Constată că prin actiunea inregistrată pe rolul acestei instante la data de 27.01.2017 sun bre. 351/260/2017, contestatorii A. A.F.G. si A. C. , ambii cu domiciliul in ……….. au formulat in contradictoriu cu intimata T.F. S.A.R.L.,cu sediul procesual in ……………., contestatie impotriva actelor si formelor de executare din dosarul nr. 46/2015 solicitând anularea acestora si suspendarea executării silite până la solutionarea definitiva a contestatiei la executare.
Actiunea a fost legal timbrată, cu chitanţă anulată la dosar.
Analizând actele dosarului, instanta retine următoarele:
Constată că s-a formulat contestatie la executare impotriva actelor de executare incheiate de BEJ Dron Gheorghe in dosarul de executare nr. 46/2015.
In cauză s-a invocat si exceptia puterii de lucru judecat raportat la sentinţa civilă nr. 613/2016. In acest dosar instanta a admis contestaţia si a anulat toate actele de executare intrucât cererea de executare silita a fost incuviinţată de către BEJ Dron Gh. iar decizia Curtii Constitutionale nr. 895/2015, prevede că in aceaestă situatie nu sunt respectate exigentele dreptului la un proces echitabil.
Cererea de executare a fost depusă de către BCR Bucuresti. Ulterior, banca a incheiat cu intimata din contestatia de faţă un contract de cesiune de creanţă, astfel incât in dosarul de faţă cererea de executare silită este formulată de către noul creditor.
Instanta observă că sub aspectul exceptiei invocate, nu exista triplă egalitate de părti, obiect si cauză, ci doar obiectul si cauza sunt identice, motiv pentru care va respinge ca nefondată exceptia puterii lucrului judecat.
Din alt punct de vedere, si in cauza de faţă sunt incidente aspectele legate de decizia Curtii Constitutionale nr. 895/2015 invocată in sentinţa civilă nr. 613/2016, definitivă prin neapelare, întrucât si in momentul de faţă subzistă aceeasi situaţie si anume faptul că, creditorul urmăritor ce a preluat creanta prin cesiune, s-a bazat in dosarul de executare tot pe incheierea de incuviintare a executării silite a BEJ Dron Gh. Instanta a constatat această stare de fapt ca urmare a solicitării sosarului de executare silită in formă certificată.
BEJ Dron Gh. a emis somatii către debitorii garanti, petentii de faţă tot in dosarul de executare nr. 46/2015 si cu motivatia că s-a avut in vedere incheierea din 5.03. 2015 prin care executorul DRON GH. a incuviinţat urmărirea silită.
Faţă de situatia prezentată, raportat la art. 711 si urm. din CPC instanta va admite contestatia la executare si va anula toate actele de executare silită incheiate, considerând că sunt incidente prevederile deciziei C.C. nr. 895/2015 privind inceperea, declansarea procedurii executării silite si exigentele dreptului tuturor părtilor la un proces echitabil, astfel incât infăptuirea justiţiei nu poate fi delegată din acest punct de vedere unui executor judecătoresc.
Raportat la art. 451 CPC, va obliga pe intimata in cauză la cheltuieli de judecată reprezentând taxă timbru 200 lei, conform solicitării contestatorilor prin apărător.
Judecătoria Târgu Mureș
Civil
Tribunalul Constanța
DREPT PENAL
Judecătoria Slatina
CERERE DE SUSPENDARE A EXECUTARII SILITE. LIPSA CONTESTATIEI LA EXECUTARE
Tribunalul Sibiu
Anularea procesului verbal de vânzare imobiliară. Anularea actelor de executare. Comunicarea publicaţiei de vânzare imobiliară.
Judecătoria Sectorul 2 București
Contestaţie la executare Urmărirea unui bun proprietate devălmaşă pentru datoria unuia dintre soţi. Lămurirea întinderii contractului de leasing