 

- Suma de 6186 lei reprezintă obligație de plată a contribuțiilor sociale și impozit pe veniturile din salarii și asimilate salariilor aferente lunii decembrie 2020;

- Suma de 41.118 lei reprezintă TVA stabilită prin Decizia de Impunere nr. F-XX 35/16.02.2021 emisă de AJFP A..

Ori, contrar susținerilor contestatoarei, este evident că toate aceste sume reprezintă creanțe izvorâte anterior de deschiderea procedurii, prin raportare la data nașterii creanței, neavând relevanță data depunerii declarațiilor obligatorii de către reprezentantul debitoarei sau data la care a fost întocmit în cauză Raportul de Inspecție Fiscală menționat.

A admite opinia contestatoarei ar presupune ca izvorul anumitor creanțe ar putea fi lăsat la latitudinea reprezentantului fiecărui debitor, întrucât, aceste creanțe ar urma să nască strict la momentul depunerii declarațiilor fiscale obligatorii, declarații care în multe cazuri nici nu sunt depuse sau sunt depuse cu mult peste termenul legal. 

Împotriva hotărârii a declarat apel creditoarea Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice A., solicitând plata creanţelor curente în cuantum de 123.196 lei.

În motivarea apelului se arată cu privire la suma de 75.892 lei reprezentând TVA de plată conform declaraţiilor depuse de societate la 8.04.2021 că vizează perioada de raportare 2018-2019, astfel că dreptul creditoarei de a cere plata sumelor declarate s-a născut doar la momentul îndeplinirii obligaţiei declarative. La momentul înregistrării declaraţiilor atât termenul pentru înscrierea la masa credală cât şi termenul de 60 de zile prevăzut de art.102 din Legea nr. 85/2014 erau împlinite. Neîndeplinirea obligaţiei declarative de către contribuabil nu poate fi imputată creditoarei, astfel că doar începând cu data depunerii declaraţiei s-a născut dreptul creditorului de a recupera debitul restant.

Cu privire la suma de 6.186 lei datorată cu titlu de obligație de plată a contribuțiilor sociale și impozit pe veniturile din salarii și asimilate salariilor aferente lunii decembrie 2020, se arată că suma a devenit scadentă după data deschiderii procedurii, declaraţia nefiind depusă de contribuabil în termen.

Cu privire la suma de 41.118 lei ce reprezintă TVA stabilită prin Decizia de Impunere nr. F-XX nr. 35/16.02.2021 emisă de AJFP A., se arată că a devenit scadentă ulterior deschiderii procedurii, fiind comunicată contribuabilului la 12.03.2021 cu termen de plată la 5.04.2021. Întrucât scadenţa este ulterioară deschiderii procedurii, creditoarea în mod corect a formulat cererea de plată a creanţelor curente pentru suma stabilită de echipa de inspecţie fiscală.

Prin întâmpinare, administratorul judiciar B. IPURL al debitoarei C. S.R.L. a solicitat respingerea apelului ca nefondat, nefiind vorba de creanţe curente ce ar putea fi admise la plată. Cu privire la suma de 75.892 lei se arată că reprezintă TVA de plată conform declaraţiilor depuse de societate la 8.04.2021 privind perioada de raportare 2018-2019 ce este anterioară deschiderii procedurii insolvenţei. Faptul că organul fiscal nu cunoştea la data împlinirii termenului pentru înregistrarea creanţei existenţa acestor obligaţii, nu poate determina transformarea acestora în creanţe curente. Declaraţiile au fost depuse de contribuabil în baza dispoziţiei de măsuri dispuse de organele fiscale la 19.02.2021, astfel că organul fiscal trebuia să cunoască sumele datorate la data împlinirii termenului prevăzut de art.102 din legea insolvenţei şi care se împlinea la 21.03.2021.

Referitor la suma de 6.186 lei se arată că vizează o creanţă anterioară deschiderii procedurii, declaraţia contribuabilului a fost depusă la 16.02.2021, anterior termenului limită stabilit pentru solicitarea creanţei la 18.02.2021. Şi creanţa de 41.118 lei reprezintă TVA suplimentar anterior deschiderii procedurii, decizia de impunere fiind emisă în baza constatărilor organelor fiscale din data de 19.02.2021, creditoarea având dreptul de a solicita creanţa suplimentară cu respectarea prevederilor art.102 din legea insolvenţei.

Analizând hotărârea apelată în raport cu motivele de apel şi actele dosarului, în baza art. 477-478 Cod procedură civilă se constată următoarele:

Judecătorul sindic a respins contestația creditoarei împotriva măsurii administratorului judiciar de respingere a cererii de plată a creanţei de 123.196 lei, reținând că sumele solicitate reprezintă creanţe anterioare deschiderii procedurii insolvenţei.

Prin motivele de apel, creditoarea a invocat greşita aplicare a legii, apreciind că sumele solicitate reprezintă creanţe scadente ulterior deschiderii procedurii insolvenţei debitoarei, astfel că pot fi solicitate la plată sub forma creanţelor curente.

Potrivit dispoziţiilor art.102 alin.1 din Legea nr. 85/2014, toți creditorii debitorului ale căror creanțe sunt anterioare datei de deschidere a procedurii, cu excepția salariaților, vor trebui să depună cerere de admitere a creanțelor, în termenul stabilit prin hotărârea de deschidere  a procedurii insolvenței, cu consecința decăderii din dreptul de a mai obține înscrierea creanței la masa credală în cazul nerespectării acestui termen. Potrivit dispoziţiilor art.100 din Legea nr.85/2014, termenul de depunere a declarațiilor de creanță este cel fixat de judecătorul sindic prin hotărârea de deschidere a procedurii insolvenței. 

Prioritatea la plată a creanțelor curente și plata lor conform documentelor din care rezultă, este reglementată prin definiția dată de Legea nr. 85/2014 noțiunii de creditor cu creanțe curente, dispozițiile art. 5 pct. 21 arătând următoarele: „creditor cu creanțe curente sau creditor curent este acel creditor, ce deține creanțe certe, lichide și exigibile, născute în timpul procedurii de insolvență și care are dreptul de a i se achita cu prioritate creanța, conform documentelor din care rezultă. În acest sens sunt şi prevederile art.102 alin. 6 din legea insolvenţei care arată că toate creanţele născute după data deschiderii procedurii, în perioada de observaţie sau în procedura reorganizării judiciare vor fi plătite conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală. Cum dispoziţiile art.102 alin. 6 se referă strict la creanţele născute după data deschiderii procedurii, se impune verificarea momentului naşterii creanţei fiscale solicitate de creditoare în cererea de plată.

Potrivit art. 21 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală „dreptul de creanţă fiscală şi obligaţia fiscală corelativă se nasc în momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impozitare care le generează sau în momentul la care contribuabilul/plătitorul este îndreptăţit, potrivit legii, să ceară restituirea”. Baza de impunere pentru veniturile care generează obligaţii fiscale o constituie veniturile impozabile. Momentul în care se naşte un venit impozabil este dat de momentul în care acest venit este înregistrat în contabilitate şi constituie „momentul constituirii bazei impozabile”. Numai în momentul în care are loc o operaţiune care generează venituri impozabile se poate vorbi de constituirea bazei de impunere, care generează creanţe şi obligaţii fiscale, termene de prescripţie, contribuabili, dreptul organului fiscal de a urmări legalitatea operațiunilor privind înregistrarea în contabilitate, de a stabili şi de a determina obligații fiscale, de a stabili termenul de prescripţie şi de a aplica măsurile de executare silită.

Constituirea bazei de impozitare echivalează cu naşterea unui drept civil, iar din acest moment se naşte şi dreptul organului fiscal de a-l constata. Fiind două acţiuni diferite, naşterea dreptului de creanţă fiscală are loc indiferent dacă organul fiscal constată sau nu creanţa la acel moment sau în viitor. În consecinţă, depunerea declaraţiilor fiscale, respectiv comunicarea de către contribuabil a veniturilor şi cheltuielilor către organul fiscal sau verificările inspecţiei fiscale nu echivalează cu momentul naşterii creanţei fiscale, acesta fiind anterior.

În ceea ce priveşte creanţa în sumă de 75.892 lei reprezentând TVA de plată conform declaraţiilor depuse de societate la 8.04.2021, se constată că apelanta creditoare nu a contestat faptul că vizează perioada de raportare 2018-2019, ce este anterioară deschiderii procedurii insolvenţei debitoarei pronunţate la 7.01.2021. De asemenea, în cazul creanţei de 6.180 lei nu s-a contestat faptul că acestea reprezintă obligaţii de plată ale contribuţiilor sociale, impozit pe venituri din salarii aferente lunii decembrie 2020, deci anterior deschiderii procedurii insolvenţei.

Potrivit regulilor fiscale pe linia TVA, din cuprinsul art. 280-282*şi art.286 din Legea nr. 207/2015, rezultă că baza de impunere şi dreptul autorităţii să solicite plata taxei apar cu ocazia livrării de bunuri şi a prestării de servicii. Conform regulilor fiscale pe linia impozitului pe venit din salarii şi a contribuţiilor sociale aferente din cuprinsul Legii nr. 227/2015, baza impozabilă o constituie veniturile obţinute în perioada în care s-a realizat activitatea.

În consecinţă, naşterea unei creanţe fiscale este legată de existenţa unei baze de impozitare, de existenţa unei materii impozabile şi nu de emiterea unor acte administrativ fiscal sau de declaraţiile contribuabilului, cum greşit apreciază apelanta creditoare.

Având în vedere că sumele solicitate reprezintă creanţe născute anterior deschiderii procedurii insolvenţei, în mod corect s-a reţinut că cererea de plată formulată de apelanta creditoare în baza art. 102 alin. 6 din Legea nr. 85/2014 nu poate fi primită sub forma creanţei curente.

Referitor la creanţa în sumă de 41.118 lei reprezentând TVA suplimentar de plată stabilit prin decizia de impunere din 16.02.2021, se constată că şi aceasta are la bază operaţiuni efectuate de societate în perioada anterioară deschiderii procedurii insolvenţei, măsura fiind dispusă ca urmare a inspecţiei fiscale efectuate la societatea debitoare.

Prevederile art.102 din Legea nr. 85/2014 cuprind un termen neechivoc de 60 de zile de la data publicării în BPI a notificării deschiderii procedurii, pentru depunerea suplimentului declarației de creanță, tocmai pentru situația în care, după deschiderea procedurii insolvenței, urmare a întocmirii unui raport de inspecție fiscală se constată un supliment al obligațiilor cunoscute inițial în sarcina debitoarei. În acest context, față de perioada supusă verificării şi care este anterioară deschiderii procedurii, în mod evident suplimentul la declarația de creanță reprezintă o creanță anterioară deschiderii procedurii, în cauză nefiind incidente dispoziţiile art. 102 alin 6 din lege privitoare la obligațiile curente. Conform dispoziţiilor legale fiscale menţionate, dar şi a prevederilor art.102 din legea insolvenţei, nu prezintă relevanță data la care au fost constatate debitele, ci perioada în care acestea s-au născut, astfel că în mod corect a reţinut judecătorul sindic neîndeplinirea condiţiilor de plată a creanţei suplimentare sub forma creanţei curente.

Raportat la aceste considerente, în baza art. 480 Cod procedură civilă şi art.102 alin.6 din Legea nr. 85/2014, urmează a respinge apelul declarat şi a păstra ca legală şi temeinică hotărârea  primei instanţe.

Domenii speta