Revizuire. Respingerea cererii ca inadmisibilă.
Cuprins pe materii: Drept penal. Drept procesual penal.
Judecătoria Târgu Bujor, secţia penală, sentinţa penală nr. 288/23.06.2016
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei T B, jud. G, sub nr. …/2016, la data de 19.05.2016, formulată de condamnatul revizuient- D N , s-a solicitat revizuirea cauzei penale în care a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu.
Condamnatul a solicitat revizuirea dosarului şi anularea hotărârii de condamnare pentru faptul că acelaşi procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria T B a participat nemijlocit la toate fazele procedurale şi din motive de ură personală a influenţat decizia de condamnare a instanţei.
În drept, a invocat disp. art. 453 alin. 1 lit. d C.pr.pen.
Prin Rezoluţia din data de 23.05.2016, instanţa, în baza art. 456 alin. 4 C.pr.pen, a pus în vedere condamnatului revizuient, să-şi completeze cererea de revizuire cu indicarea numărului de dosar şi a hotărârii judecătoreşti de condamnare ce se doreşte a fi revizuită şi cu arătarea mijloacelor de probă în dovedirea cazului de revizuire indicat ca temei de drept (art. 453 alin.1 lit. d C.pr.pen., respectiv: procurorul care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză), până la termenul din data de 23.06.2016, sub sancţiunea respingerii cererii sale ca inadmisibilă.
La dosarul cauzei a fost comunicată cererea condamnatului revizuient de judecare a cauzei în lipsa sa.
Având în vedere că revizuientul condamnat nu s-a conformat dispoziţiei instanţei şi că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 459 alin. 3 C.pr.pen., instanţa va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă, în baza art. 459 alin. 5 C.pr.pen.
Curtea de Apel Târgu Mureș
Calitate procesuală într-o cerere de revizuire
Tribunalul Mehedinți
Revizuire
Curtea de Apel Craiova
Revizuire. Principiul legalităţii căilor de atac şi al unicităţii dreptului de a exercita o cale de atac. Inadmisibilitatea cererii de a revizui prin aceeaşi hotărâre două hotărâri judecătoreşti diferite. Disjungerea cererii de revizuire.
Curtea de Apel Iași
Revizuire. Motivul de revizuire prevăzut de disp. art. 509 al. 1 pct. 1 Cod pr. civ. Invocarea din oficiu a unei excepţii procesuale. Principiul disponibilităţii în procesul civil.
Curtea de Apel Galați
Înscrisurile descoperite în Arhivele Statului nu reprezintă „înscrisuri noi” în sensul art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă de la 1865 pentru că nu a existat o împrejurare mai presus de voinţa părţilor să le înfăţişeze