Activitatea în contrafacere. Concurența neloială. Practici comerciale incorecte. Art. 36, al. 2. Legea nr. 84/1998 Legea nr. 363/2007 Legea 158/2008

Acţiunea în contrafacere presupune întrunirea în mod cumulativ a trei condiţii, respectiv: mărcile aflate în conflict să fie identice sau similare din punct de vedere auditiv, vizual sau conceptual, produsele pentru care sunt utilizate să fie identice sau similare şi să existe risc de confuzie pentru publicul relevant, care include riscul de asociere.

Analiza identităţii sau similarităţii dintre mărci trebuie făcută din punct de vedere vizual, auditiv şi conceptual. Ceea ce contează este impresia generală pe care marca o produce consumatorului.

Actele de concurenţă neloială prevăzute de art. 5 lit. f din Legea nr. 11/1991 se pot manifesta şi prin inducerea în eroare a consumatorilor prin crearea de similarităţi cu firma, emblema, ambalajele, marca sau alte semne de identificare ale unei întreprinderi rivale.

Prin Sentinţa civilă nr. 1138 din 03.07.2015 a Tribunalului Harghita, pronunţată în dosarul nr. 2429/96/2014 s-a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii în constatare invocată de pârâţii SC L. P. SRL şi A. L., s-a admis în parte acţiunea formulată de SC H.R.SA în contradictoriu cu pârâţii SC L. P. SRL şi A. L. şi s-a constatat că oferirea, distribuirea, comercializarea, promovarea şi deţinerea în acest scop, pe piaţa berii din România, de către pârâţii SC L. P. SRL şi  A. L. a produselor purtând marca „C. S.”, încalcă drepturile anterioare ale reclamantei SC H.R. SA derivând din înregistrarea mărcilor „C.”, respectiv „C. P.”, şi reprezintă acte de concurenţă neloială şi practici comerciale incorecte (înşelătoare).

De asemenea, s-a interzis pârâţilor SC L. P.SRL şi  A. L. să comercializeze şi să deţină în acest scop produse purtând denumirea „C. S.”, precum şi să promoveze în orice mod aceste produse pe piaţa berii din România sub denumirea de „C. S.”, iar pârâtul A. L. a fost obligat să înceteze sau să nu iniţieze utilizarea numelor de domeniu www.c..com şi www.c..ro 

Tribunalul a obligat pârâţii  SC L.P. SRL şi  A. L. să retragă din reţelele circuitelor comerciale şi să distrugă, pe cheltuiala lor, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sentinţei, toate produsele ce poartă denumirea de „C. S.” sau „C.”, inclusiv acele produse deţinute în stoc şi care nu au fost puse în comerţ pe teritoriul României sub această denumire de SC L. P. SRL sau orice altă entitate la care pârâtul A. L. este acţionar, asociat sau afiliat, iar în cazul nerespectării de către pârâţi a acestui termen, reclamanta SC H. R. SA a fost autorizată să solicite concursul agenţilor statului pentru a retrage şi distruge toate produsele menţionate, pe cheltuiala pârâţilor.

S-a mai dispus publicarea acestei hotărâri, după rămânerea definitivă, pe cheltuiala pârâţilor SC L. P. SRL şi  A. L., în Jurnalul naţional, Evenimentul zilei şi Adevărul.

Prima instanţă a respins restul pretenţiilor formulate de reclamanta SC H. R. SA în contradictoriu cu pârâţii SC L. P. SRL şi  A. L. şi a respins acţiunea formulată de SC H. R. SA în contradictoriu cu  Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare în Informatică – ICI Registrul Român Ro TLD, obligând pârâţii SC L. P. SRL şi  A. L., în solidar, la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantei SC H. R. SA, în cuantum de 35.427,35 lei.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că prin cererea principală formulată, reclamanta a invocat încălcarea unui drept, solicitând să se constate că acţiunile pârâţilor SC L.P. SRL şi Andras Lenard îi încalcă dreptul, acţiunea formulată fiind o acţiune în realizare, motiv pentru care excepţia inadmisibilităţii a fost respinsă.

Pe fond, Tribunalul a reţinut că, întrucât nu s-a adus nicio dovadă în sensul susţinerii potrivit căreia a fost înregistrată marca comunitară "C.S." , respectiv "I. C. S.", ne aflăm în faţa unui conflict dintre un semn – semnele „C.S.” şi „I. C. S.” -  şi o marcă,  respectiv a mărcilor naţionale CIUC, astfel că acţiunea ce face obiectul litigiu este o acţiune în contrafacere, reglementată de art. 36 alin. 2 din Legea nr. 84/1998.

Instanţa a constatat că produsele cărora li se aplică marca şi semnul aflate în conflict sunt identice, făcând o analiză a identităţii sau similarităţii dintre cele două din punct de vedere vizual, auditiv şi conceptual şi a concluzionat că semnele „C. S.” şi „I.C. S.” constituie o traducere în limba maghiară a sintagmei „b. C.”, respectiv „A. b. C.” ( sau „bere din C.”), prin urmare din punct de vedere conceptual acestea sunt similare.  În ce priveşte marca „C. P.” înregistrată de reclamantă la data de 14.01.2014, instanţa a constatat că, din punct de vedere conceptual, este identică  cu semnul folosit de pârâţi.

Tribunalul a mai reţinut că nu este suficientă existenţa unei similarităţi sau identităţi între două semne la nivel conceptual, prin traducerea unui semn, fiind  necesar ca limba în care a fost tradus să fie cunoscută de o parte semnificativă a publicului relevant.

În acest sens, a concluzionat că, în conformitate cu prevederile art. 76 din Legea 215/2001 privind administraţia publică locală, autorităţile administraţiei publice locale asigură inscripţionarea denumirii localităţilor atât în limba română cât şi în limba maternă a cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionale cu o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor din acea localitate şi, având în vedere că, traducerea oficială în limba maghiară a localităţii Miercurea-Ciuc este Csíkszereda, iar locuitorii din România sunt familiarizaţi cu aceste denumiri care apar inscripţionate simultan pe aceleaşi plăcuţe, este rezonabilă presupunerea că locuitorii din zona Ardealului, precum şi românii care au fost în trecere cel puţin odată în acea zonă, indiferent dacă vorbesc sau nu limba maghiară, vor înţelege negreşit şi fără niciun efort cognitiv suplimentar, că CIUC şi CSÍKI identifică unul şi acelaşi concept, respectiv una şi aceeaşi zonă şi nume de localitate.

Instanţa a constatat că reclamanta a făcut dovada faptului că produsele puse pe piaţă sub semnul „C. S.” pot fi cu uşurinţă percepute de consumatorii rezonabil avizaţi ca fiind o nouă bere produsă de reclamantă sau că este berea Ciuc cu denumirea tradusă în limba maghiară, existând aşadar un risc  serios de asociere între cele două semne.

Totodată, a reţinut că prin folosirea sintagmei „I.”, inducând ideea că produsul comercializat de SC L. P. SRL este cel adevărat raportat la produsul reclamantei sub marca aflată în conflict,  pârâţii de rang 1 şi 2 au săvârşit acte de publicitate comparativă, în sensul prevăzut de Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, respectiv art. 6 alin. 2 lit. a şi acte de concurenţă neloială conform dispoziţiilor art. 2 alin. 2 din Legea nr. 11/1991 privind concurenţa neloială.

Cu privire la solicitarea reclamantei de a i se transfera cu titlu gratuit numele de domeniu  c..ro, Tribunalul a reţinut că nu poate fi primită, întrucât reclamanta nu a făcut dovada unui refuz al pârâtei de a-i înregistra numele de domeniu.

Împotriva acestei hotărâri, pârâţii SC L. P. SRL şi A. L. au declarat apel, solicitând, în principal, anularea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru necercetarea fondului cauzei iar în subsidiar, schimbarea sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii formulate, cu obligarea  intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea căii de atac promovate, apelanta a arătat că sentinţa atacată este nelegală şi netemeinică, întrucât lipsesc motivele de fapt şi drept pe care se întemeiază soluţia, motivarea este confuză şi nu există o analiză concretă a probelor administrate.

Apelanţii au arătat că instanţa de fond a încălcat prevederile art. 131 coroborat cu ale art. 99 din Codul de procedură civilă, neverificându-şi competenţa la primul termen de judecată. De asemenea, aceştia au arătat că instanţa a nesocotit prevederile art. 254 coroborat cu art. 22 din Codul de procedură civilă, respingând probele solicitate de pârâţi la termenul de judecată din data de 12.06.2015, constatând decăderea pârâţilor, întrucât probele nu au fost propuse prin întâmpinare. Probatoriul se impunea însă a fi administrat, întrucât nevoia rezulta din cercetarea judecătorească, fiind necesară o probă ştiinţifică pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele.

Pe fondul cauzei, apelanţii au arătat că prima instanţă a apreciat eronat similaritatea vizuală, fonetică şi conceptuală dintre cele două semne ignorând elementele esenţiale prin care se deosebesc, acestea neputând fi confundate de un consumator atent, bine informat şi avizat.

Referitor la similaritatea conceptuală, apelanţii au subliniat faptul că intimata nu are înregistrată drept marcă protejată denumirea „B. C.”, că traducerea cuvântului „Ciuc” este „Csik” nu „Csiki”, iar traducerea corectă a sintagmei „C.S.” este „B. din Ciuc” şi „I. C.S.” este „Adevărata bere din Ciuc”. Totodată, s-a arătat că semnul comunitar „Csiki Sor” sau „I. C. S.r” nu poate fi confundat cu marca naţională „Csiki Premium”.

Apelanţii au mai arătat că instanţa de fond a minimalizat bariera lingvistică existentă între o limbă latină şi una fino-ugrică în analiza dacă termenii „Csiki Sor” sau „Igazi Csiki Sor” sunt cunoscuţi de o parte semnificativă a publicului relevant de pe întreg teritoriul României.

Referitor la riscul de confuzie, s-a subliniat faptul că regimul de protecţie a mărcii notorii pe teritoriul României este guvernat de principiul teritorialităţii, conform art. 1 din Legea nr. 84/1998 şi s-a precizat faptul că nu există nicio dovadă din care să rezulte că SC H. R. SA a folosit sintagma „C.S.”  pentru comercializarea produselor Ciuc.

Apelanţii au arătat că este exclus ca un consumator informat, avizat şi atent să confunde produsele care poartă semnul „C. S.” sau „I. C. Sor” cu marca „C.” şi datorită faptului că pe produsele „C. S.” este specificat că este „Produs Secuiesc” dar şi că este o bere meşteşugărească premium fabricată în Ardeal, în timp ce SC H. R. SA este o companie multinaţională.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 466 şi urm. din Codul de procedură civilă.

Intimata SC H. R. SA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat şi obligarea apelanţilor la plata cheltuielilor de judecată, arătând că hotărârea atacată este temeinică şi legală.

Astfel, intimata a arătat că neverificarea competenţei de către prima instanţă nu a produs nicio vătămare părţilor, întrucât instanţa care a soluţionat cauza în primă instanţă era competentă general, material şi teritorial.

În ceea ce priveşte critica apelanţilor referitoare la probe, intimata a arătat că este nefondată, întrucât pârâţii nu au propus prin întâmpinare niciuna dintre probele solicitate la termenul din data de 12.06.2015, motiv pentru care instanţa în mod legal a constatat decăderea.

Pe fond, intimata a arătat că prima instanţă a realizat o analiză comparativă corectă a semnelor în conflict, fiind suficientă constatarea similarităţii sau identităţii semnelor chiar şi numai sub una dintre direcţiile analizate, concluzionând în mod corect că există risc de confuzie în raport cu percepţia publicului relevant.

Intimata a subliniat că strategia actuală a producătorilor de a comercializa în România un produs a cărui denumire este indicată atât în limba maghiară cât şi în limba română dovedeşte că publicul relevant este susceptibil de a fi indus în eroare cu privire la faptul că berile Ciuc / Csiki ar aparţine sau ar fi utilizate de acelaşi producător.

De asemenea, a arătat că există identitate la nivel conceptual între mărcile „Ciuc” şi semnul „Csiki Sor”, care derivă din aceea că denumirea Csiki reprezintă traducerea în limba maghiară a elementului verbal dominant al mărcilor „Ciuc”, respectiv cuvântul „CIUC” şi similaritate în mod global între mărcile „Ciuc” şi semnul „Csiki Sor”.

Intimata a subliniat că are înregistrate pe teritoriul României mai multe mărci  ce includ ca element verbal central cuvântul „CIUC” toate protejate pentru produsul bere din clasa 32, neavând relevanţă faptul că nu deţine o marcă înregistrată „bere CIUC”, în contextul în care cuvântul bere este unul generic şi direct descriptiv pentru produsul bere, iar includerea acestuia în compunerea unui semn solicitat spre înregistrare nu ar putea conferi drepturi exclusive unui singur titular.

Riscul de confuzie în rândul publicului avizat rezultă fără dubiu din vechimea de peste 40 de ani a familiei de mărci „Ciuc”, nivelul larg de cunoaştere a acestora în rândul publicului din România, specificul clientelei şi  cunoaşterea mărcii de către apelanţi anterior utilizării semnului „Csiki Sor”.

În ceea ce priveşte publicul relevant, intimata a arătat că acesta este cel de pe teritoriul României, în special din regiunea Transilvania, percepând sintagma maghiară „Csiki Sor” ca având semnificaţia conceptuală de „bere Ciuc” sau „bere din Ciuc”, aceasta fiind condiţia premisă pentru apariţia riscului de confuzie.

În dovedire, instanţa a încuviinţat proba cu înscrisuri şi cu expertiza tehnică de specialitate (filele 18-52, vol. II), raport de expertiză întocmit de d-na Ţ.D. – expert parte (filele 62-74, vol.II), raport de expertiză întocmit de d-na C. D. – expert parte (filele 83-97, vol.II).

În cadrul probei cu înscrisuri s-au depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: Notificare a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieţei Interne din Alicante în limba engleză şi în traducere în limba română (filele 90-101, vol.I),copii ale cererilor înaintate de Cabinetul de avocatură Bujaki Inge către Registrul Comerţului Harghita, Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă, Municipiul Braşov, Municipiul Covasna, Municipiul Târgu-Mureş, Municipiul Miercurea Ciuc, Institutul Naţional de Statistică (filele 102-113, vol.I), facturi fiscale emise de apelantă (filele 114-136, vol.I),  jurisprudenţă (filele 137-160, vol.I), Hotărârea pronunţată de Oficiul de Armonizare a Pieţii Interne (filele187-193, vol.I), Hotărârea EUIPO în limba engleză şi în traducere în limba română (filele 139-211, vo.II).

Examinând sentinţa atacată din perspectiva motivelor invocate, instanţa de control judiciar constată următoarele:

Analizând cu prioritate criticile apelanţilor referitoare la aspecte de ordin procedural, Curtea constată că, într-adevăr potrivit prevederilor art. 131 din Codul de procedură civilă, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece cauza, consemnând în încheierea de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate.

Examinând încheierile de şedinţă, Curtea constată că prima instanţă nu a procedat la verificarea competenţei în conformitate cu dispoziţia legală anterior menţionată, nepronunţând o încheiere interlocutorie sub acest aspect.

Cu toate acestea, neîndeplinirea acestei obligaţii de către prima instanţă nu este de natură să atragă vreo sancţiune procesuală în cauză, în contextul în care nu s-a invocat de nicio parte necompetenţa instanţei, iar aceasta era competentă general, material şi teritorial să judece litigiul.

În ceea ce priveşte critica referitoare la respingerea cererilor în probaţiune formulate în faţa primei instanţe la termenul de judecată din data de 12.06.2015, Curtea constată că este neîntemeiată, Tribunalul respingând în mod legal solicitările pârâţilor, întrucât fuseseră formulate cu depăşirea termenului prevăzut de art. 254 din Codul de procedură civilă, nefiind solicitate prin întâmpinare şi necesitatea administrării acelor probe nu rezulta din dezbateri, iar pârâţii le puteau prevedea, nefiind incidente dispoziţiile alin. 2 al art. 254 Cod procedură civilă.

Curtea a constatat că nu pot fi primite nici criticile apelanţilor referitoare la lipsa motivelor de fapt şi de drept  pe care se întemeiază soluţia primei instanţe, hotărârea ce face obiectul prezentei analize cuprinzând atât motivele de fapt cât şi cele de drept avute în vedere la pronunţarea hotărârii, iar ele nu sunt confuze sau contradictorii. De asemenea, instanţa a analizat probele administrate în cauză, rezultând care sunt cele pe care s-a întemeiat soluţia.

Pentru aceste considerente Curtea a constatat că nu sunt întemeiate susţinerile apelanţilor referitoare la necercetarea fondului cauzei de către prima instanţă, nefiind incident art. 480 alin. 3 Cod procedură civilă, fiind nejustificată solicitarea de a se dispune anularea hotărârii şi trimiterea cauzei pentru rejudecare primei instanţe.

Pe fond, instanţa a reținut că reclamanta este titulara unei familii de mărci naţionale „Ciuc” protejate, pentru clasa de produse 32, conform Clasificării de la Nisa, respectiv bere.

Berea „Ciuc” a început să fie fabricată în anul 1974 de fabrica de bere din Miercurea-Ciuc, care ulterior a intrat în patrimoniul SC H. R. SA.

Pârâţii apelanţi au înregistrat la OHIM (OAMI) o cerere prin care au solicitat înregistrarea mărcilor „CSIKI SOR” şi „IGAZI CSIKI SOR”, cerere faţă de care reclamanta intimată a formulat opoziţie, care până la momentul pronunţării prezentei hotărâri nu era soluţionată în mod definitiv. În acest sens, s-a depus la filele 176-209, în  volumul II, Notificarea unei Hotărâri a Camerelor de recurs EUIPO prin care  s-a respins apelul SC H. R. SA, hotărârea nefiind însă definitivă. Prin urmare, pârâtul A.L.nu are calitatea de titular al mărcilor comunitare „Csiki Sor”, ci numai pe aceea de solicitant.

SC L. P. SRL produce din anul 2014 bere sub marca „Igazi Csiki Sor” („Adevărata bere Ciuc” sau „Adevărata bere din Ciuc”).

SC H.R. SA a reclamat faptul că pârâţii SC L. P. SRL şi A.L. i-au încălcat drepturile anterioare derivând din înregistrarea mărcilor „Ciuc”, inclusiv „Csiki Premium”, prin oferirea, distribuirea, comercializarea, promovarea şi deţinerea în acest scop, pe piaţa berii din România a produselor purtând marca „Csiki Sor”, apreciind că aceste acţiuni reprezintă concurenţă neloială, practică comercială incorectă şi acte de publicitate înşelătoare.

Potrivit art. 36 alin. 2 lit. b din Legea nr. 84/1998, titularul mărcii poate cere instanţei judecătoreşti competente să interzică terţilor să folosească, în activitatea lor comercială, fără consimţământul său un semn pentru care, datorită faptului că este identic sau asemănător cu o marcă şi din cauză că produsele sau serviciile cărora li se aplică marca sunt identice sau similare, există un risc de confuzie în percepţia publicului, incluzând riscul de asociere între semn şi marcă. Prin urmare, potrivit prevederii legale menţionate acţiunea în contrafacere presupune întrunirea în mod cumulativ a trei condiţii, respectiv: mărcile aflate în conflict să fie identice sau similare din punct de vedere auditiv, vizual sau conceptual, produsele pentru care sunt utilizate să fie identice sau similare şi să existe risc de confuzie pentru publicul relevant, care include riscul de asociere.

Constatând că produsele cărora li se aplică marca şi semnul aflate în conflict sunt identice, respectiv bere,  se impune analiza identităţii sau similarităţii dintre mărcile „Ciuc” şi semnele „Csiki Sor”, „Igazi Csiki Sor”, analiză care trebuie făcută din punct de vedere vizual, auditiv şi conceptual.

Întrucât criticile apelantei au vizat cu precădere această chestiune în cauză şi pentru că în faţa primei instanţe s-au depus opinii juridice cu privire la această problemă, respectiv opinia juridică a conf. univ. dr. Popovici Paul (filele 293 – 294) şi opinia juridică a prof. univ. dr. Lucian Mihai (filele 404 - 434), care au concluzii diferite, în apel s-a efectuat o expertiză tehnică de specialitate (filele 18-52, filele 62-74, filele 83-97, Vol. II). Potrivit concluziilor expertului judiciar, nu există similaritate din punct de vedere vizual şi fonetic/auditiv, însă există o similitudine conceptuală prin echivalent (semnul şi marca având acelaşi înţeles în limbi diferite) şi se poate crea în percepţia publicului relevant un risc de confuzie, inclusiv un risc de asociere, având în vedere particularităţile publicului relevant, distinctivitatea dobândită prin utilizare, renumele, vechimea şi gradul de cunoaştere a mărcii pe piaţa din România.

Astfel, expertul a arătat că pentru publicul relevant există posibilitatea apariţiei riscului de confuzie şi, implicit a riscului de asociere, acesta putând considera că marca „Igazi Csiki Sor” este varianta în limba maghiară a mărcii „Ciuc Premium” sau ar putea crede că între SC H. SA şi  SC L. P. SRL există o relaţie de parteneriat, colaborare.

Faţă de cele reţinute anterior, Curtea a constatat că nu pot fi primite criticile apelanţilor referitoare la inexistenţa unei similarităţi între semnele „Csiki Sor” şi „Igazi Csiki Sor” şi mărcile „Ciuc”. Sub acest aspect, a constatat că, într-adevăr, nu există similaritate din punct de vedere vizual şi auditiv, însă aceasta există din punct de vedere conceptual, nefiind necesar ca situaţia de similaritate să fie constatată în raport cu fiecare din cele trei elemente de analiză.

Criticile apelanţilor referitoare la concluziile primei instanţe privind similaritatea dintre mărcile reclamantei şi semnele pârâtului, conform cărora instanţa de fond ar fi ignorat elementele esenţiale prin care acestea se deosebesc nu puteau fi primite, întrucât, conform jurisprudenţei naţionale şi europene procesul de analiză a similarităţii semnelor  vizează într-o mai mare măsură elementele de asemănare decât cele de diferenţiere.

De asemenea, ceea ce contează este impresia generală pe care marca o produce consumatorului.

Împrejurarea că reclamanta nu are înregistrată drept marcă protejată denumirea „Bere Ciuc”, nu prezintă relevanţă din perspectiva celor reţinute anterior, întrucât cuvântul bere desemnează un bun generic, este lipsit de distinctivitate şi părţile nu ar putea obţine exclusivitatea cu privire la acest element, iar ceea ce are importanţă este notorietatea produsului comercializat de reclamantă purtând mărcile „Ciuc”, care sunt cunoscute ca bere Ciuc, acesta fiind, de altfel şi produsul pentru care s-a înregistrat marca. În acelaşi context instanţa a înlăturat argumentele apelanţilor referitoare la lipsa existenţei unor drepturi anterioare al SC H. R. SA derivând din înregistrarea mărcii „Ciuc”. Astfel, reclamanta este titulara mărcilor „Ciuc”, iar împrejurarea că „Ciuc” şi „Csiki Premium” au fost înregistrate după depunerea solicitării de înregistrare  a semnului comunitar „Csiki Sor”, nu prezentau relevanţă având în vedere familia mărcilor „Ciuc”, care beneficiau deja de protecţie juridică.

Totodată, Curtea a înlăturat şi argumentele pârâţilor apelanţi referitoare la traducerea corectă a cuvântului „Ciuc” în limba maghiară, neavând relevanţă faptul că „Ciuc” se traduce „Csik” sau „Csiki”, ori că „Igazi Csiki Sor” nu se traduce „Adevărata bere Ciuc” ci „Adevărata bere din Ciuc”.

În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia pârâţii ar fi îndreptăţiţi să utilizeze traducerea în limba maghiară a originii geografice Ciuc şi anume Csiki nu putea fi primită, întrucât simpla suprapunere între semnul care alcătuieşte o marcă şi o anumită regiune geografică nu era suficientă pentru ca marca să fie calificată  prin aceasta ca fiind descriptivă în sensul art. 5 alin. 2 din Legea nr. 84/1998 şi pentru că mărcile „Ciuc” au dobândit caracter distinctiv pentru produsul bere prin folosire îndelungată şi prin renumele dobândit în cadrul publicului relevant, păstrându-şi capacitatea de a indica originea produselor, sursa fiind fabrica de bere din Miercurea-Ciuc. Din aceste motive nu sunt incidente nici prevederile art. 39 alin. 1 din actul normativ menţionat anterior.

De asemenea, nu puteau fi primite nici argumentele apelanţilor referitoare la publicul relevant. În primul rând are importanţă publicul consumator de bere din România iar nu şi din celelalte state membre ale UE, cererea de chemare în judecată stabilind ca limită teritoriul României. În al doilea rând, publicul relevant a fost stabilit ca fiind cel de pe întreg teritoriul ţării, însă nu se poate face abstracţie de împrejurarea că zona în care se oferă şi se comercializează cu precădere berea purtând semnul „Csiki Sor” este Transilvania. Apelanţii au probat cu înscrisurile depuse la filele 114-136 (vol. I) faptul că berea produsă de SC L. SRL este comercializată cu precădere în judeţele din Transilvania, dar şi în Bucureşti şi în Constanţa. Publicul relevant este reprezentat de persoane adulte, consumatori de bere, suficient de atenţi, informaţi şi avizaţi, cu un nivel de atenţie mediu. În contextul în care minoritatea maghiară reprezintă 6,5% din populaţia României, există un procent semnificativ din populaţia vorbitoare de limbă română care să cunoască faptul că „Csiki” înseamnă „Ciuc” şi că „sor” înseamnă „bere”. Gradul ridicat de cunoaştere a mărcilor „Ciuc” pe piaţa din România, renumele şi vechimea acestora, distinctivitatea crescută a mărcilor „Ciuc” coroborat cu cele reţinute anterior conduceau la concluzia că o parte semnificativă a publicului relevant ar putea înţelege semnificaţia celor două mărci în alte limbi, să  perceapă sintagma maghiară „Csiki Sor” ca având semnificaţia conceptuală de „bere Ciuc” sau „bere din Ciuc”.

Hotărârea EUIPO depusă de apelanţi, prin care s-a reţinut că între cele două semne aflate în conflict nu există similitudine vizuală, fonetică sau conceptuală nu prezintă relevanţă din perspectiva celor menţionate anterior, prezenta analiză vizând exclusiv teritoriul României. În plus, chiar şi prin expertiza judiciară efectuată în cauză s-a concluzionat că pentru celelalte state membre ale UE nu există un risc de confuzie pentru publicul relevant.

Referitor la riscul de confuzie  instanţa a reținut că acesta este ridicat, întrucât familia de mărci „Ciuc” are în componenţa sa mărci foarte bine cunoscute în ţară, mărci renumite, ceea ce le conferă un pronunţat caracter distinctiv şi cu cât un semn este mai bine cunoscut, cu atât riscul de asociere este mai mare.

Apariţia produsului „Igazi Csiki Sor” alături de berea „Ciuc”, având în vedere elementul verbal dominant „CIUC”, consumatorul de bere ar putea crede cu uşurinţă că producătorul berii „Ciuc” a extins gama produselor de bere cu un sortiment pentru zonele geografice în care există mai mulţi vorbitori de limbă maghiară.

Prin urmare, erau îndeplinite cumulativ toate cele trei condiţii ale art. 36 alin. 2 din Legea nr. 84/1998.

În ceea ce priveşte concurenţa neloială, instanţa a reținut că actele de concurenţă neloială prevăzute de art. 5 lit. f din Legea nr. 11/1991 se pot manifesta şi prin inducerea în eroare a consumatorilor prin crearea de similarităţi cu firma, emblema, ambalajele, marca sau alte semne de identificare ale unei întreprinderi rivale, în acelaşi sens fiind şi literatura juridică de specialitate.

Astfel, Curtea a reținut că alăturarea elementului verbal „Igazi” denumirii „Csiki Sor” este de natură să creeze confuzie în rândul consumatorilor, rezultând intenţia ca prin folosirea acestei sintagme să se profite de confuzia produsă în mintea consumatorilor între produsele apelanţilor şi cele comercializate sub marca „Ciuc”. Prin urmare, comercializarea produselor care poartă denumirea „Csiki Sor” şi prezentarea acestora ca fiind „adevărata bere Ciuc” constituie acte de concurenţă neloială interzise prin Legea nr. 11/1991. Comercializarea berii de către apelanţi ca fiind „Adevărata bere Ciuc” echivalează atât cu o formă de publicitate înşelătoare cât şi cu o formă de publicitate comparativă. Nu are nicio relevanţă din perspectiva celor expuse anterior împrejurarea că nu ar exista plângeri ale consumatorilor înregistrate la ANPC cu privire la acest aspect, aceasta nefiind o condiţie prevăzută de lege.

Folosirea de către pârâţi a sintagmei „Igazi Csiki Sor” în activitatea de comercializare a unor produse identice cu cele comercializate sub mărcile „Ciuc”, respectiv bere, atrage incidenţa prevederilor Legii nr. 363/2007, precum şi ale Legii nr. 158/2008 privind publicitatea înşelătoare şi publicitatea comparativă.

Astfel, comercializând bere ca fiind „Adevărata bere Ciuc” este evidentă intenţia pârâţilor de a induce în eroare consumatorul prin crearea unei confuzii în legătură cu caracteristicile berii comercializate sub mărcile „Ciuc”, sugerând ideea că numai berea produsă sub semnul „Csiki Sor” este cea produsă după reţeta tradiţională, autentică şi corespunzătoare din punct de vedere calitativ. În aceeaşi măsură se produce o comparaţie indirectă prin transmiterea în mod implicit a ideii că berea produsă şi comercializată sub mărcile „Ciuc” nu ar fi autentică, originală.

Pentru considerentele expuse, instanţa a constatat că sunt nefondate criticile formulate de apelanţi, astfel că în temeiul prevederilor art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea a respins apelul declarat în cauză şi va păstra hotărârea pronunţată de Tribunalul Harghita.

Fiind în culpă procesuală, apelanţii, în temeiul prevederilor art. 453 din Codul de procedură civilă, au fost obligaţi la plata în solidar către intimata SC H. R. SA a sumei de 73.485,31 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocaţial conform chitanţelor şi facturilor aflate la filele 27-34, în vol. III.

Domenii speta

Spete similare