Legea nr. 10/2001. Măsuri reparatorii. Persoana îndreptățită. Legea nr. 10/2001, art. 24,3,4 h.g. 250/2007

Conform prevederilor art. 24 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, în absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. Prin alin.2 al aceluiaşi articol se prevede că, în aplicarea prevederilor alin.1 şi în absenţa unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deţine imobilul sub nume de proprietar.

Prin aceste prevederi legale, legiuitorul a instituit o prezumţie de proprietate în favoarea persoanei înscrise în actul de preluare, însă pentru a opera prezumţia menţionată este necesar ca aceasta să nu fie contrazisă de alte probe şi să se coroboreze cu probele administrate în cauză.

Prin sentinţa civilă nr. 1550 din 09 noiembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. 736/96/2016, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta N. O. în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Gheorgheni şi, în consecinţă:

- s-a anulat Dispoziţia nr. 198/2016, emisă de pârâta Primăria Municipiului Gheorgheni referitoare la respingerea Notificării nr. 78 din 14 Februarie 2002, depusă în baza Legii 10/2001;

- pârâta a fost obligată să treacă la emiterea unei decizii de propunere de acordare a măsurii reparatorii în echivalent în condiţiile Legii 10/2001;

- pârâta a fost obligată să emită Decizia prin care să propună Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor acordarea de măsuri reparatorii conform Legii nr. 165/2013 pentru imobilul reclamantei;

- pârâta a fost obligată la plata sumei de 2.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, în favoarea reclamantei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut următoarele:

Prin Dispoziţia nr.198 din 1 martie 2016, emisă de pârâta Primăria Municipiului Gheorgheni s-a respins cererea formulată de reclamanta N. O. prin care a solicitat măsuri reparatorii echivalente pentru imobilul teren situat în mun. x.

Imobilul din litigiu a fost dobândit de defunctul S. C., tatăl reclamantei, printru-un act sub semnătură privată, de la vânzătoarele L. L. şi G.M., în anul 1968. De asemenea, prin declaraţia dată în data de 31 Mai 1968, vânzătorii au recunoscut că au primit contravaloarea terenului vândut

Astfel cum rezultă din Încheierea Notariatului de Stat local Topliţa, în baza Decretului nr.479/1972, al Consiliului de Stat al RSR, imobilul a fost expropriat.

Motivul pentru care a respins pârâtul notificarea, rezidă în aceea că, în opinia sa, documentele prezentate nu sunt în concordanţă cu prevederile art. 23.1 şi 23.2 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, în condiţiile în care în normele menţionate se prevede în mod neechivoc că se admit numai copii legalizate sau certificate de pe actele doveditoare referitoare la proprietate şi la calitatea de moştenitor.

Având în vedere dispoziţiile art. 3 alin. 1 lit. a din Legea nr. 10/2001 s-a mai reţinut că o condiţie esenţială pentru aplicarea drepturilor legii de reparaţie este aceea ca solicitantul (sau autorul său) să fi avut calitatea de proprietar al bunului preluat de stat.

În considerentele sentinţei atacate s-a subliniat faptul că în materia ce vizează retrocedarea imobilelor preluate abuziv, cu privire specială la dispoziţiile Legii nr.10/2001, s-a acceptat de legiuitor, în considerarea condiţiilor socio-istorice în care s-au petrecut faptele, ca şi a trecerii unui timp îndelungat de la acele evenimente, ca dovada dreptului de proprietate să se facă în condiţii mult mai flexibile decât cele stricte ale dreptului comun (şi care presupun, în mod necesar, înfăţişarea titlului legal de constituire/dobândire a dreptului de proprietate), fiind permise inclusiv mijloace de dovadă indirecte ale dreptului de proprietate dar care să ateste faptul deţinerii cu acest titlu de către solicitant a bunului vizat de el prin notificare. Această concepţie a legiuitorului a fost concretizată în cazul Legii nr. 10/2001 prin prevederile art. 23 şi 24, astfel cum au fost ele detaliate şi explicate prin Normele de aplicare a legii, cuprinse în H.G. nr. 250/2007.

S-a reţinut că în speţă, reclamanta a formulat cererea de restituire, în condiţiile în care pentru dovedirea dreptului de proprietate asupra terenului, aceasta s-a prevalat de un înscris sub semnătură privată, datând din 3 martie 1968, adică de o convenţie constatată printr-un înscris olograf, încheiată sub regimul de aplicare al Decretului nr.144/1958. În cazul reclamantei, întrucât înscrisul sub semnătură privată menţionat, nu are valoarea unui titlu de proprietate, nu putea produce efecte translative ale dreptului de proprietate asupra terenului din patrimoniul celui intitulat vânzător în patrimoniul autorului ei.

În acest context, s-a apreciat că în speţa dedusă judecăţii, este incident art. 24 din Legea nr. 10/2001, care instituie o prezumţie relativă de proprietate în favoarea persoanei individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. Instanţa de fond a reţinut că aceasta înseamnă că, în acord cu prevederile art. 24 din Legea nr.10/2001, pe baza menţiunilor cuprinse în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive, Sandor Carol, tatăl reclamantei, ar putea fi presupus că a deţinut sub nume de proprietar, imobilul revendicat.

Din Încheierea Notariatului de Stat local Topliţa rezultă că, imobilul descris mai sus, a fost expropriat în baza Decretului nr.479/1972 al Consiliului de Stat al RSR, de la S.C. şi soţia S. E. În susţinerea dreptului de proprietate al antecesorului reclamantei vine şi declaraţia notarială a martorei G. M., una dintre vânzătoare, declaraţie care atestă faptul că autorul reclamantei a deţinut în proprietate imobilul în litigiu.

Având în vedere această declaraţie coroborată cu Încheierea Notariatului de Stat Local Topliţa, se poate trage concluzia că antecesorul reclamantei, a deţinut sub nume de proprietar, imobilul revendicat.

Prin urmare, s-a apreciat că cererea reclamantei este întemeiată şi în consecinţă Dispoziţia nr.198/2016, emisă de pârâta Primăria Municipiului Gheorgheni referitoare la respingerea Notificării nr. 78 din 14 Februarie 2002, depusă în baza Legii 10/2001, se impune să fie anulată.

În ceea ce priveşte natura măsurilor reparatorii, s-a constatat că la data emiterii dispoziţiei contestate era în vigoare Legea nr. 165/2013, care a fost publicată în Monitorul Oficial, la data de 17.05.2013. Acest act normativ a abrogat dispoziţiile art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, fiind instituită o nouă procedură execuţională prin dispoziţiile art. 21 din Legea nr.165/2013.

În prezent, având în vedere normele tranzitorii reglementate în art. 4 din Legea nr.165/2013 (care consacră principiul aplicării imediate a legii noi în cauzele aflate în procedura execuțională), precum şi dispoziţiile art. 50 lit. c din Legea nr.165/2013 (care abrogă dispoziţiile art.16 din Titlul VII din Legea nr.247/2005), Tribunalul a reţinut că procedura execuțională este guvernată de dispoziţiile Legii nr.165/2013.

Faţă de imposibilitatea de restituire în natură a terenului litigios, determinată de faptul că acesta nu este liber în sensul Legii nr. 10/2001, s-a constatat că reclamanta este îndreptăţită la măsuri reparatorii în echivalent, care sunt cele prevăzute de Legea nr. 165/2013, considerată aplicabilă cauzei, în temeiul art. 4 din legea respectivă.

Faţă de prevederile art. 1 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 şi ale art. 1 alin. 2 şi art. 21 din Legea nr. 165/2013, s-a constatat că Primăria Municipiului Gheorgheni prin Primar are obligaţia de a înainta dosarul către Secretariatul Comisiei Naţionale, după ce se finalizează întreaga procedură administrativă, respectiv după ce se emite dispoziţia, prin care să se propună acordarea de măsuri compensatorii şi după ce se va emite avizul de legalitate de către Instituţia Prefectului.

În raport de cele ce preced, pârâta a fost obligată să emită Decizia prin care să propună Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor acordarea de măsuri reparatorii conform Legii nr. 165/2013 pentru imobilul reclamantei.

În baza art. 453 Cod procedură civilă pârâta a fost obligată la plata sumei de 2.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul Municipiul Gheorgheni prin Primar şi a solicitat schimbarea în tot a sentinţei atacate, în sensul respingerii cererii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea apelului s-a arătat că instanţa de fond nu a analizat existenta sau inexistenta actelor doveditoare în sensul şi în forma prevăzută de actul normativ enunţat, în art. 23.1 şi 23.2 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.

S-a mai arătat că motivul respingerii notificării depusă de reclamantă a fost pe lângă altele cel al neconformităţii actelor doveditoare cu cerinţele prevederilor legale arătate în mod clar în preambulul dispoziţiei atacate (pct. 4, 5), dispoziţia respectivă fiind emisă în baza unor acte neconforme care existau la dosarul administrativ, însă acest fapt nu a fost luat în considerare de instanţa de fond.

Pârâtul a mai precizat că deşi reclamantei i-au fost solicitate acte conforme, aceasta nu a dat curs solicitării şi în aceste condiţii s-a apreciat că emiterea dispoziţiei,  inclusiv soluţia adoptată în final este imputabilă notificatoarei, căreia îi revenea obligaţia impusă de legea aplicabilă prin prevederile imperative ale acesteia.

Pârâtul a invocat faptul că nu poate fi tras la răspundere din moment ce vinovăţia nu îi aparţine, susţinând că nu neagă obligaţia sa de a adopta o hotărâre pentru aplicarea Legii nr.  10/2001, chiar şi favorabilă pe seama notificatoarei,  însă numai în baza unor acte conforme statuate de legiuitor.

În acest sens s-a precizat că în cursul anului 2007, prin adresele cu nr. 1393 şi 9615, comisia a solicitat completarea documentaţiei depuse de reclamantă, în sensul depunerii unei hotărâri judecătoreşti, care ţine loc de act autentic de vânzare cumpărare, încheiat între L.L., G. M. şi S. K. în vederea redezbaterii documentaţiei aferente, însă reclamanta nu a reacţionat în niciun fel la cele solicitate.

S-a invocat, de asemenea, faptul că documentele aflate la dosarul administrativ nu sunt în concordanţă cu prev. art. 23.1 şi 23.2 din Nomele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, deşi în aceste norme se prevede în mod inechivoc că se admit numai copii legalizate sau certificate de pe actele doveditoare referitoare ia proprietate şi la calitatea de moştenitor.

Având în vedere aspectele arătate, pârâtul a apreciat că notificarea nu poate fi analizată, iar luarea unei decizii pertinente şi concludente este imposibilă.

Pe de altă parte, potrivit principiilor de soluţionare a notificărilor enumerate în Cap. I pct. 1 lit. e din Normele  metodologice aprobate prin H.G.250/2007, sarcina probei proprietăţii, a deţinerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive şi a calităţii de persoană îndreptăţită la restituire revine persoanei care pretinde dreptul, în conformitate cu prevederile art. 3 alin 1 lit.  a şi ale art. 23 din lege.

Pârâtul a mai arătat că actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calităţii de asociat sau acţionar al persoanei juridice, precum şi, în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate şi după caz, înscrisurile care descriu construcţia demolată şi orice alte înscrisuri necesare evaluării pretenţiilor de restituire decurgând din lege, pot fi depuse până la data soluţionării notificării, adică în mod evident până la expirarea termenului dat de Legea nr. 165/2013, respectiv 01.01.2015.

În speţă, din actele neconforme prezentate nu se poate reţine cu certitudine faptul că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv, iar notificatorul nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului respectiv.

În acest sens pârâtul a precizat că deşi prin adresa nr. 1393/2007 reclamantei i-a fost solicitată hotărârea judecătorească care ţine loc de act autentic de vânzare cumpărare, din actele dosarului nu rezultă depunerea vreunui act în urma solicitării, ultima corespondenţă fiind purtată în anul 2007. În aceste condiţii pârâtul a considerat că reclamanta a avut timp suficient pentru a clarifica unele chestiuni esenţiale legate de dreptul pretins.

În atare situaţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin 2, alin. 3, art. 11 alin. 4, art. 26 alin 1 din Legea nr. 10/2001, republicată şi cu dispoziţiile Titlului VII, Capitolului V, art. 16 alin. 2 din Legea nr. 247/2005, comisia, după vot, în unanimitate a propus respingerea notificării nr. 78/2001, pentru motivele enumerate mai sus, fiind emisă astfel Dispoziţia nr. 198/2016 privind respingerea notificării nr. 78/2002, formulată de Nap Olga în baza Legii nr. 10/2001.

Referitor la acţiunea intentată de reclamantă s-a precizat că susţinerile acesteia privitoare la respectarea prevederilor art. 23 pct. 1 şi art. 23 pct. 2 sunt nefondate, din dosarul existent la pârât putându-se constata că actele de care se prevalează reclamanta nu sunt legalizate şi nu sunt certificate şi prin urmare nici nu au fost prezentate originalele, astfel cum stipulează art. 23.2 din norme, care imperative.

Intimata reclamantă N. O. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului cu consecinţa menţinerii tuturor dispoziţiilor sentinţei apelate, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea întâmpinării s-a arătat că în cazul cererilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, articolul 22 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 instituie o prezumţie simplă, în sensul că persoana individualizată în actul normativ este presupusă că deţine imobilul sub nume de proprietar, iar răsturnarea acestei prezumţii simple se realizează prin proba contrară. Mai mult, potrivit prevederilor art. 23.4 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, se pot solicita inclusiv declaraţii notariale date de persoane în viaţă, care atestă anumite situaţii în legătură cu imobilul notificat şi care pot contribui la luarea deciziei.

Astfel, s-a relevat că în speţă, din încheierea notarială depusă la dosar, rezulta că imobilul în cauză a fost expropriat, în baza Decretului nr. 479/1972 al Consiliului de Stat al RSR de la S. C. şi soţia, S. E. (părinţii reclamantei), iar în dovedirea dreptului de proprietate al antecesorului reclamantei vine şi declaraţia notarială a martorei G. M., care este una dintre vânzătoare, care atestă faptul că autorul reclamantei a deţinut în proprietate imobilul în litigiu.

S-a mai invocat faptul că pârâtul în motivele de apel a arătat că nu i se poate reţine nicio culpă în ceea ce priveşte netransmiterea dosarului Secretariatului Comisiei Naţionale, cu toate că această obligaţie legală, aşa cum în mod corect a subliniat instanţa de fond, îi revine instituţiei publice, în speţă pârâtului.

Reclamanta a susţinut că instanţa de fond, în mod corect a concluzionat că pârâtul avea obligaţia de a înainta dosarul către Secretariatul Comisei Naţionale, după finalizarea procedurii  administrative.

Examinând apelul dedus judecăţii prin prisma motivelor de apel invocate şi în limitele efectului devolutiv al căii de atac, reglementat de art. 476 - 478 din Codul de procedură civilă, Curtea a reținut următoarele:

Prin notificarea înregistrată sub nr. E 78/2002, formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamanta N.O. a solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul situat în Gheorgheni, str. x. Referitor la terenul pentru care s-a formulat notificarea menţionată, reclamanta a precizat că antecesorul său S. K. a dobândit de la L. L. şi G. M. o suprafaţă de 1802 mp teren, din care suprafaţa de 1222 mp teren a fost expropriată  abuziv de Statul Român în anul 1973.

Prin Dispoziţia nr. 198 din 01.03.2016, emisă de Primarul Municipiului Gheorgheni s-a respins notificarea formulată, reţinându-se că documentele prezentate de  reclamantă au fost depuse în copii simple, iar din actele de care se prevalează reclamanta nu se poate aprecia cu certitudine că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv. De asemenea, s-a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat, iar în urma solicitării de a depune hotărâre judecătorească ce ţine loc de contract de vânzare cumpărare nu a depus vreun act pentru dovedirea dreptului pretins.

În ceea ce priveşte imobilul pentru care reclamanta a solicitat acordarea de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, din actele dosarului reiese că între numitele L. L. şi G. M., pe de o parte şi numitul S. K. (antecesorul reclamantei), pe de altă parte s-a încheiat la data de 03.03.1968 un înscris sub semnătură privată, intitulat „contract provizoriu”, conform căruia L. L. şi G. M. i-au vândut lui S. K. suprafaţa de 1415 mp teren pentru construcţie casă, înscris în CF sub nr. top 811/2, cu preţul de 15.000 lei.

Prin Decretul nr. 479/1972 s-a expropriat o suprafaţă de 5581 mp teren situat în oraşul Gheorgheni, aparţinând locuitorilor menţionaţi în tabelul anexă la decret. În tabelul respectiv figurează şi numiţii S. C. şi S. E., antecesorii reclamantei, cu privire la care s-a menţionat că de la aceste persoane s-a expropriat suprafaţa de 750 mp teren, situat în x, pentru care s-a stabilit o despăgubire în valoare de 1.125 lei.

Instanţa de fond a reţinut că reclamanta în calitate de moştenitoare a persoanelor de la care s-a expropriat imobilul este îndreptăţită să beneficieze pentru terenul expropriat, în temeiul Legii nr. 10/2001, de măsuri reparatorii prin echivalent, în condiţiile prevăzute de această lege, apreciindu-se că în speţă sunt incidente prevederile art. 24 din Legea nr. 10/2001.

Conform prevederilor art. 24 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, în absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. Prin alin.2 al aceluiaşi articol se prevede că, în aplicarea prevederilor alin.1 şi în absenţa unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deţine imobilul sub nume de proprietar.

Prin aceste prevederi legale, legiuitorul a instituit o prezumţie de proprietate în favoarea persoanei înscrise în actul de preluare, însă pentru a opera prezumţia menţionată este necesar ca aceasta să nu fie contrazisă de alte probe şi să se coroboreze cu probele administrate în cauză.

În speţă, în ceea ce priveşte terenul pentru care reclamanta a solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în notificarea formulată aceasta a arătat că solicită acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul înscris în CF nr. 9672 Gheorgheni, nr. top. 809/2, 810/2. Reclamanta a precizat că din terenul identificat sub numerele topografice anterioare a fost expropriată o suprafaţă de 1222 mp teren.

Pentru a dovedi dreptul de proprietate al antecesorilor săi asupra terenului în litigiu, reclamanta s-a prevalat de înscrisul sub semnătură privată, intitulat „contract provizoriu”, la care s-a făcut referire mai sus, în care se menţionează că antecesorul său a cumpărat suprafaţa de 1415 mp teren, înscris în cartea funciară sub nr. top 811/2.

În privinţa identificării terenului în litigiu, trebuie avut în vedere faptul că în înscrisul de care se prevalează reclamanta, se menţionează că s-a vândut terenul cu nr. top 811/2, în timp ce reclamanta, prin notificarea formulată, a solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru suprafaţa de teren cu nr. top 809/2, 810/2.

Totodată trebuie precizat că potrivit înscrierilor din CF nr. 9672 Gheorgheni, în această carte funciară au fost înscrise sub nr. top 811/2 suprafaţa de 1415 mp teren, iar sub nr. top 809/2, 810/2 suprafaţa de 1605 mp teren. 

Referitor la suprafeţele de teren înscrise în CF nr. 9672 Gheorgheni, numitele L. L. şi G. M., de la care s-a invocat faptul că antecesorii reclamantei au dobândit dreptul de proprietate, figurează în cartea funciară cu câte o cotă de 4/48 parte din dreptul de proprietate, cote dobândite în anul 1948, iar pentru diferenţa de 44/48 parte figurează alte persoane, cu diverse cote-părţi, dintre care unele au dobândit dreptul de proprietate în anul 1930, iar altele în anul 1948.

Din încheierea de carte funciară nr. 88 din 06.02.1973, emisă de fostul Notariat de Stat Local Topliţa cu ocazia intabulării suprafeţelor de teren ce au făcut obiectul exproprierii rezultă că dintre suprafeţele de teren înscrise în CF nr. 9672 Gheorgheni a făcut obiectul exproprierii şi s-a înscris cu acest titlu în cartea funciară parcela cu nr. top 810/2, iar pentru parcelele cu nr. top 809/2 şi nr. top 811/2 s-a dispus reînscrierea pe numele proprietarilor de până la acea dată.

De asemenea din actele dosarului rezultă că prin sentinţa civilă nr. 135 din 03.02.2000, pronunţată de Judecătoria Gheorgheni în dosarul nr. 1750/1999 s-a constatat că reclamantele  N. O. (care este şi reclamanta din prezenta cauză) şi P. E. au dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF nr. 9672 Gheorgheni, nr. top 809/2/a, 811/2/a, în suprafaţă de 580 mp teren, dispunându-se totodată şi întabularea dreptului de proprietate al reclamantelor în cartea funciară, urmând ca suprafaţa de 1222 mp teren, cu nr. top 809/2/b, 811/2/b să se renoteze pe numele vechilor proprietari.

În Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2007, se prevede că aplicarea prevederilor art. 24 din Legea nr. 10/2001 operează numai în absenţa unor probe contrare, astfel că prezumţia simplă de proprietate în favoarea persoanei în actul de preluare, instituită prin textul de lege menţionat, poate fi răsturnată.

În speţă, trebuie avut în vedere faptul că deşi reclamanta a susţinut că nu există probe contrare celor care rezultă din actul de expropriere, susţinerile acesteia sunt contrazise de probele existente la dosar.

În primul rând se impune a se reţine faptul că reclamanta s-a prevalat de un înscris sub semnătură privată pentru a dovedi dobândirea de către antecesorii săi a dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, înscris care nu are însă valoarea juridică de act translativ de proprietate, ci doar valoarea unui antecontract de vânzare-cumpărare. De asemenea, la data încheierii actului menţionat persoanele care figurează în actul respectiv, în calitate de vânzătoare, aveau doar câte o cotă-parte din dreptul de proprietate asupra terenului. Totodată nici declaraţia notarială dată de numita G.M., care confirmă vânzarea terenului, nu are valoare de act translativ de proprietate.

Pe de altă parte în înscrisul sub semnătură privată de care se prevalează reclamanta figurează terenul cu nr. top 811/2, or reclamanta a solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul cu nr. top 809/2, 810/2, în condiţiile în care obiectul exproprierii l-a făcut terenul cu nr. top 810/2, neconcordanţe existând şi în privinţa întinderii suprafeţelor de teren pentru care s-au cerut astfel de măsuri şi a întinderii suprafeţelor de teren care figurează în cartea funciară. Mai mult pentru suprafaţa de teren de 580 mp teren din terenul înscris în CF nr. 9672 Gheorgheni s-a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune.

În contextul în care la data exproprierii antecesorii reclamantei nu erau proprietari tabulari asupra imobilului pentru care reclamanta a solicitat acordarea de măsuri reparatorii şi există neconcordanţe atât cu privire la identificarea suprafeţei de teren ce a fost expropriată, cât şi cu privire la întinderea suprafeţei de teren respective, instanţa de apel a apreciat că în mod greşit a reţinut instanţa de fond că în cauză operează prezumţia de proprietate prevăzută de art. 24 din Legea nr. 10/2001.

În consecinţă, având în vedere că probele administrate în cauză nu confirmă existenţa dreptului de proprietate al antecesorilor reclamantei asupra imobilului ce a făcut obiectul exproprierii şi astfel reclamantei nu i se poate recunoaşte calitatea de persoană îndreptăţită conform prevederilor art. 3 şi 4 din Legea nr. 10/2001 şi pe de altă parte terenul pentru care s-a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 nu a fost clar identificat, existând neconcordanţe între datele care figurează în actele emise cu ocazia exproprierii şi actele doveditoare de care s-a  prevalat reclamanta, instanţa de apel a apreciat că prevederile art. 24 nu sunt incidente în cauză şi ca atare dispoziţia emisă în temeiul Legii nr. 10/2001, contestată de reclamantă, nu se impunea a fi anulată

Faţă de cele ce preced, pentru considerentele arătate, instanţa de apel a reținut că în mod greşit a fost admisă de către instanţa de fond acţiunea introductivă şi în consecinţă, în temeiul art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, s-a dispus admiterea apelului şi schimbarea sentinţei atacate, în sensul că s-a schimbat în tot sentinţa atacată şi s-a respins acţiunea civilă formulată de reclamanta N. O. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Gheorgheni, prin Primar.

Domenii speta

Spete similare