Reprezentarea succesorală în materia Legii nr. 10/2001. Amenajări de utilitate publică ulterioare notificării, fără existenţa unei autorizaţii de construcţie.

Asupra apelului de faţă:

Constată că, prin sentinţa civilă nr. 88/S din data de 13.05.2016 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr. xxx8/62/2015 s-a admis în parte contestaţia formulată de contestatorul A. în contradictoriu cu intimatul Municipiul B., reprezentat legal de primar şi în consecinţă:

A fost anulată dispoziţia nr. xxx6/11.02.2015 ce a fost emisă de către partea intimată, prin reprezentantul său legal.

Intimatul a fost obligat să emită, prin reprezentantul său legal, o nouă dispoziţie, prin care să restituie în natură părţii contestatoare suprafaţa de 178 mp. din imobilul identificat ca fiind înscris în cartea funciară nr. xxx5 B., sub număr topografic xxx6/2, conform raportului de expertiză nr. xxx241/4.03.2016, întocmit de inginer expert C. şi a documentaţiei cadastrale aferentă acestui raport de expertiză, ce a fost recepţionată de către Oficiul de Cadastru şi Publicitate B. prin procesul-verbal nr. xx6/5.04.2016, ce fac parte integrantă din prezenta sentinţă, şi prin care să propună ca părţii menţionate să îi fie acordată măsura reparatorie în echivalent a punctelor valorice, pentru restul suprafeţei imobilului mai sus identificat, anume aceea de 2.072 mp.

S-au respins restul pretenţiilor formulate de contestator.

Intimatul a fost obligat să achite contestatorului suma de 8.150 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial şi onorariu expert.

În motivarea hotărârii se arată că, urmând procedura prealabilă obligatorie instituită de Legea nr.10/2001, contestatorul din prezenta cauză, ,,în calitate de fiu al lui D.”, și numitul E. ,,în calitate de coproprietar și nepot de frate al proprietarilor de la B 5-9”, au înregistrat, prin intermediul executorului judecătoresc, sub nr. xx9, la data de 05.02.2002, pe rolul intimatului Municipiul B., o notificare, prin care au solicitat a le fi acordate măsuri reparatorii în echivalent, constând în compensare cu alte bunuri, pentru imobilul cu destinația de teren, situat în municipiul B., strada M..

În motivarea acestei notificări, s-a arătat că imobilul mai sus identificat are suprafața de 2250 mp, este înscris în cartea funciară nr. xxx5 B., sub numărul topografic xxx6/2, ce a constituit proprietatea indiviză a numiților F., G., H., I., D., E., J., el fiind trecut în proprietatea statului, în temeiul Decretelor de expropriere nr. xx8/1960 și nr. xx2/1960, fără plata vreunei despăgubiri.

De asemenea, s-a arătat că acest imobil nu poate fi restituit în natură, întrucât este în totalitate afectat de lucrările de utilitate publică pentru a căror realizare a fost adoptată măsura exproprierii, respectiv de blocuri de locuințe.

Notificarea astfel formulată a fost soluționată de către partea intimată prin dispoziția ce constituie obiectul prezentei căi de atac, în sensul efectuării propunerii de acordare a măsurii reparatorii în echivalent a punctelor valorice, părții contestatoare, pentru cota de ½ parte, pe care mama sa – D. - a deținut-o din imobilul mai sus identificat, la care se adaugă cota de 2/12 parte, ce a aparținut numitei F., cea de 1/12 parte, a lui E., și cota de 2/12 parte, ce a aparținut numitei J..

La adoptarea acestei soluții, partea intimată a reținut că imobilul ce constituie obiectul material al notificării a fost preluat de către Statul Român în temeiul Decretelor Consiliului de Stat nr. xx8/1960 și nr. xx2/1960.

Din adresa Serviciului de Amenajare a Teritoriului nr. xxx40/2002 și din raportul de expertiză întocmit de expertul K., a rezultat că acest imobil, care a fost comasat ulterior datei preluării lui de către stat cu alte 10 imobile, este afectat de construcții și amenajări exterioare, respectiv de blocul de locuinţe nr. xx, situat în municipiul B., strada M..

Nemulțumit fiind de modul în care partea intimată a stabilit întinderea dreptului său de a beneficia de măsurile reparatorii instituite de Legea nr. 10/2001, cât și natura juridică a măsurii reparatorii ce s-a propus a-i fi acordată, partea contestatoare a învestit instanțele judecătorești cu prezenta contestație.

Procedând la soluționarea contestației în limitele mai sus indicate, tribunalul a observat că dispoziţiile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 stabilesc obiectul de reglementare al acestui act normativ ca fiind reprezentat de măsurile reparatorii care se acordă pentru imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi pentru cele preluate de stat în baza Legii nr. 139∕1940 asupra rechiziţiilor.

Potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. 1 lit. a din Legea nr. 10∕2001, sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora, iar art. 4 alin. 2 din acelaşi act normativ stipulează că de prevederile Legii nr. 10∕2001 beneficiază şi moştenitorii persoanelor fizice îndreptăţite.

De asemenea, prin dispozițiile art. 4 alin. 4 din actul normativ menționat se stipulează că de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire.

Art. 22 din Legea nr. 10∕2001, în redactarea pe care acesta a avut-o la data formulării notificării, prevedea că actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum şi în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate vor fi depuse ca anexe ale notificării, odată cu aceasta sau în termen de cel mult 18 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Acest termen a fost prorogat succesiv şi a expirat la data de 1.07.2003.

Aceste dispoziţii legale au fost modificate prin Legea nr. 247∕2005, astfel că, potrivit art. 23 din Legea nr. 10∕2001 republicată, actele doveditoare ale dreptului de proprietate, ori, în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate pot fi depuse până la soluţionarea notificării.

În ceea ce priveşte actele juridice care atestă calitatea de moştenitor, art. 22.1 lit. b din Normele Metodologice de Aplicare Unitară a Legii nr. 10∕2001 statuează că acestea constau în certificat de moştenitor, testament, acte de stare civilă care atestă rudenia sau filiaţia cu titularul iniţial al dreptului de proprietate.

Din certificatele de moștenitor nr. x40/4.02.1991, nr. x2/28.02.2003, nr. x362/30.11.1988, nr. x2/30.04.2004 și nr. x3/10.02.2002, a rezultat că partea contestatoare are calitatea de succesor în drepturi al numiților D., J., F., L. și E., ce au avut calitatea de coproprietari ai imobilului ce a constituit obiectul material al notificării, astfel că, în raport cu dispozițiile art. 3 alin. 1 lit. a din Legea nr. 10/2001 coroborat cu cele ale art. 4 alin. 2 din același act normativ, acesta este îndreptățit să obțină, în temeiul Legii nr. 10/2001, în această calitate, măsuri reparatorii.

Totodată, din actele de stare civilă ce au fost administrate ca probe în cadrul procedurii prealabile obligatorii de soluționare a notificării, a reieşit că partea contestatoare are calitatea de moștenitor legal al coproprietarilor G., H. și I., fiind nepotul de soră al acestora.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, redate anterior, partea menționată profită și de cotele celorlalți moștenitorilor legali sau testamentari ai coproprietarilor G., H. și I., care nu au urmat procedura instituită de actul normativ menționat.

Așa fiind, tribunalul, în baza argumentelor de fapt și de drept ce preced, a constatat că partea contestatoare este îndreptățită să beneficieze de măsurile reparatorii instituite de Legea nr. 10/2001 pentru întregul imobil ce constituie obiectul material al notificării.

În vederea soluționării celei de a doua critici pe care contestatorul a înțeles să o aducă dispoziției atacată, instanța a încuviințat cererea de administrare în cauză a probei cu expertiza tehnică judiciară, desemnându-l în calitate de expert pe expertul tehnic judiciar C..

Prin raportul de expertiză tehnică judiciară nr. xxx241/4.03.2016, expertul a arătat că imobil în litigiu a fost inițial evidențiat în cartea funciară nr. xxx5 B., în care este menționată amplasarea acestui imobil între calea și drumul spre […], precum și suprafața sa, aceea de 2250 mp.

Acest imobil a fost transcris, împreună cu alte imobile aduse din diferite cărți funciare, în cartea funciară nr. xxx28 B., în baza actului xx33-xx60/1979, formându-se astfel un singur corp funciar, în suprafață de 134837,70 mp, ce a fost trecut în proprietatea Statului Român.

Imobilul astfel format și-a păstrat în titulatură toate numerele topografice care au fost comasate, însă, în temeiul aceluiași act, el trece printr-un amplu proces de dezmembrare, prin care numerele topografice comasate se desprind din imobilul constituit în modalitatea arătată, dar cu alte suprafețe.

Acest tip de operațiune s-a petrecut cu aproape toate imobilele ce au fost comasate, în număr de 28, situație care, deși din punct de vedere tehnic a fost posibilă, a afectat substanța dreptului de proprietate, respectiv suprafața și amplasamentul imobilelor asupra cărora acesta poartă.

Pe parcursul acestor dezmembrări și comasări succesive, ce au fost efectuate în baza actului xxx63/1994, imobilul cu numărul topografic xx36/2, xx43/1, xx43/2, în suprafaţă de 118772, rămas după comasarea iniţială şi după dezmembrările ulterioare, s-a dezmembrat, rămânând imobilul cu număr topografic xx36/2, cu suprafaţa de 117864 mp. În mod evident, această suprafaţă nu are nimic în comun cu numărul topografic iniţial xx36/2, care a venit la comasare cu un aport de suprafaţă de numai 2250 mp şi cu un amplasament care acum este inclus în amplasamentul de ansamblu.

Din studiul actelor de carte funciară, a rezultat că imobilul ce a constituit obiectul material al notificării a fost supus și altor operațiuni de carte funciară, în prezent, suprafața imobilului cu număr topografic inițial xx36/2 regăsindu-se în suprafața imobilului cu număr topografic xx48/1/1/1, înscris în cartea funciară nr. xxx30 B..

Acest imobil reprezintă un teren în suprafață de 130695 mp, fiind înscris în evidențele de publicitate imobiliară ca proprietate a Statului Român, dobândită de acesta în temeiul decretelor de expropriere nr. xx8/1960 și nr. xx2/1960.

Față de cele ce preced, în lucrarea de expertiză s-a arătat că identificarea în regim de carte funciară a imobilului cu număr topografic inițial xx36/1 nu mai este posibilă, în sensul analizării unui extras de carte funciară care să exprime amplasamentul și întinderea acestuia, astfel că pentru identificarea acestor elemente expertul a efectuat operațiunile de identificate indicate în cuprinsul raportului de expertiză.

În urma acestei identificări, s-a constatat că suprafața de 2.072 mp din acest imobil este afectată de detalii de sistematizare, pe ea fiind amplasate blocuri de locuințe, rețele edilitare și zone aferente străzilor și căilor ferate, în timp ce suprafața de 178 mp din acest imobil poate fi considerată suprafață liberă, în sensul Legii nr. 10/2001.

Sub acest aspect, prin lucrarea de expertiză pe care a întocmit-o, expertul a arătat că pe această suprafață este amenajată o parcare, care însă nu poate fi apreciată ca fiind o parcare ce deservește un bloc de locuințe, întrucât se află amplasată pe cealaltă parte a străzii în raport cu blocul de locuințe nr. xx, situat pe A.M. nr. x, bloc de locuințe ce are la dispoziție alte două parcări în proximitate.

Întrucât raportul de expertiză ce a fost administrat ca probă în cauză face parte din categoria celor pentru care este obligatorie parcurgerea procedurii de recepție și avizare, instanța a sesizat Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară B., pentru efectuarea acestei proceduri, instituție care a emis procesul – verbal de recepție nr. xx6/05.06.2016, prin care a declarat admisă documentație cadastrală aferentă acestui raport.

Părțile prezentului litigiu nu au formulat obiecțiuni cu privire la concluziile raportului de expertiză, însă partea intimată a remis cauzei, la data de 14.04.2016, un set de înscrisuri, constând în Adresa Serviciului Cadastru, Valorificare, Registru Agricol și Fond Funciar nr. xxx89/2016 și în Certificatul de Urbanism nr. xx5/2016, pentru a dovedi că, prin Hotărârile Consiliului Local B. nr. x44/2011 și nr. x27/2006, suprafața de 252 mp din imobilul în litigiu, identificată pin raportul de expertiză ca reprezentând suprafață liberă, a fost inclusă cu destinația de parcare în PUG.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. 1 din legea nr. 10/2001, ,,Imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condiţiile prezentei legi’’, în timp ce alin. 2 al aceluiaşi text de lege stipulează: ,,În cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv”.

De asemenea, dispoziţiile art. 1 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 165/2013 stabilesc că „imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist se restituie în natură. În situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluţionarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (…), precum şi măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap. III”.

Alegerea măsurilor reparatorii pentru imobilele care intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001 se supune, prin urmare, regulilor impuse prin dispoziţiile art. 1 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 coroborat cu art. 1 alin. 2 din Legea nr. 165/2013, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 368/2013. Astfel, regula în materie o constituie restituirea în natură, apoi compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluţionarea cererii, apoi măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap. III din lege.

În raport cu starea de fapt anterior stabilită, instanţa a constatat că partea contestatoare este îndreptăţită să beneficieze de măsura reparatorie a restituirii în natură a suprafeţei de 178 mp din întreaga suprafaţă a imobilului ce a constituit obiectul dreptului de proprietate al antecesorilor săi, astfel cum aceasta a fost identificată prin lucrarea de expertiză ce a fost efectuată în cauză, nu a întregii suprafețe a acestui imobil, astfel cum a solicitat prin actul de învestire a instanței, şi de măsuri reparatorii în echivalent pentru restul suprafeţei acestui imobil, ce nu poate fi restituită în natură, întrucât este afectată de lucrările de utilitate publică în vederea realizării cărora a operat măsura exproprierii.

Sub acest din urmă aspect, s-a menţionat că, în prezenta cauză, partea menționată nu a formulat o opțiune de stabilire a măsurii reparatorii a compensării cu alte imobile, și că, din materialul probator ce a fost administrat în cauză, a rezultat că partea intimată nu a deținut, în prezent, bunuri pe care să le ofere în compensație, în condițiile reglementate de textele de lege precitate, astfel că tribunalul, în raport cu argumentele anterior expuse, a constatat că măsura reparatorie în echivalent de care partea contestatoare poate să beneficieze pentru partea din imobilul ce a constituit obiectul dreptului de proprietate al antecesorilor săi, ce nu poate fi restituită în natură, este aceea a punctelor valorice.

Tribunalul a înlăturat susținerea pe care partea intimată a efectuat-o în sensul existenței impedimentului la restituirea în natură a suprafeței de teren mai sus arătată, indicat în documentația pe care a depus-o la dosarul cauzei în data de 14.04.2016, pentru argumentele ce succed:

Art. 9 din Legea nr.10/2001 statuează că,, Imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini”.

În conformitate cu acest text de lege, s-a reţinut că incidenţa legii este stabilită erga omnes, indiferent de calitatea deţinătorului şi că situaţia juridică a imobilului ce constituie obiectul material al notificării ce trebuie luată în considerare la stabilirea măsurilor reparatorii este cea existentă la data naşterii juridice a dreptului la restituire, respectiv la data promovării cererii de acordare a măsurilor reparatorii instituite de acest act normativ.

Or, la data anterior indicată, suprafaţa de 178 mp din imobilul ce constituie obiectul material al notificării pe care partea contestatoare a promovat-o nu avea destinaţia la care partea intimată a făcut referire în motivarea poziţiei sale procesuale, dobândind această destinaţiei ulterior momentului în care a fost promovată notificarea, astfel că actele juridice la care partea intimată a făcut referire nu puteau influenţa restituirea în natură a acestei suprafeţe.

De altfel, principiul prevalenţei restituirii în natură în raport cu alte proceduri legale este o consecinţă şi a prevederii art. 52 din lege, care înlătură de la aplicare orice alte prevederi contrare, care tind să indisponibilizeze bunul de la restituirea în natură.

Având în vedere argumentele ce preced, tribunalul, în conformitate cu prevederile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 coroborat cu dispoziţiile legale menţionate, a admis în parte contestaţia supusă judecăţii şi a dispus potrivit dispozitivului sentinţei.

Fiind partea aflată în culpă procesuală, intimatul a fost obligat, în temeiul prevederilor art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, să achite părții contestatoare suma de 8.150 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial și onorariu expert.

Împotriva acestei soluţii a declarat apel pârâtul Municipiul B. prin primar, aducându-i critici pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea apelului şi schimbarea în tot a sentinţei apelate, în sensul de a  se respinge contestaţia şi a se menţine dispoziţia contestată.

În expunerea motivelor de apel se arată că reclamantul A. este îndreptăţit doar la acordarea de despăgubiri pentru cota de ½ din suprafaţa totală revendicată de 2250 mp, respectiv  pentru suprafaţa de 1125 mp. Se continuă că în mod greşit s-a reţinut în raportul de expertiză că terenul în suprafaţă de 178 mp este liber şi poate face obiectul restituirii în natură, cât timp terenurile asigură funcţionarea normală a construcţiilor învecinate, în prezent bucata de teren fiind amenajată ca parcare rezidenţială care deserveşte ansamblul rezidenţial existent, cu abonamente, conform  H.C.L. nr. 972/2006.

În ceea ce priveşte cuantumul cheltuielilor de judecată, constând în onorariu avocaţial şi onorariu expert se arată că instanţa de fond a ignorat dispoziţiile Legii nr. 10/2001 potrivit cu care obligaţia probei stă în sarcina titularului notificării, astfel că reclamantul este ţinut la plata onorariului privind raportul de expertiză tehnică judiciară. Se continuă că, faţă de art. 453 alin. 3 Cod procedură civilă, instanţa era ţinută ca din oficiu să reducă cuantumul onorariului de expert, faţă de volumul de muncă şi întrucât acesta a făcut parte din documentaţia care a stat la baza emiterii Dispoziţiei de Primar nr. xxx6/2015. În fine, în ceea ce priveşte cuantumul onorariului avocaţial, se arată că prezenta cauza a fost disjunsă din dosarul nr. xxx9/62/2015, nefiind depusă o muncă suplimentară.

În drept art. 411 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă.

În cauză a fost formulată întâmpinare de către intimatul reclamant A. prin care se solicită respingerea apelului şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei apelate.

Se arată că notificarea de restituire a fost formulată de A.  împreună cu E., care ulterior a decedat, reclamantul fiind îndreptăţit să beneficieze de măsurile reparatorii pentru întregul imobil ce constituie obiect material al notificării. În ceea ce priveşte destinaţia suprafeţei de 178 mp din imobil se învederează că, la data notificării, suprafaţa de 178 mp nu avea destinaţia de parcare, actele juridice ulterioare neputând influenţa restituirea în natură a acestei suprafeţe. În fine, în ceea ce priveşte temeiul acordării cheltuielilor de judecată, acestea au la bază culpa procesuală a intimatei, onorariul avocaţial fiind raportat la cerinţele impuse de Statutul profesiei şi văzând valoarea de piaţă a litigiului care este de 251.852 Euro.

În drept, Legea nr. 10/2001, Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, Legea nr. 247/2005, Legea nr. 165 /2013, art. 205 şi următoarele  Cod procedură civilă.

Analizând hotărârea apelată în raport cu motivele de apel şi actele dosarului, în baza art. 476-477 Cod procedură civilă, se constată următoarele:

Notificarea a fost formulată la data de 05.02.2002 de către intimatul A. „în calitate de fiu al lui D.” şi de numitul E., în calitate de coproprietar şi nepot de frate al proprietarilor de la B 5-9”, pentru întregul imobil în suprafaţă de 2250 mp, înscris în cartea funciară nr. xxx5 B., sub numărul topografic xxx6/2, ce a constituit proprietatea indiviză a numiţilor F., G., H., I., D., E., J., el fiind trecut în proprietatea statului, în temeiul Decretelor de expropriere nr. xx8/1960 și nr. xx2/1960, fără plata vreunei despăgubiri.

Ulterior la data  04.03.2002, a decedat numitul E., având calitatea de coproprietar şi nepot de frate al proprietarilor de la B 5-9, iar A. a devenit unic moştenitor al acestuia, conform certificatului de moştenitor nr. x3/2002, fila 93-94 dosar de fond.

Potrivit art. 4 alin. (2) „De prevederile prezentei legi beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite.” iar conform art. 4 alin. 4 „De cotele moştenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III profită ceilalţi moştenitori ai persoanei îndreptăţite care au depus în termen cererea de restituire.”

Din interpretarea teleologică a acestor două alineate rezultă că de cotele tuturor coproprietarilor înscrişi în cartea funciară nr. xxx5 B., sub numărul topografic xxx6/2 au profitat la momentul depunerii notificării atât A. cât şi defunctul, persoana E., iar ulterior ca moştenitor legal al acestuia din urmă, A., ca nepot de soră, pe regulile reprezentării succesorale a venit să culeagă cota de moştenire de ½ a acestuia din urmă, conform art. 4 alin. 2 din lege. 

Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 498/2003 reţin că, în toate cazurile stabilirea calităţii de moştenitor (legal sau testamentar) se face potrivit legii civile române, ceea ce s-a şi probat în cauză, certificatul de moştenitor fiind în fiinţă, nefiind exhibate probe în sensul anulării acestuia.

Împrejurarea că defunctul E. a decedat ulterior formulării notificării a condus la schimbarea calităţii acestuia din  beneficiar al legii în persoana îndreptăţită, în raport  faţă de care A.  are calitatea de moştenitor legal.

În consecinţă, A. este unicul moştenitor legal al tuturor coproprietarilor tabulari, fiind îndreptăţit la reconstituire pentru o cotă absolută de 1/1, cum corect a reţinut Tribunalul.

Critică apelanta soluţia Tribunalului sub motivul că terenul în suprafaţă de 178 mp pe care expertul l-a considerat a fi suprafaţă liberă, în sensul Legii nr. 10/2001 este afectată de clădiri de utilitate publică, respectiv că permit normala utilizare a clădirilor învecinate, în sensul că în prezent bucata de teren este amenajată ca parcare rezidenţială care deserveşte ansamblul rezidenţial existent, cu abonamente, conform  H.C.L. nr. 972/2006.

Potrivit art. 9 din Legea nr. 10/2001 „Imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini”, astfel că incidenţa acestei legi este stabilită erga omnes, situaţia juridică a imobilului ce constituie obiect material al notificării ce trebuie luată în considerare la stabilirea măsurilor reparatorii fiind cea de la momentul formulării notificării.

Or, la momentul formulării notificării - 05.02.2002, suprafaţa de 178 mp nu avea destinaţia de parcare amenajată care deserveşte ansamblul rezidenţial existent, actele juridice H.C.L. nr. 972/2006 şi cu nr. 805/29.03.2016 fiind ulterioare acestui moment, astfel că în mod corect Tribunalul a dat eficienţă principiului general de drept restiututio in integrum. 

Amenajările de utilitate publică efectuate de pârât ulterior momentului notificării şi susţinerile apelantei potrivit cu care terenul de 178 mp nu este teren liber întrucât posibilitatea restituirii în natură a terenului liber este subordonată afectaţiunii sale nu poate fi primită şi faţă de dispoziţiile art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 potrivit cu care se instituie obligativitatea restituirii în natură a terenurilor în ipoteza în care pe acestea se află edificate ilegal fie construcţii, indiferent de destinaţia acestora, fie construcţii uşoare sau demontabile.

Ori, pentru amenajarea unei parcări pe o suprafaţă de teren ce aparţine de Primărie este necesară solicitarea acordului Consiliului Local B. concomitent cu solicitarea unui certificat de urbanism şi a unei autorizaţii de construcţie, în cauză nefiind exhibată autorizaţia de construcţie pentru parcarea amenajată, astfel că ne aflăm în ipoteza în care operează restituirea în natură, suprafaţa de teren de 178 mp identificată fiind liberă, nefiind afectată unor amenajări de utilitate publică.

În ceea ce priveşte aplicarea greşită a legii cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată, reţinem că onorariul expertului priveşte suma de 1400 lei iar onorariul avocatului, suma de 6750 lei, iar acordarea lor s-a făcut prin aplicarea art. 453 Cod procedură civilă, raportat la culpa procesuală a pârâtului Municipiul B., care a pierdut procesul.

Reducerea onorariului avocaţial şi a onorariului de expert în temeiul art. 453 alin. 2 şi 3 Cod procedură civilă trebuie raportată la criteriile legale enunţate în conţinutul normei, în sensul că reducerea poate opera doar atunci când câtimea onorariilor este vădit disproporţionată în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, respectiv expert, ţinând cont de circumstanţele cauzei.

Onorariul avocaţial priveşte munca depusă de acesta în dosar  nr. xxx8/62/2015 şi nu cea din dosarul nr. xxx9/62/2015, din care cauza a fost disjunsă la solicitarea pârâtului Municipiul B., valoarea de piaţă actuală pentru suprafaţa de teren de 2072 mp ce nu poate fi restituită în natură este de 251.852 euro, iar valoarea întregii suprafeţe, după preţuirea reclamantului la momentul 05.02.2002 era de 18.000 USD, onorariul avocaţial, raportat la aceste 2 valori, fiind modic. Activitatea desfăşurată de avocat în dosar xxx8/62/2015 a fost cuantificată prin raportare la art. 132 alin. 2 din Statutul profesiei de avocat, în cauza au fost acordate 5 termene de judecată, iar problema de drept dedusă judecăţii vizează Legea nr. 10/2001 şi regulile devoluţiunii succesorale.

În ceea ce priveşte onorariul de expert, proba cu expertiza tehnică a fost administrată pentru stabilirea situaţiei actuale a imobilului litigiu, iar în raport de Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 sarcina probei revine titularului notificării respectiv reclamantului A.  astfel cum s-a şi procedat, prin întocmirea raportului de expertiză extrajudiciară de către expert K., însă aceste dispoziţii se referă la cheltuielile efectuate în procedura administrativă şi nu la cele efectuate în faţa instanţei de judecată.

În ceea ce priveşte câtimea onorariului de expert reţinem că Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară nu prevede niciun fel de onorarii minimale pentru expertiza efectuată de experţii judiciari sau extrajudiciari. Art. 23 alin. 1 din O.G. nr. 2/2000 prevede doar nişte criterii de stabilire a onorariului definitiv: „se stabileşte … în funcţie de complexitatea lucrării, de volumul de lucru depus şi de gradul profesional ori ştiinţific al expertului sau al specialistului. „Potrivit Notei de evaluare a onorariului, activitatea desfăşurată a vizat activităţi în specialitatea topografie, geodezie şi cadastru funciar într-un total de 12 ore şi activităţi în evaluarea proprietăţii de 5 ore, deci un total de 17 ore, rezultând o manoperă directă de 1360 lei, calculată pentru un preţ de 80 lei/h. Nu au fost efectuate operaţii în teren, dar existentă pe suport material a lucrării şi activitatea efectivă desfăşurată de expert pentru redactarea lucrării de expertiză în prezenta cauză, indiferent că este disjunsă din dosar  nr. xxx9/62/015 nu poate fi contestată. Nu au fost incluse în câtimea stabilită cu titlul onorariu definitiv activităţi specifice măsurătorilor pe teren, cuantumul onorariului nefiind vădit disproporţionat prin raportare la volumul de muncă depus.

Raportat la aceste considerente, în baza art. 480 din Noul Cod de procedură civilă, Curtea va respinge apelul declarat de pârâtul Municipiul B. prin Primar împotriva sentinţei civile nr. 88/S/2016 pronunţată în dosar nr. xxx8/62/2015 al Tribunalului Braşov - secţia a I-a civilă, pe care o va păstra ca temeinică şi legală.

În temeiul art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, faţă de soluţia de respingere a apelului declarat de Municipiul B. prin Primar, Curtea va obliga pe acesta să plătească intimatului A., suma de 3500 lei, cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocaţial.

Domenii speta

Spete similare