Diferenţa între infracţiunea de delapidare prevăzută de art. 215¹ vechiul Cod penal şi folosire cu rea credinţă, de bunuri sau creditul de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriz

Art. 2151 alin. 1 vechiul Cod penal , art 272 alin. 1 lit. b din legea nr. 31/1990

Potrivit art. 2151 alin. 1 din vechiul C. pen, infracţiunea de delapidare poate fi săvârşită în una sau mai multe dintre cele trei modalităţi alternative, respectiv însuşirea, folosirea sau traficarea de către un funcţionar, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează.

Infracţiunea incriminată în art. 272 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 rep, poate fi săvârşită într-o singură modalitate, respectiv folosirea, cu rea-credinţă, bunuri sau creditul de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect.

Astfel, ceea ce determină încadrarea juridică a faptelor în infracţiunea de delapidare sau în cea de folosire cu rea credinţă a bunurilor societăţii, este tocmai modalitatea aleasă de inculpat dintre cele alternative prevăzute în textele de lege.

Prin urmare, elementul material al infracţiunii de delapidare prevăzută de art. 2151 din vechiul Cod penal din 1969 s-a realizat prin acţiunile inculpatului de a-şi însuşi sumele de bani rezultate în urma vânzării şi de a beneficia de alte bunuri şi servicii de la terţi cărora le-a cedat gratuit piesele componente ale bunurilor casate ale societăţii dizolvate, precum şi de a scoate din patrimoniul societăţii dizolvate bunuri imobile, pe care apoi le-a exploatat, în vederea obţinerii de avantaje materiale în lunile decembrie 2006, martie 2007, mai 2007 şi decembrie 2007.

Urmarea imediată a faptelor inculpatului a constat în producerea unui prejudiciu în patrimoniul părţii civile, iar probatoriul administrat în cauză dovedeşte existenţa legăturii de cauzalitate dintre fapta inculpatului şi urmările produse.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu-Mureş la data de 24.08.2016 sub nr. 3074/289/2015 PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA REGHIN, inculpaţii B. I. G. şi I. G. şi părţile civile P.V. A., B.I. C. şi B. M. O. au declarat apel împotriva sentinţei penale nr. 130/07.07.2016 pronunţată de Judecătoria Reghin.

În motivarea apelului procurorul susţine că sentinţa este nelegală, sub aspectul suspendării sub supraveghere dispusă de prima instanţă pentru pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, cu încălcarea disp. art. 861 alin. 2 din vechiul C. pen. sentinţa este criticată şi în privinţa temeiniciei, deoarece judecătorul fondului a omis să cuprindă în operaţiunea de contopire pedeapsa de 5 luni închisoare aplicată inculpatului B. I. G. pentru săvârşirea unei infracţiuni concurente cu cele din prezenta cauză. se contestă şi cuantumul pedepselor stabilite, solicitându-se majorarea acestora raportat la gravitatea infracţiunilor, numărul acestora şi la persoana inculpaţilor.

Inculpatul B. I.G. a solicitat în principal pronunţarea unei hotărâri în sensul încetării procesului penal pentru toate infracţiunile pentru care inculpatul B.I.G. a fost trimis în judecată, conform art. 396 alin.6 raportat la art 16 alin.l lit.f din Codul de procedură penală, ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie specială a răspunderii penale, raportat la cererea noastră de schimbare a încadrării juridice a celor trei fapte de delapidare reţinute în rechizitoriu, prevăzute de art. 2151 din Codul penal, în infracţiunea de folosire cu rea intenţie a creditului societăţii, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 272 alin.l lit.b din Legea 31/1990;

În subsidiar. în situaţia în care veţi respinge cererea noastră de schimbare a încadrării juridice, Vă solicităm să dispuneţi:

- încetarea procesului penal în temeiul conform art. 396 alin.6 raportat la art. 16 alin.l lit.f din Codul de procedură penală încetarea procesului penal pentru cele patru fapte de folosire cu rea credinţă a creditului societăţii, astfel cum sunt reţinute în rechizitoriu şi

- achitarea inculpatului B. I. G. în temeiul art. 396 alin.5 raportat la art. 16 alin.l lit.b din Codul, de procedură penală, pentru cele 3 fapte de delapidare astfel cum sunt reţinute în rechizitoriu.

Inculpatul I. G. a solicitat în principal – în temeiul art. 396 alin. 5 rap. la art. 16 alin. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, achitarea inculpatului, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare, faptă prev. şi ped. de art. 2151 din Vechiul Cod penal.

În subsidiar - în temeiul art. 396 alin. 6 rap. la art. 16 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală, încetarea procesului penal, raportat la cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de complicitate la delapidare prev. şi ped. de art. 26 rap. la art. 2151 vechiul Cod penal, în infracţiunea de folosire cu rea - credinţă a creditului societăţii, faptă prev. şi ped. de art. 272 alin. 2 lit. b) din Legea nr. 31/1990.

In temeiul art. 421 alin.l lit.b din Codul de procedură penală s-a solicitat respingerea apelurilor formulate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin şi de către părţile civile P. V. A., B. I. C. şi B.A. O., ca nefondate.

Părţile civile au solicitat, pe latura penală,  condamnarea inculpatului B. I.-G., în temeiul art. 396, alin. 1 şi 2 din noul Cod de procedură penală, pentru săvârşirea a două fapte folosire cu rea credinţă a creditului societăţii prevăzute de art. 272, alin. 1, lit. b) din Legea nr. 31/1990 si 5 fapte de delapidare prevăzute de art. 215A1 din C.pen din 1968, iar pedeapsa să fie orientată spre maxim şi cu executare efectivă, având în vedere faptul că inculpatul a mai fost condamnat la pedeapsa închisorii pentru o altă faptă pe parcursul urmăririi penale în prezenta cauză;

Pe latură civilă, s-a solicitat, obligarea inculpatului B. I.-G., în solidar, cu partea responsabilă civilmente SC I. P. COM  SRL reprezentată de lichidator B. I. D., la plata următoarelor despăgubiri:

- suma de 272.710 lei cu titlu de daune materiale, reprezentând cota de 1/2 parte din valoarea activului societăţii de la data când s-a dispus dizolvarea acesteia, respectiv din data de 17.12.2006;

- suma de 146.971 lei cu titlu de dobândă legală calculată pentru perioada 01.01.2007 - 31.12.2015, precum şi la plata dobânzii legale aferente sumei de 272.710 lei, în continuare până la achitarea acesteia;

Obligarea inculpaţilor în solidar la cheltuieli de judecată suportate în primă instanţă, constând în onorariu avocat.

S-a asigurat asistenţa juridică prin apărători aleşi.

Inculpaţii nu au dorit să facă noi declaraţii în faţa instanţei de apel.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța de control reţine următoarea situaţie de fapt:

Prin sentinţa penală nr. 130/07.07.2016 pronunţată de Judecătoria Reghin, s-au hotărât următoarele:

În baza prevederilor art. 386 Cod procedură penală şi art. 5, alin. 1 din noul Cod penal, s-a admis cererea formulată de persoana vătămată B. I. (decedat în 05.02.2016) prin  moştenitorii P. V.-A., B. I. C. şi B. M. O., ambii prin reprezentant legal B. A.-M. şi, în consecinţă: a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor comise de inculpatul BA. I. G. în luna decembrie 2006 (vânzarea autoutilitarei Volkswagen şi vânzarea autoturismului Mercedes) din infracţiunile de folosire cu rea credinţă a creditului societăţii, prevăzute de art. 272, alin. 1, lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată în infracţiunile de delapidare, prevăzute de art. 2151 din vechiul Cod penal (două fapte).

În baza prevederilor art. 386 Cod procedură penală şi art. 5, alin. 1 din noul Cod penal, s-a respins cererea inculpatului B.I. G. de schimbare a încadrării juridice a faptelor comise în mai 2007, decembrie 2007 şi în martie 2007 din infracţiunile de delapidare, prevăzute de art. 2151 din vechiul Cod penal, în infracţiunile de folosire cu rea credinţă a creditului societăţii, prevăzute de art. 272, alin. 1, lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată.

În baza prevederilor art. 386 Cod procedură penală şi art. 5, alin. 1 din noul Cod penal, s-a respins cererea inculpatului I. G. de schimbare a încadrării juridice a infracţiunii de complicitate la delapidare, prevăzută de art. 26, raportat la art. 2151 din vechiul Cod penal, în infracţiunea de complicitate la folosirea cu rea credinţă a creditului societăţii, prevăzută de art. 272, alin. 1, lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată.

În baza art. 396, alin. 6, raportat la art. 16, alin. 1, lit. f Cod procedură penală, s-a încetat încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului B. I. G. pentru săvârşirea infracţiunilor de folosire cu rea credinţă a creditului societăţii, prevăzute de art. 272, alin. 1, lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată (2 fapte, respectiv casarea unui camion ROMAN şi a unui TAF 650, în valoare totală de 14.650 lei şi casarea unui funicular pasager, raboteză, motoferăstrău 026, betonieră, motoferăstrău 390 şi ferăstrău panglică, în valoare totală de 17.001,15 lei).

În baza art. 25, alin. 5 Cod procedură penală, a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă BOARU IOAN (decedat în 05.02.2016) şi continuată de moştenitorii P. V.-A., domiciliată în xxx, B. I. C. şi B. M.O., ambii domiciliaţi în comuna xxx, ambii prin reprezentant legal B. A.-M., domiciliată în xxx privind prejudiciul cauzat de inculpatul Barta Ioan Gheorghe prin infracţiunile de folosire cu rea credinţă a creditului societăţii. 

În baza art. 2151 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din noul Cod penal, a fost condamnat inculpatul B. I. G. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, comisă în decembrie 2006 (vânzarea autoutilitarei marca Volkswagen).

În baza art. 71 Cod penal i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a şi lit. b şi c din vechiul Codul penal.

În baza art. 2151 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din noul Cod penal, a fost condamnat inculpatul B. I. G. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, comisă în decembrie 2006 (vânzarea autoturismului marca Mercedes).

În baza art. 71 Cod penal i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a şi lit. b şi c din vechiul Codul penal.

În baza art. 2151 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din noul Cod penal, a fost condamnat inculpatul B. I. G. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, comisă în mai 2007 (casarea IFRON-ului, a TAF-ului 650 şi a autotrenului rutier).

În baza art. 71 Cod penal i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a şi lit. b şi c din vechiul Codul penal.

În baza art. 2151 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din noul Cod penal, a fost condamnat inculpatul B. I. G. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, comisă în decembrie 2007 (vânzarea clădirii cu centrală termică).

În baza art. 71 Cod penal i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a şi lit. b şi c din vechiul Codul penal. 

În baza art. 2151 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din noul Cod penal, a fost condamnat inculpatul B. I. G. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, comisă în anul 2007 (scoaterea din patrimoniul societăţii a bunurilor imobile, folosite ulterior în interes propriu).

În baza art. 71 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a şi lit. b şi c din vechiul Codul penal.

În baza prevederilor art.34 lit. b din vechiul Cod penal, raportat la art.36 alin. 1 din vechiul Cod penal, au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta sentinţă şi i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea dintre acestea, cea de 3 ani închisoare, pe care a sporit-o până la 4 ani închisoare, stabilind o pedeapsă rezultantă finală de 4 ani închisoare.

În temeiul art. 71 din vechiul Cod penal, a fost interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b şi c din vechiul Cod penal (respectiv al dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, al dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, precum şi al dreptului de a fi administrator la societăţi comerciale).

În temeiul art.861 şi art.862 Cod penal s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei principale de 4 ani închisoare, pe durata unui termen de încercare de 5 ani. 

În temeiul art.863 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de încercare, inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

•să se prezinte, periodic, potrivit datelor care se vor fixa, la Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş;

•să anunţe acest serviciu, în prealabil, despre orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

•să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

•să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

A fost desemnat Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş pentru supravegherea executării măsurilor şi obligaţiilor instituite în sarcina inculpatului.

I-a fost atrasă atenţia inculpatului asupra prevederilor art.864, alin.1 şi 2 din vechiul Cod penal cu referire la art.83 din vechiul Cod penal, privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul în care acesta ar săvârşi, din nou, o infracţiune în cursul termenului de încercare de 5 ani.

În temeiul art.71 alin.5 din vechiul Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii prevăzute de art. 64 lit. a teza a 2-a şi lit. b şi c Cod penal pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale. 

În baza art. 26 raportat la art. 2151 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din noul Cod penal, a fost condamnat inculpatul I. G., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la delapidare, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 26 raportat la art. 2151 din vechiul Cod penal.

În temeiul art. 71 din vechiul Cod penal, i s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal (adică al dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi al dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat).

În temeiul art.861 şi art.862 din vechiul Cod penal, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare, pe durata unui termen de încercare de 3 ani. 

În temeiul art.863 alin.1 din vechiul Cod penal, pe durata termenului de încercare, inculpatul I. G. a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

•să se prezinte, periodic, potrivit datelor care se vor fixa, la Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş;

•să anunţe acest Serviciu, în prealabil, despre orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

•să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

•să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

A fost desemnat Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş pentru supravegherea executării măsurilor şi obligaţiilor instituite în sarcina inculpatului.

I-a fost atrasă atenţia inculpatului asupra prevederilor art.864, alin.1 şi 2 din vechiul Cod penal cu referire la art.83 din vechiul Cod penal, privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul în care inculpatul va săvârşi din nou o infracţiune în cursul termenului de încercare de 3 ani.

În temeiul art.71 alin.5 din vechiul Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii prevăzute de art.64 lit. a teza a 2-a şi lit. b Cod penal pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

A fost respinsă acţiunea civilă formulată de partea civilă B. I. (decedat în 05.02.2016) şi continuată de moştenitorii P. V.-A.,  B. I. C. şi B. M. O. ambii prin reprezentant legal B. A.-M.

În baza art. 19 şi art. 25, alin. 2 Cod procedură penală, a fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă S.C. I. P. S.R.L., societate în lichidare, prin lichidator judiciar B. I.D. şi s-a dispus anularea contractului de împrumut din data de 30.04.2004 şi a procesului-verbal de recuperare pe cale amiabilă a creanţei din data de 06.03.2007, încheiat de Biroul Executorului Judecătoresc Olteanu Radu, precum şi anularea facturii nr. 5483899/02.12.2007, emisă de S.C. I. PROD S.R.L. şi restabilirea situaţiei anterioare, respectiv întoarcerea în patrimoniul societăţii I. PRODS S.R.L. a următoarelor bunuri: clădire atelier tâmplărie, hală gater, casa portarului, atelier circular, magazie cherestea, uscător cherestea şi clădire camere uscare situate la punctul de lucru al societăţii din xxx (toate în valoare totală de 165.170 lei, conform procesului-verbal de custodie nr. 404/06.03.2007, încheiat între inculpaţi), precum şi a clădirii cu centrală termică, vândută către S.C. M. C. S.R.L. a fost obligat inculpatul să restituie societăţii I. PROD S.R.L. suma de 45.117 lei, la care s-a adăugat dobânda legală, calculată de la data săvârşirii faptelor.

În baza art. 274, alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul B. I. G. la plata sumei de 1000 de lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care suma de 800 de lei era aferentă fazei de urmărire penală, iar suma de 200 de lei era aferentă fazei de judecată.

În baza art. 274, alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul I. G. la plata sumei de 300 de lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care suma de 200 de lei este aferentă fazei de urmărire penală, iar suma de 100 de lei este aferentă fazei de judecată.

În baza art. 274, alin. 1, teza finală Cod procedură penală, onorariul parţial al avocatului din oficiu numit în faza de judecată, în sumă de 280 de lei a rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

 În data de 08.02.2008, persoana vătămată B. I. a formulat plângere penală împotriva inculpatului B. I. G., aceasta fiind înregistrată al Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş, plângere prin care a solicitat tragerea la răspundere penală a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor de bancrută frauduloasă, înşelăciune şi fals intelectual, prevăzute de art. 143, alin. 2, lit. b şi c din Legea nr. 85/2006, de art. 289 Cod penal, de art. 215 Cod penal, precum şi pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 272, pct. 2 şi art. 275, pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată. Plângerea a fost înregistrată sub număr dosar 59/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş.

Prin Ordonanţa din data de 28.10.2010 emisă în dosarul nr. 59/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş (filele 17-18, vol. II) s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina învinuitului B. I. G. din infracţiunile de bancrută frauduloasă, prevăzută de art. 143, alin. 2, lit. b şi c din Legea nr. 85/2006, fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290, alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41, alin. 2 Cod penal şi folosirea cu rea credinţă a creditului societăţii, prevăzută de art. 272, pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată, toate cu aplicarea art. 33, lit. a Cod penal, în infracţiunile prevăzute de art. 272, pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată, cu aplicarea art. 41, alin. 2 Cod penal, fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290, alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41, alin. 2 Cod penal şi folosirea cu rea credinţă a creditului societăţii, prevăzută de art. 272, pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată, toate cu aplicarea art. 33, lit. a Cod penal. Totodată, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, dosarul fiind astfel înregistrat la această din urmă instituţie sub numărul 2621/P/2010.

În fapt, instanţa a reţinut că, astfel cum s-a reţinut în rechizitoriu şi cum rezulta din înscrisurile aflate în copie la filele 60-74 (Vol. II) dosar, în data de 16.06.1994, prin contractul de societate autentificat sub nr. 12102/1994 de către notarul de stat C. D. s-a înfiinţat S.C. I. P. S.R.L. de către asociaţii B. I. G. şi B. I. jr., cu un capital social de 500.000 de lei (ROL), aceştia deţinând fiecare un număr de 25 de părţi sociale, ambii având totodată şi calitatea de administratori cu puteri depline de a reprezenta societatea.

Societatea şi-a desfăşurat activitatea în această formulă până în data de 02.01.1995, când asociatul şi administratorul societăţii B. I. jr. a decedat, în data de 13.02.1995 eliberându-se Certificatul de moştenitor nr. 174/1995 (fila 75 – Vol.II), prin care întreaga avere mobilă şi imobilă a defunctului B. I. a fost acceptată de către tatăl acestuia, B. I. sr., restul moştenitorilor renunţând la moştenire. Ulterior, în data de 03.07.1998 s-a solicitat şi s-a obţinut şi Certificatul de moştenitor suplimentar cu acelaşi număr, prin care numitul B. I. sr. devine proprietarul a ½ din capitalul social, reprezentând 25 de părţi sociale (fila 80 – Vol.II).

Ulterior întocmirii certificatului de moştenitor suplimentar, în data de 03.07.1997 s-a încheiat înscrisul notarial intitulat Act Adiţional nr. 1, prin care s-a modificat capitalul social al societăţii I. P. SRL, cu un aport în natură al asociatului B. I. G. în cuantum de 72.000.000 lei (ROL), reprezentând un autoturism marca Mercedes Benz D 124, modificându-se pe cale de consecinţă şi numărul de părţi sociale deţinute de către fiecare asociat, numitul B. I. G. deţinând un număr de 578 de părţi sociale, iar B. I. un număr de 2 părţi sociale (fila 100 – Vol. II). 

În data de 20.12.2004 s-a încheiat un nou act adiţional, prin care cei doi asociaţi au hotărât deschiderea unui punct de lucru în com. xxx, f.n.a. şi tot odată ca administratorul să aibă un mandat pe durată nedeterminată, modificare care a fost depusă la Oficiul Registrului Comerţului în data de 20.05.2005.

În data de 08.09.2005, s-a încheiat un nou act adiţional între cei doi asociaţi (fila 91 – Vol.II), prin care aceştia au hotărât prelungirea duratei de constituire a societăţii comerciale S.C. I. P. SRL pe o durată de 99 de ani.

Conform înscrisurilor aflate la filele 309-325, Vol. II din dosarul  de urmărire penală, în data de 22.06.2005 asociatul B. I. a chemat în judecată S.C. I. P. SRL şi pe coasociatul administrator B. I. G., solicitând constatarea nulităţii absolute a actelor adiţionale sub semnătură privată încheiate în data de 08.12.2004 şi 20.12.2004, constatarea nulităţii absolute a procesului verbal încheiat în data de 15.06.1998 prin care numitul B. I. G. şi-a majorat cota de aport la capitalul social, cât şi a actului subsecvent, respectiv actul adiţional  nr. 1 autentificat sub numărul 1605 din 03.07.1998. Prin aceiaşi acţiune s-a mai solicitat şi constatarea dizolvării de drept a societăţii SC. I. P. SRL şi deschiderea procedurii de lichidare a societăţii şi împărţirea patrimoniului.

Prin sentinţa comercială nr. 30 din data de 17.01.2006, instanţa a admis în parte acţiunea introdusă de reclamantul B. I., dispunând următoarele: nulitatea absolută a actelor adiţionale de modificare a statutului constitutiv al pârâtei S.C I. P. SRL, a actelor adiţionale încheiate în data de 08.12.2004 şi 20.12.2004 şi restabilirea situaţiei anterioare a actului constitutiv al societăţii ca urmare a anulării actelor adiţionale menţionate. Instanţa a respins capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a actului adiţional nr. 1, autentificat sub nr. 1605/03.07.1998 de notarul public V. A. Totodată, prin aceeaşi sentinţă, s-a dispus dizolvarea de drept a S.C. I. P. SRL, desemnând prin tragere la sorţi pe lichidatorul judiciar H. I.P.

Instanţa a mai reţinut că sentinţa Tribunalului Comercial Mureş nr. 30 din data de 17.01.2006, fiind dată în materie comercială, era executorie conform dispoziţiilor art.278, alin. 1, pct. 8, raportate la art. 720 ind. 8 din vechiul Cod de procedură civilă, care prevedeau că „Hotărârile date în primă instanţă privind procesele şi cererile în materie comercială sunt executorii. Exercitarea apelului nu suspendă de drept executarea”. În consecinţă, hotărârea comercială fiind executorie, rezultă că lichidatorul judiciar numit de instanţă era singurul în măsură să efectueze în continuare toate operaţiunile necesare pentru lichidarea societăţii, inculpatul B. I. G. nemaiavând dreptul de a reprezenta societatea sau de a efectua vreo operaţiune în contul acesteia, astfel de operaţiuni fiind în mod imperativ prohibite de art. 233, alin. 2 din Legea nr. 31/1990.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamantul B., cât şi societatea I. P. SRL, iar prin Decizia  nr. 41/A din data de 30.05.2006 a Curţii de Apel Tg. Mureş  (filele 313-315 – Vol. II) a fost respins apelul declarat de către societate şi admis cel declarat de numitul B. I. şi a fost modificată în parte Sentinţa Comercială nr. 30/2006, constatându-se în plus şi nulitatea absolută a procesului verbal încheiat în data de 15.06.1998 şi a actului adiţional nr. 1 din data de 03.07.1997, autentificat sub numărul 1605/1998 de către notarul public V. A., prin care s-a adus un aport în natură al asociatului B. I.G. (un autoturism Mercedes) cu o valoare de 72.000.000 lei şi s-a modificat pe cale de consecinţă numărul de părţi sociale deţinute de fiecare asociat, dispunându-se revenirea la situaţia anterioară, fiecare dintre asociaţi urmând să deţină un număr egal de părţi sociale (respectiv 50% fiecare din capitalul social).

Împotriva sentinţei Curţii de Apel Tg. Mureş a formulat recurs numitul B. I. G., recurs care a fost respins prin decizia nr. 4189 din data de 15.12.2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (fila 316 – Vol. II).

Instanţa a reţinut că, deşi prin sentinţa Tribunalului Comercial Mureş nr. 30 din data de 17.01.2006, executorie conform prevederilor art.278, alin. 1, pct. 8, raportat la art. 720 ind. 8 din vechiul Cod de procedură civilă fusese numit un lichidator judiciar în persoana practicianului în insolvenţă H.I.P., inculpatul  B. I. G. şi-a exercitat în continuare funcţia de administrator, efectuând mai multe acte în această calitate, deşi acesta nu mai avea dreptul legal de a efectua vreo operaţiune în contul şi numele societăţii.

Astfel, instanţa a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 233 din Legea nr. 31/1990, în forma în vigoare la data pronunţării sentinţei comerciale executorii a Tribunalului Comercial Mureş nr. 30/17.01.2006:

„(1) Dizolvarea societăţii are ca efect deschiderea procedurii lichidării. Dizolvarea are loc fără lichidare, în cazul fuziunii ori divizării totale a societăţii sau în alte cazuri prevăzute de lege.

(2) Din momentul dizolvării, administratorii nu mai pot întreprinde noi operaţiuni; în caz contrar, ei sunt personal şi solidar răspunzători pentru operaţiunile pe care le-au întreprins.

(3) Interdicţia prevăzută la alin. (2) se aplică din ziua expirării termenului fixat pentru durata societăţii ori de la data la care dizolvarea a fost hotărâtă de adunarea generală sau declarată prin sentinţă judecătorească”.

Astfel, având în vedere prevederile art.278, alin. 1, pct. 8, raportat la art. 720 ind. 8 din vechiul Cod de procedură civilă şi prevederile art. 233, alin. 1, 2 şi 3 din Legea nr. 31/1990, de la data pronunţării sentinţei comerciale executorii a Tribunalului Comercial Mureş nr. 30/17.01.2006, administratorul statutar al societăţii dizolvate – inculpatul B. I. G. nu mai avea dreptul de a întreprinde în mod legal nicio operaţiune în contul societăţii, toate operaţiunile pentru lichidarea societăţii trebuind să fie întreprinse doar de lichidatorul judiciar numit prin sentinţa judecătorească, iar administratorul care încalcă prevederile imperative ale art. 233, alin. 2 din Legea nr. 31/1990, urmează să fie ţinut personal răspunzător pentru prejudiciul crea prin operaţiunile întreprinse. În cauză, astfel cum a rezultat din probatoriul administrat, inculpatul B. I. G. a efectuat mai multe operaţiuni în contul societăţii, continuând să-şi exercite calitatea de administrator, pe care acesta a învederat cu ocazia declaraţiilor date în faza de urmărire penală (de ex, declaraţia de la fila 20, vol. I) că a considerat că o deţinea în continuare, încălcând dispoziţiile imperative ale art. 233, alin. 2 din Legea nr. 31/1990. Or, instanţa reţine că faptul că inculpatul a „considerat”, împotriva legii, că deţinea în continuarea calitatea de administrator cu drepturi depline al societăţii, până în data de 28.04.2008, dată la care s-a publicat în Monitorul Oficial numirea în calitate de lichidator judiciar a lui B. I. D. nu îl scutea pe acesta de răspundere, inculpatul neputând invoca necunoaşterea legii pentru a fi scutit de răspundere, respectiv necunoaşterea prevederilor legale menţionate anterior.

Astfel, conform actelor contabile aflate la dosarul cauzei, inculpatul B. I. G., în calitate de administrator al S.C. I. P. S.R.L. a efectuat următoarele operaţiuni în contul societăţii lichidate, deşi nu mai avea dreptul de a face aceste operaţiuni, după cum urmează: a casat în data de 31.07.2006 următoarele bunuri ale societăţii: funicular pasager, raboteză, moto fierăstrău 026, betonieră, motoferăstrău 390 şi ferăstrău panglică, în valoare de 17.001,15 lei; a casat un TAF 650 şi un camion Roman în valoare de 14.650 lei, în data de 31.07.2006; a casat un IFRON,  un TAF 650 şi un auto tren forestier în valoare de 34.050 lei, în data de 30.05.2007; a vândut o autoutilitară marca Volkswagen în  decembrie 2006 la preţul de 17.319 lei, sumă încasată în numerar, cu chitanţă; a vândut în calitate de administrator al societăţii un autoturism Mercedes în decembrie 2006, vânzare care s-a făcut către sine ca persoană fizică, la preţul de 8.925 lei, plata făcându-se în compensare cu împrumutul acordat societăţii; a vândut în decembrie 2007, cu factură fiscală, centrala termică la preţul de 25.000 lei, către o altă societate pe care inculpatul o administra.

Efectuarea acestor operaţiuni de către inculpat a rezultat atât din actele contabile aflate la dosarul cauzei, din copiile facturilor aflate la dosar, cât şi din rapoartele lichidatorului judiciar şi din declaraţiile inculpatului date în faza de urmărire penală şi din declaraţiile martorului B. I. D.

În ceea ce privea operaţiunile de casare a următoarelor bunuri: funicular pasager, raboteză, moto fierăstrău 026, betonieră, motoferăstrău 390 şi ferăstrău panglică (din data de 31.07.2006) şi TAF 650 şi un camion Roman (din aceeaşi dată de 31.07.2006), efectuate de inculpatul B. I. G. (casările bunurilor amortizate integral), instanţa a reţinut că acestea încălcau prevederile art. 272, alin. 1, pct. 2 din legea nr. 31/1990 republicată, care statua că „Se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani fondatorul, administratorul, directorul, directorul executiv sau reprezentantul legal al societăţii, care: foloseşte, cu rea-credinţă, bunuri sau creditul de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect. Astfel, având în vedere faptul că societatea era dizolvată şi era numit lichidator, inculpatul nu mai avea dreptul de a efectua operaţiuni de casare, prin aceste operaţiuni încălcând interesele societăţii aflate în lichidare şi obligaţiile impuse de legiuitor prin dispoziţiile Legii nr. 31/1990 privind efectuarea lichidării în exclusivitate de către lichidatorul judiciar. Or, prin încălcarea art. 233 din Legea nr. 31/1990, inculpatul a acţionat cu evidentă rea-credinţă, nerezultând cu certitudine din probatoriul administrat soarta materialelor componente ale bunurilor casate, din declaraţiile inculpatului (filele 20-21 Vol. I) şi ale martorilor G. C. şi M. V. rezultând că cel puţin parţial aceste bunuri existau, astfel că era posibil să fi putut fi valorificate prin obţinerea unui profit cât de puţin însemnat din vânzarea pieselor componente.

Instanţa a pus în discuţia contradictorie a părţilor aplicarea dispoziţiilor art. 5 din Codul penal, privind legea penală mai favorabilă inculpatului, precum şi necesitatea schimbării încadrării juridice a faptelor deduse judecăţii, la solicitarea părţilor, astfel: la solicitarea inculpaţilor, schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute la paragrafele 5, 6, 7 şi 8 din rechizitoriu (de la capitolul IV, privind încadrarea juridică), din infracţiunile de delapidare, prevăzute de art. 2151 din vechiul Cod penal şi complicitate la delapidare, prevăzută de art. 26, raportat la art. 2151 din vechiul Cod penal în infracţiunile de folosire cu rea credinţă a creditului societăţii, prevăzută de art. 272, alin. 1, lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată şi de complicitate la folosirea cu rea credinţă a creditului societăţii, prevăzută de art. 272, alin. 1, lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată, iar la solicitarea părţii civile B. I., prin moştenitori, schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute la paragrafele 2 şi 3 din rechizitoriu (de la capitolul IV, privind încadrarea juridică) în infracţiunile de folosire cu rea credinţă a creditului societăţii, prevăzută de art. 272, alin. 1, lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată în infracţiunile de delapidare, prevăzute de art. 2151 din vechiul Cod penal.

În ceea ce privea legea mai favorabilă aplicabilă în cauză, instanţa  a apreciat incidenţa art. 5 din Codul penal, în raport de Decizia Curţii Constituţionale nr. 265/2014, precum şi raportat la dispoziţiile art. art. 272, alin. 1, lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată, ale art. 2151, art. 124, raportat la art. 122, alin. 1, lit. b şi d din Codul penal din 1969 şi art. 308, raportat la art. 295, alin. 1 şi ale art. 155, alin. 4 raportat la art. 154, alin. 1, lit. d din noul Cod penal şi având în vedere şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 1092/2012.

Astfel, în ceea ce privea aceste infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului, instanţa a reţinut că în cauză legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatului era legea veche, având în vedere, pe de o parte numărul mare de fapte reţinute în sarcina acestuia şi faptul că prin noul Cod penal concursul de infracţiuni era pedepsit mult mai drastic decât prin dispoziţiile Codului penal din 1969, iar pe de altă parte având în vedere şi faptul că dispoziţiile vechiului Cod penal erau mai favorabile inculpatului în ceea ce privea prescripţia răspunderii penale.

Astfel, instanţa a reţinut că, în ceea ce privea infracţiunile de folosire cu rea credinţă a creditului societăţii, prevăzute de art. 272, alin. 1, lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată, având în vedere faptul că legea pedepseşte aceste infracţiuni cu o pedeapsă cu limita specială maximă de 3 ani, rezulta că, potrivit vechiul Cod penal, termenul de prescripţie este de 7 ani şi jumătate, acesta împlinindu-se încă dinainte de data trimiterii în judecată a inculpatului, respectiv în anul 2014. Instanţa  a reţinut aceste concluzii, având în vedere dispoziţiile art. 124, raportat la art. 122, alin. 1, lit. d din vechiul Cod penal şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 1092/2012. Astfel, conform art. 124, raportat la art. 122, alin. 1, lit. d din vechiul Cod penal, în forma în vigoare la data săvârşirii faptelor, termenul de prescripţie era de 7 ani şi jumătate, fiind împlinit în anul 2014. Instanţa nu a putut primi concluziile reprezentantului Ministerului Public privind calculul termenului de prescripţie conform prevederilor art. 124 din vechiul Cod penal, astfel cum acestea au fost modificate prin dispoziţiile Legii nr. 63/2012, deoarece dacă ar fi astfel aplicate s-ar încălca principiul aplicării legii mai favorabile inculpatului, care era legea în vigoare la data săvârşirii faptelor (care prevedea că prescripţia răspunderii penale operează dacă termenul de prescripţie este depăşit cu încă jumătate). Totodată, instanţa a avut în vedere şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 1092/2012, prin care s-a statuat că termenul de prescripţie specială are valenţe constituţionale în măsura în care ultraactivează, aplicându-se faptelor comise sub imperiul său şi care, în acord cu principiul securităţii juridice, nu au fost judecate definitiv până la apariţia legii noi. Astfel, C. a statuat că „împlinirea termenului de prescripţie specială începe să curgă, indiferent de câte întreruperi ar interveni, de la data săvârşirii faptei şi se împlineşte, în acord cu principiul legii penale mai favorabile, la data prevăzută de aceasta. Prin urmare, câtă vreme prescripţia specială este o cauză care înlătură răspunderea penală, este evident că împlinirea sa sub imperiul legii vechi este mai favorabilă decât împlinirea prevăzută de legea nouă, deoarece aceasta din urma măreşte intervalul de timp ce poate genera neaplicarea unei pedepse”.

În consecinţă, instanţa a constatat că, în ceea ce privea infracţiunile de folosire cu rea credinţă a creditului societăţii, prevăzute de art. 272, alin. 1, lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată, legea penală mai favorabilă inculpatului era cea de la data săvârşirii faptelor. În consecinţă, văzând că pentru infracţiunile de folosire cu rea credinţă a creditului societăţii s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale, instanţa a dispus încetarea procesului penal în ceea ce priveau aceste infracţiuni, în baza art. 396, alin. 6, raportat la art. 16, alin. 1, lit. f  Cod procedură penală.

Totodată, şi în ceea ce privea infracţiunile de delapidare, legea penală mai favorabilă era legea veche, deoarece, deşi aceasta prevede o limită maximă specială mai mare decât legea nouă, totodată prevedea o limită minimă specială mai mică, iar prevederile aplicabile concursului de infracţiuni sunt mai favorabile inculpatului în vechiul Cod penal, cu atât mai mult cu cât legea mai favorabilă se stabilea prin comparația globală a regimului represiv al fiecăreia din legile penale aplicabile în cazul acuzatului (metoda comparației globale), conform Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/2014.

În ceea ce privea elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare, instanţa a reţinut că acestea erau întrunite în cauză, în ceea ce privea toate faptele săvârşite de inculpaţi, cu excepţia celor prevăzute la paragrafele 1 şi 4 din capitolul IV din rechizitoriu, privind încadrarea juridică (cele privind casările din data de 31.07.2006). 

În fapt, în ceea ce privea faptele reţinute în sarcina inculpatului B. I. G. privind vânzarea de către acesta în data de 21.12.2006 a autoutilitarei Volkswagen şi a autoturismului Mercedes (paragrafele 2 şi 3 din capitolul IV din rechizitoriu), instanţa a apreciat că, în rechizitoriu, s-a reţinut în mod întemeiat, faptul că acestea au fost săvârşite de către inculpat, această situaţie de fapt rezultând atât din declaraţiile inculpatului din faza de urmărire penală (filele 20-21 Vol. I), din rapoartele lichidatorului judiciar, cât şi din copiile facturilor aflate la filele 55 şi 57 din Vol. II al dosarului de urmărire penală. Astfel, din factura nr. 5483890/21.12.2006 rezulta că inculpatul a vândut de la societatea I. P. S.R.L., dizolvată şi aflată în lichidare, după data rămânerii irevocabile a sentinţei comerciale nr. 30/2006 (sentinţă irevocabilă din data de 15.12.2006), către sine însuşi, autoturismul Mercedes Benz, la valoarea de 8.925 lei. Din factura nr. 5483888/21.12.2016 rezulta că inculpatul a vândut numitului V. I. autoutilitara marca Volkswagen la preţul de 2.142 lei. Totodată, din balanţele contabile ale societăţii pe luna decembrie 2006 (vol. III – f.288) rezultă, pe de o parte, că inculpatul a efectuat vânzarea celor două maşini, această operaţiune reflectându-se în contul 7583 – venituri din vânzarea activelor şi alte operaţiuni de capital (fila 291, Vol. III), cont în care a fost înregistrată valoarea cumulată a celor două maşini, fără TVA (1800 lei + 7500 lei), respectiv de 9.300 lei. Totodată, din balanţele contabile ale societăţii pe luna decembrie 2006 mai rezultă şi faptul că inculpatul a restituit de la societate către sine (prin debitarea contului împrumut asociat) suma de 4.510,00 lei, deşi nu mai avea dreptul să i se restituie sume dintre cele împrumutate către societate, deoarece această societate era dizolvată şi aflată în lichidare şi doar lichidatorul judiciar putea face astfel de operaţiuni; totodată, conform balanţei pe luna ianuarie 2007, inculpatul a mai ridicat din societate şi suma de 3.500 lei, tot prin contul 4551 împrumuturi asociaţi, deşi nu avea dreptul să ridice nici această sumă, pentru aceleaşi motive. În consecinţă, din balanţele societăţii a rezultat că inculpatul a vândut după data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti privind dizolvarea societăţii I. P. S.R.L. şi lichidarea acesteia o autoutilitară Volkswagen şi un autoturism Mercedes, aparţinând societăţii dizolvate şi aflate în lichidare, după care şi-a însuşit în decembrie 2006 şi ianuarie 2007 suma totală de 8.010 lei, deşi, chiar deţinând în continuare calitatea de administrator al societăţii, conform actului constitutiv (şi deci de subiect activ al infracţiunilor de delapidare), era doar un simplu administrator de fapt al unei societăţi aflate în lichidare, adică fără dreptul de a dispune de bunurile societăţii, acest drept fiindu-i prohibit în mod expres şi imperativ de dispoziţiile art. 233 din Legea nr. 31/1990.

Astfel, în virtutea calităţii lui de administrator, deşi nu mai avea dreptul de a dispune de bunurile societăţii, inculpatul a ignorat prevederile art. 233 din Legea nr. 31/1990 care îi interziceau să dispună de bunurile societăţii şi a vândut atât autoutilitara Volkswagen, cât şi autoturismul Mercedes, însuşindu-şi sumele provenite din vânzare (astfel cum s-a arătat anterior, conform balanţelor contabile pe lunile decembrie 2006 şi ianuarie 2007), deşi nu mai avea acest drept, societatea fiind în lichidare şi numai lichidatorul judiciar având dreptul de a distribui între asociaţi sumele rămase în urma lichidării. Astfel, inculpatul B. I.G. a ignorat prevederile imperative ale legii societăţilor comerciale, fără a putea invoca necunoaşterea legii, cu atât mai mult cu cât avea calitatea de administrator al unei societăţi comerciale şi era obligat să cunoască toate dispoziţiile legii societăţilor comerciale, denotă reaua-credinţă a inculpatului şi intenţia acestuia de a scoate bunurile respective din patrimoniul societăţii, în folosul său propriu şi în scopul evident al fraudării intereselor societăţii aflate în lichidare.

În consecinţă, în ceea ce privea faptele reţinute în sarcina inculpatului B. I. G. la paragrafele 2 şi 3 din capitolul IV din rechizitoriu, instanţa  a admis cererea persoanei vătămate B. I., prin moştenitori şi  a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiuni de folosire cu rea credinţă a creditului societăţii, prevăzute de art. 272, alin. 1, lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată în infracţiuni de delapidare, prevăzută de art. 2151 din vechiul Cod penal (două fapte).

Totodată, instanţa a mai reţinut că din declaraţiile inculpatului din faza de urmărire penală şi din rapoartele lichidatorului judiciar rezulta şi faptul că inculpatul B. I. G. a casat în data de 30.05.2007, la mult timp după rămânerea irevocabilă a sentinţei comerciale nr. 30/2006 prin care s-a dispus dizolvarea şi lichidarea societăţii şi deşi nu mai avea dreptul de a efectua astfel de operaţiuni, conform prevederilor art. 233, alin. 2 din Legea nr. 31/1990, un IFRON, un TAF 650 şi un auto tren forestier în valoare de 34.050 lei; totodată, din declaraţiile inculpatului B. I. G. (filele 20-21 Vol. I) şi din declaraţiile martorilor audiaţi (M. V. – fila 1271) a rezultat că aceste bunuri existau, cel puţin parţial (chiar inculpatul arătând că a dat gratis piesele componente ale acestora colaboratorilor săi), astfel, rezulta că acestea ar fi putut fi valorificate, însă prin casarea lor şi, deci, scoaterea din patrimoniul societăţii (fără a exista documente privind valorificarea pieselor componente), inculpatul şi-a însuşit contravaloarea acestor bunuri casate ilegal. Astfel, şi în ceea ce privea această faptă erau întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare, instanţa a respins astfel cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de delapidare, prevăzută de art. 2151 din vechiul Cod penal, în infracţiunea de folosire cu rea credinţă a creditului societăţii, prevăzută de art. 272, alin. 1, lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată.

În ceea ce privea fapta reţinută în sarcina inculpatului B. I. G. la paragraful 6 din capitolul IV din rechizitoriu, instanţa a reţinut că în mod întemeiat s-a reţinut că inculpatul a săvârşit această faptă. Astfel, din factura nr. 5483899/02.12.2007, emisă la mult timp după rămânerea irevocabilă a sentinţei de dizolvare a societăţii, rezulta că inculpatul a vândut către o altă societate administrată tot de către acesta începând din data de 12.10.2007 (inculpatul era administrator şi al acestei societăţi, conform extrasului de la registrul comerţului aflat la fila 1252 dosar, vol. V), respectiv către societatea M. C. S.R.L. o clădire cu centrală termică, la preţul de 25.000 de lei, fiind evident faptul că acesta a scos din patrimoniul societăţii acest imobil în scopul de a obţine foloase materiale, respectiv de a-l deţine în continuare prin intermediul celeilalte societăţi administrate de inculpat, M.C. S.R.L.

Astfel, şi în ceea ce privea această faptă, instanţa a reţinut că erau întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare, instanţa respingând astfel cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de delapidare, prevăzută de art. 2151 din vechiul Cod penal, în infracţiunea de folosire cu rea credinţă a creditului societăţii, prevăzută de art. 272, alin. 1, lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată. 

În ceea ce privea fapta reţinută în sarcina celor doi inculpaţi la paragrafele 7 şi 8 din capitolul IV din rechizitoriu, privind scoaterea din patrimoniul societăţii I. P. S.R.L. a bunurilor imobile în urma procedurii de „executare silită amiabilă”, instanţa a reţinut următoarele:

Având în vedere acţiunile anterioare ale inculpatului Barta Ioan Gheorghe, prin care acesta a efectuat operaţiuni ilegale de lichidare a patrimoniului societăţii dizolvate şi aflate în lichidare, deşi acest drept îi era interzis expres de prevederile art. 233, alin. 2 din Legea nr. 31/1990, în urma cărora şi-a însuşit bunuri ale societăţii dizolvate şi şi-a recuperat sume împrumutate societăţii, deşi nu mai avea acest drept, precum şi având în vedere atitudinea inculpatului I. G.(un bun prieten şi partener comercial al inculpatului B. I. G.), care deşi a învederat în declaraţia dată în faza de urmărire penală că va face dovada provenienţei sumei mari împrumutate societăţii I. P. S.R.L. (1.800.000.000 lei), însă ulterior a dispărut, fără a produce dovezile respective, precum şi declaraţiile martorului S. S., din care rezulta că acesta nu îşi amintea ca înscrisul intitulat „Contract de împrumut” din data de 30.04.2004 să fi fost încheiat în prezenţa sa (invocând motive medicale, nedovedite, privind pierderea memoriei) instanţa a reţinut că toate aceste aspecte conduceau la concluzia că cel mai probabil la începutul anului 2007, inculpatul a încheiat în numele societăţii I. P. S.R.L., împreună cu inculpatul I. G., Contractul de împrumut antedatat şi care atesta o operaţiune inexistentă, prin care societatea ar fi fost împrumutată de către inculpatul I. G.cu suma de 1.800.000.000 lei (ROL) – fila 37, vol. II. După cum s-a arătat, această concluzie s-a desprins şi din actele contabile ale societăţi I. SRL, în care nu a fost înregistrată intrarea sumei de 1.800.000.000 lei în anul 2004.

 În pretinsul contract, încheiat cu complicitatea coinculpatului I. G.s-a stabilit în mod fictiv ca termen de restituire a pretinsului împrumut data de 31.12.2006 (după data la care s-a respins recursul declarat de inculpatul B. I. G. împotriva hotărârii de dizolvare a societăţii).

În data de 28.02.2007, dând curs notificării, inculpatul B. I. G. s-a prezentat la sediul executorului judecătoresc, în calitate de reprezentant legal al S.C. I. SRL, şi, împreună cu coinculpatul I. G., au stabilit ca termen al achitării „împrumutului”, data de 06.03.2007.

În data stabilită, inculpatul B. I. G. i-a propus lui I.G. să-i transfere dreptul de proprietate asupra bunurilor societăţii, bunurile respective fiind evaluate conform valorii de inventar cuprinse în evidenţe, încheindu-se în acest scop un proces verbal de recuperare amiabilă a creanţei.

Ulterior, desfăşurării procedurii descrise mai sus, prin intermediul executorului judecătoresc O. R., între numitul I. G. şi SC I.P. SRL, reprezentată în continuare de către B. I. G. (deşi acesta nu mai avea dreptul la momentul respectiv să încheie vreo operaţiune în contul societăţii aflate în lichidare) s-a încheiat „Procesul verbal de custodie” cu nr. 404 din data de 06.03.2007, în baza căruia bunurile care ar fi intrat în proprietate lui I. G. prin intermediul procedurii de „recuperare pe cale amiabilă a creanţei”, au fost lăsate în continuare în custodia SC I. P. SRL „conservate fără dreptul de a le folosi, închiria sau subînchiria, deoarece din momentul semnării prezentei aceste bunuri sunt sub sechestru şi aparţin de drept creditorului Ioniţă Gabriel”.

Instanţa a reţinut că faptul că acest împrumut era fictiv a mai rezultat şi din actele contabile ale societăţii I. P. S.R.L., aspect care s-a coroborat cu cele reţinute anterior. Astfel, deşi inculpaţii au încercat să inducă ideea că suma de bani împrumutată de inculpatul I. G. ar fi fost dată inculpatului B. I. G. în cursul anului 2003, când în contabilitatea societăţii au intrat sume mari de bani prin contul 4551 – împrumut asociat, instanţa a reţinut că în contractul de împrumut s-au specificat următoarele: „eu, debitorul S.C. I. S.R.L, reprezentat de administrator B. I. G., declar că am împrumutat de la creditorul I. G. suma de 1.800.000.000 lei, adică unmiliardoptsutemilioanelei, pe care am împrumutat-o la semnarea acestui contract şi această declaraţie a mea are valoare de chitanţă autentică de primire a acestei sume”. Or, în aceste condiţii, având în vedere declaraţia extrem de clară a inculpatului B. I. G., prin care acesta ar fi primit suma de bani la data semnării contractului, deci în data de 30.04.2004, era evident că erau total neîntemeiate şi nesusţinute de nici un mijloc de probă (ci chiar infirmate de propria sa declaraţia din contractul de împrumut şi de înregistrările din contabilitate, în care nu apare suma respectivă) apărările inculpatului de la acest moment potrivit cărora banii respectivi ar fi fost de fapt împrumutaţi în cursul anului 2003 (pentru a se potrivi cu înregistrările din contabilitatea societăţii, în susţinerea ipotezei teoretice şi nesusţinute de vreun mijloc de probă conform căreia banii ai fi fost ulterior introduşi în societate de către inculpatul B.I. G. prin creditarea de către acesta a societăţii).

Totodată, instanţa a reţinut, atât din declaraţiile martorilor B. I. D., B. C.-A. şi H. I. P., cât şi din balanţele analitice ale societăţii I.P. S.R.L. că suma de 1.800.000.000 lei (ROL) nu a fost înregistrată în contabilitatea societăţii în anul 2004, nici în contul 4551 – împrumuturi asociaţi şi nici în contul 462 – creditori. Or, lipsa înregistrării în contabilitate a împrumutării acesteia cu o sumă importantă de bani conduce tot spre concluzia fictivităţii împrumutului. Mai mult, aceasta se corobora cu faptul că, deşi inculpatul I. G. a declarat că va face dovada provenienţei sumei importante de bani pe care i-ar fi împrumutat-o lui B. I. G., acesta a dispărut şi nu a fost în măsură să facă această dovadă până la finalizarea cercetării procesului.

Totodată, instanţa a mai reţinut, din mijloacele de probă administrate în cauză – înscrisurile de la filele 38-41, Vol. II dosar şi din declaraţiile inculpaţilor şi ale martorului O. R. că inculpatul I. G. s-a prezentat la executorul judecătoresc, în vederea recuperării creanţei. Or, analizând înscrisul intitulat „Contract de împrumut” din data de 30.04.2004, instanţa a reţinut că acesta nu constituia titlu executoriu, fiind întocmit sub semnătură privată, astfel că era necesară existenţa unei hotărâri judecătoreşti care să oblige societatea la restituirea sumei, executorul neavând dreptul legal de a pune în executare un înscris care nu constituia titlu executoriu şi pentru care, dacă nu ar fi intervenit aşa-zisa „recuperare pe cale amiabilă a creanţei”, executorul judecătoresc nu avea posibilitatea de a obţine o hotărâre de admitere a cererii de încuviinţare a executării silite. Mai mult, instanţa a reţinut că, chiar dacă s-ar fi admis, de principiu, posibilitatea înţelegerii părţilor unui contract de împrumut care nu constituia titlu executoriu, instanţa a reţinut că în situaţia în speţă, inculpatul B. I. G. nu avea posibilitatea legală de a face o astfel de înţelegere în martie 2007, dată la care societatea era de mult dizolvată prin hotărâre irevocabilă şi aflată în procedură de lichidare, inculpatului fiindu-i astfel în mod imperativ şi expres interzis dreptul de a mai încheia orice operaţiuni în contul societăţii, conform prevederilor art. 233, alin. 2 din Legea nr. 31/1990, chiar dacă avea în continuare calitatea de administrator al societăţii, nemaiavând astfel nici un drept de dispoziţie în ceea ce priveşte bunurile societăţii.

Mai mult decât atât, instanţa a reţinut că existenţa unei înţelegeri între cei doi inculpaţi privind scoaterea imobilelor din societate prin încheierea aşa-zisei înţelegeri de „recuperare pe cale amiabilă a creanţei” (procesul-verbal aflat la fila 41 dosar, Vol. II) rezulta şi din faptul că la aceeaşi dată la care s-a încheiat înţelegerea, respectiv în 06.03.2007, cei doi inculpaţi au încheiat un proces-verbal de dare în custodie, prin care aceleaşi bunuri imobile care au fost date inculpatului I. G. în schimbul aşa-zisei creanţe deţinute de acesta împotriva societăţii au fost lăsate în „custodie” aceleiaşi societăţi I. P. S.R.L. Mai mult, conform declaraţiilor martorilor audiaţi (C.V. F. – fila 1269), inculpatul B. I. G. s-a folosit în continuare de aceste bunuri, obţinând pentru sine sume de bani provenite din închirierea lor, acesta negociind cu martorii chiar vânzarea aceloraşi bunuri, situaţie de fapt care conduce la aceleaşi concluzii, respectiv la faptul că împrumutul a fost fictiv şi pus la cale de către cei doi inculpaţi pentru a scoate bunurile imobile din patrimoniul societăţii dizolvate şi pentru a obţine profit din închirierea şi vânzarea lor ulterioară de către inculpatul B. I. G.

Pentru toate motivele arătate anterior, instanţa a reţinut că erau întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare, prevăzută de art. 2151 din vechiul Cod penal, în ceea ce îl privea pe inculpatul B. I. G., precum şi elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la delapidare, prevăzută de art. 26, raportat la art. 2151 din vechiul Cod penal, în ceea ce îl privea pe inculpatul I. G., astfel că instanţa  a respins cererile inculpaţilor de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute la paragrafele 7 şi 8 din rechizitoriu (de la capitolul IV, privind încadrarea juridică), din infracţiunile de delapidare, prevăzute de art. 2151 din vechiul Cod penal şi complicitate la delapidare, prevăzută de art. 26, raportat la art. 2151 din vechiul Cod penal în infracţiunile de folosire cu rea credinţă a creditului societăţii, prevăzută de art. 272, alin. 1, lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată şi de complicitate la folosirea cu rea credinţă a creditului societăţii, prevăzută de art. 272, alin. 1, lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată.

Examinând apelurile promovate, din prisma dispoziţiilor art. 417 şi urm.  C. pr. pen, instanţa de control judiciar le găseşte fondate pe cele declarate de procuror şi de inculpaţi şi nefondate pe cele declarate de părţile civile, pentru următoarele considerente.

Sub aspectul stării de fapt, care a fost corect reţinută – pornind de la conţinutul materialului probator administrat pe parcursul desfăşurării procesului penal  – hotărârea instanţei de fond nu comportă nici un fel de critică, fiind justă soluţia la care s-a oprit prima instanţă, respectiv la schimbarea încadrării juridice a faptelor, la condamnarea fiecărui inculpat pentru fiecare dintre faptele pentru care au fost trimişi în judecată, la contopirea pedepselor, la admiterea în parte a acţiunii civile formulate de către societatea comercială şi la respingerea acţiunii civile formulate de părţile civile persoane fizice.

Pentru a face o asemenea apreciere, instanţa de control judiciar, consideră că din conţinutul materialului probator administrat, rezultă fără putinţă de tăgadă faptul că fiecare inculpat se face vinovat de comiterea fiecărei fapte penale, în modalitatea descrisă.

Hotărârea este criticabilă însă sub aspectul greşitei suspendări sub supraveghere a pedepsei rezultante de 4 ani, a aplicării sporului de pedeapsă de 1 an închisoare, precum şi a modalităţii de executare a pedepsei aplicate inculpatului I. G., urmând a fi îndreptată prin admiterea apelurilor formulate de către procuror şi inculpaţi.

În acord cu judecătorul fondului, constatăm că prin probele administrate în cursul urmăririi penale şi în cursul judecăţii, este dovedită mai presus de orice dubiu, atât existenţa faptelor, cât şi vinovăţia fiecărui inculpat.

Cererile, de schimbare a încadrării juridice a faptelor, formulate în apel, atât de către inculpaţi, cât şi de către părţile civile sunt nefondate.

În acord cu judecătorul fondului, şi Curtea a constatat că:

Fapta inculpatului B.I. G., constând în aceea că, în calitate de administrator al unei societăţi dizolvate şi aflate în lichidare a vândut în data de 21.12.2006, după rămânerea irevocabilă a hotărârii executorii de dizolvare a societăţii autoutilitara marca Volkswagen aparţinând societăţii dizolvate la preţul de 2.142 lei, însuşindu-şi banii prin scoaterea acestora din societate în contul împrumutului acordat societăţii, s-a apreciat că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare prevăzută de art. 2151 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din noul Cod penal. 

Fapta inculpatului B.I. G., constând în aceea că, în calitate de administrator al unei societăţi dizolvate şi aflate în lichidare a vândut în data de 21.12.2006, după rămânerea irevocabilă a hotărârii executorii de dizolvare a societăţii autoturismul marca Mercedes aparţinând societăţii dizolvate la preţul de 8.925 lei, însuşindu-şi banii prin scoaterea acestora din societate în contul împrumutului acordat societăţii, s-a reţinut că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare prevăzută de art. 2151 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din noul Cod penal.

Fapta inculpatului B. I. G., constând în aceea că, în calitate de administrator al unei societăţi dizolvate şi aflate în lichidare a casat în data de 30.05.2007, după rămânerea irevocabilă a hotărârii de dizolvare a societăţii, a casat un IFRON, un TAF 650 şi un autotren forestier, în valoare de 34.050 lei, deşi nu avea dreptul de a face operaţiuni de lichidare a societăţii şi de a da gratuit unor terţi piesele componente ale acestora, în schimbul unor avantaje, fără a valorifica în interesul societăţii piesele componente respective, s-a apreciat că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare prevăzută de art. 2151 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din noul Cod penal.

Fapta inculpatului B. I.G., constând în aceea că, în calitate de administrator al unei societăţi dizolvate şi aflate în lichidare a vândut în data de 02.12.2006, după rămânerea definitivă a hotărârii executorii de dizolvare a societăţii clădirea cu centrală termică (atât în calitate de reprezentant al societăţii vânzătoare dizolvate I. P. S.R.L., cât şi în calitate de administrator al societăţii cumpărătoare M. C. S.R.L., la preţul de 25.000 de lei, în scopul de a scoate acest bun din patrimoniul societăţii dizolvate şi a o trece în patrimoniul celeilalte societăţi administrate de inculpat, producând astfel societăţii I. P. S.R.L. un prejudiciu în sumă de 25.000 de lei, s-a reţinut că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare prevăzută de art. 2151 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din noul Cod penal.

Fapta inculpatului B. I. G., constând în aceea că, în calitate de administrator al unei societăţi dizolvate şi aflate în lichidare, după data rămânerii definitive a hotărârii executorii de dizolvare a societăţii a participat, în baza unui înscris falsificat şi uzând de o calitate pe care nu o mai deţinea (cea de administrator cu dreptul de dispoziţie al societăţii dizolvate I. P. S.R.L.), la o procedură de executare silită amiabilă, prin intermediul căreia a scos din patrimoniul societăţii I. P. S.R.L. mai multe bunuri imobile, pe care ulterior inculpatul le-a folosit în scop propriu, închiriindu-le către terţe persoane şi negociind cu acestea vânzarea imobilelor respective şi obţinând sume de bani din închiriere, pe care şi le-a însuşit, s-a apreciat că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare prevăzută de art. 2151 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din noul Cod penal.

Fapta inculpatului I.G., care a participat la procedura de executare silită amiabilă, împreună cu inculpatul B. Io.G., prin care l-a ajutat pe acesta din urmă să scoată din patrimoniul S.C. I. P. SRL mai multe mijloace fixe, în baza unui înscris care atesta o operaţiune nereală, respectiv existenţa unui împrumut pe care el l-ar fi acordat societăţii mai sus menţionate, cu scopul de a-i facilita coinculpatului B. I. G. scoaterea acestora din patrimoniul acestei societăţi şi a împiedica desfăşurarea procedurii de lichidare, s-a reţinut că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la delapidare, prevăzută de art. 26, raportat la art. 2151 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din noul Cod penal.

Ceea ce determină încadrarea juridică a faptelor în infracţiunea de delapidare sau în cea de folosire cu rea credinţă a bunurilor societăţii, este tocmai modalitatea aleasă de inculpat dintre cele alternative prevăzute în textele de lege.

Astfel, potrivit art. 2151 alin. 1 din vechiul C. pen, infracţiunea de delapidare poate fi săvârşită în una sau mai multe dintre cele trei modalităţi alternative, respectiv însuşirea, folosirea sau traficarea de către un funcţionar, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează.

Infracţiunea incriminată în art. 272 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 rep, poate fi săvârşită într-o singură modalitate, respectiv folosirea, cu rea-credinţă, bunuri sau creditul de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect.

Aşadar, în mod corect a reţinut prima instanţă că faptele săvârşite de inculpatul B. I. G. în modalitatea folosirii cu rea credinţă (nu şi însuşirea) a bunurilor societăţii constituie infracţiunea prev. de art. 272 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 rep, în privinţa cărora a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale, pronunţând o soluţie de încetare a procesului penal (cele două fapte descrise la pct. 1 şi 4 din rechizitoriu, respectiv casarea camionului Roman şi a TAF-ului 650 în valoare totală de 14.650 lei şi casarea funicularului pasager, rabotezei, motoferăstrăului 026, betonierei, motoferăstrăului 390 şi fierăstrăului panglică, în valoare totală de 17.001,15 lei).

Pentru celelalte 5 fapte, săvârşite de inculpatul B. I. G. în modalitatea însuşirii, încadrarea juridică este cea prev. de art. 2151 alin. 1 din vechiul C. pen, respectiv infracţiunea de delapidare.

Aşadar, în mod corect a reţinut judecătorul fondului că elementul material al infracţiunilor de delapidare prevăzute de art. 2151 din vechiul Cod penal din 1969 era realizat prin acţiunile inculpatului de a-şi însuşi sumele de bani rezultate în urma vânzării şi de a beneficia de alte bunuri şi servicii de la terţi cărora le-a cedat gratuit piesele componente ale bunurilor casate ale societăţii dizolvate, precum şi de a scoate din patrimoniul societăţii dizolvate bunuri imobile, pe care apoi le-a exploatat, în vederea obţinerii de avantaje materiale în lunile decembrie 2006, martie 2007, mai 2007 şi decembrie 2007.

Urmarea imediată a faptelor inculpatului a constat în producerea unui prejudiciu în patrimoniul părţii civile I. P. S.R.L., iar probatoriul administrat în cauză dovedea existenţa legăturii de cauzalitate dintre fapta inculpatului şi urmările produse.

Sub aspectul laturii subiective a infracţiunii, instanţa a reţinut că inculpatul a acţionat cu intenţia directă de a păgubi partea civilă şi în scopul obţinerii pentru sine a unor foloase materiale injuste, constând sumele de bani însuşite în modalitatea indicată, inculpatul săvârşind faptele deduse judecăţii cu intenţie directă, conform art. 19 al. 1 lit. a din Cod penal din 1969, întrucât acesta a prevăzut rezultatele faptelor sale şi a urmărit producerea acestora prin săvârşirea faptelor.

Pentru aceste considerente, cererile de schimbare a încadrării juridice a faptelor formulate în apel de către inculpaţi şi de către părţile civile urmează a fi respinse ca nefondate.

Constatând că situaţia de fapt reţinută de prima instanţă este cea reală, în mod corect a fost aplicată legea veche, cea în vigoare la data săvârşirii faptelor, ca lege penală mai favorabilă, având în vedere limitele de pedeapsă, tratamentul sancţionator al concursului real de infracţiuni prevăzut de art. 34 lit. b rap. la art. 33 lit. a din vechiul C. pen, faţă de disp. art.  39 alin. 1 lit. b rap. la art. 38 lit. a C. pen, precum şi modalitatea de executare a pedepsei, respectiv disp. art. 81 şi urm. sau art. 861 şi urm. din vechiul C. pen faţă de art. 91 şi urm. C. pen.

Analizând apelul parchetului, acesta apare ca fiind întemeiat, doar sub aspectul greşitei suspendări sub supraveghere a unei pedepse rezultante de 4 ani închisoare. Văzând dispoziţiile imperative cuprinse în art. 861 alin. 2 teza din vechiul C. pen, vom complini în apel această nelegalitate, însă nu vom majora cuantumul pedepselor şi nici nu vom dispune executarea pedepsei rezultante în regim de detenţie (aşa cum solicită procurorul şi părţile civile), ci vom înlătura sporul de 1 an închisoare aplicat de prima instanţă, menţinând pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului B. I. G., precum şi modalitatea suspendării sub supraveghere a executării acesteia. De asemenea, faţă de inculpatul I. G. vom menţine pedeapsa de 1,6 ani închisoare aplicată de prima instanţă, însă vom înlătura dispoziţiile privind suspendarea sub supraveghere şi vom dispune suspendarea condiţionată a executării acesteia.

Pentru a pronunţa această soluţie, avem în vedere şi circumstanţele personale ale fiecărui inculpat, numărul şi gravitatea infracţiunilor săvârşite.

Constatăm că, de la data faptelor (2006-2007) şi până în prezent, inculpaţii au conştientizat implicaţiile infracţiunilor comise. Chiar dacă infracţiunile  deduse judecăţii sunt grave şi reacţia autorităţilor trebuie să fie fermă în faţa unor asemenea fapte, însă pentru a fi eficientă, această reacţie trebuie să intervină imediat după momentul încălcării valorii sociale ocrotite de legea penală, numai în acest fel prevenţia generală şi specială putând să devină eficace.

Pentru aceste considerente, apreciem că menţinerea pedepselor în cuantumul stabilit de prima instanţă, precum şi înlăturarea sporului de 1 an închisoare aplicat inculpatului B. şi suspendarea condiţionată dispusă faţă de inculpatul I., ca urmare a reţinerii circumstanţelor reale şi personale, reprezintă o justă apreciere şi o corectă aplicare a criteriilor prev. de art. 72 din vechiul C. pen.

A dispune executarea pedepselor rezultante în regim de detenţie, după aproape 11 ani de la data comiterii unora dintre fapte, ar reprezenta o măsură excesiv de aspră, neconformă cu scopul pedepsei prev. de art. 52 din vechiul C. pen, scop care poate fi atins şi fără executarea în penitenciar a pedepselor rezultante, fiind suficientă suspendarea condiţionată faţă de inculpatul I., respectiv suspendarea sub supraveghere faţă de inculpatul B., obligaţiile stabilite în sarcina acestuia din urmă în baza art. 861 şi urm. din vechiul C. pen fiind suficiente pentru îndreptarea inculpaţilor.

Analizând cererea procurorului privind contopirea unei pedepse de 5 luni închisoare aplicată inculpatului B. I. G. pentru săvârşirea unei infracţiuni concurente cu cele din prezenta cauză, s-a constatat că, într-adevăr, acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 5 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, prin sentinţa penală nr. 165/09.04.2008 a Judecătoriei Reghin, instanţa nu a dispus anularea suspendării condiţionate a pedepsei de 5 luni şi nici nu a dispus contopirea acestei pedepse cu pedepsele aplicate în prezenta cauză, fapt ce contravine prevederilor art. 85 alin. 1 din vechiul Cod penal, fiind evident că faptele pentru care inculpatul B. I. G. a fost condamnat (cele 5 infracţiuni de delapidare) au fost descoperite înainte de expirarea termenului de încercare a pedepsei de 5 luni (respectiv la data de 09.09.2010), în condiţiile în care se putea observa că urmărirea penală a fost începută faţă de acesta încă din data de 29.09.2009.

Însă avem în vedere Decizia LXX/2007 publicată în M. Of. nr. 539/17.07.2007 pronunţată în RIL de către ÎCCJ, potrivit căreia instanţele de control judiciar nu pot dispune direct în căile de atac contopirea pedepsei aplicate pentru infracţiunea care a făcut obiectul judecăţii cu pedepse aplicate infracţiunilor concurente, pentru care există o condamnare definitivă, în cazul în care contopirea nu a fost dispusă de către prima instanţă.

Având în vedere că în faţa primei instanţe nu a fost pusă în discuţie şi nici nu s-a pronunţat cu privire la anularea suspendării condiţionate şi contopirea pedepsei de 5 luni închisoare cu pedepsele stabilite în prezenta cauză, Curtea nu putea dispune în acest sens direct în apel. Procurorul sau inculpatul au posibilitatea să formuleze o nouă cerere.

Nu vom primi nici apărările inculpaţilor potrivit cărora inculpatului B. I.G. nu i s-ar fi ridicat dreptul de a fi administrator. În acord cu prima instanţă, facem trimitere la disp. art. 233 alin. 2, 3 din Legea nr. 31/1990.

Analizând apelul formulat de părţile civile, acestea erau nefondate pe latura penală pentru considerentele expuse anterior, precum şi pe latura civilă.

În mod corect a reţinut judecătorul fondului că subiectul pasiv al infracţiunii de delapidare nu poate fi decât o persoană juridică, cea care a fost prejudiciată prin săvârşirea faptelor de către inculpat. Astfel, în speţă, persoana prejudiciată de săvârşirea infracţiunilor de delapidare este societatea I. P. S.R.L., iar nu unul dintre asociaţii acestei societăţi, care, într-adevăr, este prejudiciat, dar numai indirect. Astfel, asociaţii societăţii aflate în lichidare au numai dreptul de a primi cota parte din sumele rămase în urma lichidării, după plata datoriilor societăţii şi a impozitului. În consecinţă, instanţa a respins acţiunea civilă formulată de asociatul persoanei juridice prejudiciate prin faptele inculpaţilor.

Aşadar, prin prisma considerentelor mai sus expuse, în temeiul art. 421 pct. 2  lit. a C. pr. Penau fost admise  apelurile declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA REGHIN şi de inculpaţii B.I. G. şi I. G.  împotriva sentinţei penale nr. 130/07.07.2016 pronunţată de Judecătoria Reghin.

 În baza art. 423 alin. 1 C. pr. pen a fost desființată parţial sentinţa atacată şi rejudecând cauza:

În baza art. 34 alin. 1 lit. b din vechiul C. pen cu reţinerea art. 5 alin. 1 C. pen au fost înlăturate din sentinţa atacată sporul de 1 an închisoare aplicat de prima instanţă inculpatului B. I. G.

I s-a aplicat  inculpatului B. I. G. pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.

În baza art. 861 alin. 2 din vechiul C. pen, cu aplic. art. 5 alin. 1 C. pen s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicate prin prezenta decizie pe o durată de 5 ani, ce reprezintă termen de încercare stabilit în baza art. 862  din vechiul C. pen, cu reţinerea art. 5 alin. 1 C. pen.

S-a înlăturat din sentinţa atacată aplicarea disp. art. 861 şi urm. din vechiul C. pen privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1,6 ani închisoare dispusă de prima instanţă în privinţa inculpatului I. G.

În baza art. 81 din vechiul C. pen, cu reţinerea art. 5 alin. 1 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1,6 ani  închisoare aplicată de prima instanţă inculpatului I. G. pe o perioadă de 3,6 ani ce reprezintă termen de încercare stabilit în baza art. 82 din vechiul C. pen, cu reţinere art. 5 alin. 1 C. pen.

I s-a atras  atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării condiţionate, prev. de art. 83 şi art. 84 din vechiul C. pen.

În baza art. 386 alin. 1 C. pr. pen s-au respins ca nefondate cererile de schimbare a încadrării juridice a faptelor, formulate în apel.

s-au menținut celelalte dispoziţii din hotărârea atacată, care nu contravin prezentei decizii.

În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b C. pr. pen, s-a respins ca nefondat  apelul declarat de părţile civile P. V. A., B.I. C. şi B. M. O. împotriva sentinţei penale nr. 130/07.07.2016 pronunţată de Judecătoria Reghin.

În baza art. 275 alin. 2, 4 C. pr. pen au fost obligate părţile civile la 150 lei cheltuieli judiciare parţiale în apel (fiecare câte 50 lei).

În baza art. 275 alin. 3  C. pr. pen, restul cheltuielilor judiciare în apel au rămas în sarcina statului.

Domenii speta

Spete similare